 |
| Prezentarea lui Isus la templu (1692) de Jean-Baptiste Jouvenet. |
Bucuria
întâlnirii cu Domnul
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (2 februarie 2020)
Lecturi: Malahia 3,1-4; Evrei 2,14-18; Evanghelia Luca
2,22-40; lecturi
Omilie
Astăzi celebrăm „Prezentarea
Domnului în templu”, adică un eveniment din viața lui Cristos inspirat din
evanghelie: „Maria şi Iosif l-au dus pe copil la Ierusalim, ca să-l ofere
Domnului” (Lc 2,22). „Acum patruzeci
de zile, am sărbătorit cu bucurie Naşterea Domnului. Iar astăzi a venit ziua
fericită în care Isus a fost prezentat în templu, de Maria şi Iosif; el se
supune astfel legii lui Moise, dar, în realitate, iese în întâmpinarea
poporului său credincios” – este îndemnul prin care preotul îi invită pe
credincioși la sărbătoare. Prima mărturie ne vine din secolul al IV-lea de la o
pelerină în Țara Sfântă numită Egeria; ea spune că această celebrare vine de la
Ierusalim. După ce a fost răspândită în Siria, a ajuns și la Constantinopol (secolul
al VI-lea) cu numele grec al „întâlnirii” [hypapantè],
adică întâlnirea dintre Mesia și poporul credincios. Trecând în Occident [prin
secolul al VII-lea] se celebra pe 2 februarie. Pe la anul 750, în Galia, ajunse
să se numească „Curățirea Maicii Domnului” până la reforma liturgică în anul
1969 când vine recuperat cu titlul „Prezentarea Domnului la templu”. La Roma,
vine celebrată în zori, de către papa Sergiu I (687-701) cu o procesiune de
pocăință cu lumânări: de aici, sărbătoarea luminii lui Cristos. Și astăzi
liturgia prevede o procesiune, încă din secolul al X-lea, în care se binecuvântează
lumânările. Lumânarea – deci lumina – ne este încredințată în mâniile noastre,
ne unește nu numai cu Maria și Iosif, dar și cu Simon și Ana, care strâng
copilul ca pe „lumină spre luminarea neamurilor!” (Lc 2,32). Lumânarea sfinţită este simbolul lui Cristos care,
jertfindu-se pe sine pe cruce, ne dăruieşte lumina – lumina pascală.
Toate textele
biblice sunt centrate pe intrarea lui Isus în templu: anunțul profetului Malahia
(Mal 3,1-4), claritatea teologiei din Scrisoarea către Evrei (Evr
2,14-18) și această umilă acțiune relatată de Evanghelia după Luca (Lc
2,22-40), ce adună martori inspirați, pe Simon și Ana.
