Se afișează postările cu eticheta post. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta post. Afișați toate postările

marți, 17 februarie 2026

† Miercurea Cenușii [post și abstinență]: Milostivirea primită de la Domnul [18 februarie 2026]

 

Impunerea cenușii.

Milostivirea primită de la Domnul

Lecturi biblice: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi biblice 

Omilie

Cu Miercurea Cenușii, intrăm în timpul liturgic al Postului Mare. Se deschide astfel „memoria” lui Cristos care a acceptat moartea pe cruce pentru a ne obține iertarea păcatelor de la Dumnezeu: e timp de har, favorabil pentru a ne întoarce la Dumnezeu. E binecuvântarea și milostivirea primită de la Domnul! Acum putem scoate cu ambele mâini din izvorul mântuirii și al vindecării, izvor inepuizabil care a ieșit din coasta Cristos cel răstignit: „iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii!” (2Cor 6,2). Suntem în prezentul etern al liturgiei, contemporani generației de discipoli  care au celebrat Paștele cu Isus. Suntem contemporani ai acelor care pe Golgota au văzut apa și sângele curgând din coasta sa pentru a ne renaște din nou, a ne vindeca, a fi eliberați, hrăniți și potoliți de setea cuvântului divin. Profetul Ioel ne îndeamnă de două ori la întoarcerea la Dumnezeu: „întoarceţi-vă la mine din toată inima voastră, cu post, cu plâns şi cu jale!” (Ioel 2,12). Această atitudine este necesară pentru ca gestul penitențial să fie o adevărată renunțare și întoarcere radicală a întregii persoane spre Domnul. În Evanghelia după Matei e prezintă întâlnirea omului cu Dumnezeu. Pătrunde sub privirea unde omul se află înaintea Domnului în plinătatea adevărului său, indicând o condiție fundamentală pentru ca faptele umane de post, pomană și rugăciune să nu fie în zadar: „aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei” (Mt 6,1), căci Dumnezeu este cel care vă vede. E un avertisment adresat discipolului, pentru a-l face conștient de riscul de a face inutil drumul Postului Mare în atracțiile față de propria persoană. Înconjurat de lumina harului, contemplă însăși frumusetea lui Dumnezeu.

marți, 4 martie 2025

† Miercurea Cenușii: Formarea „inimii” este convertirea noastră [5 martie 2025]

 

Formarea „inimii” este convertirea noastră

pr. Isidor Chinez  capelă, Adjudeni (5 martie 2025)

Lecturi biblice: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi biblice

Omilie

Astăzi începem Postul Mare. Intrăm într-un timp special pentru a permite Duhului Sfânt, pe care l-am primit la botez, să ne convertească pașii vieții noastre spre evanghelie. Este chemarea lui Dumnezeu din adâncul propriei conștiințe, locul privilegiat al întâlnirii omului cu Dumnezeu: este necesar să se schimbe direcția, să se reia calea „împărăției lui Dumnezeu”, părăsind drumul deșertăciunii, al orgoliului și al  trufiei. Postul nu este un timp de renunțare la mâncare. „Liturgia de azi ne spune că trebuie să fie însoțită de gesturi importante de dreptate, solidaritate și caritate față de ceilalți” (Nota dell'Episcopato italiano, Il senso cristiano del digiuno e dell'astinenza, Roma 1994, 1). Miercurea Cenușii marchează începutul acestui timp de patruzeci de zile, un „timp potrivit” sau „favorabil” pentru a ne întoarce la Dumnezeu, după cum ne spune apostolul Paul (2Cor 6,2). Lecturile ne ajută să ne angajăm în timpul Postului Mare la o autentică „luptă împotriva duhului rău” și la o „adevărată convertire” (Colecta sau Rugăciunea zilei), pentru ca inima noastră să aibă „compasiunea” sau „milă” (cf. Il 2,18) pe care „Tatăl” (Mt 6,1) o are pentru fiecare om. Este convertirea noastră: este ceea ce Dumnezeu dorește și ne propune să o trăim.

marți, 13 februarie 2024

† Miercurea Cenușii [post și abstinență]: Răspunsul nostru să fie simplu [14 februarie 2024]


Miercurea Cenușii

Răspunsul nostru să fie simplu

pr. Isidor Chinez (14 februarie 2024) 

Lecturi biblice: Ioel 2,12-18;  2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi biblice

Omilie

Astăzi este prima zi a Postului Mare. La început secolului al II-lea creștinii se pregăteau pentru Paște două zile de post și penitență. Pe urmă, aceste practici au fost extinse la toată Săptămâna Sfântă, iar în anul 325 [Sinodul de la Niceea] creștinătatea se pregătea pentru Paște timp de 40 de zile, după „modelul” lui Isus care a petrecut 40 de zile în pustiu, ca să nu mai vorbim de cei 40 de ani stând poporul  în deșert sau de cele 40 de zile de post a lui Moise pe muntele Sinai și a lui Ilie pe Horeb. La începutul Postului Mare sunt cuprinse șase duminici înainte de Paști. Mai târziu, s-a hotărât să se anticipeze postul cu patru zile: așa s-a ajuns la Miercurea Cenușii. Momentul inițial începea cu o penitența publică pentru cei care sunt vinovați de păcate grave, apostazie, crimă, adulter; se îmbrăcau în haine de pocăință fiind stropiți cu apă sfințită și cenușă, mergeau prin orașe, amintind de „alungarea din paradis”. Spre sfârșitul anului 1000, practica penitenței publice a scăzut, s-a stins, rămânând impunerea cenușii asupra tuturor credincioșilor[1]. Mesajul postului e: Dumnezeu este iubire. Nu știe nimic altceva: iubește cu o dragoste care depășește orice ne-am putea imagina. Sfânta Scriptură nu încetează să ne amintească această veste bună: e milostivirea Domnului. Suntem trimiși să dăm mărturie despre minunile lui Dumnezeu! Răspunsul nostru să fie simplu și concret!

marți, 21 februarie 2023

† Miercurea Cenușii: Întoarceţi-vă la mine din toată inima (post şi abstinență) [22 februarie 2023]


 

Întoaceţi-vă la mine din toată inima

pr. Isidor Chinez (22 februarie 2023) 

Lecturi biblice: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi biblice

Omilie

Începem astăzi drumul Postului Mare cu un gest sugestiv: impunerea cenușii. E un timp de pocăință: să ne întoarcem la Dumnezeu  „întoarceţi-vă la mine din toată inima voastră, cu post, cu plâns şi cu jale!” (Ioel 2,12). Este un timp potrivit care durează patruzeci de zile. La capătul său este Paştele: învierea lui Cristos!

sâmbătă, 20 martie 2021

† Duminica a 5-a din Post Mare [B]: Ceasul morții: este viață... în veșnicie [21 martie 2021]

„Eu, când voi fi înălţat de pe pământ, 

îi voi atrage pe toţi la mine!”

Ceasul morții: este viață... în veșnicie

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (21 martie 2021) 

Lecturi Ieremia 31,31-34; Evrei 5,7-9; Evanghelia Ioan 12,20-33; lecturi biblice

Omilie

Săptămâna aceasta ne face să ne îndreptăm ochii spre Isus care își oferă viața sa ca jertfă pentru noi și păcatele noastre. Este descrisă imaginea seminței. În diferite moduri Evanghelia aseamănă sămânța cu Cuvântul lui Dumnezeu. Singurul Ioan, apostolul, ajunge să afirme că sămânța dacă nu moare nu aduce rod, rămâne tristă, stingheră. În această lumina, moartea pe cruce apare în toată profunzimea sa manifestarea iubirii, izvorul fecundității. Această ofertă – spune a doua lectură –  are loc prin strigăte și lacrimi, adică prin suferința și supunere asumată. Despre această jertfă – ne spune Evanghelia – Isus întrezărește momentul inițial: câțiva păgâni îl caută. Supunându-se acestei cercetări, el o interpretează ca expresie a voinței divine: darul vieții sale prin moartea sa pe cruce. Mântuirea nu vine dintr-o lege, ci dintr-o alegere a vieții care pornește din inimă. Aceasta este prima lectură.

vineri, 12 martie 2021

† Duminica a 4-a din Post Mare [B]: Bucurați-vă, căci mare este îndurarea Domnului [14 martie 2021]


Șarpele de bronz (1610-1612) - de Peter Paul Rubens (1577-1640); Londra, Courtauld Institute of Art. 

Bucurați-vă, căci mare este îndurarea Domnului

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (14 martie 2021) 

Lecturi2Cronicilor 36,14-16.19-23; Efeseni 2,4-10; Evanghelia Ioan 3,14-21; lecturi biblice

Omilie

Suntem în Duminica „Laetare” [bucură-te, în latină]: Bucură-te! […] Bucurați-vă și veseliți-vă!”, ne îndeamnă antifonul de la intrare (cf. Is 66,10-11). Cum să te bucuri când sunt atâtea motive de neliniște, tristețe sau chiar disperare? Evanghelia de astăzi ne spune: Dumnezeu vă iubește – „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16). Este o invitație la bucurie. Peste două săptămâni va fi Duminica Floriilor [Săptămâna Sfântă] – culmea iubirii atinsă de Dumnezeu, căci milostivirea Domnului este necondiționată față de om. Destinul omului este determinat de credință. Este o invitație universală la mântuire pe care Dumnezeu o adresează fiecărui om, fără să o impune nimănui. Rezultă acceptarea mântuirii: „Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In 3, 17). În prima lectură și în Evanghelie suntem invitați să acceptăm sau nu mântuirea. Sunt cei doi poli în jurul cărora se construiește liturgia de astăzi: Dumnezeu trimite un mesaj de mântuire și omenirea poate să-l primească sau să-l suprima, să privească în altă parte. A doua lectură se concentrează asupra gloriei pe care o așteaptă cei care primesc invitația de a face parte din Împărăție lui Dumnezeu.

vineri, 5 martie 2021

† Duminica a 3-a din Post Mare [B]: „Templul” lui Dumnezeu este Isus [7 martie 2021]

Isus alungă mercenarii din templu.
 „Templul” lui Dumnezeu este Isus

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (7 martie 2021) 

LecturiExod 20,1-17; 1Corinteni 1,22-25; Evanghelia Ioan 2,13-25; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi este dedicată templului și „drepturilor lui Dumnezeu” exprimate în Decalog, reluate apoi de Isus în durul reproș adresat vânzătorilor din templu. Sfințenia templului este depășită de învierea trupului lui Cristos după moarte: din acel moment, acreditat de Dumnezeu, nu mai este acum edificiul din pietre undeva pe pământ, dar trupul Domnului, adică adunarea creștină [Trupul Mistic] care se roagă și îl laudă pe Dumnezeu, oriunde s-ar afla. Nașterea noului sanctuar apare de nedespărțit de înțelepciunea crucii, prezentată de apostolul Paul ca inima credinței creștine.

vineri, 26 februarie 2021

† Duminica a 2-a din Post Mare [B]: Îl ascultăm pe Domnul [28 februarie 2021]

Îl ascultăm pe Domnul

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (28 februarie 2021) 

LecturiGeneza 22,1-2.9a.10-13.15-18; Romani 8,31b-34; Evanghelia Marcu 9,2-10; lecturi biblice

Omilie

De-a lungul Postului Mare, ascultăm chemarea de a veni la Domnul și lui să-i dăm primul loc. Astăzi, vedem pe Cristos conducându-i pe cei trei apostoli pe un munte înalt unde se schimbă la față în glorie, pregătindu-i pe discipoli pentru dureroasa pătimire. Cele trei lecturile biblice au ca punct comun: fiul. În prima lectură avem pe Isac, fiul lui Abraham, obținut de la Dumnezeu după ani întregi de rugăciune. Domnul îi cere să-l jertfească. Patriarhul ascultă. Așa cum Abraham nu l-a cruțat pe unicul său fiu, la fel Dumnezeu nu l-a cruțat pe propriul său Fiu, dat la moarte pentru noi toți (este a doua lectură). Evanghelia ne dezvăluie pe „Fiul cel iubit” al Tatălui. Pe el  trebuie să-l ascultăm! Să avem încredere în cuvântul Domnului: „Ascultați-l!” [shema‘, în ebraică]. Dumnezeu vrea să spună că între el și oameni este unul singur care mijlocește: Isus!

vineri, 19 februarie 2021

† Duminica 1 din Postul Mare [B]: În fața tentației – a fi om [21 februarie 2021]


 În fața tentației – a fi om

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (21 februarie 2021) 

LecturiGeneză 9,8-15; 1Petru 3,18-22; Evanghelia Marcu 1,12-15; lecturi biblice

Omilie

Timpul Postului Mare l-am început cu cenușa peste capetele noastre. Ne-am lăsat plăsmuiți de Cuvântului lui Dumnezeu care reînnoiește rugăciunea și raportul nostru cu Domnul: e orientarea, direcția noastră de viață. Timpul Postului Mare se numește „semn sacramental al convertirii”: „a muri” și „a învia” cu Cristos. Apelul vestei bune –  „convertiți-vă și credeți în evanghelie” – înseamnă voința de mântuirea a Domnului și exigențele dreptății. Biserica îi cheamă pe creștini să iasă din amorțeala vieții lor mediocre, călduțe, și să se îndrepte spre Dumnezeu cu toate lucrările lor. Este timp privilegiat: se face simțită chemarea la calea creștină către botez și către convertire. Două aspecte ale realității: primul, subliniază acțiunea mântuitoare gratuită a Domnului și cel de-al doilea, răspunsul omului. Dumnezeu și omul se întâlnesc de-a lungul străzii. Legătura o găsim în prima lectură: potopul și alianța. Cele două elemente – dreptate și milă – sunt prezente aici. În lectura a doua este observația specifică: Cristos suferă pentru ispășirea păcatului nostru spre a ne conduce la Dumnezeu. În Evanghelia de astăzi, Isus este în fața tentației: a fi om – a suferi sau a nu suferi, a muri sau a nu muri...

miercuri, 17 februarie 2021

Mesajul papei Francisc pentru Postul Mare 2021

 


„Iată, noi urcăm la Ierusalim...” (Mt 20,18).

Postul Mare: timp pentru a reînnoi credinţa, speranţa şi caritatea

Iubiţi fraţi şi surori,

Vestind discipolilor săi pătimirea, moartea şi învierea sa, ca împlinire a voinţei Tatălui, Isus le dezvăluie sensul profund al misiunii sale şi îi cheamă să se asocieze la ea, pentru mântuirea lumii.

Parcurgând drumul Postului Mare, care ne conduce spre celebrările pascale, îl amintim pe cel care "s-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce" (Fil 2,8). În acest timp de convertire reînnoim credinţa noastră, luăm "apa vie" a speranţei şi primim cu inimă deschisă iubirea lui Dumnezeu care ne transformă în fraţi şi surori în Cristos. În noaptea de Paşte vom reînnoi promisiunile de la Botezul nostru, pentru a ne renaşte bărbaţi şi femei noi, graţie lucrării Duhului Sfânt. Însă deja itinerarul din Postul Mare, ca şi întregul drum creştin, se află în întregime sub lumina Învierii, care însufleţeşte sentimentele, atitudinile şi alegerile celui care vrea să-l urmeze pe Cristos.

Postul, rugăciunea şi pomana, aşa cum sunt prezentate de Isus în predica sa (cf. Mt 6,1-18), sunt condiţiile şi exprimarea convertirii noastre. Calea sărăciei şi a privării (postul), privirea şi gesturile de iubire faţă de omul rănit (pomana) şi dialogul filial cu Tatăl (rugăciunea) ne permit să întrupăm o credinţă sinceră, o speranţă vie şi o caritate activă. 

marți, 16 februarie 2021

† Miercurea Cenușii: Suntem chemați la convertire [17 februarie 2021]

 


Suntem chemați la convertire

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (17 februarie 2021) 

LecturiIoel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi biblice

Omilie

În fiecare an, Postului Mare ne cere să ne punem în rând pentru a primi cenușa în timp ce preotul spune repetitiv: „Convertiți-vă și credeți în Evanghelie”. Liturgia nu cere nimănui să spună nimic, nici „Amin”. Răspunsul este să mergem acasă în tăcere. Tăcerea este modul nostru de ne lăsa interpelați [de a da un răspuns] fără a face promisiuni, dar simplu, punându-ne pe cale, așteptând că răspunsul să fie dat de drumul pe care vom merge. Liturgia de Miercurea Cenușii este marcată istoric de începutul pocăinței publice a catecumenilor care urmau să fie botezați în timpul Privegherii [Vigiliei] de Paști.  Rugăciunea, sinceritatea creștină și convertirea către Domnul sunt exprimate simbolic în cenușa împrăștiată peste capetele noastre. Ne supunem cu umilință ca răspuns la cuvântul lui Dumnezeu. Este Postului Mare!

marți, 25 februarie 2020

Miercurea Cenușii: Convertire și încredere în Dumnezeu [26 februarie 2020]

Convertire și încredere în Dumnezeu 
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 17:30 (26 februarie 2020)            
Lecturi: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi

Omilie

Începem astăzi drumul Postului Mare cu un gest sugestiv: impunerea cenușii. Este timp de pocăință: să ne întoarcem la Dumnezeu! „Întoarceţi-vă la mine din toată inima voastră, cu post, cu plâns şi cu jale!” (Il 2,12). Sunt cuvinte pătrunzătoare ale profetului cu care începe liturgia Postului Mare. Nu este timp de tristețe; este un prețios dar al lui Dumnezeu. Este drumul Bisericii care durează patruzeci de zile; la capăt este Paştele Domnului. Un ambient liturgic și penitențial în care este iubirea milostivă a lui Dumnezeu oferit omului.

vineri, 12 aprilie 2019

† Duminica Floriilor (C): Moartea sa în iubirea Tatălui [14 aprilie 2019]

Golgota [în greacă, în latină - Calvaria] (1884) - de Munkacsy Mihaly (Déri Múzeum, Debrecen).
Moartea sa în iubirea Tatălui
 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (14 aprilie 2019)   
 Lecturi: Isaia 50,4-7; Filipeni 2,6-11;  Patima după sfântul Luca 23,1-49 (forma prescurtată); lecturi.

Omilie


Suntem în Săptămâna Sfântă. Cele trei lecturi din această duminică ne arată că Isus intră în suferință în mod deliberat; se încredințează iubirii Tatălui. El merge până la sfârșitul misiunii sale, până la dăruirea vieții. Atitudinea sa ne invită să parcurgem același drum: de la ascultarea Cuvântului Domnului așa cum se lasă instruit Slujitorul din lectura întâia, la a accepta – ca și Isus – să se dezbrace de sine însuși (lectura a 2-a) mergând până la capătul iubirii sale iertând păcatele tuturor, deschizând raiul tâlharului din dreapta sa (din Evanghelia pătimirii).



vineri, 5 aprilie 2019

† Duminica a 5-a din Post (C): Mizerie și milostivire [7 aprilie 2019]


Mizerie și milostivire
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (7 aprilie 2019)   
Lecturi: Isaia 43,16-21; Filipeni 3,8-14; Evanghelia Ioan 8,1-11; lecturi
Omilie

Există o continuitate în textele biblice din această duminică: este tema „noutății” pe care Dumnezeu o face în favoarea poporului său în iertare și milostivire. Să ne încredem în Domnul care face toate lucrurile „noi” folosind mila. Textele liturgice ne dezvăluie un Dumnezeu eliberator și mântuitor al cărui Cuvânt nu ne condamnă: nu se oprește când apar dificultățile, nu se descurajează în fața înfrângerilor, nu se lasă învins de dezamăgiri… dar ne eliberează de toate cu harul său. Drumul milostivirii divine continuă și azi după ce duminica trecută – în parabola „fiului risipitor” – a depășit orice limită, ne-a dat peste cap. Isus se prezintă din nou într-o acțiune concretă de a da posibilitatea unei vieți noi.


joi, 28 martie 2019

† Duminica a 4-a din Post (C): Întoarcere și reconciliere [31 martie 2019]

Întoarerea fiului risipitor – de Edouard de Jans.
Întoarcere și reconciliere
 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (31 martie 2019)   
Lecturi: Iosue 5,9a.10-12; 2Corinteni 5,17-21; Evanghelia Luca 15,1-3.11-32; lecturi

Omilie

Astăzi este Duminica Bucuriei (bucură-te” – laetare, în limba latină) de la cuvântul de introducere: „Bucură-te, Ierusalime! […] bucurați-vă și veseliți-vă, cei care ați fost întristaţi!” (cf. Is 66,10-11). Hainele liturgice ale preotului sunt de culoare roz, aceiași culoare din duminica a treia din Advent [Gaudete]. Dialogul dintre Dumnezeu și om, de multe ori întrerupt, poate fi reluat de iubirea lui Dumnezeu care este un Tată „risipitor” de milostivire. Parabola „fiului risipitor” pune în evidență chipul milostiv al lui Dumnezeu Tatăl.


sâmbătă, 23 martie 2019

† Duminica a 3-a din Post (C): A te converti (24 martie 2019)

A te converti
 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (24 martie 2019)
  Lecturi: Exod 3,1-8a.13-15; 1Corinteni 10,1-6.10-12; Evanghelia Luca 13,1-9; lecturi 

Omilie

În acest timp de Post, continuăm drumul spre Paşti și o facem în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. În Biblie „a ne converti” nu este chestiune de conduită – desigur, este și aceasta – dar la rădăcină stă într-o mișcare cu mult mai profundă: este schimbarea care se realizează în relație cu însuși Dumnezeu, cu modul nostru de a trăi în întâlnirea cu Domnul. A te converti înseamnă – înainte de toate – să te deschizi prezenței lui Dumnezeu care stă dincolo de gândurile și proiectele noastre și a face bine.

vineri, 15 martie 2019

† Duminica a 2-a din Post [C]: Dumnezeu se descoperă prin Isus [17 martie 2019]

Schimbarea la fața - de Donald Kueker.
Dumnezeu se descoperă prin Isus
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (17 martie 2019)
   
Lecturi: Genezei 15,5-12.17-18; Filipeni 3,17-4,1; Evanghelia Luca 9,28b-36; lecturi

Omilie

În timpul Postul Mare, Dumnezeu se arată pe sine însuși, gândurile și căile sale. Este mai puțin misterios decât credem noi. Ne face să trăim viața sa…

Prima lectură din Cartea Genezei (Gen 15,5-12.17-18) ne arătă cum s-a făcut cunoscut Dumnezeu lui Abraham [ce a trăit acum 1850 de ani înainte de Cristos]. Viața lui s-a schimbat după ce a simțit chemarea Domnului (Gen 12). Plecase într-o țară pe care nu o cunoscuse, încrezându-se în Dumnezeu ce i-a promis un fiu. Timpul trecea și promisiunea nu părea să se realizeze. Dar Domnul i-a inițiativa: „Dumnezeu l-a condus pe Abram afară şi i-a zis: «Priveşte spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri!» Şi i-a spus: «Aşa va fi descendenţa ta»” (v. 5). Lui Abraham care îi cere un fiu, Dumnezeu îi promite mult mai mult o moștenire numeroasă ca stelele de pe cer. Domnul aşteaptă de la el încredere absolută pe care el i-o dă, deși este înaintat în vârstă și Sara este sterilă: „el a crezut în Domnul şi Domnul i-a socotit aceasta ca dreptate” (v. 6). Crede în făgăduință: fără promisiune nu se poate trăi. Dar simte obscuritatea credinței prin tăcerea prelungită a lui Dumnezeu. Făgăduința unui fiu pare să fie un vis… Tocmai în acest moment, Domnului sfâșie noaptea obscură a credinței lui Abraham și se descoperă cu un gest simbolic plin de speranță. Un model de alianță dintre națiuni devine semn al experienței năvălirii Domnului în viața patriarhului. Este un ritual al alianței; se dorește aceeași soartă dacă nu se respectă pactul. Abraham „a spintecat în două [animalele: o juncă, o capră și un berbec] şi a pus fiecare bucată una în faţa celeilalte” (v. 10). Între cele două jumătăți „trece” Dumnezeu – pesach –, nu omul. Domnul se obligă, descoperindu-se un aliat al omului. „Iată, ca dintr-un cuptor fumegând, pară de foc a trecut printre acele părţi de animale!” (v. 17). Este focul ce indică prezența lui Dumnezeu: lumina ce luminează noaptea. În aceea seară se împlinește alianța. E iubirea Domnului, pe care omul trebuie să o primească cu credință. Toți suntem chemați pe același drum: e calea pelerinajului; e drumul Paștelui. Recunoaştem că suntem firavi, dar ştim că ne putem baza întotdeauna pe Dumnezeu.


vineri, 8 martie 2019

† Duminica 1 din Post (C): Cuvântul Domnului este hrana noastră [10 martie 2019]

 
Ispitirea lui Isus (1850) - de Carl Heinrich Bloch.
Cuvântul Domnului este hrana noastră
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (10 martie 2019)

 
Lecturi: Deuteronomul 26,4-10; Romani 10,8-13; Evanghelia Luca 4,1-13; lecturi

Omilie


În cele cinci duminici din Postul Mare, Vechiul Testament prezintă momentele importante ale istoriei mântuirii. Lectura a doua conține texte cristologice. Evanghelia oferă, de fiecare dată, anunțul despre Misterul Pascal, la care participăm prin sacramente. Toate textele Scripturii sunt citite în perspectivă pascală. În primă duminică din post, Evanghelia prezintă episodul ispitirii lui Isus în pustiu. Este o relatare greu de înțeles: pentru ce să fie ispitit? Este „ispita mesianică”: dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, demonstreaz-o! Și noi să fim atenți la tentații: face parte din viața noastră. Important e de a le depăși cu bine și a-l alunga pe diavol.


marți, 5 martie 2019

Miercurea Cenușii: În iubirea milostivă a lui Dumnezeu (6 martie 2019)

40 de zile...
În iubirea milostivă a lui Dumnezeu
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 17:30 (6 martie 2019)
 
Lecturi: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi

Omilie

Astăzi începe timpul postului dedicat rugăciunii, penitenței și carității. Durează patruzeci de zile și la capătul său este Paştele: memorialul pătimirii, morţii și învierii Domnului. Cenușa ne amintește că noi trebuie să murim: suntem muritori. Viața pe pământ are un sfârșit. „Amintește-ți că ești pământ și în pământ te vei întoarce” (cf. Gen 3,19). Dar noi vom învia pentru că suntem spre viața veșnică. Chemările la convertire sunt temele lecturilor de astăzi. Este un timp ce ne invită să ne întoarcem la Dumnezeu. Acest timp ne este oferit pentru a regăsi calea Domnului. Este timpul prielnic ca să ne lăsăm împăcați și reînnoiți de gingășia Tatălui care este iubirea milostivă, care așteaptă să purifice inimile noastre. Să nu ezităm de a ne converti. Întâlnindu-l pe Domnul vom experimenta bucuria iertării sale.

Mesajul papei Francisc pentru Postul Mare 2019



 „Creaţia aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,19).
Iubiţi fraţi şi surori,

În fiecare an, prin Maica Biserică, Dumnezeu „dăruieşte credincioşilor săi harul ca în fiecare an, cu suflete curăţate de păcat, să aştepte plini de bucurie tainele sfinte ale învierii. Pentru ca [...] să primească cu prisosinţă harul pe care tu îl reverşi asupra fiilor tăi” (Prefaţa pentru Postul Mare, I). În acest mod putem merge, din Paşte în Paşte, spre împlinirea acelei mântuiri pe care deja am primit-o graţie misterului pascal al lui Cristos: „căci în speranţă am fost mântuiţi” (Rom 8,24). Acest mister de mântuire, deja activ în noi în timpul vieţii pământeşti, este un proces dinamic care include şi istoria şi întreaga creaţie. Sfântul Paul ajunge să spună: „Creaţia aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,19). În această perspectivă aş vrea să ofer şi câteva idei de reflecţie, care să însoţească drumul nostru de convertire în următorul Post Mare.