 |
| Isus, Marta și Maria. |
Evanghelia Luca 10,38-42: În acel timp au
intrat într-un sat. O femeie cu numele de Marta l-a primit pe Isus în casa ei. Aceasta avea o soră numită Maria care, stând la picioarele Domnului, asculta
cuvântul lui. Însă Marta era ocupată cu multele griji ale casei.
Venind la el, i-a zis: „Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să
servesc? Spune-i să mă ajute!” Domnul, răspunzând, i-a zis: „Marta,
Marta, pentru multe te mai îngrijeşti şi te frămânţi, însă un
lucru este necesar: Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată”.
Omilie
„Domnul i s-a arătat lui Abraham
la terebinţii din Mambre, pe când el şedea la intrarea în cort, în timpul
arşiţei zilei” (prima lectură din Gen
18.1-10a). Din ziua în care el a plecat din comunităţile sedentare din Ur
Chaldeiei a devenit un „locuitor al cortului”, crezând pentru credinţă că
Dumnezeu i-ar acorda un pământ şi o descendență în așteptarea „cetății care are temelii al
cărei arhitect și constructor este Dumnezeu (Evr 11,10). Mobilitatea precară a cortului care face din Abraham un
străin şi un pelerin pe pământ întotdeauna în plecarea în necunoscut, este
semnul vizibil al totalei sale încredințări, dar chiar semnul de temporalitate al
vieţii noastre, vizitați şi confirmați de Cel care „s-a făcut trup” şi, voind să
împărtăşească condiţie noastră precară, „vine să planteze cortul său printre noi” (In 1,14) (semnificativ este verbul grecesc eskenosen, tradus nu prea bune cu un banal venind să locuiască în textul oficial al CEI).
Experienţa nesiguranței împinge solidaritatea
celui care experimentează aceeaşi situaţie. Iată, deci, entuziasmul cu care Abraham
își oferă ospitalitatea la străinii. De notat rapiditatea în a-i servi: „I-a
văzut”, „a alergat de la intrarea în cort ca să-i întâmpine”, „s-a dus în grabă la cort, la Sara” şi „a
alergat la cireadă”. Reţineţi tocmai generozitatea sa atât pentru făină, din
care ia trei sea [măsuri] (egală cu o
efa, adică 35 litri, echivalent cu
greutatea specifică a 28 de kilograme) de sôlet
(Biblia foloseşte două cuvinte pentru a indica faina: qemaḥ şi sôlet, prima „făină
comună”, al doilea „faina folosit pentru cult”, din care trebuia Sara să
frământe turte și vine tradus cu „floarea făinii”, cât pentru viţel, ales de el
însuşi, „fraged şi bun”. Cu 28 de kilograme de făină și cu un viţel pentru trei
persoane, ceea ce organizează Abraham este sigur nu poate fi numit o gustare
simpla! Aceste gesturi arată, fără îndoială, convingerea sa că a primit, pentru
a-i servi, un bine mai mare decât cel oferit vizitatorilor necunoscuți. Autor Scrisorii către Evrei cu siguranţă a
avut în vedere atunci când a scris: „Nu uitați ospitalitatea, căci datorită ei
unii i-au găzduit, fără a-și da seama, pe îngeri” (Evr 13,2).
Ospitalitatea oferită poate fi o ocazie
de a primi un mesaj important de cine este găzduit. Afirmația lui Abraham „dacă
am aflat har în ochii tăi, nu trece pe lângă slujitorul tău” privește – e
adevărat – serviciile prestate de el oaspeților, dar privește și la eventuala
misiune, necunoscută pentru el, că trebuie să-și exercite misiune sa. Este
acest lucru special împărtăşit de episodul din Genezei cu lectura evangheliei (Lc 10,38-42). Știrea că va avea unui
moştenitor, atât de mult dorit, vine dată lui Abraham spre finalul vizitei, după
ce a prestat slujirea sa. Nu ar exista acest anunţ dacă Abraham nu i-ar fi
primit pe vizitatori sau dacă ar fi fost întâmpinaţi cu căldură mai puțină?
Isus, în timp ce el călătorea, a
fost întâmpinat de o femeie, Marta, în casa sa. Isus vorbeşte, comunică un
mesaj. Totuși, în acest caz, beneficiarul nu este a proprietarului gazdei care,
asemenea lui Abraham, împlineşte obligaţiile de ospitalitate, dar sora, care,
pentru faptul că nu făcea nimic cu excepţia stării la picioarele lui Isus şi ascultă,
stârnește vii proteste din partea Martei. Marta, pe de altă parte, este sigură că
obține solidaritatea lui Isus, atunci când întreabă: „Deci, spune-i să mă ajute”,
şi, desigur, rămâne neplăcut surprinsă când, în loc de solidaritatea sperată,
primeşte o mustrare, la fel de binevoitoare: „Marta, Marta, tu te îngrijeşti şi
te frămânţi pentru atâția lucruri, dar un lucru este necesar”, în timp ce sora
criticată de ea este lăudată: „Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi
luată”.
Aici se termină relatarea evangheliei
şi noi nu ştiu dacă Marta s-a supărat pe cuvintele lui Isus închizând discursul
sau a reflectat pentru a afla unde şi pentru ce ea a greşit şi cum ar putea îmbunătăți
situația sa. Cu toate acestea lecția este clară pentru noi: trebuie să primim
cu generozitate pe cel care are nevoie de ospitalitatea noastră, dar trebuie să
avem timp şi răbdare să ascultăm oaspetele pe care ni l-a trimis şi că ar putea
să fie – nu neapărat prin cuvinte – un purtător al unui mesaj important de a lui
Dumnezeu.
Vorbind de generozitate, declarația
apostolului Paul este tulburătoare: „Fraţilor, acum mă bucur în pătimirile mele
pentru voi şi împlinesc ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos în trupul meu
pentru trupul său, care este Biserica” (Col
1,24-28 din a doua lectură). Ceea ce Paul suferă din cauza evangheliei se
adaugă la ceea ce Cristos a suferit şi care este oarecum incompletă, pentru că
el are nevoie, pentru a obţine mărimea potrivită, de contribuția la suferința
celui care a fost chemat să continue opera şi a acceptat să o realizeze.
Astfel paradoxal în loc să
plângem de suferinţele pe care le întâlnim făcând bine, trebuie mai degrabă să
plângem dacă acestea lipsesc, fiind un ingredient necesar pentru activităţilor
noastre în favoarea Bisericii să fie perfect, tocmai cum este necesară o mică
picătură de apă în potirul de vin la ofertoriu de la sfânta Liturghie pentru ca
Euharistia să fie perfectă.
(pr. Umberto Pineschi; traducătur pr. Isidor Chinez; sursă:
http://www.settimanalelavita.it/?p=2544).
