Adoratie euharistica 21:00 si concert Juvenes Ecclesiae 21:30 din 27 iulie 2012

Lansarea imnului Intâlnirea Naţională a Tineretului Catolic 2012

XVII (B): Acesta este cu adevărat profetul care trebuie să vină în lume!

Timp de cinci duminici consecutive (începând cu duminica de astăzi până la duminica a XXI), liturgia duminicală îşi întrerupe lectura continuă a Evangheliei după Marcu pentru a lăsa loc întregului capitol şase din Evanghelia după Ioan. Motivul acestei inserţii stă în voinţa de a aprofunda tema „pâinii” la care a ajuns relatarea lui Marcu. Evanghelia se deschide cu povestirea înmulţirii pâinilor, una din paginile evanghelice cele mai luminate despre misterul lui Isus ca hrană pentru viaţa noastră. Este pentru a şasea oară că în evanghelii este reluat acest episod (celelalte cinci ori sunt amintite în evangheliile sinoptice). Insistenţa indică importanţa pe care aceste eveniment a avut-o în gândirea primelor comunităţi creştine; desigur, era printre „semnele” cele mai clare care făcea să se înţeleagă care este sensul misiunii lui Isus printre oameni.

Ioan introduce povestirea făcând apel la obişnuita scenă a mulţimilor care se călcau în picioare în jurul lui Isus. El s-a suit pe munte, înconjurat de ucenici şi s-a aşezat, aşa cum obişnuieşte orice învăţător. Şi priveşte toată acea mulţime de oameni. „Ridicându-şi deci ochii, a văzut o mare mulţime care venea la el”. Am putea spune că Domnul are o caracteristică proprie: a nu rămâne jos şi nici a nu rămâne în înălţimile cerului distant de oameni. Isus nu se opreşte în contemplarea de sine şi a lucrărilor sale. Venit pe pământ şi făcându-se întru totul asemenea oamenilor, el urcă însă puţin mai sus, pe munte: are nevoie să-l întâlnească pe Dumnezeu, şi să-i vadă mai bine pe oameni. Doar avându-l pe Dumnezeu în inimă (acesta este sensul urcării pe munte) şi acceptând compasiunea sa, este posibil a vedea lumea cu ochi noi, a intui întrebările şi a-ţi da seama de necesităţile sale.

Paradoxul zilelor noastre, de Octavian Paler

Paradoxul vremurilor noastre în istorie
este că avem cladiri mai mari dar suflete mai mici;

autostrazi mai largi dar minţi mai înguste.
Cheltuim mai mult dar avem mai puţin;
cumparam mai mult dar ne bucuram tot mai puţin.

Avem case mai mari dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii dar mai puţin timp;
avem mai multe funcţii dar mai puţina minte,
mai multe cunoştinţe dar mai puţina judecata;
mai multi experţi şi totuşi mai multe probleme,
mai multă medicină dar mai puţină sănătate.

Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesăbuit,
Râdem prea puţin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obosiţi,
Citim prea puţin, ne uitam prea mult la televizor
şi ne rugăm prea rar.



Ne-am multiplicat averile dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des.
Am învăţat cum să ne câştigam existenta
dar nu cum să ne facem o viaţa,
am adaugat ani vieţii şi nu viaţa anilor.


Am ajuns până pe luna şi înapoi
dar avem probleme când trebuie să traversăm
strada să facem cunoştinţă cu un vecin.
Am cucerit spaţiul cosmic dar nu şi pe cel interior.
Am făcut lucruri mai mari dar nu şi mai bune.


Am curăţat aerul dar am poluat solul.
Am cucerit atomul dar nu şi prejudecăţile noastre.
Scriem mai mult dar învăţăm mai puţin.
Planuim mai multe dar realizam mai puţine.
Am învatat să ne grăbim dar nu şi să aşteptăm.


Am construit mai multe calculatoare să deţină mai multe informaţii să
producă mai multe copii ca niciodată dar comunicăm din ce în ce mai puţin.


Acestea sunt vremurile fast-food-urilor şi digestiei încete;
oamenilor mari şi caracterelor meschine;
profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale.


Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri dar mai multe divorţuri,
Case mai frumoase dar cămine destrămate.


Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica
folosintă, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri
supraponderale şi pastile care îţi induc orice stare de la bucurie, la linişte, la moarte.


Sunt nişte vremuri în care sunt prea multe în vitrine dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îţi poate aduce aceasta scrisoare şi în care poţi
decide fie să împărtăşeşti acest punct de vedere, fie să ştergi acest mesaj.


Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.
Aminteşte-ţi să spui o vorba buna copilului care te venerează, pentru că
acel copil va creşte curând şi va pleca de lângă tine.


Aminteşte-ţi să-l îmbrăţisezi cu dragoste pe cel de lângă tine pentru că
aceasta este singura comoara pe care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic.
Aminteşte-ţi să spui "Te iubesc" prietenului şi persoanelor pe care le îndrăgeşti,
dar mai ales să o spui din inima.
O sărutare şi o îmbrăţisare vor alina durerea atunci când sunt sincere.


Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să preţuieşti acel moment
pentru că într-o zi acea persoană nu vă mai fi lângă tine.


Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi timp să împărtăşeşti gândurile pretioase pe care le ai.

Gândul zilei

“Civilizaţia europeană se năruie şi nu o înlocuieşte cu nimic, iată adevărul. În locul acestor imense economii acumulate de civilizaţie, de omenie, de spiritualitate, de sfinţenie, se oferă depunerea unui cec fără acoperire, semnat cu un nume necunoscut, întrucât este cel al unei creaturi care va veni. Noi refuzăm să dăm Europa. Şi de altfel nu ni se cere să o dăm, ni se cere să o lichidăm. Noi refuzăm să lichidăm Europa. Timpul de a lichida Europa n-a venit, dacă va trebui vreodată să vină. Este adevărat că declinul Europei nu datează de ieri, o ştim. Dar mai ştim că declinul Europei a marcat declinul civilizaţiei universale. Europa a decăzut în momentul în care ea s-a îndoit de sine însăşi, de vocaţia sa şi de dreptul său” (G. Bernanos, La liberte, EEC II, 1363; trad. pr. Isidor Chinez).

Viaţa lui Abraham (subtitrare limba română)

Interviu cu Dumnezeu, de Octavian Paler

- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.

- Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.

- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a răspuns:

- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…, iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani... iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit. Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.

Apoi am întrebat:

- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?

- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc… şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

- Mulţumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:

- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

Gândul zilei

„Stăpânul pe care-l slujin

nu ne judecă numai viaţa – o împărtăşeşte, şi-o asumă.

Ne-am strădui mai puţin de-ar fi să mulţumim

un Dumnezeu geometru şi moralist”

(G. Bernanos,Journal d'un curé de campagne,

în G. Bernanos, Oeuvres romanesques suivies

de Dialogues des Carmélites,

Edition Plon, Seuil, Gallimard 1961, 1096).

Gândul zilei

„Ce vreţi? Omul este om. Este desigur homo faber (omul meşter, omul meştesugar - n.t.), din leagăn nu poate să stea cu mâinile liniştite, mâinile sale puternice şi delicate [...], mâinile sale minunate... Omul este foarte satisfăcut de mâinile sale, dar nu este deloc satisfăcut de sufletul său, iată ce trebuie înţeles. N-are nici o dificultate cu mâinile sale, mâinile sale fac mereu ce vrea el, contradicţia este în sufletul său. Omul este faber prin mâini; visează să aibă patru, opt, şaisprezece, tot atâtea mâini câte ar putea să numere, le multiplică de altfel prin maşini, ştim aceasta, am spus-o, s-a auzit. Răul este în suflet. Omul n-are decât două mâini, ele lucrează foarte uşor împreună. Ele pot chiar, odată primită sarcina, să lucreze fără el. Mâinile sunt docile, în schimb duhul nu este. Iar spiritul omului nu este numai neascultător, el este adesea şi ca un judecător, ca un duşman. Desigur, nu se poate nega că există o parte de spirit acordat cu mâinile, făcut pentru ele – cel puţin mâinile nu sunt făcute pentru el – un spirit al mâinilor, şi dificultăţile nu vin de la acest spirit. Dar există această altă parte mereu nesatisfăcută, mai mult mau mai puţin în opoziţie clară cu mâinile, şi care este cu adevărat ca un alt om în om. Când adversarul misterios îl prinde, mâinile încetinesc puţin câte puţin munca, apoi se opresc dintr-o dată; spiritul mâinilor trebuie să renunţe să le pună la treabă, homo faber se simte ridicol. Ajunge chiar ca mâinile să crească sau să se ridice în aer, într-o mişcare de rugăciune sau de teamă, în faţa unei fiinţe invizibile. Atunci homo faber se simte, şi el, cuprins de nelinişte. Refuză să cedeze rivalului său, nu ştie de altfel foarte bine ce vrea de la el, şi totuşi trebuie să i se supună. Incapabil de a se preda, se răzbună. Se răzbună din cauza neliniştii sale asupra lucrărilor mâinilor sale, distruge ceea ce a făcut mâinile sale minunate, devine atât de puternic ca să distrugă aşa cum s-a arătat ingenios în a construi (G. Bernanos, La liberte, EEC II, 1358-1359; trad. pr. Isidor Chinez).

Som Sabadell - Ludwig van Beethoven(1770-1827), Oda bucuriei

În 130º aniversare a Băncii Sabadell (Sabadell Bank)

am vrut să plătim tributul în oraşul nostru

cu compania "Som Sabadell".

Acest lucru s-a manifestat printr-un flashmob

cu participarea a o sută de oameni 

din Orquestra Simfònica of the Vallès

şi coruri Lieder and Amics de la Òpera

şi Chorale Belles Arts.
Ceea ce veţi vedea mai jos nu este un flashmob,
ceea ce veţi vedea mai jos se numeşte artă.
(Piaţa de Sant Roc).