Isus promite pe Duhul Sfânt ca „apărător”
[anul A]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (21 mai 2017)
Lecturi: Faptele
Apostolilor 8,5-8.14-17; 1Petru 3,15-18; Evanghelia Ioan
14,15-21.
Este duminica care precede sărbătoarea
Înălțării Domnului. „Știind că îi venise ceasul să treacă din această lume la
Tatăl” (In 13,1), Isus promite pe
Duhul Sfânt discipolilor său ca „apărător” care îi protejează în lupta care vor
trebui s-o susțină cu lumea ostilă. În centrul celebrării stă Cristos care,
prin misterul său pascal, ne dă pacea și bucuria. Să vedem cum?
În prima lectură luată din cartea
Faptele Apostolilor (Fap 8,5-8.14-17) descoperim cum s-a răspândit vestea cea bună a
Evangheliei. Biserica celui înviat nu cunoaște bariere politice și culturale.
Crucea lui Cristos aduce roade care rămân. Activitatea misionară înfăptuită de
către diaconul Filip aduce eliberare și bucurie. Este trimis în Samaria – pe
care Isus însuși a vizitat-o (In 4 –
Isus și samariteana) – nu pentru a se ascunde, ci pentru ca să predice
Evanghelia. Știm că Samaria era o regiune dispreţuită: evreii evlavioși nu se
întâlneau cu samaritenii nici nu vorbeau între ei. Samaria era considerată
„eretică”. Locuitorii săi erau priviți drept infideli față de Dumnezeului alianței.
Dar după ce au fost atinși de har, se convertesc fiind botezaţi. Prima vestire a
lui Isus adusă de Filip găsește o primire bucuroasă. „A început să li-l predice
pe Cristos. […] Astfel încât o mare bucurie a cuprins cetatea aceea” (vv. 5;
8). După această primă fază urmează a doua intervenție. „Apostolii care erau în
Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei
pe Petru şi pe Ioan, care au coborât acolo şi s-au rugat pentru ei ca să-l
primească pe Duhul Sfânt” (vv. 14-15). Sunt martorii învierii lui Cristos aceea
care pot să-l reverse pe Duhul Sfânt asupra credincioșilor. Ei vin de la Ierusalim.
Petru și Ioan sunt cei desemnați ca să autentifice lucrarea pe care a făcut-o
Filip. Ei comunica celor botezați darul Duhului Sfânt. Prin impunerea mâinilor
apostolilor. Este ritul – văzut în tradiția Bisericii – a sacramentul Mirului.
Reprezintă, în miniatură, sărbătoare Rusalii pentru samariteni. Duhul Sfânt
vine prezentat ca rodul de credință anunțat în Samaria. Este pecetluirea
întemeierii Bisericii. Duhul Sfânt însuflețește comunitatea lui Cristos.
În ochii Domnului, nimeni nu e
nevindecabil. Asemenea lui Filip, Petru și Ioan suntem trimiși să împlinim
gesturi care vindecă, eliberează, reconstruiesc şi dă viaţă şi speranţă lumii.
În a doua lectură, sfântul Petru (1Pt 3,15-18) se adresează creștinilor care îndură calomnii și
persecuții. Rămâne în centru mereu Cristos care „a suferit o dată pentru
păcate, el, cel drept, pentru cei nedrepţi, ca să vă ducă la Dumnezeu” (v. 18).
Suferința Bisericii este paralelă cu cea a lui Cristos. Ea nu are ca scop
moartea ci speranța. „Sfinţiţi-l pe
Domnul Cristos în inimile voastre, gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere
cont de speranţa voastră” (v. 15). Toate aceasta sunt ceva măreț, dar paradoxal
de crezut. Și pentru aceasta creștinii nu trebuie numai să fie convinși de
credința lor, ci capabili să comunice și altora „oricând gata să dea un
răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră”. Viața pascală a lui Cristos
trebuie trăită mereu cu curajul mărturiei, deschiși „cu blândeţe şi bună
cuviinţă” demonstrând cu propria „comportare” forța transformatoare a
Evangheliei constatând în contradicții și suferințe. Dar este Evanghelia care
ne învață „mai bine să suferiţi făcând binele decât făcând răul” (v. 17).
Pentru aceasta misiune Isus l-a trimis pe Duhul Sfânt.
Evanghelia (In 14,15-21) este o continuare a
lecturii din duminica trecută. Evanghelistul Ioan relatează cum în seară zilei
de Joia Sfântă Isus ține un discurs lung de rămas bun. Astăzi îi invită pe
discipolii săi să se apropie de marele mister care le va fi dezvăluit în
următoarele zile. Ce se va întâmpla
mâine cu învățătorul lor,
cu grupul de discipoli, cei care îi vor urma învățătura care și-au pus speranța în el? Isus dă un răspuns la această mare preocupare a discipolilor.
Promite pe Duhul Sfânt ca mângâietor. Adresându-se ucenicilor, le-a spus: „Eu
îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt mângâietor ca să fie cu voi pentru
totdeauna, Duhul adevărului”. Spune că
cei care cred în el nu vor
rămâne niciodată singuri. Nu îi va lăsa orfani. Comunitatea Bisericii
este realizată printr-o prezență – aceea a Duhului Sfânt – care continuă
apropierea și revelația lui Cristos.
Este un apărător sau mângâietor,
pe care Evanghelia după sfântul Ioan îl numeşte „paraclet”. În lumea ebraică „apărător” (din greacă profană paraklitos) înseamnă asistent legal,
avocat al apărării: o persoană importantă ce intervine între judecător şi cel acuzat.
Era un om – dincolo de orice suspiciune – care era ascultat şi respectat având capacitatea
de a anula o condamnare şi de a elibera pe cei acuzați sub responsabilitatea sa
și în numele propriei sale reputaţii.
„Duhul adevărului… Voi îl
cunoaşteţi pentru că rămâne la voi şi va fi în voi” (v. 17). Se vorbește astfel
de o „coabitațiune”, în modul în care lucrează în noi și prin noi.
Duhul Sfânt este pentru noi acest
apărător care intervine când suntem puși sub acuzații din cauza credinței
noastre. Duhul intervine pentru a ne sfătui, încuraja, consola și sprijinii în
momentele dificile ale vieții noastre. Intervine și când ne confruntăm cu
slăbiciunile noastre proprii, spunând: „Nu sunt capabil!” Iar el ne spune:
„Du-te, nu te teme, eu sunt cu tine!” Ne aduce necontenit la trezire. Duhul are
ca ieșire ruinarea acuzatorului și a lumii păcătoase. Va lansa acuza împotriva
lumii și va fi mângâietorul comunității, dându-i chiar forța lui Dumnezeu.
Să-i mulțumim lui Cristos, cel
care ne dă pe Duhul Sfânt, mângâietorul sau apărătorul creștinilor.
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].
