† Duminica a 11-a de peste an (B): Timpul de așteptare [17 iunie 2018]

Sămânța de muștar.

Timpul de așteptare

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 11:00 (17 iunie 2018)

Lecturi: Ezechiel 17,22-24; 2Corinteni 5,6-10; Evanghelia Marcu 4,26-34; lecturi 

Omilie

Cuvântul Domnului din această săptămână ne pune în față împărăția lui Dumnezeu și sămânța de muștar și ne invită să facem noi alegerea. Astăzi Isus vorbește despre împărăția lui Dumnezeu într-un limbaj parabolic. Sunt două parabole relatate de Cristos discipolilor, cu referință la o situație de criză: multă lume, chiar și rudele sale, nu reușesc să-l înțeleagă. Iar el este prea absorbit cu vestirea împărăţiei şi chemarea la convertire. Este dificil să accepte ideile Domnului și să le trăiască… Cu aceste două parabole Isus intenționează să mărească încrederea mulțimilor în el și să-i facă să iasă din dificultate. Acțiunea lui Dumnezeu este evocată într-un limbaj care vorbește despre începuturile modeste ale împărăției lui Dumnezeu, ba chiar aproape invizibile, dar destinate să fie mărețe. Este timpul așteptării…

Adevarata iertare umana

Iertare...

Mi se pare că creştinii nu înţeleg mereu ce este adevărata iertare umană, conformă cu cererea lui Isus.

Înainte de toate iertarea nu poate să fie uitarea răului care ne-a fost făcut, pentru că răul este rău, trebuie recunoscut şi judecat ca atare, deci nu trebuie înlăturat. Însă iertarea nu înseamnă nici a-l scuza pe cel care a făcut răul: scuza este cerută atunci când răul este involuntar; în schimb atunci când răul provine din acte responsabile, din cuvinte rostite din partea celui care este pe deplin stăpân al propriei limbi, atunci scuzele nu merg.

A scuza ar însemna în acest caz a face din răufăcător un iresponsabil, unul care a făcut răul fără să ştie. Nu, există acte rele care nu sunt scuzabile şi nu trebuie să fie acoperite cu explicaţii psihologice sau cu cuvinte care nu-l recunosc pe celălalt ca subiect responsabil. Acţionând în acest mod, s-ar acoperi răul, s-ar manipula, ar face victima chiar complice.

Aceasta nu este calea iertării, chiar dacă apare drept calea mai uşoară şi scurtă. Vladimir Jankélévitch a scris pagini pătrunzătoare şi convingătoare despre „impardonabil” care sunt esenţiale pentru a înţelege harul şi iertarea scumpă. În schimb iertarea trebuie să afirme mereu adevărul şi nu trebuie să se oprească într-o regiune ceţoasă în care nu se discerne ceea ce este rău.

Tocmai pentru aceasta iertarea are nevoie de un drum lung şi de mult timp. Este nevoie de luni şi chiar ani pentru ca iertarea să devină un act cu adevărat uman şi prin urmare creştin. Dacă unul îmi face rău care mă răneşte profund, înainte de a-i spune „te iert”, trebuie să învăţ să nu răspund cu rău, să nu vreau o revanşă sau o răzbunare.

Uneori pentru a ne dezarma este necesară o distanţă, un a sta departe de cel care este înarmat; uneori este nevoie de o tăcere lungă, pentru că suntem prea fragili pentru a răspunde; uneori este nevoie să ne mărturisim nouă înşine că deocamdată, nu pentru totdeauna, este imposibil să iertăm. Să nu se uite că în tradiţia creştină, şi în căsătorie şi mai mult încă în contextul familial lărgit sau în prietenie, a ne distanţa şi a ne despărţi este de dorit cu scopul de a nu intra în vârtejuri infernale.

O persoană are mereu dreptul şi chiar obligaţia de a se apăra nu cu violenţa, nu răspunzând cu armele limbii, ci cu tăcerea şi distanţa, lăsând ca timpul să realizeze ceea ce în acel moment este imposibil. A ierta mereu şi imediat poate să fie şi o ispită de orgoliu şi de protagonism spiritual: sunt aşa de bun încât iert!

Să nu se uite că Isus pe cruce, adresându-se călăilor, n-a spus: „Eu vă iert”, ci l-a invocat pe Dumnezeu: „Tată, iartă-i!” (Lc 23,34). Cu umilinţă a cerut Tatălui să ierte, încredinţând Lui actul radical al iertării al cărui subiect numai Dumnezeu poate să fie. Iertarea este obositoare, dificilă, şi când are loc este o adevărată minune, o acţiune a Duhului lui Dumnezeu, sigiliu al milostivirii.

(sursă: http://ercis.ro; Enzo Bianchi, „Adevărata esenţă a iertării”; articolo este extras din www.monasterodibose.it).

Celine Dion [greatest hits full album new 2017]

Sfântul Anton de Padova (1195-1231)

Sfântul Anton de Padova și pruncul Isus.

„Cea mai înaltă origine, cum spune Augustin în cartea De vera religione, este Tatăl, de la care sunt toate lucrurile şi de la care purcede Fiul şi Duhul Sfânt. Frumuseţea perfectă este Fiul, adevărul Tatălui, cu nimic deosebit faţă de el. Perfecta bucurie şi supremul bine este Duhul Sfânt, darul reciproc al iubirii Tatălui şi a Fiului” [1].

Aceasta era teologia pe care fratele Anton o învăţa fraţilor deja în timpul sfântului Francisc. El dădea ordinului în formare o pregătire intelectuală care l-ar fi făcut capabil să poarte carisma franciscană în orice ambient, fără să piardă splendoarea sa genuină. Dar figura lui Anton este puţin cunoscută sub acest aspect, în timp ce este foarte cunoscută în versiunea elaborată de pietatea populară.

Un sfânt universal

Într-o bibliotecă a unui episcop brazilian, am dat întâmplător de un foarte frumos volum cu titlul: „Anton din Lisabona, sfânt şi soldat”. Că ţările de tradiţie lusitană au păstrat plăcuta amintire a originii sale portugheze, o ştiam bine, dar că dragostea brazilienilor pentru acest sfânt a ajuns până într-acolo încât l-au înrolat în armata lor, acest lucru nu mi l-am putut imagina niciodată. Nu numai că l-au voit ca protector al soldaţilor lor, dar au făcut ca toţi militarii de carieră, de la simplul soldat la căpitan, să verse regulat stipendiul nu în contul lui, care în paradis nu caută bani, ci a unui convent al său.

Pe de altă parte, nu există lucru mai admirabil decât că devoţiunea acestui sfânt a depăşit demult graniţele Bisericii Catolice, trezind interes în rândul ortodocşilor, budhiştilor şi musulmanilor. Acolo unde au ajuns franciscanii, populaţia, fără deosebire de credinţă religioasă, l-a primit ca pe omul lui Dumnezeu, care, cu puterea sa vindecătoare, vine în întâmpinarea durerilor şi aşteptărilor omenirii din toate timpurile. Chiar şi pentru aceasta, sunt relatate despre el minuni fără sfârşit şi, uneori, chiar lipsite de simţ critic.

Eu mai cred în bunătate

 

Anna Frank (1929-1945). 15 ani de viață...

„În ciuda totul eu încă mai cred în bunătatea interioara a persoanelor”.

(Anna Frank).

În 12 iunie 1929 se năștea Anna Frank. A fost o fată evreică germană care și-a pierdut cetățenia germană în exilul olandez și care a căzut victimă genocidului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial. Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată. Jurnalul este publicat după război de către tatăl ei, care supraviețuise.

Sunt 16 pagini din Jurnalul său editat de Humanitas București: 
Anna Franck, Jurnalul.pdf

Preotul la 25 de ani de preoție [10 iunie 2018]

Părintele Petru Blaj, un diacon și ep. Giuseppe Piemontese di Terni-Narni-Amalia (13 februarie 2018).

 Preotul la 25 de ani de preoție 

[a lui pr. Petru Blaj]

pr. Isidor Chinez  – Barticești [NT] ora 11:00 (10 iunie 2018) 

Lecturi: Ier 1,4-10; 1Cor 9,16-23; Mc 1,14-20.

Ieremia 1,4-10:  ⁴ Cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: ⁵ „Mai înainte de a te fi format în sânul mamei, eu te cunoşteam. Mai înainte de a fi ieşit din pântece, te-am consacrat şi te-am pus profet pentru popoare”. ⁶ Dar eu am spus: „Ah, Doamne Dumnezeule, iată, eu nu ştiu să vorbesc, pentru că sunt un copil!”. ⁷ Dar Domnul mi-a zis: „Nu spune: «Sunt un copil», căci vei merge la toţi cei la care te voi trimite şi vei vorbi tot ceea ce îţi voi porunci. ⁸ Nu-ţi fie teamă dinaintea lor, căci eu sunt cu tine ca să te scap” – oracolul Domnului. ⁹ Domnul şi-a întins mâna şi mi-a atins gura. Domnul mi-a zis: „Iată, am pus cuvintele mele în gura ta! ¹⁰ Vezi, te stabilesc astăzi peste popoare şi peste domnii, ca să smulgi şi să dărâmi, să distrugi şi să dobori, să construieşti şi să plantezi”.

1Corintieni 9,16-23: Fraților ¹⁶ dacă vestesc evanghelia, nu am niciun motiv de laudă, pentru că datoria mă obligă. Vai mie dacă nu vestesc evanghelia! ¹⁷ Căci dacă fac aceasta de bunăvoie, am răsplată, dar dacă o fac fără de voie, îndeplinesc o misiune ce mi-a fost încredinţată. ¹⁸ Aşadar, care este răsplata mea? Este aceea ca să vestesc fără plată evanghelia şi să nu mă folosesc de dreptul pe care mi-l dă evanghelia. ¹⁹ Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut sclavul tuturor ca să-i câştig pe cât mai mulţi. ²⁰ Am devenit iudeu pentru iudei, ca să-i câştig pe iudei. Am devenit supus Legii pentru cei supuşi Legii, chiar dacă eu nu sunt sub Lege, ca să-i câştig pe cei supuşi Legii. ²¹ Am devenit un fărădelege pentru cei fărădelege, ca să-i câştig pe cei fărădelege chiar dacă nu sunt fără Legea lui Dumnezeu, dar sub legea lui Cristos. ²² Am devenit slab pentru cei slabi, ca să-i câştig pe cei slabi. M-am făcut totul pentru toţi, ca să-i câştig măcar pe unii. ²³ Toate le fac pentru evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

Evanghelia Marcu 1,14-20:  În acel timp ¹⁴ după ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galiléea, predicând evanghelia lui Dumnezeu ¹⁵ şi spunând: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!”. ¹⁶ Trecând pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pe Símon şi pe Andrei, fratele lui Símon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. ¹⁷ Isus le-a spus: „Veniţi după mine şi vă voi face să deveniţi pescari de oameni!”. ¹⁸ Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. ¹⁹ Şi, mergând puţin [mai departe], i-a văzut pe Iacób, fiul lui Zebedéu, şi pe Ioan, fratele lui, reparându-şi năvoadele în barcă. ²⁰ El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedéu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el.

Omilie

Astăzi celebrăm 25 de ani de preoție a părintelui Petrică Blaj. Este mult, este puțin?! Este cât vrea Domnul să ne dea. Atât și nimic mai mult!

În textul din profetul Ieremia (Ier 1,4-10) se află strâns unite elementele chemării sale: alegerea încă din sânul mamei, amploarea misiunii care depășește granițele Israelului, suferința interioară și exterioară pe care o presupune fidelitatea față de misiunea încredințată lui de către Dumnezeu. Profetul este cei care se confruntă cu Dumnezeu, îl critică pe rege, acuză poporul, se mărturisește cu voce înaltă; este un om care suferă, strigă, protestează.

Când te-am cunoscut, dragă Petrică, te pregăteai să dai la Seminarul din Iași unde te-au primit, dar nu ti-au hirotonit. Au fost multe greutăți. Te-ai dus în Italia, la Terni unde ai terminat seminarul și te-ai apucat de comunicări sociale la Universitatea Pontificală din Lateran. Eu studiam la Institutul de Morală din Roma. Era prin 1993. Te-au făcut preot. Ți-am predicat la primiție, acum 25 de ani. Câte confruntări ai avut cu Dumnezeu? Multe! Ai suferit, ai strigat, ai protestat. „Mai înainte de a te fi format în sânul mamei, eu te cunoşteam. Mai înainte de a fi ieşit din pântece, te-am consacrat şi te-am pus profet pentru popoare” (v. 5). Domnul „te-a consacrat”, „te-a pus profet pentru popoare” de aici și în dieceza de Terni-Narni-Amelia. Îți împlinești misiunea de preot.