† Duminica a 7-a a Paştelui: Veni Duhul Sfânt (omilie)

 

Evanghelia - Ioan 17,1-11a: În acel timp, Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat astfel: “Părinte, a venit ceasul; preamăreşte-l pe Fiul tău, ca şi Fiul să te preamărească pe tine. Tu i-ai dat putere peste toţi oamenii, ca el să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i-ai încredinţat lui. Aceasta este viaţa veşnică: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos pe care l-ai trimis. Eu te-am preamărit pe pământ, îndeplinind misiunea pe care tu mi-ai încredinţat-o. Preamăreşte-mă acum, Părinte, în faţa ta, dându-mi slava pe care am avut-o la tine înainte de începutul lumii. Eu am făcut cunoscut numele tău oamenilor din lume, pe care mi i-ai dat. Ei erau ai tăi şi tu mi i-ai dat mie, iar ei au păzit cuvântul tău. Ei ştiu acum că tot ce mi-ai dat vine de la tine; pentru că le-am dat cuvintele pe care mi le-ai încredinţat, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că am venit de la tine şi au crezut că tu m-ai trimis. Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat. Ei sunt ai tăi şi toate ale mele sunt ale tale, după cum toate ale tale sunt ale mele. Eu sunt preamărit în ei. De acum eu nu mai sunt în lume; ei sunt în lume iar eu vin la tine”.

 

Omilie

 

Duminică a șaptea din timpul pascal ne pregăteşte pentru marea sărbătoare a Rusalilor, care va fi celebrată duminica viitoare. În acea zi, apostolii vor vesti cu curaj și forță minunile lui Dumnezeu. Așteptând ei se reunesc într-un singur loc pentru un timp de rugăciune. Cartea Faptele Apostolilor enumeră pe fiecare dintre cei unsprezece apostoli (doisprezece mai puțin Iuda). La început aceștia au fost aleși de Isus. Pe ei i-a format şi lor l-a dat instrucţiuni.

 

Cartea Faptele Apostolilor menţionează, de asemenea, prezenţa câtorva femei. Este cu adevărat excepţional într-o lumea evreiescă. Este un mod de a spune că au un rol esențial în Biserică. Mai există Maria, mama lui Isus şi câțiva membri ai familiei sale. Toate aceste persoane sunt reunite pentru a paticipa la rugăciune. Fiecare se pregătește pentru manifestării gloriei divine pe care o descoperă câteva zile mai târziu. Această minune vor trebui să o mărturisească până la marginile pământului.

 

Dar nu poate exista misiunea fără acest moment de rugăciune. Trebuie să începem. Trebuie să începem și noi. Merită să punem câteva întrebări: noi ne rugam? Cum ne rugam noi? Părintele Guy Gilbert a scris într-una din cărţile sale că o zi fără rugaciune, nu valorează drept nimic. Dacă ne rugăm, nu înseamnă să-i adresăm lui Dumnezeu cererele noastre. El ştie de ce avem nevoie încă de mai înainte să-i cerem. Lucrul cel mai important este să ne dea din iubirea lui și să fim pătrunși de dragostea sa. Noi vom fi matrori care radiază luminos dacă primim lumina care vine de la el.

 

În scrisoarea sfântului apostol Petru se insistă asupra acestui punct: el le amintește creştinilor că trebuie să fie cu adevărat legați de Cristos. Ei au mare nevoie de el căci sunt confruntați cu tot felul de persecuţii. Dar Isus avertizază: „servitorul nu este mai presus de stăpănul său”. Domnul Isus a cunoscut persecuţia, respingerea şi crucea. Va fi aceeaşi pentru generaţii de creştini. Mass-media ne vorbește despre aceasta:  mulţi creştini continue să fie persecutați şi puși la moarte în China, Coreea de Nord, în Egipt şi în multe ţări islamice. Sunt mulţi cei care traiesc în fiecare zi cu teama. Prin ei, familia de creştini – familia noastră – este încercată. Împreună, în comuniune cu ei, să ne rugăm şi să ne încredințăm Domnului: să ne păstreze în credinţă până în ziua în care gloria sa se va revela în toată splendoarea sa.

 

În evanghelie descoperim rugăciunea lui Isus: el ne arată că este în totală comuniune cu Tatăl său. Sunt legați unul de altul în comuniune veşnică. Evangheliile ne spun că Isus uneori petrecea nopţi întregi rugându-se Tatălui său. Această unire depășește tot ceea ce putem trăi la nivelul nostru. Ea ne spune despre intensitatea rugăciunii lui Isus şi suntem uimiți. Ceea ce este deosebit e că el vrea să asocieze la rugăciunea sa toate. Cu el vom cunoaște bucuria de a ne ruga.

 

Această rugăciune a lui Isus se situiază într-un moment important al vieții sale: se pregăteşte să treacă din această lume la Tatăl său. Moartea sa pe cruce nu este un eşec, dar o înălțare. Va fi mare victorie a iubirii asupra morții și a păcatul. În momentul cel mai dramatic al vieții sale, Isus vrea să împartă cu ucenicii săi bucurie împlinirii misiunii sa. Vestea cea bună a fost anunţată săracilor. Primilor dintre cei mici şi excluși le-a fost dat să-l primească pe el. Pentru toate aceste minuni Isus aduce mulțumiri. Citind această evanghelie, vom descoperi ceea ce ar trebui să fie adevărata rugăciune. De prea multe ori rugăciunea este plângere şi cereri. Niciodată nu trebuie să uităm că expresia cea mai frumoasa de rugăciune este laudă şi aducerea de mulţumire. Suntem invitaţi să urmăm exemplul lui Isus, care a făcut-o mai înainte de a cere.

 

În această rugăciune pe care o să adresăm Tatălui, trebuie să subliniem rolul important al Mariei, mama lui Isus. Ea este prezentă în grupul de apostoli. De asemenea în Biserica de astăzi să ne însoţească şi să ne sprijine la această rugăciune. Nu am putea să visăm la o mai bun însoțire. Ca mai înainte, ea continuă să ni-l înapoieze pe Cristos şi Evanghelia sa; nu încetează să ne repetem: „Faceţi tot ce vă va spune” (In 2,5). Şi ceea ce Isus ne spune ne umple de apă vie care este în Dumnezeu.

 

Cu Maria şi cu întreaga Biserică ne întoarcem la tine, Doamne; ne pregătim să primim darul Duhului tău. Fă ca inima noastra să fie disponibilă şi primitoare pentru că viața noastră să spună ceva din iubirea ta. Amin.

(Abbé Jean Compazieu [01.06.2014]; trad. pr. dr. Isidor Chinez; sursa: http://dimancheprochain.org/4525-4525/).

Vizita Sfintei Fecioare Maria la vara sa, Elisabeta

 

După ce a primit vestea cea bună de la Arhanghelul Gabriel, Maria a pornit la drum („în grabă” – spune Sf. Luca) spre vara sa, Elisabeta, ca să o viziteze şi să o ajute. Alăturându-se, probabil, unei caravane de pelerini ce mergeau spre Ierusalim, traversează Samaria şi ajunge la Ain-Karim, în Iudea, unde locuia familia lui Zaharia. E uşor să ne închipuim ce gânduri îi frământă sufletul, cugetând la misterul pe care i l-a descoperit îngerul. Sunt sentimente de adâncă recunoştinţă faţă de bunătatea şi măreţia lui Dumnezeu, sentimente pe care ea le va exprima în prezenţa verişoarei sale prin cântecul Magnificat, expresie a „iubirii pline de fericire să-l cânte şi să-l laude pe cel iubit” (Sf. Bernadin de Siena): „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi inima tresaltă de bucurie...”

Prezenţa Cuvântului întrupat în Maria devine izvor de har pentru Elisabeta; inspirată de Dumnezeu, ea înţelege marele mister trăit de verişoara sa mai tânără, demnitatea ei de Mamă a lui Dumnezeu, credinţa ei în cuvântul divin, sfinţirea înainte-mergătorului ce tresaltă de bucurie în sânul mamei.

Maria rămâne cu Elisabeta până la naşterea lui Ioan Botezătorul, aşteptând probabil încă opt zile, ca să ia parte la ceremonia punerii numelui. Luând ca punct de plecare acest calcul al timpului cât Maria a stat la Elisabeta, Sărbătoarea vizitei, de origine franciscană (fraţii minori o celebrau din 1263) a fost fixată la 2 iulie, adică la sfârşitul acestei vizite. Ar fi fost mai logică comemorarea îndată după Buna-Vestire, dar s-a urmărit ca sărbătoarea să nu cadă în Postul Mare.

Papa Urban al VI-lea a extins sărbătoarea la toată Biserica din Apus, cu intenţia de a cere mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria pentru pacea şi unitatea creştinilor, atunci divizaţi prin marea schismă occidentală. Sinodul din Basilea, în sesiunea din 1 iulie 1441, a confirmat sărbătoarea Vizitaţiunii, care la început nu fusese acceptată de statele ce erau de partea antipapei.

Actualul calendar liturgic, neluând în seamă cronologia sugerată de istorisirea evanghelică, a renunţat la data tradiţională de 2 iulie şi a fixat comemorarea vizitei Maicii Domnului la vara sa, Elisabeta, pentru ultima zi din luna mai, ca o încoronare a manifestărilor de pietate în cinstea Maicii Domnului, obişnuite în această lună.

„În momentul întrupării Cuvântului, Maria se umileşte, mărturisind că este roaba Domnului. Dar”, comentează Sfântul Francisc de Sales, „ea nu se mulţumeşte doar să-şi recunoască nimicnicia înaintea lui Dumnezeu, deoarece ştie că iubirea şi umilinţa nu sunt perfecte decât atunci când de la Dumnezeu se îndreaptă către oameni. Nu este cu putinţă să-l iubim pe Dumnezeu, pe care nu-l vedem, dacă nu-i iubim pe oameni, pe care îi vedem. Sărbătoarea Vizitei Preacuratei Fecioare Maria la vara sa, Elisabeta, reprezintă recunoaşterea şi preamărirea iubirii de oameni, izvorâtă din iubirea de Dumnezeu”. (Sursa:

http://www.calendarcatolic.ro/Sfinti/tabid/66/articleType/ArticleView/articleId/1749/Vizita-Sfintei-Fecioare-Maria.aspx).

Viaţa este slavă

Isus înălțat în gloria Tatălui

 

Viaţa este slavă
cu zări mereu mai noi,
nu ţi-o târî bolnavă
şi n-o-ngropa-n noroi.

Viaţa este muncă
spre rod tot mai frumos,
s-o faci ca pe-o poruncă
lăsată de Cristos.

Viaţa este aur
cu preţ nebănuit,
s-o-nalţi ca pe-un tezaur
Luminii dăruit.

Viaţa este luptă
şi Ţel ceresc şi sfânt,
ai râvnă ne-ntreruptă
şi nu te da înfrânt!

Viaţa e-o minune
şi-o ardere mereu,
înalţ-o-n rugăciune
prinos lui Dumnezeu.

Căci doar aşa trăită
viaţa şi-a-mplinit
chemarea ei slăvită
spre care s-a primit.

 de Traian Dorz

 

[Sursă: http://www.oasteadomnului.ro/2014/viata-este-slava].

Jesus Christ You are my life - Giovanni Paolo II

† Înălțarea Domnului: Chemaţi să dea mărturie în lume (omilie)

Evanghelia - Matei 28,16-20: În acel timp, cei unsprezece apostoli au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Isus să meargă. Când l-au văzut, s-au aruncat la pământ, deşi unii dintre ei erau în îndoială. Isus s-a apropiat de ei şi le-a spus aceste cuvinte: “Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergeţi şi convertiţi popoarele, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţaţi-le să păzească toate câte vi le-am poruncit vouă şi iată, eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor. Amin”.

Omilie

 

Luca în Faptele Apostolilor povesteşte adevăratul fapt al Înălţării într-un singur rând: „A fost înălţat şi un nor l-a ascuns privirii lor” (Fap 1,9). Preferă să se oprească asupra ucenicilor, care îl întreabă pe Domnul: „Acesta este timpul în care vei restaura împărăţia lui Israel?” Isus îi ceartă. Timpul este în mâinile lui Dumnezeu. Şi această certitudine trebuie să le ajungă: restul este curiozitate neglijabilă. Important este un alt lucru: „Îmi veţi fi martori la Ierusalim... până la marginile pământului”. Datoria ucenicilor este de a mărturisi peste tot pe Domnul lor. Nu sunt popoarele cele care sosesc la Ierusalim, dar sunt ucenicii aceia care sunt trimişi la popoare. Şi nu există margini, locuri interzise, popoare sau oameni cărora Domnul nu trebuie să le fie mărturisit.

 

Şi o a doua atitudine a ucenicilor este criticată: „Bărbaţi din Galileea, de ce staţi şi priviţi la cer?” Ucenicii privesc în sus, şi în schimb sunt invitaţi să privească pământul, mulţimea. Aşteptarea Domnului nu trebuie trăită separându-se, în închidere într-o comunitate de oameni aleşi, dar în lume.

 

Şi astfel ajungem la fragmentul evanghelic. „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ” (Mt 28,18): prin aceste cuvinte Isus afirmă domnia sa universală. El este Domnul a toate şi a tuturor, şi de aceea trebuie vestit tuturor şi pretutindeni.

 

A spune Isus este „Domnul a toate” înseamnă a afirma, cu alte cuvinte, că el dă sens tuturor lucrurilor. „Mergeţi şi faceţi ucenici”: misiunea presupune o însărcinare. Nu se vesteşte Isus în numele său propriu, cu atât mai puţin se vestesc gândurile proprii, ci numai „tot ceea ce el a poruncit”. Ucenicul trebuie să vestească în cea mai absolută fidelitate. Vestirea sa trebuie să vină din ascultare.

 

Misiunea cere o „plecare”: mergeţi. Ucenicul nu aşteaptă ca lumea să se apropie: el este cel care merge înaintea mulţimii. „Faceţi ucenici la toate popoarele”: expresia este plină de toată semnificaţia pe care o are „ucenicul” în evanghelie. Nu este vorba doar de a oferi un mesaj, ci de a instaura o relaţie. Ucenicul se leagă de persoana Învăţătorului şi se angajează să împărtăşească proiectul său de viaţă. „Eu voi fi cu voi până la sfârşitul timpului”: aceasta este marea promisiune, care dă ucenicului puterea de a-şi desfăşura misiunea. Creştinul nu se încrede în sine însuşi, în propria credinţă sau în propriile capacităţi, dar în prezenţa Domnului.

(Don Bruno Maggioni [08-05-2005]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa:

http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=4191).

Sfântul Filip Neri (1515-1595) - preot, apostol al Romei

 

“Dacă vrei ascultarea spontană, nu porunci prea mult. Singura noastră regulă este iubirea”.

Filip Neri s-a născut la Florenţa, în 1515, şi a fost botezat în “frumoasa San Giovanni”. Era copil când şi-a pierdut mai întâi mama şi apoi pe fratele mai mare, dar iubirea mamei vitrege şi compania celor două surori mai mici nu au permis ca tristeţea să-şi facă loc în inima sa şi să-i tulbure copilăria.

La celebrul convent din San Marco, părinţii dominicani i-au transmis dragostea pentru învăţătură şi admiraţia pentru spiritul reformator al lui Savonarola.

Familia ducea o viaţă foarte modestă, deoarece tatăl, notar, mai mult decât de muncă, era preocupat de căutarea pietrei filozofale şi, negăsind-o vreodată, când fiii au crescut, au trebuit să se gândească ei înşişi la viaţa lor. Pentru cele două copile nu a fost greu să le găsească soţi, şi Filip, având de acum 16 ani, a căutat un loc de muncă la Cassino, pe lângă un unchi comerciant.

De la Cassino la Roma

Dar aici, mai mult decât afacerile, îl atrăgea abaţia benedictină, aşezată pe muntele pe care se căţăra cu plăcere oricând avea puţin timp liber, devenind foarte curând prieten al ilustrului monah Eusebio da Evoli, care i-a fost director spiritual şi maestru.

Litaniae Lauretanae Beatae Virginis Mariae (gregorian)

Kyrie, eleison.
Christe, eleison.
Kyrie, eleison.
Christe, audi nos.
Christe, exaudi nos.
Pater de caelis, Deus, miserere nobis.
Fili, Redemptor mundi, Deus, miserere nobis.
Spiritus Sancte, Deus, miserere nobis.
Sancta Trinitas, unus Deus, miserere nobis.
Sancta Maria, ora pro nobis.
Sancta Dei Genetrix, ora pro nobis.
Sancta Virgo virginum, ora pro nobis.
Mater Christi, ora pro nobis.
Mater Ecclesiae, ora pro nobis.
Mater divinae gratiae, ora pro nobis.
Mater purissima, ora pro nobis.
Mater castissima, ora pro nobis.
Mater inviolata, ora pro nobis.
Mater intemerata, ora pro nobis.
Mater amabilis, ora pro nobis.
Mater admirabilis, ora pro nobis.
Mater boni consilii, ora pro nobis.
Mater Creatoris, ora pro nobis.
Mater Salvatoris, ora pro nobis.
Mater misericordiae, ora pro nobis.
Virgo prudentissima, ora pro nobis.
Virgo veneranda, ora pro nobis.
Virgo praedicanda, ora pro nobis.
Virgo potens, ora pro nobis.
Virgo clemens, ora pro nobis.
Virgo fidelis, ora pro nobis.
Speculum iustitiae, ora pro nobis.
Sedes sapientiae, ora pro nobis.
Causa nostrae laetitiae, ora pro nobis.
Vas spirituale, ora pro nobis.
Vas honorabile, ora pro nobis.
Vas insigne devotionis, ora pro nobis.
Rosa mystica, ora pro nobis.
Turris Davidica, ora pro nobis.
Turris eburnea, ora pro nobis.
Domus aurea, ora pro nobis.
Foederis arca, ora pro nobis.
Ianua caeli, ora pro nobis.
Stella matutina, ora pro nobis.
Salus infirmorum, ora pro nobis.
Refugium peccatorum, ora pro nobis.
Consolatrix afflictorum, ora pro nobis.
Auxilium Christianorum, ora pro nobis.
Regina Angelorum, ora pro nobis.
Regina Patriarcharum, ora pro nobis.
Regina Prophetarum, ora pro nobis.
Regina Apostolorum, ora pro nobis.
Regina Martyrum, ora pro nobis.
Regina Confessorum, ora pro nobis.
Regina Virginum, ora pro nobis.
Regina Sanctorum omnium, ora pro nobis.
Regina sine labe originali concepta, ora pro nobis.
Regina in caelum assumpta, ora pro nobis.
Regina sacratissimi Rosarii, ora pro nobis.
Regina familiae, ora pro nobis.
Regina pacis, ora pro nobis.

Agnus Dei, qui tollis peccata mundi, parce nobis, Domine.
Agnus Dei, qui tollis peccata mundi, exaudi nos, Domine.
Agnus Dei, qui tollis peccata mundi, miserere nobis.

V. Ora pro nobis, sancta Dei Genitrix,
R. Ut digni efficiamur promissionibus Christi.

Concede nos famulos tuos, quaesumus,
Domine Deus, perpetua mentis et corporis sanitate gaudere: et,
gloriosa beatae Mariae semper Virginis intercessione,
a praesenti liberari tristitia,
et aeterna perfrui laetitia.
Per Christum Dominum nostrum.
Amen.