Azi sfânta Fecioară Maria de la Lourdes
(11 februarie)
„O altă femeie începu să povestească ceva ce deja mama ei îi povestise
ei şi care se referea la o oarecare Olalla, căreia i-a murit fiul…
… Atunci sărmana Olalla a mai trăit încă doi ani pe pământ, pentru că
Domnul Dumnezeul nostru, lăudat să-i fie numele, nu a vrut să o cheme la el.
Iar dânsa trăia printre relicvele fiului ei… Şi s-a făcut mai bătrână, foarte
bătrână, şi nu era decât piele şi os. Iar gura îi folosea mai mult pentru
rugăciuni decât pentru hrană şi ochii pentru lacrimi decât pentru a vedea o
lume care deja nu o mai interesa. În cele din urmă, a murit şi au primit-o
îngerii Domnului şi i-au spus:
– Bucură-te, Olalla, pentru că intri în cer.
Iar ea a început să străbată orice ungher, cu un surâs fericit şi cu o
privire neliniştită, şi s-a dus pe-acolo pe unde sunt stelele cu mii şi mii de
suflete zburând împrejur…; şi a văzut paradisul pe unde se plimbă drepţii şi
smocurile de nori unde şed sfinţii pentru a-l lăuda pe Dumnezeu şi a asculta
rugăminţile celor care încă suntem în lume. Şi a văzut serafimii şi heruvimii…
Şi, în ciuda tuturor acestor minunăţii, inima sa devenea din ce în ce mai
tristă. Şi s-a întors până acolo unde se aflau îngerii care o primiseră şi a
continuat. Iar îngerii care au văzut-o ieşind i-au strigat:
– Unde mergi, Olalla?
Ei crezând că a greşit drumul. Iar ea răspunse:
– Mă duc în căutarea cerului.
Iar îngerii au început să râdă şi o asigurau că deja se află în cer.
– Nu, se încăpăţână Olalla, acesta nu este cerul, pentru că fiul meu nu
este aici”.
(W. F. Flores, El Bosque animado).
Preasfânta Fecioară nu şi-a încheiat misiunea de mamă.
Misiunea de mamă nu încetează odată cu naşterea. Cu aceasta mai degrabă începe
şi nu se sfârşeşte niciodată.
Preasfânta Fecioară nu poate să se odihnească – cerul ei nu
va fi cer total – câtă vreme nu-i va avea pe toţii fiii săi cu ea.
(Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu
Isus – rugăciune cu… o pâine pentru fiecare zi, Sapientia, Iaşi 2013).
