A sluji lui Dumnezeu și aproapelui
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (23 septembrie 2018)
Omilie
În timpul sfintei Liturghii ne
dăm un semn de pace. Lecturile de astăzi ne ajută să înțelegem care este darul
păcii inimii: slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui.
Astăzi prima lectură luată de Cartea Înțelepciunii (Înt 2,12.17-20) ne prezintă situația evreilor plecați în Alexandria Egiptului un secol înainte de Cristos. Grecii îi luau în râs pentru că ziceau că au cunoștință despre Dumnezeu: spun că sunt „fiii lui Dumnezeu” și că sunt „puși deoparte”. Astfel, îi vedem defăimați într-un chip cu totul deosebit. Chiar printre concetățenii lor, mulți au abandonat religia sfârșind prin a nu crede; credința a devenit o ocară pentru ei. Dar înțeleptul are convingerea că Dumnezeu nu-i va abandona: „Sufletele celor drepți sunt în mâna lui Dumnezeu și nici un chin nu se va atinge de ele” (Înţ 3,1). Când „cel drept este fiul lui Dumnezeu, el îi va veni în ajutor şi-l va salva din mâna celor care-i stau împotrivă” (v. 18). Cel drept este ajutat de Dumnezeu să reziste în fața răului. Înţelepciunea descrie figura celui drept, care cu conduita lui onestă apare ca o mustrare pentru cei răi. „Să-l pândim pe cel drept, căci ne deranjează, stă împotriva faptelor noastre, ne reproşează păcate împotriva legii şi ne acuză de păcate împotriva disciplinei noastre!” (v. 12). Cei nelegiuiți par să se laude cu izbânzile lor asupra celor drepți și credincioși. Se vorbește despre persecuție și dispreț într-o societate coruptă și necinstită. Evreul drept devine simbol al celui credincios care suferă și este torturat de răutatea umană. Dar răul și ura nu pot avea ultimul cuvânt de spus. Dumnezeu nu uită niciodată pe cei care își pun speranța în el. Suntem invitați să cerem Domnului, după toate scandalurile din ultimele săptămâni care ne doare, să ne facă tari în credință, deoarece el veghează asupra noastră: „supravegheați” (v. 20) de Dumnezeu cu pace.
Astăzi prima lectură luată de Cartea Înțelepciunii (Înt 2,12.17-20) ne prezintă situația evreilor plecați în Alexandria Egiptului un secol înainte de Cristos. Grecii îi luau în râs pentru că ziceau că au cunoștință despre Dumnezeu: spun că sunt „fiii lui Dumnezeu” și că sunt „puși deoparte”. Astfel, îi vedem defăimați într-un chip cu totul deosebit. Chiar printre concetățenii lor, mulți au abandonat religia sfârșind prin a nu crede; credința a devenit o ocară pentru ei. Dar înțeleptul are convingerea că Dumnezeu nu-i va abandona: „Sufletele celor drepți sunt în mâna lui Dumnezeu și nici un chin nu se va atinge de ele” (Înţ 3,1). Când „cel drept este fiul lui Dumnezeu, el îi va veni în ajutor şi-l va salva din mâna celor care-i stau împotrivă” (v. 18). Cel drept este ajutat de Dumnezeu să reziste în fața răului. Înţelepciunea descrie figura celui drept, care cu conduita lui onestă apare ca o mustrare pentru cei răi. „Să-l pândim pe cel drept, căci ne deranjează, stă împotriva faptelor noastre, ne reproşează păcate împotriva legii şi ne acuză de păcate împotriva disciplinei noastre!” (v. 12). Cei nelegiuiți par să se laude cu izbânzile lor asupra celor drepți și credincioși. Se vorbește despre persecuție și dispreț într-o societate coruptă și necinstită. Evreul drept devine simbol al celui credincios care suferă și este torturat de răutatea umană. Dar răul și ura nu pot avea ultimul cuvânt de spus. Dumnezeu nu uită niciodată pe cei care își pun speranța în el. Suntem invitați să cerem Domnului, după toate scandalurile din ultimele săptămâni care ne doare, să ne facă tari în credință, deoarece el veghează asupra noastră: „supravegheați” (v. 20) de Dumnezeu cu pace.
