Se afișează postările cu eticheta traducere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta traducere. Afișați toate postările

luni, 9 februarie 2026

Preoţii în romanele lui Georges Bernanos

 

Un film de Robert Bresson 
după romanul de Georges Bernanos.

Preoţii în romanele lui Georges Bernanos

de François de Saint-Cheron, Georges Bernanos


Preoţii sunt numeroşi în romanele lui Bernanos. În Sous le soleil de Satan [Sub soarele lui Satan], abatele Donissan este primul dintre acei câţiva preoţi îndureraţi şi sfinţi, şi adesea pătrunşi de o pace pe care nu o au de la ei înşişi; abatele Chevance în lImposture; parohul de Ambricourt în Journal dun curé de campagne [Jurnalul unui preot de țară].

După asceticul abate Donissan a cărui viaţă evocă în mai multe aspecte pe aceea a parohului de Ars, abatele Chevance – „confesorul femeilor de serviciu” – frapează de la început prin strălucirea „sufletului său de copil”, prin „simplitate sa divina”. Dar mai ales prin agonia sa, când este vegheat de fiica sa spirituală, dă romanului lImposture o măreţie greu de priceput.

Despre această agonie îi scrie Antonin Artaud lui Bernanos, spunându-i că i-a dat una dintre emoţiile „cele mai triste şi mai disperate” ale vieţii sale: „Rar am văzut impasul unui destin plin de amărăciune şi de lacrimi, strivit de dureri inutile şi negre ca în aceste pagini ale căror putere halucinantă nu înseamnă nimic pe lângă această prelingere de disperare pe care le degajă”. Şi mai este parohul de Ambricourt, fără îndoială cea mai pură şi mai mişcătoare figură de preot din literatura franceză. Bernanos spunea de altfel că în această carte era un har special: „Cred că supranaturalul se revarsă aici din plin”, mărturisea el pe când scria acest roman. „Nu este vorba totuşi decât de jurnalul unui paroh de ţară, foarte tânăr şi deloc răutăcios. Dar am vorbit destul despre răul parohilor, asta şi asta!… Văd ridicându-se încet-încet în faţa mea un chip de neuitat pe care eu mă omor să încerc să-l pictez cu toată credinţa şi iubirea mea” (Bernanos G., „Lettre de janvier 1935” în Combat pour la liberté, p. 50-51).

Abatele Donissan, abatele Chevance, parohul de Ambricourt, aceşti preoţi au ceva în comun – ca şi parohul de Ars – darul de a citi în suflete. Primul vede mizerabila trăsătură de laşitate, de avariţie, de desfrânare şi de minciună care vine de la Mouchette; abatele Chevance în faţa lui Cénabre vede „sufletul său turbat”; parohul din Ambricourt, în sfârşit, citeşte în sufletul lui Chantal: „Mi se părea că citeam pe buzele ei, în timp ce vorbea, alte cuvinte pe care nu le pronunţa, care mi se întipăreau unul câte unul în creier, cu toată scânteierea lor” (Bernanos G., Oeuvres romanesques, p. 1136). Dar una dintre trăsăturile cele din cele mai specifică bernanosiene ale parohului de Ambricourt este poate contrastul, de exemplu în scena cu contesa, dintre umilinţa preotului, stângăcia sa şi suverana autoritate care emană din el.

Confruntarea sa cu contesa, „această mare bătălie pentru viaţa veşnică din care ea a ieşit epuizată” este o scenă incandescentă, despre care Malraux va scrie că „urmăreşte personajele aşa cum vrăjitoarea din Biblie urmăreşte umbrele morţilor” (Bernanos G., Prefaţă la o reeditare a  romanului Journal dun curé de campagne, Plon, 1974, p. 21. „Vrăjitoarea din Biblie”: Malraux face aluzie la vrăjitoarea din En-Dor, care a făcut să apară Samuel mort [cf. 1Sam 28, 8-15]).

La fel, foarte bernanosian este acest dar de a face să se renască în inima celuilalt ceea ce moare în a noastră. Astfel, după moartea contesei, parohul îşi aminteşte că i-a dat pacea, şi notează în jurnalul său: „Ce minune! Să poţi să faci prezent ceea ce nu ai tu însuţi! O, dulce minune a mâinilor noastre goale!” (Benanos G., Oevres romanesques, p. 1170). Léon Daudet i-a reproşat lui Bernanos că nu scrie decât „istorii de preoţi”; Malraux va ghici şi el că Bernanos a scris nu atât romanul preotului cât mai degrabă a încercat „poemul preoţiei, deci despre supranatural” (Bernanos G., Prefaţă la o reeditare a  romanului Journal dun curé de campagne, Plon, 1974, p. 15). Iar această distincţie este foarte importantă: parohul de Ambricourt de fapt nu este nici parohul din Tours al lui Balzac, nici chiar parohul său de ţară, abatele Bonnet. Ar fi mai aproape de acel personaj din Dostoievski, prinţul Muichkin sau Alioşa Karamzov (apropierea de Dostoievski a fost făcută de Marcel Arland în N.R.F. [(n.t.) La Nouvelle Revue française: revistă literară și de critică, trimestrială] încă de la apariţia Jurnalului). Bernanos nu se dedă unui studiu al moravurilor, cu atât mai puţin unei încercări de antropologie religioasă: la el, plenitudinea stilului este în slujba supranaturalului.


(Sursa: François de Saint-Cheron, Georges Bernanos, în http://www.adpf.asso.fr/adpf-publi/folio/textes/bermamps.rtf; trad. pr. Isidor Chinez).

 

Bibliografie:

literatura | O antropologie teologica

Georges Bernanos (1888-1948) – opera și bibliografia [pdf] | O antropologie teologica

JOURNAL D'UN CURÉ DE CAMPAGNE

SOUS LE SOLEIL DE SATAN
NOUVELLE HISTOIRE DE MOUCHETTE

LA JOIE

MONSIEUR OUINE

UN CRIME

LE MAUVAIS RÊVE

Dialogue d'ombres et autres nouvelles

Dialogues lib bil.indd

isidor-chinez-omul-intre-pacat-si-har-in-scrierile-lui-georges-bernanos.pdf

Z-Library Project - Electronic library. Download books free ...




luni, 4 mai 2020

Să crești îți ia o viață...

Ignazio Silone (1900-1978).


„Să crești îți ia o viață, dar pentru a îmbătrâni ajunge o noapte”. (Ignazio Silone).

Ignazio Silone este un pseudonim a lui Secondo Tranquilli.  A fost scriitor, ziarist, politician, eseist și dramaturg italian. S-a numărat printre intelectualii italieni mai cunoscuți și citiți în Europa și în lume. Romanul său celebru este Fontamara, emblematic pentru denunțarea condiției sărăciei, a nedreptății și opresiunii sociale. 

 

marți, 23 iulie 2019

Sfânta Brigitta a Suediei (1303-1373), călugăriţă [23 iulie]



Deoarece papa ezită să vină pentru a readuce pacea şi pentru a reforma Biserica mea, îţi fac cunoscut că voinţa mea este ca el să vină în această toamnă, şi să vină pentru a rămâne. De asemenea, papa trebuie să ştie că nici un lucru făcut de el nu-mi aduce mai multă fericire decât să se întoarcă în Italia”[1].



Acesta era unul dintre mesajele pe care Brigita l-a primit de la Cristos într-o viziune şi pe care îl transmitea papei pentru a-l determina să abandoneze fără întârziere sediul de la Avignon şi să se întoarcă la Roma. Femeie de o excepţională valoare, şi-a lărgit tot mai mult orizontul, de la familie la casa împărătească, şi de la ţara sa la Europa întreagă, înfruntând problemele cele mai dificile ale timpului ei.


În dialog cu Isus


S-a născut la Finstad, în Suedia, aproape de Upsala, în iunie 1302 sau 1303, într-o familie nobilă şi profund creştină. Tatăl ei, Birgen Persson, era lagmann, adică judecător sau guvernator al regiunii Uplan. El a fost autorul primei legislaţii creştine a regatului Suediei. Soţia sa se chema Ingeborga, şi ea de origine nobilă. Au avut şapte copii şi unuia dintre aceştia i-au pus numele Brigita, în cinstea sfintei Brigita a Scoţiei, admirată în mod deosebit de ei.

miercuri, 10 iulie 2019

Credința, caritatea fără speranță e un cimitir



„Credința este o catedrală ridicată pe pământul unei țări. 
Caritatea este un spital care adună toate mizeriile lumii. 
Dar fără speranța, toate acestea nu ar fi decât un cimitir”. 

Charles Péguy
(sursă: https://twitter.com/EroStraniero; trad. I.C.).

marți, 26 februarie 2019

Fericirile sociale




Fericiți cei care nu folosesc oamenii pentru a garanta un profit.
Fericiți cei care refuză competiția și consumismul.
Fericiți cei care nu trebuie să apere bogățiile.
Fericiți cei care strâng mâna celui bolnav.
Fericiți cei care primesc un copil așa-zis cu handicap.
Fericiți cei care asistă părinții în vârstă și infirmi.
Fericiți cei care în tăcere își dă seama de mângâierile lui Dumnezeu.
Fericiți cei care nu cred în idoli.
Fericiți cei care se opresc și întreabă dacă este nevoie de ajutor.
Fericiți cei care se pun de partea ultimilor.
Fericiți cei care cred în iubire. 

Fericirile (Mt 5,3-12)


3 „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! 
4 Fericiţi cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiaţi! 
5 Fericiţi cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul! 
6 Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura! 
7 Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor [afla] milostivire! 
8 Fericiţi cei curaţi cu inima, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu! 
9 Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu! 
10 Fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! 
11 Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea.
12 Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, căci răsplata voastră mare este în ceruri! Căci aşa i-au persecutat pe profeţii dinaintea voastră.

(sursă: https://www.altranarrazione.com/2016/11/beatitudini-sociali.html; trad. I.C.).

luni, 18 februarie 2019

În fața durerii este necesar să ne înclinăm nu să vorbim

Lângă cei în suferință...

„Chiar și astăzi înaintea celui care îmi spune suferința sa 
sunt incapabil să zic vreun cuvânt; 
doar pot să privesc, 
să-i strâng mâinile celui care plânge, 
să-i dau o mângâiere 
și o îmbrățișare prelungită în tăcere. 
În fața durerii trebuie să ne înclinăm 
nu să vorbim”. 

(sursă: Enzo Bianchi; https://twitter.com/enzobianchi7; trad. I.C.). 
  
Feodor Dostoievski sau omul fericit prin suferinţă (1821-1881) de Vlad Pohilă: http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2946


   

miercuri, 12 decembrie 2018

Drumul




...Drumul nu este lumină
e speranța clarității;
nu e flacăra dinainte,
e promisiunea adevărului.

E limita așteptării,
veșnica strădanie:
sfârșitul străzii care urcă,
este traversarea morții.

(Madeleine Delbrêl, Noi delle strade, Milano, Gribaudi, 2008, 16; trad. I.Chinez).

luni, 26 noiembrie 2018

Important este de a merge...


Claudio Baglioni.

„Bine ați venit 
la jumătatea acestei călătorii 
ce nu are nici o țintă. 
Pentru că nu-i important unde te duci. Singurul lucru care contează 
este de a merge. 
La revedere, voi toți, care sunteți pe drum. 
Ne vom întâlni din nou în curând undeva”. 

(sursă: https://twitter.com/ClaudioBaglioni; trad. Isidor Chinez).

joi, 8 noiembrie 2018

Cădem şi ne ridicăm din nou...

 
A fost întrebat un cărugăr [monah]: 
„Ce faci în pustiu?”  
A răspuns: 
„Cădem şi ne ridicăm, 
cădem şi ne ridicăm, 
cădem din nou și iar ne ridicăm! 
Pentru a face viaţa noastră trebuie să fii umil
şi să găsești puterea pentru a începe din nou, fără să fii supărat!”  
 
(sursă: Enzo Bianchi; https://twitter.com/enzobianchi7; trad. Isidor Chinez).

marți, 30 octombrie 2018

Când voi recurge la alte limbaje...

Iertarea femeii păcătoase (Lc 7,36-50).

„Când cuvântul drept lipseşte şi nu ştiu cum să continui să vorbesc atunci voi  recurge la alte limbaje, cei al ochii, al mâinilor, al trupului şi chiar cel al tăcerii: de multe ori sunt limbaje mult mai eficiente decât cuvintele!”  

(sursă: Enzo Bianchi; https://twitter.com/enzobianchi7; trad. Isidor Chinez).

luni, 29 octombrie 2018

Ce siguranță ne oferă credința?


Buste de Christ en croix (1950) - de Eugène Leroy.
 „Un aspect ulterior al credinței nu se îndreaptă spre cunoaștere și interpretare, dar spre comportare. Cred în cineva. Credința este încrederea într-o persoană. Chiar dacă această încredere, în ultimă analiză, se consideră că este Dumnezeu, susținătorul adevărat și propriu al vieții, pentru mulți nu este posibil ați da încrederea lui Dumnezeu, care apare așa de departe. Și totuși, se simte într-un mod susținuți. Dietrich Bonhoeffer, în renumita poezie compusă înainte de a fi ucis într-un lagăr de concentrare, a vorbit despre puterile prietenoase ce ne sprijină: „Din forțele prietenoase în mod minunat înfășurate, așteptăm liniștiți pe cel care va veni. Dumnezeu este cu noi seara și dimineața, va fi cu noi în orice nouă zi”. În aceste cuvinte pot să recurgă și cei care au dificultate în a-l recunoaște pe Dumnezeu ca fundamentul încrederii lor”. 

(Anselm GRÜN, Il libro delle risposte, San Paolo, Cinisello Balsamo [MI] 2008, 84; trad. Isidor Chinez).

duminică, 21 octombrie 2018

Mesajul papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor (2018)



Împreună cu tinerii, ducem tuturor Evanghelia

Dragi tineri, împreună cu voi doresc să reflectez asupra misiunii pe care Isus ne-a încredințat-o. Adresându-mă vouă intenționez să includ toți creștinii, care trăiesc în Biserică aventura existenței lor ca fii ai lui Dumnezeu. Ceea ce mă determină să vorbesc tuturor, dialogând cu voi, este certitudinea că credința creștină rămâne mereu tânără când se deschide la misiunea pe care Cristos ne-o încredințează. „Misiunea revigorează credința” (Scrisoarea enciclică Redemptoris missio, 2), scria sfântul Ioan Paul al II-lea, un papă care-i iubea atât de mult pe tineri și li s-a dedicat mult lor.

Ocazia Sinodului pe care-l vom celebra la Roma în luna octombrie, lună misionară, ne oferă oportunitatea de a înțelege mai bine, în lumina credinței, ceea ce Domnul Isus vrea să vă spună vouă tinerilor și, prin voi, comunităților creștine.

Viața este o misiune

Fiecare bărbat și femeie este o misiune și acesta este motivul pentru care ajunge să trăiască pe pământ. A fi atrași și a fi trimiși sunt cele două mișcări pe care inima noastră, mai ales când este tânără ca vârstă, simte cum forțe interioare ale iubirii care promit viitor și împing înainte existența noastră. Nimeni ca tinerii nu simte cât de mult viața erupe și atrage. A trăi cu bucurie propria responsabilitate pentru lume este o mare provocare. Cunosc bine luminile și umbrele faptului de a fi tineri și dacă mă gândesc la tinerețea mea și la familia mea, îmi amintesc de intensitatea speranței pentru un viitor mai bun. Faptul de a ne afla în această lume nu prin decizia noastră ne face să intuim că există o inițiativă care ne precede și ne face să existăm. Fiecare dintre noi este chemat să reflecteze asupra acestei realități: „Eu sunt o misiune pe acest pământ și pentru aceasta mă aflu în această lume” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 273).

Vi-l vestim pe Isus Cristos

vineri, 19 octombrie 2018

Iubirea e virtutea unitivă...


Sf. Paul al Crucii (1694-1775)
„Iubirea e virtutea unitivă care face proprii torturile Binelui iubit, Cristos cel răstignit. Un astfel de foc transformă iubitorul în iubit și unește în mod sublim iubirea cu durerea. Sufletul iubitor se bucură de durerea sa şi face sărbătoare în iubirea sa dureroasă”.

(sfântul Paul al Crucii; trad. I. Chinez).

joi, 27 septembrie 2018

Prin pustiu...



Uneori, viaţa noastră este aridă 
şi obositor deşertul pe care îl traversăm, 
dar dacă reușim să ținem privirea fixă spre țintă 
și să mergem împreună cu alții 
și pustiul își va deschide un drum înaintea noastră!”  

(sursă: Enzo Bianchi; https://twitter.com/enzobianchi7; trad. Isidor Chinez.).

miercuri, 26 septembrie 2018

Copacul cuvintelor


 
Un călător spune unui discipol al unui marelui maestru: 
„Am venit de departe pentru a-l asculta pe maestru, dar nu găsesc nimic extraordinar în cuvintele sale”. 
Discipolul  răspunde: 
„Nu asculta cuvintele sale. Ascultă-i mesajul!”
Și acesta replică: 
„Cum se face?” 
Răspunde discipolul: 
„Ia o fraza pe care ți-o spune el. 
Scutură bine până când toate cuvintele cad.
Ceea ce rămâne va inflama inima ta!” 

(parabola orientală)

joi, 13 septembrie 2018

Ce atitudine trebuie să avem înaintea suferinței și a morții?



Crucea nu este doar un obiect artistic pentru a decora saloane şi restaurante din Freiburg, dar este și semnul de transformare radicală a modul nostru de gândire, de simțire și de trăire. Moartea lui Isus pe cruce a schimbat totul. Care este reacția umană cea mai spontană în fața suferinței și a morții?

În contul meu, aș fi putut instinctiv să împiedic, să evit, să neg, să fug, să stau deoparte și să ignor suferința și moartea. Este o reacţie care indică faptul că aceste două realităţi nu sunt de acord cu programul nostru de viaţă. Pentru majoritatea oamenilor aceștia sunt cei doi dușmani ai vieții. Se pare cu adevărat că este injust să existe – și ne simțim obligați să încercăm într-un mod sau în altul – să ținem sub control cât mai bine posibil; dacă apoi nu reușim imediat, înseamnă că depunem efort pentru a face mai bine data viitoare.

Există bolnavi care înțeleg destul de puțin din boala lor, și adesea mor fără a mai gândi serios la moarte. Anul trecut mi-a murit un prieten de cancer. Înainte cu șase luni era deja evident că nu mai trăia mult. Îi făceau multe injecții, perfuzii și lucruri de genul acesta care dădeau impresia că se voiește să-l țină în viață cu toate costurile. Nu vreau să spun că îi fac rău încercând să-l vindece: vreau să spun că mai degrabă se ocupa atât de mult timp să-l țină în viață că nu îi rămânea nimic pentru a-l pregăti la moarte. Nu facem mult să-i amintim, adică să-i asociem la viața noastră interioară.

Foarte diferit era atitudinea lui Isus față de suferință și moarte. El, de fapt, privea aceste realități în față și cu ochii deschiși. Într-adevăr, toată viața sa a fost o conștiincioasă pregătire la moarte. Isus nu exaltă suferința și moartea ca și cum ar fi de dorit, dar vorbește despre lucruri care nu trebuie respinse, evitate sau ignorate.  

(H. J. M. NOUWEN, Lettere a un giovane sulla vita spirituale, Brescia, Queriniana 2008, 26-29; trad. Isidor Chinez).

luni, 10 septembrie 2018

Respect față de viață...



„Și în anul acesta în fața schitului meu 
sunt crescute niște roșii: 
nu le-am semănat, 
dar simplu le-am respectat 
punându-le sprijin ca să poată să se proptească. 
Viața cere numai să fie doar respectată!” 

(sursă: Enzo Bianchi; https://twitter.com/enzobianchi7; trad. Isidor Chinez).

joi, 6 septembrie 2018

Suntem cerșetori...


Patriarhia Bulgara a anuntat marți, 13 februarie 2018, ca bunicul Dobri Dobrev, supranumit 'Cersetorul pentru Cristos', a trecut la cele veșnice (103 ani).

„Când întâlnim un cerșetor aș vrea să mă înclin în fața lui pentru că nu îi este rușine de cerșit; în realitate toți suntem cerșetori, dar ne rușinăm să admitem și nu voim ca alții să-și dea seama: suntem cerșetori de iubire, de atenție, de un surâs, de o vorbă bună”. 

(sursă: Enzo Bianchi; https://twitter.com/enzobianchi7; trad. Isidor Chinez).

vineri, 31 august 2018

Mesajul lui Isus se opune mentalității unei societății a bunăstării


 
J. Ratzinger și J. B. Metz (Katholisch.de).
„Cu o biserică universală reținută bogată, pe scurt, cum am putea să întrupăm în mod convingător și eficace acea rezistență pe care mesajul lui Isus o opune mentalității însăși de integrați ai societății bunăstării?”

(Johann Baptist Metz, născut 5 august 1928 [are vârsta 90 de ani], teolog german catolic, profesor de Teologie Fundamentală, Emerit al Universității din Westphalian în Münster, Germania). 

(sursă: https://twitter.com/altranarrazione; trad. I. C.).

joi, 30 august 2018

Speranța contemplativului...


Cristos și adultera - de Giovanni Domenico Tiepolo.
„Speranța este descoperirea că Dumnezeu
nu a abandonat lumea asta absurdă, 
că încăpăținata voință de mântuire 
nu e învinsă de încăpăținarea împotrivirii. 
Contemplativul este unul care își dă seama despre această iubire”. 

(Arturo Paoli; trad. I.C.; sursă: https://twitter.com/altranarrazione).