† Duminică a 12-a de peste an [A]: Domnul ne eliberează de orice teama [21 iunie 2026]

Isus învață! 

Domnul ne eliberează de orice teama

Lecturi biblice: Ieremia 20,10-13; Romani 5,12-15; Evanghelia Matei 10,26-33; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi pune accentul pe eliberarea de teama umană: e starea de neliniște așteptând, e anxietate, agitație causată de incertitudine. Prima lectură descrie slujirea profetului Ieremia chinuită și certituninea sa de a se putea baza pe ajutorul lui Dumnezeu: „Am auzit calomniile multora, groază de jur împrejur: «Învinuiţi-l şi-l vom învinui!» […] Domnul este cu mine ca un luptător puternic, de aceea, cei care mă urmăresc se vor poticni şi nu vor reuşi să mă biruie” (Ier 20,10.11). Evanghelia consemnează un îndemn al lui Isus către discipolii săi pe tema eliberării de frică: „Nu vă temeţi de oameni […] Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul, şi sufletul în Gheenă! […] Aşadar, nu vă temeţi!”  (Mt 10,26.28.31). A doua lectură prezintă rădăcina ultimă a oricărei eliberări căci harul care a fost revărsat asupra omenirii într-un mod supraabundent prin lucrarea lui Isus: „darul nu este la fel cu greşeala: căci dacă prin greşeala unuia singur au murit cei mulţi, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu şi darul harului unui singur om, Isus Cristos, a fost revărsat cu prisosinţă asupra celor mulţi” (Rom 5,15). Domnul ne eliberează de orice frică umană!

† Trupul și Sângele Domnului [A]: Pâinea și vinul „dat” pentru viața lumii (Joia Verde) [4 iunie 2026]

Pâinea și vinul „dat” pentru viața lumii

Lecturi biblice: Deuteronom 8,2-3.14b-16a; 1Corinteni 10,16-17; Evanghelia Ioan 6,51-58; lecturi biblice 

Omilie

Solemnitatea de astăzi ne propune misterul „pâinii și al vinului”, în diferite moduri. Prima lectură începe cu călătoria în deșert și amintește de darul „manei”: „te-a hrănit în pustiu cu mana pe care nu o cunoşteau părinţii tăi” (Dt 8,16). Evanghelia după Ioan relatează o parte din lungul discurs ținut de Isus în sinagoga din Cafarnaum despre darul „pâinii vieții” – e noua „mană”: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii” (In 6,51). A doua lectură se referă la tradiția creștină a „împărtășirii” cu Trupul și Sângele Domnului: „Potirul binecuvântării pe care îl binecuvântăm nu este oare împărtăşire cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtăşire cu trupul lui Cristos?” (1Cor 10,16). Euharistia este semnul unitații reciproce dintre Domnul și creștinii din toată lumea: e „pâinea” și „vinul” „dat” pentru viața lumii!

† Sfânta Treime [A]: Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt milostivi cu noi [31 mai 2026]

 Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt milostivi cu noi

Lecturi biblice: Exodul 34,4b-6.8-9; 2Corinteni 13,11-13; Evanghelia Ioan 3,16-18; lecturi biblice

Omilie

În prima duminică după timpul pascal, liturgia ne face să celebrăm solemnitatea Sfintei Treimi, ca și cum ne-ar cere să sintetizăm zilele precedente și să revenim din nou la Paște, căci Paștele conduce omul la o viață divină. A vorbi despre Treime înseamnă să vorbești despre „fața” sau „chipul” unui Dumnezeu care este extraordinar și fascinant [tremendum et fascinans, în latină], ce e de nepătruns, total „altul”, apropiat, separat și într-o relație intimă cu noi; este un „mister”. S-a spus că omul modern nu iubește misterul, căci este atras de manipulare, de calcul... Însă misterul Sfintei Treimi nu-l zdrobește pe om și nu-l umilește, dimpotrivă, îl înalță, pentru că ne permite să înțelegem intimitatea dintre Dumnezeu și omenire. În solemnitatea de astăzi, accentul este pus pe atributul divin al milostivirii. Prima lectură relatează noua „stabilire” a Alianței, după păcatul vițelului de aur: «Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: Domnul, Domnul este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi de adevăr»” (Ex 34,6). Dumnezeu se revelează lui Moise ca un Dumnezeu milostiv. Evanghelia identifică cel mai mare dar al milostivirii divine – e Fiul său făcut om: „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16). A doua lectură constă în fragmentul final al Scrisorii către Corinteni [a doua], unde Dumnezeu este definit ca un Dumnezeu al păcii și al iubirii și este prezentat ca Treime: „Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!” (2Cor 13,13). Tema milostivirii lui Dumnezeu pătrunde întreaga liturgia de astăzi.

† Duminică a 5-a de peste an [A]: „Lumina” și „sarea” [9 februarie 2026]

 

„Lumina” și „sarea”

Lecturi biblice: Isaia 58,7-10; 1Corinteni 2,1-5; Evanghelia Matei 5,13-16; lecturi biblice

Omilie

Creștinul trăiește în lume. El nu poate rămâne închis în propria „casă”, ci trebuie să se pună înaintea celorlalți, pentru a le putea împărtăși adevărul pe care îl posedă. E lumina ce pătrunde din „faptele bune”, care nu sunt acte de „evlavie” sau „cult”, ci mai degrabă fapte de binefacere, caritate. Legătura dintre lecturi poate fi centrată pe tema luminii ce străbate liturgia de astăzi: lumina ca reflectare a unui stil de viață inspirat de iubirea aproapelui și lumina ca manifestare a gloriei lui Dumnezeu. Lumina care parcurge lecturile de azi, dar cu nuanțe care oscilează între lumina bunătății umane și lumina gloriei lui Dumnezeu. Prima lectură este relația destul de explicită între lumina lui Dumnezeu și lumina omului: „Împarte pâinea ta cu cel flămând [...] Atunci, lumina ta va răsări ca zorile [...] și gloria Domnului te va păzi (Is 58,7.8). Lumina și gloria lui Dumnezeu revine și în Evanghelia după Matei, unde discipolii sunt ei înșiși lumina pentru lume: „Voi sunteţi lumina lumii!” (Mt 5,14). Gloria lui Dumnezeu este făcută vizibilă prin viața noastră plină de gust și sens și este capabilă să îmbunătățească ambientul social și muncă, așa cum sarea este făcută să dea un gust mai bun felului de mâncare. Apostolul Paul intră în vârful picioarelor în comunitatea din Corint: „eu însumi am venit la voi în slăbiciune, cu frică şi cuprins de nelinişte” (1Cor 2,3), întrucât nu avea nici o dovadă umană care să-i favorizeze afirmațiile predicii sale. Unica dovadă constă în lumina gloriei Domnului: „nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu” (v. 5). E măreția Domnului ce se revelează și lucrează în comunitate sau Biserică!

† Duminica a 4-a de peste an [A]: Sărăcia evanghelică [1 februarie 2026]

   „Predica de pe munte” de Carl Heinrich Bloch.

Sărăcia evanghelică

Lecturi biblice: Sofonia 2,3; 3,12-13; 1Corinteni 1,26-31; Evanghelia Matei 5,1-12a; lecturi biblice 

Omilie

În Liturgia Cuvântului din această duminică tema dominantă este vestea cea bună pentru săraci – e sărăcia evanghelică. Cartea profetului Sofania este foarte scurtă [trei capitole] și oferă o pregustare a „fericirilor”. În secolul al VII-lea î.C., profetul recunoaște că cei umili și drepți sunt feriți de nenorocirile care se abat asupra poporului – sunt „săracii Domnului”: „voi lăsa în mijlocul tău un popor umil şi sărac, care îşi va căuta refugiul în numele Domnului” (Sof 3,12). Evanghelia după Matei este un discurs al lui Isus pronunțat la începutul slujirii sale publice, considerat programatic, deoarece este analizat caracterul moral al discipolului. Este „predică de pe munte” care începe cu „sărăcia”: „fericiţi cei săraci în duh” (Mt 5,3). Recitind „fericirile”, suntem invitați să dezvoltăm atitudini interioare care vor permite „dreptății” să triumfe: e „umilința” care poate fi întrezărită în spatele „blândeții”. Apostolul Paul se adresează corintenilor în a doua lectură. Unii din Corint se considerau mai buni decât alții: se mândresc cu înțelepciunea omenească. Paul răstoarnă ierarhia de valori și ne oferă un alt tip de înțelepciune, un mod diferit de a ne vedea și de a ne comporta. Subliniază faptul că „Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii şi dispreţuite” (1Cor 1,28), adică cele lipsite de atracții lumești, „aşa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu” (1Cor 1,29). E „sărăcia” ca temei al întâlniri cu Dumnezeu, așa încât înainte de a fi o alegere a omului e o alegere a lui Dumnezeu. Dacă „activitatea” lui Dumnezeu de către om se numește „convertire” sau „descoperire”, „căutarea” omului de către Dumnezeu se numește „alegere”.

† Duminica a 3-a de peste an [A]: Suntem Biserică – comunitatea nouă a Domnului [25 ianuarie 2026]

Discipolii lui Isus. 

Suntem Biserică – comunitatea nouă a Domnului

Lecturi biblice: Isaia 8,23b-9,3; 1Corinteni 1,10-13.17; Evanghelia Matei 4,12-23; lecturi biblice

Omilie

În această duminică, liturgia este cu „împărăția lui Dumnezeu” anunțată de Isus. Lecturile de astăzi trasează o imagine amplă a istoriei umane. Prima lectură relatează un oracol din profetul Isaia numită „cartea lui Emanuel”: e vorba de nașterea unui copil din casa lui David prezentată ca apariției unei lumini mari, simbol al unei bucurii imense. E prevestit sfârșitul opresiunii politice pentru popoarele stabilite în nordul Palestinei, un teritoriu cunoscut sub numele de „Galileea neamurilor”, din „ţinuturile lui Zabulon şi Neftali”. Pentru Isaia este ca o mare lumină care strălucește după perioada de întuneric:  „poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină” (Is 9,1). Evanghelia după Matei citează textul din Isaia, dar îl interpretează într-o perspectivă diferită, adoptând o cheie cristologică: „părăsind Nazaretul, a venit să locuiască la Cafarnaum, care este pe malul mării, în ţinuturile lui Zabulon şi Neftali, ca să se împlinească […]: «Pământ al lui Zabulon şi pământ al lui Neftali, pe drumul spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor! Poporul care stătea în întuneric a văzut o lumină mare, iar celor care stăteau în regiunea şi în umbra morţii le-a răsărit o lumină»” (Mt 4,13-16). O mare lumină trebuie să strălucească asupra Galileei: este slujirea lui Isus. Domnul s-a mutat la Cafarnaum, pe teritoriul Galileei. Acolo a început să proclame „împărăția lui Dumnezeu” și astfel lumina eliberării omenirii a început să strălucească și s-a răspândit odată cu chemarea apostolilor. Matei intenționează să spună că „lumina” despre care a vorbit Isaia nu este alta decât aceasta: Isus Cristos. A doua lectură este experiența apostolului ce demonstrează că lumina care strălucește întâmpină rezistență acolo unde ar trebui să fie primită fără rezerve. Încă o dată misterul răului iese la iveală. Comunitatea din Corint este obstaulată din cauza diviziuni: „vă îndemn, pentru numele Domnului nostru Isus Cristos, să fiţi toţi în armonie şi să nu fie între voi dezbinări. […]  «Eu sunt al lui Paul», «Eu sunt al lui Apolo», «Eu sunt al lui Chefa», «Eu sunt al lui Cristos». Oare a fost Cristos împărţit?” (1Cor 1,10.12-13). Apostolul le amintește că numai Cristos a murit pentru toți și că numai în el poate exista unitatea Bisericii.

† Duminica a 2-a de peste an [A]: A da mărturie [18 ianuarie 2026]

„Iată-l pe mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! 

A da mărturie

 Lecturi biblice: Isaia 49,3.5-6; 1Corinteni 1,1-3; Evanghelia Ioan 1,29-34; lecturi biblice

Omilie

Sfânta Scriptură oferă întotdeauna o viziune optimistă asupra istoriei care este condusă de Dumnezeu. În a doua duminică din „timpul de peste an” lecturile biblice revin la legătura dintre misiunea „slujitorului Yahweh” (în ebraică) [acest „Nume” – Yahweh – nu se pronunță niciodată de către evrei] și slujirea lui Isus, prezentat ca „Mielul lui Dumnezeu”. Tema liturigiei de astăzi este sfințenia Bisericii ca urmare a curățirii de către Isus – „Mielul” care ridică păcatul lumii. Prima lectură constă în al doilea cântec al „slujitorului Domnului” ce se referă la întoarcerea lui Israel din exilul babilonian. Misiunea sa este să conducă „înapoi pe cei rămaşi ai lui Israel” (Is 49,6), adică să-i aducă înapoi în Iudeea. A doua lectură este salutul apostolui Paul către comunitatea creștină din Corint. E începutul scrisorii către biserica aflată în criză. Aici, creștinii sunt numiți de către Paul „sfinți”: „către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, celor care au fost sfinţiţi în Cristos Isus, chemaţi să fie sfinţi împreună cu toţi” (1Cor 1,2). Evanghelia după Ioan înțelege că Mesia este dătătorul Duhului Sfânt, pentru că el îl posedă în plinătatea sa. Isus comunică sfințenia comunicând darul Duhului. Duhul este comunicat creștinului la botez, ce diferă de cel administrat de Ioan Botezătorul, căci Cristos este „cel care botează în Duhul Sfânt” (In 1,33), care pătrunde în adâncurile omului și îl face să se reînnoiască. Botezătorul dă mărturie despre mântuitorul omenirii: „Eu am văzut şi am dat mărturie: acesta este Fiul lui Dumnezeu!” (In 1,34).

† Duminica a 34-lea [C]: Cristos, Regele Universului – iertare și îndurare [22 noiembrie 2025]

 

„Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei veni în împărăţia ta!” (Luca 23,42). 

Cristos Rege – iertare și îndurare

Lecturi biblice: 2Samuel 5,1-3; Coloseni 1,12-20; Evanghelia Luca 23,35-43; lecturi biblice

Omilie

Suntem în ultima duminică a anului liturgic. Încheiem cu marea solemnitate a lui Cristos Rege, care anul acesta își sărbătorește cea de-a o sută aniversare, fiind instituit de papa Pius al XI-lea [prin enciclica Quas Primas (1925) care încheie Anul Sfânt]. Contextul era după război și e caracterizat de criza valorilor creștine, ascensiunea naționalismului, totalitarismului și laicismului. Papa a dorit să reafirme „domnia” universală a lui Cristos asupra istoriei, națiunilor și societății, cu scopul de a chema toți credincioșii și guvernele să recunoască regalitatea spirituală și morală a Domnului, opunându-se ideii că religia ar trebui să fie limitată doar la sfera privată. În lecturile de astăzi este tema regalității. În prima lectură, luată din Vechiul Testament, este figura regelui ideal, purtător al promisiunilor făcute de Dumnezeu lui David: „toate triburile lui Israel au venit la David în Hebron […]; regele David a încheiat o alianţă cu ei la Hebron înaintea Domnului. Iar ei l-au uns pe David rege peste Israel” (2Sam 5,1.3). Descendența sa este pe linia genealogică a regelui Mesia, așteptat de Israel. În Evanghelia după Luca surprinde revelația regalității lui Isus în momentul cel mai dramatic al slujirii sale – moartea pe cruce: „Deasupra lui era şi o inscripţie: «Acesta este regele iudeilor!». […] «Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei veni în împărăţia ta!» Iar el i-a spus: «Adevăr îţi spun: astăzi vei fi cu mine în paradis!»” (Lc 23,38.42-43). Se înțelege că tronul și împărăția sa nu sunt ale lui David, așa cum se credea. În reflecția apostolului Paul, regalitatea lui Isus este în termeni cosmici: „El este icoana Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creaţia, pentru că prin el au fost create toate în ceruri şi pe pământ: cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie stăpâniri, fie principate, fie puteri: toate au fost create prin el şi pentru el” (Col 1,15-16). Autoritatea lui Cristos este asupra a tot ce există: e nelimitată. Cele trei lecturi cuprind discursul teologic despre rolul Domnului în Biserică și în cosmos, începând cu figurile din Vechiul Testament ce prevestesc opera lui Mesia, care este iertare și îndurare!

† Duminica a 33-a de peste an [C]: În așteptarea „sfârșitului” [16 noiembrie 2025]

Isus și templul cu pietre frumoase.

În așteptarea „sfârșitului”

Lecturi biblice: Malahia 3,19-20a; 2Tesaloniceni 3,7-12; Evanghelia Luca 21,5-19; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi este foarte consecventă: se concentrează în așteptarea „sfârșitului”, înțelegând „sfârșitul” ca un nou început, adică ca o nouă fază a creației. Prima lectură oferă un anunț foarte clar al „zilei” finale a istoriei, o zi dedicată judecății și examinării rezultatului vieții: „iată, vine ziua care va arde ca un cuptor şi toţi cei mândri şi toţi cei care săvârşesc nelegiuire vor fi ca pleava […] Dar pentru voi, cei care vă temeţi de numele meu, va străluci soarele dreptăţii” (Mal 3,19.20). Evanghelia specifică: această „zi” este ziua lui Cristos, adică ziua revenirii sale care va fi anunțată prin anumite semne, fără a stabili însă o relație cronologică în termeni calendaristici: „Vor fi cutremure mari şi, în diferite locuri, foamete şi epidemii; vor fi fapte înfricoşătoare şi semne mari din cer. […] Veţi fi trădaţi de părinţi, de fraţi, de rude şi prieteni şi vor ucide pe unii dintre voi; veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde” (Lc 21,16-18). Scrisoarea apostolului face parte din discursul despre așteptarea „sfârșitului”: creștinul este un cetățean al unei alte „Împărății” și că este timpul de așteptare: nu este autorizat să trândăvească; dimpotrivă, „dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce!” (2Tes 3,10). În cele trei lecturi va fi un timp al judecății, în care li se va revela clar tuturor că destinul final nu va fi al celor răi, dar va fi „ziua” binecuvântată de Domnul pentru cei drepți!

† Duminica a 30-a de peste an [C]: Umilință, iertare și milostivire [26 octombrie 2025]

Fariseul și vameșul. 

Umilință, iertare și milostivire

Lecturi biblice: Ben Sirah 35,15b-17.20-22a; 2Timotei 4,6-8.16-18; Evanghelia Luca 18,9-14; lecturi biblice

Omilie

Acțiunea creștină izvorăște dintr-o relație autentică cu Dumnezeu în rugăciune. Stilul de viață al credinciosului este caracterizat de conștiința că este un păcătos, dar că prin cruce va trebui să se unească cu Cel Viu prin înviere. Atitudinea lui Dumnezeu față de omul păcătos nu poate fi decât una de iertare, înțelegere și iubire. Nu se lasă copleșit de mânie, nici derutat de daruri: e imparțial cu toți. Nu putea să fie altfel. Înteleptul și apostolul Paul amintește că „dreptatea” lui Dumnezeu trebuie să biruiască întotdeauna. Liturgia de astăzi reia tema rugăciunii: azi vine precizat că alături de credință este necesar și umilința. Prima lectură afirmă în mod clar că „rugăciunea celui umil străbate norii” (Sir 30,21). În evanghelia de astăzi ni se spune: umilința este atitudinea celui care știe că faptele proprii nu sunt suficiente pentru a ne face vrednici înaintea lui Dumnezeu: vameșul „îşi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine, păcătosul!»” (Lc 18,13). Evanghelia recunoaște validitatea învățăturii lui Ben Sirah care leagă umilința ce trezește compasiunea divină: e dispoziția interioară față de Dumnezeu care iartă. E exemplul săracului, fără pretenții, susținut de Dumnezeu, atunci când ajutoarele umane au eșuat sau dificultățile slujirii apostolului Paul sunt depășite: însă „Domnul mi-a fost alături şi m-a întărit” (2Tim 4,17). Umilință, iertare și milostivire!

† Duminica a 29-a de peste an [C]: Rugăciunea este recunoașterea propriei sărăcii [19 octombrie 2025]

Judecătorul nedrept și văduva de Eugene Burnard.

Rugăciunea este recunoașterea propriei sărăcii

Lecturi biblice: Exod 17,8-13; 2Timotei 3,14-4,2; Evanghelia Luca 18,1-8; 

lecturi biblice

Omilie

Rugăciunea este o relație dintre două ființe: una este Dumnezeu și cealaltă este omul. Ca relația să fie posibilă, trebuie ca fiecare să posede anumite caracteristici. În evanghelia de astăzi, Dumnezeu este înzestrat cu de toate: este măsură infinită de a asculta și de a arăta milostivire. Dar, cu toate acestea nu sunt suficiente. Întrebarea cu care se încheie parabola lui Isus pune accentul pe a doua condiție: credința – „când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?” (Lc 18,8). Printre lecturile de azi, evanghelia este una dintre preferatele sfântului Luca, deoarece îi place să-l prezinte pe Isus în rugăciune și ca învățător al rugăciunii pentru discipolii săi. Pentru credincios, rugăciunea rămâne vitală dacă nu vrea să se cadă în idolatria faptelor fără credință. Domnul ne învață necesitatea rugăciunii perseverente: este puterea convingătoare a chemării lui Dumnezeu când „strigă zi şi noapte către el” (Lc 18,7). Prima lectură prezintă rugăciunea născută din sărăcia omului. Moise stă pe vârful dealului. „Toiagul lui Dumnezeu” este puterea pentru a-i lovi pe amaleciți. A doua lectură este invitația sfântului Paul de a rămâne statornici în întâlnirea cu Scriptura în care se întemeiază credința: „din copilărie cunoşti Sfintele Scripturi care îţi pot da înţelepciunea spre mântuire prin credinţa care este în Cristos Isus” (2Tim 3,15). Liturgia Cuvântului de astăzi prezintă aspecte semnificative și esențiale pentru ucenicul care dorește să înțeleagă natura relației cu Dumnezeu: este rugăciunea!

† Duminica a 28-a de peste an [C]: A ști să-i mulțumești Domnului [12 octombrie 2025]

 

Isus și cei zece leproși de James Tissot.

A ști să-i mulțumești Domnului

Lecturi biblice: 2Regilor 5,14-17; 2Timotei 2,8-13; Evanghelia Luca 17,11-19;  lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului din această duminică are ca temă recunoștința. Există o experiență de credință ce produce vindecarea radicală, adică o senzație clară de a fi salvat de la ruină. Mântuirea lasă omul fără cuvinte; trebuie să izvorască din inimă lui laudă și mulțumire pentru toate lucrările lui Dumnezeu. Pentru omul biblic, boala este un fapt fizic, dar cu o conotație morală – e legată de păcat; vine de la nerespectarea obligației unui comportament, încălcând legile Domnului. Din acest motiv, Isus, după vindecări, îi cere omului să nu mai păcătuiască (cf. Lc 13,2; In 3,14). Lepra, datorită naturii sale și consecințelor pe care le provoca, contamineză omul în întregime, trup și suflet: leprosul era „necurat”, impur; nu se putea nici măcar apropia de ceilalți din popor (cf. Lev 13,43). Lepra este întotdeauna un simbol, dacă nu chiar un sinonim, al păcatului. Mântuirea pe care Domnul o oferă omului este simbolizată în lecturi [prima și evanghelia] de o boală fizică incurabilă care este lepra. În ambele cazuri, vindecarea, adică experiența mântuirii, este legată de două elemente foarte importante: credința în cuvântul inspirat al profetului Eliseu [în primul caz] și al lui Isus [în al doilea] și lauda înțeleasă ca recunoaștere a adevăratului Dumnezeu. E recunoștința unui străin, Naaman sirianul, față de profetul Eliseu, pentru vindecarea de lepră, cât și a leprosului care era un străin, samaritean, ce se întoarce să-i mulțumească lui Isus pentru vindecarea sa. Sfântul Luca prezintă străini ca modele de oameni credincioși autentici. Apostolul Paul le cere discipolilor, mai ales lui Timotei, să fie consecvenți cu credința lor până la sfârșit și de a-i mulțumi lui Dumnezeu: „Adu-ţi aminte de Isus Cristos!” (2Tim 2,8).

† Duminica a 27-a de peste an [C]: Participare la crucea Domnului în credință [5 octombrie 2025]

 

Un sicomor.

Participare la crucea Domnului în credință

Lecturi biblice: Habacuc 1,2-3; 2,2-4; 2Timotei 1,6-8.13-14; Evanghelia Luca 17,5-10; lecturi biblice

Omilie

În liturgia de astăzi aspectul fundamental este cel a vieții creștine – credința: capacitatea de a rămâne neclintiți în așteptare de a recunoaște puterea în milostivirea lui Dumnezeu și de a ne considera, în cele din urmă, slujitori inutili. Numai abandonându-ne măreției Tatălui, urmând exemplul lui Isus, putem trăi evanghelia și spera la dreptatea „împărăției lui Dumnezeu”. Tema de azi a captivat credincioși și necredincioși, sfinți și oameni obișnuiți: este tăcerea lui Dumnezeu cu provocarea credinței. E tăcerea trăită de Isus pe cruce: „Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” Siguranța prezenței lui Dumnezeu, chiar și atunci când el tace, aparține credinței autentice. Asupra acestei teme provocatoare sunt lecturile biblice de astăzi. Prima lectură relatează răspunsul lui Dumnezeu dat profetului Habacuc cu privire la viitorul celor răi care triumfă și cei drepți care sunt asupriți, iar Domnul pare să nu observe: însă „cel drept va trăi prin credinţa lui” (Hab 2,4). Credinţa îl va salva. Dumnezeu nu doarme; va interveni, va face dreptate. Evanghelia după Luca ne dă o lecţie serioasă de credinţă cu afirmația lui Isus: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta!” (Lc 17,6). Este eficacitatea credinței dincolo de posibilitățile umane! În a doua lectură, apostolul Paul îi amintește tânărului Timotei de „impunerea mâinilor” care-i transmite puterea Duhului și nu slăbiciune, căci era timid: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci Duhul tăriei, al iubirii” (2Tim 1,7). Este participare la crucea lui Cristos în credință!

† Duminica a 26-a de peste an [C]: ]: Între gol și plinătate [28 septembrie 2025]

 

Bogatul și Lazăr cel sărac.

Între gol și plinătate

Lecturi biblice: Amos 6,1a.4-7; 1Timotei 6,11-16; Evanghelia Luca 16,19-31; lecturi bibilice

Omilie

Lecturile biblice vorbesc în termeni foarte duri despre pericolele bogăției. Sistemul nostru economic actual, în special sistemul nostru global, seamănă suficient de mult cu acela al profetului Amos pentru cuvintele de judecată din prima lectură: „Aşa vorbeşte Domnul cel Atotputernic: «Vai de cei care sunt fără grijă în Sion! Ei se culcă pe paturi de fildeş şi se întind pe divanele lor; mănâncă miei din turmă […]. Beau din vase vin şi se ung cu cel dintâi untdelemn, dar nu se întristează de zdrobirea lui Iosif»” (Am 6,3-4.6). În a doua lectură, apostolul Paul dă lui Timotei, ucenicul său, motive să persevereze: „Tu, om al lui Dumnezeu, urmăreşte dreptatea, evlavia, credinţa, iubirea, statornicia, blândeţea! Luptă lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa cea veşnică (1Tim 6,11-12). În Evanghelia după Luca, Cristos își arată din nou grija pentru cei săraci, bolnavi și marginalizați: „Le-a spus fariseilor: «Era un om bogat care se îmbrăca în purpură şi mătăsuri fine şi petrecea în fiecare zi cu mare fast; la poarta lui zăcea un sărac cu numele de Lazăr, plin de bube»” (Lc 16,19-21). Este între gol și plinătate!

† Duminica a 25-a de peste an [C]: Adevăratele bogății [21 septembrie 2025]

Administratorul necinstit.

Adevăratele bogății

Lecturi biblice: Amos 8,4-7; 1Timotei 2,1-8; Evanghelia Luca 16,1-13; lecturi biblice

Omilie

Relația dintre creștini și bogăția materială este în centrul învățăturii de astăzi. Prima lectură îi critică pe cei care respectă timpurile sacre și sărbătorile, dar așteaptă cu nerăbdare să treacă pentru a se putea întoarce la comerț și profit. Evanghelia constă într-o parabolă în care Cristos declară imposibilitatea de a juca cu două cărți: ori slujește lui Dumnezeu, ori slujește bogăției. A doua lectură descrie viața socială a creștinilor în termeni de fidelitate față de îndatoririle civice întărită prin rugăciune.

† Duminica a 23-a de peste an [C]: Urmarea deplină a Domnului [7 septembrie 2025]

Mulțimea care îl urma pe Isus. 

Urmarea deplină a Domnului

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (7 septembrie 2025)

Lecturi biblice:  Înţelepciunii 9,13-18b; Filemon 1,9b-10.12-17; Evanghelia Luca 14,25-33; lecturi biblice

Omilie

Tema liturgiei de astăzi este aceea a adevăratei înțelepciuni care se concentrează asupra uceniciei ca cunoașterea lucrurilor cerești, la care se ajunge implicând o cunoaștere adâncă a realității: e înțelepciunea crucii – urmarea deplină a Domnului. Prima lectură subliniază înălțimea gândului lui Dumnezeu, ce este comunicat omenirii prin darul înțelepciunii și al Duhului: „Cine poate cunoaşte planul lui Dumnezeu şi cine se va gândi la ce vrea Domnul? […] Cine ar fi cunoscut planul tău, dacă nu i-ai fi dat înţelepciunea şi nu l-ai fi trimis pe Duhul Sfânt din înălţimi?” (Înț 9,13.17). Evanghelia indică drumul discipolului creștin ca o cale de iluminare întemeiată pe înțelepciunea crucii: „cine nu-şi poartă crucea şi nu vine după mine nu poate fi discipolul meu” (Lc 14,27). A doua lectură prezintă fructul uceniciei: nașterea de sus – în botez –  ce ne face frați și surori și ne transformă relațiile umane din interior, astfel raportul dintre stăpân și sclav este fără a avea nevoie să desființăm sclavia: „Eu, Paul, acum bătrân şi prizonier al lui Cristos Isus: te rog pentru copilul meu, pentru Onesim, căruia i-am dat naştere în lanţuri” (Flm 1,9-10). Este o relație „de mare preț”: e exigentă, dar autentică, capabilă să realizeze dorința profundă de comuniune din om, precum este iubirea ce o susține și o menține vie.

† Duminica a 22-a de peste an [C]: Darnici, generoși și mărinimoși [31 august 2025]

 

Stând la masă...

Darnici, generoși și mărinimoși

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (31 august 2025)

Lecturi biblice: Ben Sirah 3,17-18.20.28-29; Evrei 12,18-19.21-24a; Evanghelia Luca 14,1.7-14; lecturi biblice

Omilie

Lecturile de astăzi ne avertizează împotriva oricărei forme de mândrie și ne prezintă umilința ca o modalitate de a ne deschide inimile, mințile și mâinile către cei săraci, nevoiași, dezavantajați și marginalizați în societate. Pentru Isus, necesitățile zilnice ale săracilor sunt responsabilitatea personală a fiecăruia dintre noi: „când dai o masă, invită-i pe cei săraci, infirmi, şchiopi, orbi şi vei fi fericit, pentru că ei nu au cu ce să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepţi!” (Lc 14,13-14), din evanghelia de azi. Prima lectură ne spune că dacă suntem umili, vom găsi generositate înaintea lui Dumnezeu: „Fiule, împlineşte-ţi cu blândeţe lucrările tale! […] Cu cât eşti mai mare, cu atât mai mult să te umileşti şi vei afla har înaintea Domnului!” (Sir 3,17.18). A doua lectură ne provoacă să imităm umilința lui Isus, în misiunea pentru binele fraților săi: „voi v-aţi apropiat de […] Dumnezeului cel viu, de Ierusalimul ceresc […], de Isus, mijlocitorul noii alianţe şi de sângele stropirii” (Evr 12,22-24). În jurul mesei Cuvântului și a pâinii euharistice, comunitatea se adună, cu privirea îndreaptă asupra invitaților la ospăț și apoi se extinde: să fim darnici, generoși și mărinimoși!

† Duminica a 21-a de peste an [C]: Mântuirea este darul lui Dumnezeu [24 august 2025]

 

Poarta strâmtă.

Mântuirea este darul lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (24 august 2025)

Lecturi biblice: Isaia 66,18-21; Evrei 12,5-7.11-13;  Evanghelia Luca 13,22-30; lecturi biblice

Omilie

Salvarea necesită un angajament: e crucea și învierea lui Isus. Ruptă de sub stăpânirea morții, orice om nu este scutit de căutarea dreptății și a sfințeniei. Important nu este când începe căutarea, ci cum și cu ce seriozitate face aceasta. Punctul este cunoașterea Domnului: a ne lăsa conduși de Cuvântul său și a ne schimba viața. Mântuirea nu este limitată la un loc, timp sau persoană. Promisiunile făcute lui Israel privesc toate neamurile. Nu a fost ușor pentru poporului ales să se obișnuiască cu acestă viziune: „Vine timpul să adun toate neamurile şi limbile: ele vor veni şi vor vedea gloria mea. Voi pune între ei un semn şi pe cei eliberaţi dintre ei îi voi trimite la neamuri” (Is 66,18-19), afirmă profetul Isaia. Israel se va închide mereu, din ce în ce mai mult față de această perspectivă, dar calea deschisă de Isus va triumfa în cele din urmă: „Cineva i-a spus: «Doamne, sunt puţini cei mântuiţi?» El le-a spus: «Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea!»” (Lc 13,23-4). „Poarta strâmtă” nu indică un pasaj îngust și greu de trecut. Mai degrabă, este o poartă dificil de găsit. O observi dacă te oprești, dacă îți faci timp să o cauți. În lectura a doua este un răspuns: suferința care sfâșie omul este o suferință care nu are scop? Dumnezeu se comportă cu noi ca pe niște copii, căci el ne iubește. De aceea ne „corectează”: „pe cel pe care îl iubeşte, Domnul îl pedepseşte. […] vă tratează ca pe nişte fii”  (Evr 12,6.7). Bunătatea lui Dumnezeu și harul său se extind la toți copiii, la cei care îl cunosc și îl invocă, căci este un „tată”, spune Cristos. Mântuirea este darul lui Dumnezeu acordat celui care i se încredinţează cu umilință.

† Duminica a 20-a de peste an [C]: Diviziune și conflicte… chiar și în familie [17 august 2025]

Dar... focul este Duhul Sfânt. 

Diviziune și conflicte… chiar și în familie

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (17 august 2025)

Lecturi biblice:  Ieremia 38,4-6.8-10;  Evrei 12,1-4; Evanghelia Luca 12,49-53; lecturi biblice

Omilie

Lecturile acestei duminici evidențiază unul dintre aspectele cele mai dramatice ale experienței credinței: pacea – binele divin prin excelență – nu-i însoțește pe cei fideli lui Dumnezeu, ci conflictele și diviziunile. Evanghelia conține unele dintre cuvintele „dure” ale lui Isus: „Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Nicidecum, vă spun, ci dezbinare. […] Căci, de acum înainte, cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei” (Lc 12,51.52). Sunt cuvintele Domnului despre viitorul discipolilor care vor fi împedicați de oameni și chiar de propriile lor rude. Va rămâne printre cele mai neînțelese texte. Prima lectură îl înfățișează pe profetul Ieremia și suferința sa: e condamnat și călcat în picioare de cei puternici ai vremii: „atunci ei l-au luat pe Ieremia şi l-au aruncat într-o făntână a lui Machia” (Ier 38,6). Un om persecutat pentru slujirea sa față de adevăr. E o experiența profetică din Vechiul Testament. A doua lectură își îndreaptă atenția asupra alegerii lui Isus care a îndurat răstignirea: „în vederea bucuriei ce îi era propusă, a îndurat crucea” (Evr 12,2). Liturgia Cuvântului își concentrează tema ca un semn de contradicție.

† Duminica a 19-a de peste an [C]: Domnul se apropie: vegheați [10 august 2025]

Domnul se apropie: vegheați

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (10 august 2025)

Lecturi biblice:  Înţelepciunii 18,6-9; Evrei 11,1-2.8-12 [forma scurtă]; Evanghelia Luca 12,35-40 [forma scurtă]; lecturi biblice

Omilie

Liturgiei Cuvântului de astăzi are ca temă comportarea cu atenție susținută, vigilentă, lucrând cu grijă,  conștiincios și prudent: este vegherea. Prima lectură afirmă că eliberarea israeliților din Egipt a corespuns planului lui Dumnezeu, care fusese deja prezis poporului ales. Ei au crezut și s-au pregătit pentru împlinirea sa: „acea noapte a eliberării a fost făcută cunoscută de mai înainte părinţilor noştri” (Înț 18,6). S-au pregătit nu cu arme. Dumnezeu i-a ajutat pe evrei și i-a lovit pe adversarii lor. Evanghelia după Luca prezintă câteva dintre cuvintele lui Isus despre întoarcerea „Fiului Omului”: „să fie coapsele voastre încinse şi făcliile aprinse, iar voi fiţi asemenea oamenilor care-şi aşteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă de îndată ce vine şi bate la uşă!” (Lc 12,35-36). A doua lectură subliniază credința în venirea „împărăției lui Dumnezeu” ca să se realizeze: „credinţa este garanţia realităţilor sperate, dovada realităţilor care nu se văd” (Evr 11,1-2). Iată un exemplu: Abraham a crezut în Dumnezeu „fără să vadă” viitorul spre care se îndrepta. Domnul este o călăuză pentru oricine este dezorientat și se află dificultate. Dumnezeu veghează lângă orice credincios!