Se afișează postările cu eticheta în închisoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta în închisoare. Afișați toate postările

vineri, 5 februarie 2016

Iuliu Maniu (1873-1953): cum a murit liderul țărănist acum 63 de ani

Foto: Iuliu Maniu la proces. Sursa: www.corneliu-coposu.eu
 
Iuliu Maniu la proces.
 
 
5 februarie, 1953.  Iuliu Maniu, om politic şi preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, înceta din viață într-una dintre celulele  închisorii de la  Sighet.
 
Închisoarea de la  Sighetu Marmaţiei, una dintre cele mai sinistre locuri de detenție din istoria României, a fost locul ales de autorităţile comuniste pentru a extermina elita României interbelice. Alături de oamenii politici care au făurit România Mare, acolo au fost închişi episcopi greco-catolici şi romano-catolici, oameni de cultură sau, pur şi simplu, oameni care au luptat împotriva bolşevismului. Iuliu Maniu s-a stins pe un ger puternic, în data de 5 februarie 1953.
 
Iuliu Maniu se afla în arest din 14 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău puse la cale de către autoritățile comuniste. Prin sentinţa dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu a fost condamnat la închisoare pe viaţă şi încarcerat la penitenciarul din Galaţi. În 1951, când avea deja 78 de ani, este transferat, alături de alţi lideri ţărănişti, la închisoarea de la Sighetu Marmaţiei (cunoscută ca şi „închisoarea miniştrilor”).  În august 1951 a fost transferat împreună cu Mihalache şi alţi naţional-ţărănişti la Sighet, unde a și murit, potrivit descoperă.ro.
 
După şase ani de detenţie, starea de sănătate a lui Iuliu Maniu s-a deteriorat foarte grav. Deşi Nicolae Carandino a fost adus pentru a-l îngriji, Maniu ajunsese în starea în care nu mai putea merge şi mânca singur.
 
Născut la Şimleu Silvaniei, în Sălaj, la 8 ianuarie 1873, Iuliu Maniu a fost unul dintre cei mai importanţi lideri politici pe care i-a avut România.
 
Unificatorul şi creatorul statului naţional modern, fost prim ministru al României, fost şef al PNŢ şi al Partidului Naţional Român din Transilvania, fost membru în Parlamentele din Bucureşti şi din Budapesta, fost şef al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, avocat al Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj, nobil din Bădăcin şi lider al Opoziţiei democratice, apropiat al regelului Mihai, s-a sfârşit în chinuri cumplite, la 5 februarie 1953, la vârsta de 80 de ani.
 
Olimpia Zamfirescu, reprodusă de Ivor Porter, povesteşte ultima clipă petrecută alături de Maniu: „Într-o noapte m-au mutat în altă celulă unde se afla un bărbat foarte bătrân şi foarte bolnav. Era Iuliu Maniu sau ceea ce mai rămăsese din el. Era pe jumătate paralizat şi nu se mai putea ridica din pat. Nu-l torturaseră, dar fusese lăsat să moară încetul cu încetul, neacordându-i-se îngrijire medicală şi fiind subnutrit. L-am îngrijit, l-am spălat. L-am hrănit până a închis ochii pentru totdeauna”.
 
Ultimele zile din viaţa lui Maniu sunt descrise de fostul jurnalist şi critic de teatru Nicolae Carandino, colegul său de celulă, într-un volum de memorii intitulat Nopţi albe, zile negre, apărut în 1992. Carandino scrie că, înainte de a muri, Maniu i-a povestit că „îi părea rău de doi oameni, pe care avea senzaţia că îi nedreptăţise”: Grigore Iunian şi fruntaşul basarabean Constantin Stere.
 
De asemenea, Carandino a relatat din perspectiva sa noaptea decesului: „Maniu a fost ridicat din celulă, în cel mai strict secret, dar vestea se răspândise ca fulgerul în toată închisoarea. Noaptea am auzit căruţa poposită în curtea închisorii, uruiala roţilor, nechezatul cailor, zgomotul uşor ferecat al şleaurilor. Apoi toate s-au liniştit. Maniu pleca spre groapa comună şi spre gloria eternă”.
 
Regimului îi era frică şi de moartea lui Maniu. Vasile Ciolpan ar fi comunicat, conform arhivelor, la Bucureşti, doar atât: „În celula nr... s-a stins lumina”.
 
Iuliu Maniu și amintirea unei iubiri neîmplinite. Carandino a dezvăluit  că Maniu i-a povestit despre Clara, farmacista unguroaică din Şimleu Silvaniei care a fost marea (probabil şi singura) iubire a lui, potrivit adevărul.ro. „A venit vorba, în decursul timpului, şi despre femei. Mi-a povestit că, în tinereţe, iubise o farmacistă din Şimleu, se numea Clara şi era unguroaică”. „Am renunţat, bineînţeles. Nu puteam eu, nepotul lui Coroianu, destinat să fiu şeful Partidului Naţional din Ardeal, să iau drept soţie o unguroaică”, i-ar fi povestit Iuliu Maniu colegului său de celulă.
 
Mai mult, Nicoale Carandino susţine că imaginea frumoasei farmaciste din Şimleul Silvaniei şi a iubirii neîmplinite dintre ei l-ar fi urmărit pe Iuliu Maniu până în ultima clipă, ultimele cuvinte rostite înainte de a-şi da ultima suflare făcând trimitere la acest episod din viaţa sa: „Ce frumoasă femeie era Clara”.
 
(Crișan Andreescu, „Iuliu Maniu. Cum a murit liderul țărănist acum 63 de ani”; sursă: http://www.dcnews.ro/iuliu-maniu-cum-a-murit-liderul-aranist-acum-63-de-ani_496529.html#sthash.8NCLNv2x.dpuf).

 

luni, 18 ianuarie 2016

Voi n-ați fost cu noi în celule



Experimentul Pitești -
cel mai mare și mai intensiv program de spălarea a creierului prin tortură.
(sursa: http://adevarul.ro/locale/pitesti/).

Voi n-ați fost cu noi în celule
să știți ce e viața de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesatule,
voi nu știți ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuse la glezne.

Voi n-ați plâns în palme, fierbinte,
străpunși de cuțitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava și binele țării.

În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pèreții,
voi n-ați cunoscut frumusețea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind după harpele vieții.

Ce-i munca de brațe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârție osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveți de unde
să spuneți aproapelui vostru.

Voi nu știți în crunta-nchisoare
cum minte speranța și visul,
când ușile grele se-nchid în zăvoare,
și-n teama de groaznică lui încleștare
pe sine se vinde învinsul.

Ați stat la ospete-ncărcate
gonind după fast și orgoliu,
nici mila de noi și nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă și nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Așa sunteți toți cei ce credeți
ca pumnul e singura faimă.
Fățarnici la cuget, pe-alături ne treceți,
când noi cu obrajii ca pământul de vineți,
gustam din osanda si spaima.

Când porțile sparge-se-or toate
și morții vor prinde să urle,
când lanțuri și ziduri cădea-vor sfărmâte,
voi nu știți ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-ați fost cu noi în celule.
 
de Radu Gyr