 |
| Întoarerea fiului risipitor – de Edouard de Jans |
Evanghelia Luca 15,1-32: În acel timp, toţi
vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus, ca să-l asculte. Fariseii şi cărturarii însă murmurau spunând: „Acesta îi primeşte pe păcătoşi
şi mănâncă cu ei”. Atunci le-a spus această parabolă: „Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând una dintre ele, nu le lasă
pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi umblă după cea pierdută până când o
găseşte? Iar când o găseşte, o pune pe umerii săi bucurându-se şi, venind acasă, îi cheamă pe prieteni şi pe vecini, spunându-le: «Bucuraţi-vă
împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută!» Vă spun
că, tot aşa, va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se
converteşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de
convertire. Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde una
dintre ele, nu aprinde lumina şi mătură casa şi caută cu grijă până o găseşte? Iar când o găseşte, îşi cheamă prietenele şi vecinele, spunându-le:
«Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că am găsit drahma pe care o pierdusem!» Tot aşa, vă spun, va fi mai mare bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru
un păcătos care se converteşte”. Apoi le-a spus: „Un om avea doi
fii. Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: «Tată, dă-mi
partea de avere ce mi se cuvine!» Iar el le-a împărţit averea. Şi, nu după multe zile, fiul cel mai tânăr şi-a adunat toate şi a plecat într-o
ţară îndepărtată. Acolo şi-a risipit averea într-o viaţă de desfrâu. După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în ţara aceea, iar el a
început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a aciuat la unul
dintre cetăţenii acelei ţări care l-a trimis la câmp să păzească porcii. Şi ar fi dorit să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni
nu-i dădea. Atunci, venindu-şi în fire, a spus: «Câţi zilieri ai
tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame! Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului şi
înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca
pe un zilier al tău!’» Şi, ridicându-se, a mers la tatăl său. Pe
când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi, alergând, l-a
îmbrăţişat şi l-a sărutat. Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am
păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit
fiul tău». Însă tatăl a spus către servitorii săi: «Aduceţi
repede haina cea dintâi şi îmbrăcaţi-l! Daţi-i un inel în deget şi încălţăminte
în picioare! Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l: să mâncăm
şi să ne bucurăm, căci acest fiu al meu era mort şi a revenit la
viaţă, era pierdut şi a fost găsit!» Şi au început să se veselească. Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a
auzit cântece şi dansuri. Atunci, chemându-l pe unul dintre
servitori, l-a întrebat ce este aceasta. El i-a spus: «Fratele
tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat viţelul
cel îngrăşat». Dar el s-a mâniat şi nu voia să intre. Însă tatăl
său a ieşit şi-l implora. El, răspunzând, i-a zis tatălui său:
«Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta! Dar mie nu
mi-ai dat niciodată măcar un ied, ca să mă bucur cu prietenii mei. Însă, când a venit acest fiu al tău care şi-a devorat averea cu desfrânatele,
ai tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat». Atunci, el i-a spus:
«Fiule, tu eşti cu mine totdeauna şi toate ale mele sunt ale tale. Dar trebuia să ne bucurăm şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era
mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit!»”
Omilie
În Biblia și în liturgie, găsim
formule care se repetă de trei ori: Kyrie,
Sanctus, Agnus. Petru care negase pe Isus trebuie de trei ori să primească
iertare. Şi astăzi, avem trei parabole a milostivii care sunt intim legate
între ele. Aceste repetiţii vor deci să sublinieze importanţa mesajului. Cele
trei parabole vor să spună: bucuria şi convertirea. „Ceea ce era pierdut a fost
regăsit”.
Isus se află în faţa oamenilor
care vin la el pentru a-l asculta. Alții sunt pentru a acuza: „Îți dai seama,
el vrea rău oamenilor! De ce se interesează de ei? Nu merge să se ocupe de ei… Sunt
pierduți de tot…” Atunci Isus își ridica vocea pentru a asculta. Şi el a
început să le vorbească în parabole.
Un om avea o sută de oi. Într-o seară,
îşi dă seama că lipsește una, cea care este un pic nebună şi face totul de
capul său. Lasă acolo turma şi merge în căutarea sa. O găsește, în cele din
urmă, printre spini. Nebun de bucurie la stână, îi invită prietenii să facă
sărbătoare deoarece oaia pierdută a fost găsită. O femeie pierde o monedă de
argint, fără îndoială una dintre rarele monede care le poseda. Pleacă s-o
caute: atunci când o găsește, invită prietenele sale să facă o sărbătoare
pentru că moneda a fost găsită.
Fiul cel mai mic cere partea sa
de moştenire şi lasă familia. Se pierde, se rătăcește, se bucură de plăcerile vieții.
Dar într-o zi, el a pierdut totul; se decide atunci să se întoarcă la tatăl
său. Şi tatăl își invită prietenii să facă sărbătoare căci copilul a fost
pierdut dar a fost regăsit.
„Acest om face bună primire
păcătoșilor”. Isus privește unul câte unul pe cei care îl cârtesc împotriva
lui. El vrea ca ei să înţeleagă că tatăl este asemenea cu acest păstor. Fericirea
sa este de a regăsi oaia pierdută, fiul care se converteşte, un fiu
care se întoarce la Tatăl său. Toate aceste lucruri sunt o comoară nepreţuită
pentru el; fiecare copil al lui Dumnezeu este unic. Fiecare este la fel de
important ca toţi ceilalţi. Păcătoșii care se întorc la el sunt comoara lui Dumnezeu,
preferinţa sa, chiar şi cei care au comis cele mai grave greșeli. Cei care se cred
drepți nu înţeleg aceasta. Este dificil pentru ei a-i accepta că cei care au păcătuit
pot să se întâlnească cu ei, în cele din urmă, reuniți.
Toate aceste lucruri nu sunt decât
o problemă de iertare. În acest an al milostivirii voit de papa Francisc, așteptam
să primim pe cei care s-au rătăcit. Ne gândim la toți cei care sunt duși pe căi
greșite din cauza ideologiilor care i-au dus la violența. Ar trebui ştiut că
unii au recunoscut rătăcirile lor și s-au convertit la Isus Cristos. Nimic nu
este imposibil pentru Dumnezeu. Milostivirea este aceea posibilitate de a primi
cererea de iertare de la altul și de a
ierta.
Prima lectură ne descoperă în
felul său milostivirea lui Dumnezeu mai mare decât infidelitățile poporului
său. Dumnezeu rămâne mereu credincios promisiunile sale. Toată Biblia ne pune
în faţa infidelitățile poporului, dar mai ales iertarea și milostivirea lui
Dumnezeu. Aceasta este istoria alianţei între Dumnezeu și poporul său: un
parteneriat pentru a lucra împreună la o cauză comună.
Dar trebuie să mergem mai
departe: dacă Dumnezeu oferă iertarea sa, el oferă și încrederea sa. Sfântul
Paul ne dă un bun exemplu: el care era un mare păcătos a fost iertat; şi mai presus
de toate, i s-a dat și o misiune; a primit o slujire; a devenit un
mare martor al credinţei. Astfel vedem în lumea noastră de astăzi: oameni care
persecutau pe creștinii se convertesc şi mărturisesc despre întâlnirea lor cu Isus
Cristos. Ceea ce este imposibil în ochii oamenilor este întotdeauna posibil
pentru Dumnezeu.
Dumnezeu nu vrea ca niciunul să
se piardă. Dacă el a trimis pe Fiul său, el a făcut-o pentru a merge la
întâlnirea cu oamenii. El a venit să caute şi să salveze ceea ce era pierdut.
Milostivirea sa este mai mare decât toate păcatele acestei lumi. Dumnezeu vrea
să cred în capacitatea fiecăruia de a se converti. El nu închide pe nimeni în
trecutul său. Ne ia de mână pentru a ne scoate din căile pierzării şi să ne
conducă la viaţa reală.
Aceste trei parabole ne spun
dragoste nemărginită a lui Dumnezeu. E ca păstorul care își lasă turma pentru a
merge în căutarea oii pierdute. E ca acest tată, care are braţele deschise
pentru a-l primi pe fiul pierdut. Fiecare regăsire este un izvor de mare
bucurie. Trebuie să ne bucurăm de acest chip de milostivire a lui Dumnezeu, această
răbdarea a sa, această imensă bunătatea întotdeauna în căutarea a tot ce era pierdut.
Ca și fratele mai în vârstă din
parabolă, unii se revoltă în ceea ce ei consideră o nedreptate. Dar Dumnezeu va
spune: „Tu, copilul meu, tu eşti mereu cu mine şi tot ce este al meu este și al
tău”. În această zi, să ne împărtășim din această cântare: „Dumnezeu ne primește
în casa sa, Dumnezeu ne invita pe toți la sărbătoare, e ziua veseliei şi a
bucuriei. Aleluia!”
(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6288-homelie-du-24eme-dimanche-du-temps-ordinaire-4/).
