Sfântul Ianuariu, episcop și martir, repetă miracolul lichefierii sângelui. Anunţul de lichefiere a sângelui sfântului Ianuariu a fost dat la 10:38 de
Cardinalul Crescenzio Sepe din Napoli și a fost întâmpinat cu aplauze lungi de
credincioși din Catedrala din Napoli în primele ore ale dimineţii.
Repetarea miracolul este văzută ca un semn bun pentru oraşul Napoli şi întreaga
regiunea Campania. Minunea are loc de trei ori: la 19 septembrie, ziua
sfântului Ianuariu, în sâmbăta înainte în prima duminică din mai şi în 16 decembrie.
Patriarhia Bulgara a anuntat marți, 13 februarie 2018, ca bunicul Dobri Dobrev, supranumit 'Cersetorul pentru Cristos', a trecut la cele veșnice (103 ani).
„Când întâlnim un cerșetor aș vrea să mă înclin în fața lui pentru că nu îi este rușine de cerșit; în realitate toți suntem
cerșetori, dar ne rușinăm să admitem și nu voim ca alții să-și dea seama: suntem cerșetori de iubire, de atenție, de un surâs, de o vorbă bună”.
Răspunsul lăudabil dat la „dosarul lui Vigano” scris de un preot, Francesco Murana, paroh de San Sebastiano di Milis, din Dieceza de Oristano, Sardinia., Italia. Ne unim asupra
faptului că credința e ceva infinit de mare pe lângă mizeriile noastre în
care se tulbură doar cei care nu cunosc natura umană cu toate mărețiile și cu
abuzurile sale...
(sursă: https://twitter.com/).
în limba italiană:
Francesco Murana, preot, paroh de Milis, Dieceza de Oristano, Sardinia, Italia.
După arestarea lor, sfinții au
fost conduși la prefectul de Roma, care se numea Rusticus. Ajungând în fața tribunalului,
prefectul Rusticus i-a spus lui Iustin: „Înainte de toate, să crezi în zei și
supune-te împăraților”. Iustin a spus: „Nimic nu i se poate reproșa și nici nu
poate fi inculpat cel care ascultă de poruncile Mântuitorului nostru Isus
Cristos”.
Rusticus a spus: „Ce fel de
învățătură susții?” Iustin a răspuns: „Am încercat să învăț toate filozofiile,
apoi am aderat la învățătura adevărată, la cea a creștinilor, chiar dacă
aceasta nu este simpatizată de cei care sunt cuprinși de eroare”.
Prefectul Rusticus a spus: „Și
ție, nenorocitule, îți place această învățătură?” Iustin a răspuns: „Da, pentru
că eu o urmez cu credință dreaptă”.
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (20 mai 2018)
Lecturi: Faptele Apostolilor 2,1-11; Galateni 5,16-25; Evanghelia Ioan 15,26-27; 16,12-15;lecturi
Omilie
În această duminică a Rusaliilor celebrăm
o sărbătoare foarte importantă: coborârea Duhului Sfânt asupra Bisericii. Încheiem
ciclul pascal care constituie unul din cele două „momente forte” ale anului
liturgic (unul dintre ele este Crăciunul, al doilea este Paștele). În timpul
lui Isus era o „sărbătoare a săptămânilor” – vechea sărbătoare agricolă
celebrată șapte săptămâni după Paști (cf. Lv
23,15-21) – avea sensul de comemorare a revelației lui Dumnezeu de pe Muntele
Sinai unde a dat poporului evreu Torah,
adică Legea lui Moise. Vechea Alianță devine una nouă: este prezența Duhul
Sfânt. Isus adaugă sărbătorii ebraice darul Duhului. Numai sunt tunete și
fulgere ca în Exod (Ex 19,16-22) la teofania de pe Sinai,
dar… „s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei
vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au
apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia
dintre ei. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în
alte limbi” (vv. 2-4). Este prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap2,1-11), în care Dumnezeu
trimite peste apostoli pe Duhul Sfânt ca să anunțe pe Cristos cel înviat
tuturor. După moartea lui Isus discipolii se temeau că vor fi arestați. Dar
deodată viața lor s-a schimbat. Dintr-un mic grup de fricoși, încuiați în
cenacol, Duhul Sfânt face un popor numeros care nu se teme să vorbească și să cânte
minunățiile lui Dumnezeu. Se naște Biserica: o omenire nouă recreată de suflul
divin. Acum nu mai e timp de teamă. Este timpul de a lăsa ca Duhul Sfânt să
depășească toate frontierele și să conducă omenirea întreagă unde vrea
Dumnezeu.
Preasfințitul Aurel Percă cu preoții concelebranțiși cu primarul Cristian Iștoc (4 martie 2018).
Primul paroh pr. Mihai Agiurgioaie (1968-1985). Părintele a construit şi casa parohială. Au
urmat ca parohi: pr. Gheorghe Farţade (1985-1995); pr. Isidor Chinez
(1995-2003); pr. Mihai Simon (2003-2006); pr. Vasile Rediu (2006-2015), pr. Adrian Gherghelucă (din 2015). Au fost pe parcursul anilor 14 vicari: Iosif
Agiurgioaie, Eugen Diac, Valerian Enăşcuţă, Iosif Demeter, Dominic
Hârja, Adrian Iştoc, Ciprian Ghiurcă, Cristian Anghel, Adrian Chili,
Marius Catrinţaşu, Ştefan Bortă, Eugen Robu, Anton David şi Gabriel Păuleţ.
Sfânta Lucia condusă la martiriu - de Luca Giordano.
Prefectul i-a poruncit Luciei să
aducă jertfă zeilor, conform legii imperiale. Aici, passio [relatarea pătimirii sfintei Lucia]ne prezintă dialogul dintre cei doi, care este pentru noi o foarte
frumoasă cateheză.
Lucia: „Sacrificiul adevărat şi curat înaintea lui Dumnezeu este
acela de a-i vizita pe orfani şi pe văduve. De trei ani, nu am făcut altceva.
Acum, mă voi sacrifica Dumnezeului celui viu pe mine însămi ca ostie vie”.
Pascasius: „Tu ai risipit patrimoniul cu corupătorii tăi”.
Lucia: „Nu am frecventat niciodată corupători ai sufletului şi ai
trupului, ci doar mi-am pus patrimoniul în mâini sigure”.
Pascasius: „Îţi voi închide gura cu vergile”.
Lucia: „Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi înlănţuit”.
Pascasius: „Te crezi oare Dumnezeu?”
Lucia: „Cel care trăieşte în această lume în pietate şi curăţie
este templul Duhului Sfânt”.
Pascasius: „Te voi duce la lupanar şi, când trupul tău va fi
pângărit, Duhul Sfânt va fugi de la tine”.
Lucia: „Trupul nu poate fi pângărit dacă mintea nu-şi dă
consimţământul. Ba, mai mult, dacă voi fi violentată împotriva voinţei mele,
castitatea mea va dobândi o dublă coroană”.
Pascasius: „Dacă nu vei sacrifica zeilor, vei muri în necurăţie”.
Lucia: „Nu mă vei putea constrânge niciodată să accept păcatul.
Iată, sunt gata pentru orice chin. Ce aştepţi?”
Prefectul a poruncit să fie
condusă la lupanar [local de perdiție,
bordel], pentru ca oricine să poată abuza de trupul ei. Nimeni, însă, nu a
reuşit să o mişte din loc, deoarece o putere misterioasă a făcut-o inamovibilă.
Au aprins în jurul ei un foc, dar flăcările nu au cuprins-o. Pascasius a
atribuit toate acestea puterilor ei de vrăjitoare şi a poruncit să-i străpungă
gâtul.
Imediat ce ordinul a fost
executat şi comunităţii creştine i s-a permis să se adune în jurul fecioarei
aflate încă în agonie, un grup de soldaţi l-au arestat pe Pascasius, vinovat de
a-şi fi folosit autoritatea pentru a-şi însuşi bunuri ale unor oameni din
Siracuza. Dus la Roma, a fost condamnat la decapitare.
Lucia, muribundă fiind, a primit
din partea episcopului ultimele sacramente, în timp ce comunitatea răspundea
Amin şi celebrarea procesului se încheia astfel cu o celebrare liturgică.
Foarte curând, cultul fecioarei a
trecut hotarele Siciliei şi s-a răspândit în întreg Occidentul. Sfântul Grigore
cel Mare, într-o scrisoare, vorbeşte despre două mănăstiri în cinstea ei,
apărute una la Roma şi cealaltă la Siracuza.
Pentru numele ei, care face
trimitere la lumină, a devenit protectoarea vederii şi, pentru că şi-a împărţit
bunurile săracilor, în diferite locuri, sărbătoarea sa este însoţită de
obiceiul de a da daruri copiilor.
Inscripția de pe bazilică în latinește: „Mama și capul tuturor bisericilor din orașul Roma şi de pe tot pământul”.
Evanghelia – Ioan 2,13-22:
Paștele
iudeilor era aproape, iar Isus a urcat la Ierusalim. Și a găsit în templu vânzătorii de boi,
de oi și de porumbei și pe schimbătorii de bani șezând acolo. Făcând un bici
din funii, i-a alungat pe toți din templu, la fel ca și oile și boii; a
împrăștiat monedele schimbătorilor de bani și a răsturnat mesele, iar celor
care vindeau porumbei le-a zis: „Luați acestea de aici! Nu faceți casa Tatălui
meu casă de negustorie”. Discipolii lui și-au adus aminte că fusese scris: «Zelul
pentru casa ta mă mistuie». Așadar, l-au întrebat iudeii și i-au zis: „Ce semn
ne arăți că ai dreptul să faci acestea?” Isus le-a răspuns: „Dărâmați acest
templu și în trei zile îl voi ridica!”Așadar, i-au zis iudeii: „Acest templu a fost construit în
patruzeci și șase de ani și tu în trei zile îl vei ridica?”Însă el
vorbea despre templul trupului său. Deci, când a înviat din morți, discipolii
lui și-au amintit că a spus aceasta și au crezut în Scriptură și în cuvântul pe
care îl spusese Isus.
Isus alungă vânzătorii din templu (1610-1615) - de Cecco del Caravaggio
Omilie
Astăzi este
sărbătoarea sfinţirii bazilicii Sfântul Ioan Botezătorul din Lateran, biserica cea
mai veche din Occident, sediul episcopului Romei. Fragmentul evanghelic ales
pentru această celebrare povesteşte un gest săvârşit de Isus la Ierusalim cu ocazia
sărbătorii iudaice a Paştelui (In
2,13-22). Întrând în templu, el vede în „atriul neamurilor” – spaţiu rezervat
non-evreilor – că a fost transformat în loc de vânzare a animalelor pentru
jertfe: un loc pe care Dumnezeu l-a voit ca şi „casă de rugăciune pentru toate
naţiunile” şi ajuns o piaţă. Atunci zelul, iubirea arzătoare a lui Isus faţă de
Dumnezeu, Tatăl său şi pentru casa sa se dezlănţuie cu forţă: „făcând un bici
din funii, i-a izgonit pe toţi afară din templu, împreună cu oile şi boii, a
aruncat pe jos banii schimbătorilor şi le-a răsturnat tarabele”.
Este vorba
despre un gest profetic, scandalos, care dă peste cap obiceiurile fixate de tradiţie
şi actualizează profeţia lui Ieremia împotriva templului. Isus acţionează
astfel ca să amintească faptul că templul este locuinţa lui Dumnezeu; pentru a
vesti cu urgenţă că a sosit ceasul profeţit de Zaharia, în care popoarele
păgâne aveau să urce la
Ierusalim la sfârşitul timpurilor, ceasul în care „în casa
Domnului nu va mai fi nici un vânzător” (Zah
14,21); şi pentru a arăta că el poate cere respectarea voinţei lui Dumnezeu
cu privire la locul, definit cu autoritate, „casa Tatălui meu”.
Acest gest
trezeşte imediat o întrebare din partea iudeilor prezenţi: „Prin ce semn ne
arăţi că ai dreptul să faci astfel de lucruri?”. Isus, drept răspuns, ridică
vălul de pe propria identitate: „Distrugeţi acest templu [literar „acest
sanctuar”, locul cel mai intern al templului, spaţiul prezenţei lui Dumnezeu,
pentru credincioşii evrei] şi în trei zile îl voi ridica din nou”. Iată
revelaţia decisivă: de acum locuinţa lui Dumnezeu nu se mai găseşte în templul
de la Ierusalim,
dar trupul lui Isus este adevărata locuinţă a lui Dumnezeu: „el vorbea despre
templul trupului său”.
Dumnezeu
este prezent oriunde, dar există un loc în care el locuieşte în mod unic şi
special: dacă în vechea economie acest loc era templul din Ierusalim, acum este
Isus Cristos, locul Dumnezeului invizibil, omul care ne-a vorbit definitv
despre Dumnezeu.
Gestul şi
cuvintele lui Isus manifestă celui care are o inimă inteligentă şi capabilă de
a asculta existenţa unui templu nou, nefăcut din pietre, dar constituit de
trupul lui Isus: trupul lui Isus din Nazaret, Fiul preaiubit al lui Dumnezeu,
Cuvântul său făcut trup; trupul lui Cristos mort şi înviat care este locul de
întâlnire, alianţa şi comuniunea dintre Dumnezeu şi oameni.
În ziua în
care celebrăm sărbătoarea sfinţirii unui loc de cult, această pagină
evanghelică ne îngăduie să descoperim adevărul profund al liturgiei creştine,
sintetizată de Isus puţin după aceea, în dialogul cu samariteana: „Femeie, însă
vine ceasul – și acum este – când adevărații adoratori îl vor adora pe Tatăl în
duh și adevăr” (In 4,23), adică în
Duhul Sfânt şi în Isus Cristos, care este Adevărul. Sau, cum spune apostolul
Paul, locul de cult al creştinului în profunditate nu mai este un templu din
piatră, dar persoana noastră, trupul lui Cristos şi templul Duhului Sfânt.
În trupul
nostru suntem chemaţi să-i oferim lui Dumnezeu adevărata jertfă, aceea a vieţii
noastre de fiecare zi; să trăim acea iubire arzătoare pentru Dumnezeu şi pentru
oameni care a fost motivul ultim al vieţii, morţii şi învierii lui Isus.
(pr. Enzo
Bianchi [2008]; trad. pr. Isidor Chinez).
.jpg)
