† Duminica a 4-a a Paştelui [A]: Domnul este „păstorul cel bun” [26 aprilie 2026]

Poarta staulului.  

Domnul este „păstorul cel bun”

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,14a.36-41; Faptele Apostolilor 2,14a.36-41; Evanghelia Ioan 10,1-10; lecturi biblice

Omilie

Această a patra duminică a Paștelui devine ziua de rugăciune pentru vocații la preoție și chemări la viața consacrată. Vocația nu este doar o „afacere” a câtorva aleși. Chemarea Domnului este pentru toți: toți suntem martori și mesageri ai iubirii lui Dumnezeu în lume. Să înțelegem bine: nu ne trimite singuri, ci împreună și cu el, Cristos. Vocația este să devenim ucenici ai lui Isus, să participăm la misiunea sa de a vesti evanghelia la oamenii de astăzi. Liturgia prezintă în fiecare an tema păstorului. În timpul exodului din Egipt și al călătoriei prin deșert, Dumnezeu s-a arătat lui Israel ca păstor, conducându-și poporul către „țara promisă”. Cineva urmează păstorul atunci când ascultă de glasul său, i se supune și se lasă purtat pe căile sale. În acest timp pascal, cuvântul se îmbogățește cu noi simboluri simple, dar rodnice. Liturgia este dominată de imaginea păstorului. Predica pascală continuă să se concentreze asupra persoanei lui Isus, „bunul păstor”, care trăiește pentru turmă. Nu sperie pe nimeni, ci doar pe „hoți” și „tâlhari”. „Păstorul” și „poarta” stânei aparțin unei culturi arhaice pline de semnificații profunde. În Evanghelia după Ioan sunt o bogăție de metafore folosite pentru a ne transmite adevărul despre Isus, păstorul oilor: „cel care intră pe poartă este păstorul oilor; acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume” (In 10,2-3). Sfântul Petru ne invită să aprofundăm mesajul pascal și să intrăm în comunitatea creștină. Evreii fac parte din ea, dar trebuie să-și schimbe comportamentul, să se convertească, primindu-l ca „Domn” [Kyrios, în greacă] pe cel pe care l-au condamnat ca fiind un nelegiuit: „să ştie cu siguranţă toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit” (Fap 2,36). Regretul și dorința de repararea marchează orientarea vieții, iar botezul simbolizează o imagine a învierii și a vieții celei noi. În a doua lectură, Petru ne cheamă să perseverăm: „suportaţi suferinţa […] la aceasta aţi fost chemaţi, căci Cristos a suferit pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeţi pe urmele lui” (1Pt 2,20.21). Este o altă chemare la convertire, la o schimbare radicală a inimii, la o întoarcere la Isus înviat. Domnul nu a ripostat când a fost calomniat. Nu a răspuns cu răzbunare. În schimb, s-a încredințat lui Dumnezeu, judecătorul final al nedreptăți. Să ne apropiem de Domnul, păstorul și păzitorul vieți!

Mesajul papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Săracilor (2020)

 

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru a IV-a Zi Mondială a Săracilor
(15 noiembrie 2020)

„Întinde-ți mâna către cel sărac” (cf. Sir 7,32)

„Întinde-ți mâna către cel sărac” (cf. Sir 7,32). Înțelepciunea antică a pus aceste cuvinte ca un cod sacru de urmat în viață. Ele răsună astăzi cu toată încărcătura lor de semnificație pentru a ne ajuta și pe noi să ne concentrăm privirea asupra esențialului și pentru a depăși barierele indiferenței. Sărăcia asumă întotdeauna chipuri diferite, care cer atenție față de fiecare condiție deosebită: în fiecare dintre acestea putem să-l întâlnim pe Domnul Isus, care a revelat că este prezent în frații săi mai slabi (cf. Mt 25,40).

Mesajul papei Francisc pentru Ziua Mondială a Misiunilor (18 octombrie 2020)

„Iată-mă, trimite-mă pe mine” (Is 6,8) 

Iubiți frați și surori,

Doresc să exprim recunoștința mea lui Dumnezeu pentru angajarea cu care a fost trăită în toată Biserica, în octombrie 2019, Luna Misionară Extraordinară. Sunt convins că ea a contribuit la stimularea convertirii misionare în atâtea comunități, pe calea indicată de tema „Botezați și trimiși: Biserica lui Cristos în misiune în lume”.

În acest an, marcat de suferințele și de provocările cauzate de pandemia de Covid-19, acest drum misionar al întregii Biserici continuă în lumina cuvântului pe care-l găsim în vocația profetului Isaia: „Iată-mă, trimite-mă pe mine” (Is 6,8). Este răspunsul mereu nou la întrebarea Domnului: „Pe cine voi trimite?” (ibid.). Această chemare provine din inima lui Dumnezeu, din milostivirea sa care interpelează fie Biserica fie omenirea în criza mondială actuală. „Ca discipolii din Evanghelie am fost cuprinși pe nepregătite de o furtună neașteptată și furioasă. Ne-am dat seama că suntem în aceeași barcă, toți fragili și dezorientați, dar în același timp importanți și necesari, chemați cu toții să vâslim împreună, având nevoie toți să ne încurajăm reciproc. În această barcă… suntem toți. Ca acei discipoli, care vorbesc într-un singur glas și în angoasă spun: «Pierim!» (v. 38), tot așa și noi ne-am dat seama că nu putem merge înainte fiecare pe cont propriu, ci numai împreună” (Meditație în Piața „Sfântul Petru”, 27 martie 2020). Cu adevărat suntem înspăimântați, dezorientați și înfricoșați. Durerea și moartea ne fac să experimentăm fragilitatea noastră umană; însă în același timp ne recunoaștem cu toții părtași de o puternică dorință de viață și de eliberare de rău. În acest context, chemarea la misiune, invitația de a ieși din noi înșine din iubire față de Dumnezeu și față de aproapele se prezintă ca oportunitate de împărtășire, de slujire, de mijlocire. Misiunea pe care Dumnezeu o încredințează fiecăruia face să treacă de la eu-l înfricoșat și închis la eu-l regăsit și reînnoit de dăruirea de sine.

Mesajul papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Vocaţii [3 mai 2020]

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru cea de-a 57-a Zi Mondială
de Rugăciune pentru Vocații
3 mai 2020

Cuvintele vocației

Iubiți frați și surori!

La 4 august anul trecut, la a 160 aniversare a morții sfântului paroh de Ars, am voit să ofer o Scrisoare către preoți, care în fiecare zi își dedică viața pentru chemarea pe care Domnul le-a adresat lor, în slujba poporului lui Dumnezeu.

Cu acea ocazie, am ales patru cuvinte-cheie – durere, recunoștință, curaj și laudă – pentru a le mulțumi preoților și a susține slujirea lor. Consider că astăzi, la această a 57-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații, acele cuvinte se pot relua și adresa întregului popor al lui Dumnezeu, pe fundalul unui text evanghelic care ne relatează experiența singulară trăită de Isus și Petru în timpul unei nopți de furtună pe lacul Tiberiadei (cf. Mt 14,22-33).

Papa Francisc - întâlnirea cu tinerii - Panama (26 ianuarie 2019)

Panama: Noapte de veghe a papei Francisc cu tinerii în Campo San Juan Pablo II (Metro Park) [26 ianuarie 2019].

 

Mesajul papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor (2018)

Împreună cu tinerii, ducem tuturor Evanghelia

Dragi tineri, împreună cu voi doresc să reflectez asupra misiunii pe care Isus ne-a încredințat-o. Adresându-mă vouă intenționez să includ toți creștinii, care trăiesc în Biserică aventura existenței lor ca fii ai lui Dumnezeu. Ceea ce mă determină să vorbesc tuturor, dialogând cu voi, este certitudinea că credința creștină rămâne mereu tânără când se deschide la misiunea pe care Cristos ne-o încredințează. „Misiunea revigorează credința” (Scrisoarea enciclică Redemptoris missio, 2), scria sfântul Ioan Paul al II-lea, un papă care-i iubea atât de mult pe tineri și li s-a dedicat mult lor.

Ocazia Sinodului pe care-l vom celebra la Roma în luna octombrie, lună misionară, ne oferă oportunitatea de a înțelege mai bine, în lumina credinței, ceea ce Domnul Isus vrea să vă spună vouă tinerilor și, prin voi, comunităților creștine.

Viața este o misiune

Fiecare bărbat și femeie este o misiune și acesta este motivul pentru care ajunge să trăiască pe pământ. A fi atrași și a fi trimiși sunt cele două mișcări pe care inima noastră, mai ales când este tânără ca vârstă, simte cum forțe interioare ale iubirii care promit viitor și împing înainte existența noastră. Nimeni ca tinerii nu simte cât de mult viața erupe și atrage. A trăi cu bucurie propria responsabilitate pentru lume este o mare provocare. Cunosc bine luminile și umbrele faptului de a fi tineri și dacă mă gândesc la tinerețea mea și la familia mea, îmi amintesc de intensitatea speranței pentru un viitor mai bun. Faptul de a ne afla în această lume nu prin decizia noastră ne face să intuim că există o inițiativă care ne precede și ne face să existăm. Fiecare dintre noi este chemat să reflecteze asupra acestei realități: „Eu sunt o misiune pe acest pământ și pentru aceasta mă aflu în această lume” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 273).

Vi-l vestim pe Isus Cristos

Mesajul sfântului parinte Francisc de Zi Mondială a Bolnavului (11 februarie 2018)

Mater Ecclesiae: „«Iată fiul tău... Iată mama ta».

Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el...” (In 19,26-27).

Iubiţi fraţi şi surori,

Slujirea Bisericii adusă celor bolnavi şi celor care se îngrijesc de ei trebuie să continue cu vigoarea mereu reînnoită, în fidelitate faţă de mandatul Domnului (cf. Lc 9,2-6; Mt 10,1-8; Mc 6,7-13) şi urmând exemplul foarte elocvent al Întemeietorului şi Învăţătorului său.

Anul acesta tema Zilei Bolnavului ne este dată de cuvintele pe care Isus, înălţat pe cruce, le adresează mamei sale Maria şi lui Ioan: „«Iată fiul tău... Iată mama ta». Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el” (In 19,26-27).

1. Aceste cuvinte ale Domnului luminează profund misterul crucii. Ea nu reprezintă o tragedie fără speranţă, ci locul în care Isus îşi arată gloria sa şi lasă voinţele sale extreme de iubire, care devin reguli constitutive ale comunităţii creştine şi ale vieţii fiecărui discipol.

Înainte de toate, cuvintele lui Isus dau naştere vocaţiei materne a Mariei faţă de întreaga omenire. Ea va fi îndeosebi mama discipolilor Fiului său şi se va îngriji de ei şi de drumul lor. Şi noi ştim că îngrijirea maternă a unui fiu sau a unei fiice cuprinde fie aspectele materiale fie cele spirituale ale educaţiei sale.

Durerea de nedescris a crucii străpunge sufletul Mariei (cf. Lc 2,35), dar nu paralizează. Dimpotrivă, ca Mamă a Domnului începe pentru ea un nou drum de dăruire. Pe cruce Isus se preocupă de Biserică şi de întreaga omenire, iar Maria este chemată să împărtăşească chiar această preocupare. Faptele Apostolilor, descriind marea revărsare a Duhului Sfânt la Rusalii, ne arată că Maria a început să-şi desfăşoare misiunea sa în prima comunitate a Bisericii. o misiune care nu se termină niciodată.

A primi, a proteja, a promova şi a integra pe migranţi şi pe refugiaţi

Mesajul sfântului părinte Francisc pentru a 104-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului (14 ianuarie 2018)

Iubiţi fraţi şi surori!

„Când vine un străin în ţara voastră, să nu-l asupriţi! Pe străin să-l consideraţi ca pe un băştinaş dintre voi; să-l iubeşti ca pe tine însuţi, căci străini aţi fost în ţara Egiptului! Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Lev 19,34).

În timpul primilor mei ani de pontificat am exprimat în mod repetat preocupare specială faţă de situaţia tristă a atâtor migranţi şi refugiaţi care fug de războaie, de persecuţii, de dezastre naturale şi de sărăcie. Este vorba fără îndoială de un „semn al timpurilor” pe care am încercat să-l citesc, invocând lumina Duhului Sfânt încă de la vizita mea la Lampedusa la 8 iulie 2013. Instituind noul Dicaster pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale, am voit ca o secţiune specială, pusă ad tempus sub conducerea mea directă, să exprime grija Bisericii faţă de migranţi, evacuaţi, refugiaţi şi victime ale traficului de persoane.

Mesajul sfântului părinte papa Francisc de Ziua Mondială a Păcii (1 ianuarie 2018)

Migranţi şi refugiaţi: bărbaţi şi femei în căutare de pace

1. Urare de pace

Pace tuturor persoanelor şi tuturor naţiunilor de pe pământ! Pacea, pe care îngerii o vestesc păstorilor în noaptea de Crăciun[1], este o aspiraţie profundă a tuturor persoanelor şi a tuturor popoarelor, mai ales a celor care îndură mai dur lipsa ei. Între acestea, pe care îi port în gândurile mele şi în rugăciunea mea, vrea să amintesc încă o dată pe cei peste 250 de milioane de migranţi în lume, dintre care 22 de milioane şi jumătate sunt refugiaţi. Aceştia din urmă, aşa cum a afirmat iubitul meu predecesor Benedict al XVI-lea, „sunt bărbaţi şi femei, copii, tineri şi bătrâni care caută un loc unde să trăiască în pace”[2]. Pentru a-l găsi, mulţi dintre ei sunt dispuşi să-şi rişte viaţa într-o călătorie care în marea parte a cazurilor este lungă şi periculoasă, să îndure trude şi suferinţe, să înfrunte garduri de sârmă şi ziduri ridicate pentru a-i ţine departe de ţintă.

Cu spirit de milostivire, îi îmbrăţişăm pe toţi cei care fug de război şi de foame sau care sunt constrânşi să părăsească ţinuturile lor din cauza discriminărilor, persecuţiilor, sărăciei şi degradării mediului.

Mesajul sfântului părinte Francisc pentru prima Zi Mondială a Săracilor (19 noiembrie 2017)

(duminica a XXXIII-a din timpul de peste an)

Să nu iubim cu vorba, ci cu fapta

1. „Copii, să nu iubim numai cu vorba sau cu limba, ci cu fapta şi adevărul” (1In 3,18). Aceste cuvinte ale apostolului Ioan exprimă un imperativ de care niciun creştin nu poate să facă abstracţie. Seriozitatea cu care „ucenicul iubit” transmite până în zilele noastre porunca lui Isus este făcută şi mai accentuată prin opoziţia pe care o prezintă între cuvintele goale care adesea sunt pe buzele noastre şi faptele concrete cu care în schimb suntem chemaţi să ne măsurăm. Iubirea nu admite alibiuri: cine intenţionează să iubească aşa cum a iubit Isus, trebuie să-şi însuşească exemplul său; mai ales când suntem chemaţi să-i iubim pe săraci. De altfel, modul de a iubi al Fiului lui Dumnezeu este bine cunoscut, şi Ioan îl aminteşte cu litere clare. El se întemeiază pe două coloane portante: Dumnezeu a iubit cel dintâi (cf. 1In 4,10.19); şi a iubit dăruindu-se în întregime pe sine însuşi, chiar propria viaţă (cf. 1In 3,16).

O astfel de iubire nu poate să rămână fără răspuns. Deşi este dăruită în manieră unilaterală, adică fără a cere nimic în schimb, totuşi ea aprinde în aşa fel inima încât fiecare se simte determinat să răspundă la ea în pofida propriilor limite şi păcate. Şi acest lucru este posibil dacă harul lui Dumnezeu, caritatea sa milostivă este primită, pe cât posibil, în inima noastră, aşa încât să mişte voinţa noastră precum şi afectele noastre spre iubirea faţă de Dumnezeu însuşi şi faţă de aproapele. În acest mod milostivirea care izvorăşte, ca să spunem aşa, din inima Treimii poate ajunge să pună în mişcare viaţa noastră şi să genereze compasiune şi fapte de milostenie faţă de fraţii şi surorile care se află în necesitate.

Mesajul papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor (2017)

Misiunea în inima credinței creștine

Iubiți frați și surori,

Și în acest an, Ziua Mondială a Misiunilor ne convoacă în jurul persoanei lui Isus, „primul și cel mai mare evanghelizator” (Paul al VI-lea, Exortația apostolică Evangelii nuntiandi, 7), care încontinuu ne invită să vestim Evanghelia iubirii lui Dumnezeu Tatăl în puterea Duhului Sfânt. Această zi ne invită să reflectăm din nou asupra misiunii în inima credinței creștine. De fapt, Biserica este misionară prin natură; dacă n-ar fi așa, n-ar mai fi Biserica lui Cristos, ci o asociație între multe altele, care foarte repede s-ar termina cu epuizarea propriului scop și cu dispariția. De aceea, suntem invitați să ne punem câteva întrebări care ating însăși identitatea noastră creștină și responsabilitățile noastre de credincioși, într-o lume învălmășită de atâtea iluzii, rănită de mari frustrări și sfâșiată de numeroase războaie fratricide care pe nedrept îi lovesc în special pe nevinovați. Care este fundamentul misiunii? Care este inima misiunii? Care sunt atitudinile vitale ale misiunii?

Misiunea și puterea transformatoare a Evangheliei lui Cristos, Cale, Adevăr și Viață

1. Misiunea Bisericii, destinată tuturor oamenilor de bunăvoință, este întemeiată pe puterea transformatoare a Evangheliei. Evanghelia este o Veste Bună care poartă în sine o bucurie contagioasă deoarece conține și oferă o viață nouă: aceea a lui Cristos înviat, care, comunicându-l pe Duhul său dătător de viață, devine Cale, Adevăr și Viață pentru noi (cf. In 14,6). Este Cale care ne invită să-l urmăm cu încredere și curaj. Urmându-l pe Isus drept Cale a noastră, îi experimentăm Adevărul și primim Viața sa, care este comuniune deplină cu Dumnezeu Tatăl în puterea Duhului Sfânt, ne face liberi de orice formă de egoism și este izvor de creativitate în iubire.

Mesajul papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale (28 mai 2017)

„Nu te teme, căci eu sunt cu tine” (Is 43,5).

A comunica speranță și încredere în timpul nostru

Accesul la mijloacele de comunicare, grație dezvoltării tehnologice, este în așa fel încât foarte mulți subiecți au posibilitatea să împărtășească instantaneu știrile și să le răspândească în mod capilar. Aceste știri pot să fie frumoase sau urâte, adevărate sau false. Deja vechii noștri părinți în credință vorbeau despre mintea umană ca despre o piatră de moară care, mișcată de apă, nu poate să fie oprită. Însă, cine are responsabilitatea morii are posibilitatea de a decide dacă să macine grâu sau neghină. Mintea omului este mereu în acțiune și nu poate înceta să „macine” ceea ce primește, dar ne revine nouă să decidem ce material să furnizăm (cf. Casian Romanul, Scrisoare către Leonțiu Igumenul).

Aș vrea ca acest mesaj să poată ajunge și să-i încurajeze pe toți cei care, fie în domeniul profesional fie în relațiile personale, în fiecare zi „macină” atâtea informații pentru a oferi o pâine aburindă și bună celor care se alimentează din roadele comunicării lor. Aș vrea să-i îndemn pe toți la o comunicare constructivă care, refuzând prejudecățile față de celălalt, să favorizeze o cultură a întâlnirii, grație căreia să se poată învăța să se privească realitatea cu încredere conștientă.

Stimulați de Duhul Sfânt pentru misiune - Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Vocaţiilor (2017)

Mesajul sfântului părinte papa Francisc pentru cea de-a 54-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații
(7 mai 2017)

Stimulați de Duhul Sfânt pentru misiune

Iubiți frați și surori!

În anii trecuți, am avut ocazia să reflectăm asupra a două aspecte care se referă la vocația creștină: invitația de „a ieși din noi înșine” pentru a ne pune în ascultarea glasului Domnului și importanța comunității ecleziale ca loc privilegiat în care chemarea lui Dumnezeu se naște, se alimentează și se exprimă.

Acum, cu ocazia celei de-a 54-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații, aș vrea să mă opresc asupra dimensiunii misionare a chemării creștine. Cine se lasă atras de glasul lui Dumnezeu și a pornit în urmarea lui Isus descoperă foarte repede, înlăuntrul său, dorința de nesuprimat de a duce Vestea Bună fraților, prin evanghelizare și prin slujirea în caritate. Toți creștinii sunt constituiți misionari ai Evangheliei! De fapt, discipolul nu primește darul iubirii lui Dumnezeu pentru o mângâiere privată; nu este chemat să se ducă pe sine însuși, nici să se îngrijească de interesele unei firme; el este pur și simplu atins și transformat de bucuria de a se simți iubit de Dumnezeu și nu poate reține această experiență numai pentru sine: „Bucuria Evangheliei care umple viața comunității discipolilor este o bucurie misionară” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 21).

De aceea, angajarea misionară nu este ceva care se adaugă la viața creștină, ca și cum ar fi un ornament, ci, dimpotrivă, este situată în inima credinței înseși: relația cu Domnul implică faptul de a fi trimiși în lume ca profeți ai cuvântului său și martori ai iubirii sale.

Mesajul sfântului părinte papa Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului (2017)

A XXXII-a Zi Mondială a Tineretului

„Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic” (Lc 1,49).

Dragi tineri,

Iată-ne din nou pe drum după minunata noastră întâlnire de la Cracovia, unde am celebrat împreună a XXXI-a Zi Mondială a Tineretului și Jubileul Tinerilor, în contextul Anului Sfânt al Milostivirii. Ne-am lăsat conduși de sfântul Ioan Paul al II-lea și de sfânta Faustina Kowalska, apostoli ai milostivirii divine, pentru a da un răspuns concret la provocările din timpul nostru. Am trăit o puternică experiență de fraternitate și de bucurie, și am dat lumii un semn de speranță; steagurile și limbile diferite nu erau motiv de contrast și diviziune, ci ocazie pentru a deschide porțile inimilor, pentru a construi punți.

La sfârșitul ZMT de la Cracovia am indicat următoarea țintă a pelerinajului nostru care, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne va duce în Panama în 2019. Ne va însoți pe acest drum Fecioara Maria, cea pe care toate generațiile o numesc fericită (cf. Lc 1,48). Noua etapă a itinerarului nostru se leagă de cea precedentă, care era centrată pe Fericiri, dar ne determină să mergem înainte. De fapt, îmi stă la inimă ca voi tinerii să puteți merge nu numai comemorând trecutul, ci având și curaj în prezent și speranță în viitor. Aceste atitudini, mereu vii în tânăra femeie din Nazaret, sunt exprimate clar în temele alese pentru următoarele trei ZMT. Anul acesta (2017) vom reflecta despre credința Mariei când în Magnificat a spus: „Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic” (Lc 1,49). Tema din anul următor (2018) – „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30) – ne va face să medităm asupra carității pline de curaj cu care Fecioara a primit vestea îngerului. ZMT 2019 va fi inspirată din cuvintele „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38), răspuns al Mariei dat îngerului, încărcat de speranță.

În octombrie 2018, Biserica va celebra Sinodul Episcopilor cu tema: Tinerii, credința și discernământul vocațional. Ne vom întreba despre modul în care voi tinerii trăiți experiența credinței în mijlocul provocărilor din timpul nostru. Și vom trata și chestiunea despre modul în care puteți să vă formați un proiect de viață, discernând vocația voastră, înțeleasă în sens amplu, adică la căsătorie, în cadrul laical și profesional, sau la viața consacrată și la preoție. Doresc ca să fie o mare sintonie între parcursul spre ZMT din Panama și drumul sinodal.

Timpul nostru nu are nevoie de „tineri-divan”

Conform Evangheliei lui Luca, după ce a primit vestea îngerului și a răspuns „da”-ul său la chemarea de a deveni mamă a Mântuitorului, Maria se ridică și merge în grabă ca s-o viziteze pe verișoara Elisabeta, care este în luna a șasea de sarcină (cf. 1,36.39). Maria este foarte tânără; ceea ce i-a fost vestit este un dar imens, dar comportă și provocări foarte mari; Domnul a asigurat-o de prezența sa și de sprijinul său, dar atâtea lucruri sunt încă întunecate în mintea sa și în inima sa. Și totuși Maria nu se închide în casă, nu se lasă paralizată de frică sau de orgoliu. Maria nu este tipul care pentru a se simți bine are nevoie de un divan bun unde să stea comodă și în siguranță. Nu este o tânără-divan! (cf. Discurs la Veghe, Cracovia, 30 iulie 2016). Dacă este de folos un ajutor pentru bătrâna sa verișoară, ea nu întârzie și pornește imediat în călătorie.

8 Martie - Ziua femeii

La mulți și fericiți ani tuturor femeilor de pe pământ... și din cer...

[de ce nu!]

Nu avem o mamă!...

Pe mama mea... pe sfânta fecioară Maria!

Și pe toate femeile care sunt surorile mele!

Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor - papa Francisc (23 octombrie 2016)



Părintele Isidor Mîrț în misiunea din Kenya.

A 90-a Zi Mondială a Misiunilor

 

Biserică misionară, martoră a milostivirii

 

Iubiți frați și surori,

Jubileul Extraordinar al Milostivirii, pe care Biserica îl trăiește, oferă o lumină deosebită și Zilei Misionare Mondiale din 2016: ne invită să privim la misiunea ad gentes ca o mare, imensă operă de milostivire atât spirituală cât și materială. De fapt, în această Zi Misionară Mondială, suntem invitați toți să „ieșim”, ca discipoli misionari, fiecare punând în slujbă propriile talente, propria creativitate, propria înțelepciune și experiență în ducerea mesajului duioșiei și compasiunii lui Dumnezeu întregii familii umane. În virtutea mandatului misionar, Biserica se îngrijește de cei care nu cunosc evanghelia, pentru că dorește ca toți să fie mântuiți și să ajungă să trăiască experiența iubirii Domnului. Ea „are misiunea de a vesti milostivirea lui Dumnezeu, inimă pulsantă a evangheliei” (Bula Misericordiae vultus, 12) și să o proclame în fiecare colț al pământului, încât să ajungă la fiecare femeie, bărbat, bătrân, tânăr și copil.

Milostivirea procură bucurie intimă inimii Tatălui atunci când întâlnește fiecare creatură umană; încă de la început, el se adresează cu iubire și celor mai fragile, pentru că măreția sa și puterea sa se revelează tocmai în capacitatea de a se întruchipa în cei mici, cei rebutați, cei asupriți (cf. Dt 4,31; Ps 86,15; 103,8; 111,4). El este Dumnezeul binevoitor, atent, fidel; devine aproape pentru cel care este în nevoie pentru a fi aproape de toți, mai ales de cei săraci; se implică în realitatea umană cu duioșie exact cum ar face un tată și o mamă în viața copiilor lor (cf. Ier 31,20). La sânul matern face trimitere termenul folosit de Biblie pentru a exprima milostivirea: deci la iubirea unei mame față de copii, acei copii pe care ea îi va iubi întotdeauna, în orice împrejurare și orice s-ar întâmpla, pentru că sunt rod al sânului ei. Acesta este un aspect esențial și al iubirii pe care Dumnezeu o nutrește față de toții copiii săi, în mod deosebit față de membrii poporului pe care i-a născut și pe care vrea să-i crească și să-i educe: în fața fragilităților și infidelităților lor, interiorul său se înduioșează și freamătă de compasiune (cf. Os 11,8). Și totuși, el este milostiv față de toți, iubirea sa este pentru toate popoarele și duioșia sa se extinde asupra tuturor creaturilor (cf. Ps 145,8-9).

Milostivirea își are manifestarea cea mai înaltă și împlinită în Cuvântul întrupat. El revelează chipul Tatălui bogat în milostivire, „vorbește despre ea și o explică prin folosirea de asemănări și de parabole, dar mai ales el însuși o întrupează și o personifică” (Ioan Paul al II-lea, Enciclica Dives in misericordia, 2). Primindu-l și urmându-l pe Isus prin evanghelie și sacramente, cu acțiunea Duhului Sfânt, noi putem deveni milostivi precum Tatăl nostru ceresc, învățând să iubim așa cum el ne iubește și făcând din viața noastră un dar gratuit, un semn al bunătății sale (cf. Bula Misericordiae vultus, 3). Biserica, în mijlocul omenirii, cea dintâi este comunitatea care trăiește din milostivirea lui Cristos: mereu se simte privită și aleasă de el cu iubire milostivă, și din această iubire scoate stilul mandatului său, trăiește din ea și o face cunoscută neamurilor într-un dialog respectuos cu orice cultură și convingere religioasă.

Pentru a mărturisi această iubire de milostivire, ca în primele timpuri ale experienței ecleziale, sunt atâția bărbați și femei de orice vârstă și condiție. Semn elocvent al iubirii materne a lui Dumnezeu este o considerabilă și crescândă prezență feminină în lumea misionară, alături de cea masculină. Femeile, laice sau consacrate, și astăzi chiar multe familii, realizează vocația lor misionară în cele mai diferite forme: de la vestirea directă a evangheliei la slujirea caritativă. Alături de opera evanghelizatoare și sacramentală a misionarilor, femeile și familiile înțeleg adesea mai adecvat problemele oamenilor și știu să le înfrunte în mod oportun și uneori inedit: în grija față de viață, cu o atenție deosebită mai mult față de persoane decât față de structuri și punând în joc orice resursă umană și spirituală în construirea armoniei, relațiilor, păcii, solidarității, dialogului, colaborării și fraternității, fie în cadrul raporturilor interpersonale fie în cadrul mai amplu al vieții sociale și culturale, și îndeosebi al îngrijirii săracilor.

În multe locuri evanghelizarea pornește de la activitatea educativă, căreia opera misionară îi dedică angajare și timp, ca viticultorul milostiv din evanghelie (cf. Lc 13,7-9; In 15,1), cu răbdarea de a aștepta roadele după ani de formare lentă; se generează astfel persoane capabile să evanghelizeze și să facă să ajungă Evanghelia acolo unde nu s-ar aștepta să se vadă realizată. Biserica poate să fie definită „mamă” și pentru cei care vor putea ajunge într-o zi la credința în Cristos. De aceea doresc ca poporul sfânt al lui Dumnezeu să exercite slujirea maternă a milostivirii, care ajută atât de mult să-l întâlnească și să-l iubească pe Domnul popoarele care încă nu-l cunosc. De fapt, credința este dar al lui Dumnezeu și nu rod al prozelitismului; însă crește grație credinței și carității evanghelizatorilor care sunt martori ai lui Cristos. Mergând pe căile lumii se cere discipolilor lui Isus acea iubire care nu măsoară, ci care mai degrabă tinde să aibă față de toți aceeași măsură a Domnului; să vestim darul cel frumos și cel mai mare pe care el ni l-a oferit: viața sa și iubirea sa.

Fiecare popor și cultură are dreptul să primească mesajul de mântuire care este dar al lui Dumnezeu pentru toți. Acest lucru este cu atât mai necesar dacă luăm în considerare câte nedreptăți, războaie, crize umanitare așteaptă astăzi o soluție. Misionarii știu din experiență că evanghelia iertării și a milostivirii poate aduce bucurie și reconciliere, dreptate și pace. Mandatul evangheliei: „Așadar, mergeți, și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i să țină toate câte v-am poruncit” (Mt 28,19-20) nu s-a epuizat, dimpotrivă ne angajează pe toți, în scenariile prezente și în provocările actuale, să ne simțim chemați la o reînnoită „ieșire” misionară, cum indicam și în Exortația apostolică Evangelii gaudium: „Fiecare creștin și fiecare comunitate va discerne care este drumul pe care Domnul îl cere, însă toți suntem invitați să acceptăm această chemare: să ieșim din propria comoditate și să avem curajul de a ajunge la toate periferiile care au nevoie de lumina evangheliei” (20).

Chiar în acest An Jubiliar este a 90-a aniversare a Zilei Misionare Mondiale, promovată de Opera Pontificală a Răspândirii Credinței și aprobată de papa Pius al XI-lea în 1926. De aceea consider oportun să amintesc indicațiile înțelepte ale Predecesorilor mei, care au dispus că acestei Opere să fie destinate toate ofertele pe care fiecare dieceză, parohie, comunitate călugărească, asociație și mișcare eclezială, din orice parte a lumii, pot să le adune pentru a ajuta comunitățile creștine care au nevoie de ajutoare și pentru a da forță vestirii evangheliei până la marginile pământului. Și astăzi să nu ne sustragem de la acest gest de comuniune eclezială misionară. Să nu închidem inima în preocupările noastre particulare, ci să o lărgim la orizonturile întregii omeniri.

Maria Preasfântă, icoană sublimă a omenirii răscumpărate, model misionar pentru Biserică, să-i învețe pe toți, bărbați, femei și familii, să genereze și să păstreze pretutindeni prezența vie și misterioasă a Domnului Înviat, care reînnoiește și umple de milostivire bucuroasă relațiile dintre persoane, culturi și popoare.

Dat la Vatican la 15 mai 2016, Solemnitatea Duhului Sfânt.

                                Papa Francisc

(traducător: pr. Mihai Pătrașcu).

 

Ziua Internaţională a Copilului [1 iunie] - O lume minunata

 

 

Mesajul sfântului părinte Francisc pentru a 53-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii (2016)

 

La 17 aprilie 2016, Duminica a IV-a a Paştelui, se celebrează a 53-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii cu tema: Biserica, mamă a vocaţiilor. Publicăm în continuare mesajul pe care Sfântul Părinte Francisc l-a pregătit pentru această zi.

 

Biserica, mamă a vocaţiilor

Iubiţi fraţi şi surori!

Cât aş vrea ca, în cursul Jubileului Extraordinar al Milostivirii, toţi cei botezaţi să poată experimenta bucuria că aparţin Bisericii! Şi să poată redescoperi că vocaţia creştină, aşa precum toate vocaţiile speciale, se nasc în sânul poporului lui Dumnezeu şi sunt daruri ale milostivirii divine. Biserica este casa milostivirii şi este „pământul” unde vocaţia încolţeşte, creşte şi aduce rod.

Pentru aceasta vă invit pe voi toţi, cu ocazia acestei a 53-a Zile Mondiale de Rugăciune pentru Vocaţii, să contemplăm comunitatea apostolică şi să mulţumim pentru rolul comunităţii pe drumul vocaţional al fiecăruia. În bula de convocare a Jubileului Extraordinar al Milostivirii am amintit cuvintele sfântului Beda Venerabilul, referite la chemarea sfântului Matei: „Miserando atque eligendo” (Misericordiae vultus, 8). Acţiunea milostivă a Domnului iartă păcatele noastre şi ne deschide la viaţa nouă care se concretizează în chemarea la urmare şi la misiune. Fiecare vocaţie în Biserică îşi are originea în privirea miloasă a lui Isus. Convertirea şi vocaţia sunt ca două feţe ale aceleiaşi medalii şi se amintesc încontinuu în toată viaţa discipolului misionar.

Fericitul Paul al VI-lea, în exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi, a descris paşii procesului evanghelizării. Unul dintre ei este aderarea la comunitatea creştină (cf. nr. 23), acea comunitate de la care a primit mărturia credinţei şi proclamarea explicită a milostivirii Domnului. Această încorporare comunitară cuprinde întreaga bogăţie a vieţii ecleziale, îndeosebi Sacramentele. Şi Biserica nu este numai un loc în care se crede, ci este şi obiectul credinţei noastre; pentru aceasta în Crez spunem: „Cred în Biserică”.

Chemarea lui Dumnezeu are loc prin medierea comunitară. Dumnezeu ne cheamă să facem parte din Biserică şi, după o anumită maturizare în ea, ne dăruieşte o vocaţie specifică. Drumul vocaţional se face împreună cu fraţii şi cu surorile pe care Domnul ni-i dăruieşte: este o con-vocaţie. Dinamismul eclezial al chemării este un antidot pentru indiferenţă şi pentru individualism. Stabileşte acea comuniune în care indiferenţa a fost învinsă de iubire, deoarece cere ca noi să ieşim din noi înşine punând existenţa noastră în slujba planului lui Dumnezeu şi însuşindu-ne situaţia istorică a poporului său sfânt.

În această Zi, dedicată rugăciunii pentru vocaţii, doresc să-i îndemn pe toţi credincioşii să-şi asume responsabilităţile lor în îngrijirea şi în discernământul vocaţional. Când apostolii căutau pe unul care să ia locul lui Iuda Iscarioteanul, sfântul Petru a adunat o sută douăzeci de fraţi (cf. Fap 1,15); şi pentru alegerea celor şapte diaconi, a fost convocat grupul discipolilor (cf. Fap 6,2). Sfântul Paul îi dă lui Tit criterii specifice pentru alegerea preoţilor (Tit 1,5-9). Şi astăzi, comunitatea creştină este mereu prezentă în răsărirea vocaţiilor, în formarea lor şi în perseverenţa lor (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 107).

Vocaţia se naşte în Biserică. Încă de la apariţia unei vocaţii este necesar un adecvat "simţ" al Bisericii. Nimeni nu este chemat exclusiv pentru o regiune determinată, nici pentru un grup sau mişcare eclezială, ci pentru Biserică şi pentru lume. „Un semn clar al autenticităţii unei carisme este eclezialitatea sa, capacitatea sa de a se integra armonios în viaţa poporului sfânt al lui Dumnezeu pentru binele tuturor” (ibid., 130). Răspunzând la chemarea lui Dumnezeu, tânărul vede cum se extinde propriul orizont eclezial, poate să ia în considerare multiplele carisme şi astfel să facă un discernământ mai obiectiv. Comunitatea devine, în acest mod, casa şi familia unde se naşte vocaţia. Candidatul contemplă recunoscător această mediere comunitară ca element la care nu se poate renunţa pentru viitorul său. Învaţă să cunoască şi să iubească pe fraţii şi surorile care parcurg drumuri diferite de drumul său; şi aceste legături întăresc în toţi comuniunea.

Vocaţia creşte în Biserică. În timpul procesului de formare, candidaţii la diferitele vocaţii au nevoie să cunoască tot mai bine comunitatea eclezială, depăşind viziunea limitată pe care cu toţii o avem la început. În acest scop este oportun să se trăiască vreo experienţă apostolică împreună cu alţi membri ai comunităţii, de exemplu: alături de un bun catehet să se comunice mesajul creştin; să se experimenteze evanghelizarea din periferii împreună cu o comunitate călugărească; să se descopere comoara contemplaţiei împărtăşind viaţa de claustrare; să se cunoască mai bine misiunea ad gentes în contact cu misionarii; şi cu preoţii diecezani să se aprofundeze experienţa pastoraţiei în parohie şi în dieceză. Pentru cei care sunt deja în formare, comunitatea eclezială rămâne mereu locul educativ fundamental, faţă de care se simte recunoştinţă.

Vocaţia este susţinută de Biserică. După angajamentul definitiv, drumul vocaţional în Biserică nu se termină, ci continuă în disponibilitatea la slujire, în perseverenţă, în formarea permanentă. Cel care şi-a consacrat propria viaţă Domnului este dispus să slujească Biserica unde ea are nevoie. Misiunea lui Paul şi Barnaba este un exemplu al acestei disponibilităţi ecleziale. Trimişi în misiune de Duhul Sfânt şi de comunitatea din Antiohia (cf. Fap 13,1-4), s-au întors la aceeaşi comunitate şi au povestit ceea ce Domnul a făcut prin intermediul lor (cf. Fap 14,27). Misionarii sunt însoţiţi şi susţinuţi de comunitatea creştină care rămâne o referinţă vitală, ca patria vizibilă care oferă siguranţă celor care fac pelerinajul spre viaţa veşnică.

Printre lucrătorii pastorali au o importanţă deosebită preoţii. Prin slujirea lor se face prezent cuvântul lui Isus, care a spus: „Eu sunt poarta oilor [...] Eu sunt păstorul cel bun” (In 10,7.11). Îngrijirea pastorală a vocaţiilor este o parte fundamentală a slujirii lor pastorale. Preoţii îi însoţesc pe cei care sunt în căutarea propriei vocaţii, precum şi pe cei care deja şi-au oferit viaţa în slujba lui Dumnezeu şi a comunităţii.

Toţi credincioşii sunt chemaţi să devină conştienţi de dinamismul eclezial al vocaţiei, pentru ca, după exemplul Fecioarei Maria, comunităţile de credinţă să poată deveni sân matern care primeşte darul Duhului Sfânt (cf. Lc 1,35-38). Maternitatea Bisericii se exprimă prin rugăciunea perseverentă pentru vocaţii şi cu acţiunea educativă şi de însoţire pentru cei care percep chemarea lui Dumnezeu. Face asta şi printr-o atentă selecţionare a candidaţilor la slujirea primită prin hirotonire şi la viaţa consacrată. În sfârşit, este mamă a vocaţiilor în susţinerea continuă a celor care şi-au consacrat viaţa în slujba celorlalţi.

Să cerem Domnului să dea tuturor persoanelor care parcurg un drum vocaţional o profundă adeziune la Biserică; şi Duhul Sfânt să întărească în păstori şi în toţi credincioşii comuniunea, discernământul şi paternitatea şi maternitatea spirituală.

Tată al milostivire, care l-ai dăruit pe Fiul tău pentru mântuirea noastră şi ne susţii mereu cu darurile Duhului tău, dă-ne comunităţi creştine vii, fervente şi bucuroase, care să fie izvoare de viaţă fraternă şi să trezească printre tineri dorinţa de a se consacra Ţie şi evanghelizării. Susţine-le în angajarea lor de a propune o cateheză vocaţională adecvată şi drumuri de consacrare specială. Dăruieşte înţelepciune pentru necesarul discernământ vocaţional, aşa încât în toate să strălucească măreţia iubirii tale milostive. Maria, Mama şi educatoarea lui Isus, să mijlocească pentru fiecare comunitate creştină, pentru ca, făcută rodnică de Duhul Sfânt, să fie izvor de vocaţii genuine în slujba poporului sfânt al lui Dumnezeu.

Din Vatican, 29 noiembrie 2015. Duminica I din Advent.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

(sursă: http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20151244).

 

Giornata Missionaria Mondiale [Ziua Mondială a Misiunilor]

 

Periferia - inima misiunilor...

Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei (1 septembrie)

Scrisoarea Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru instituirea Zilei Mondiale de Rugăciune
pentru Îngrijirea Creaţiei
(de celebrat pe 1 septembrie)

 

Către Veneraţii Fraţi

Cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson
preşedinte al Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii

Cardinalul Kurt Koch
preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor

Împărtăşind cu iubitul frate Patriarhul Ecumenic Bartolomeu preocupările pentru viitorul creaţiei (cf. Scrisoarea enciclică Laudato si’, 7-9) şi primind sugestia reprezentantului său, mitropolitul Ioannis de Pergam, care a intervenit la prezentarea enciclicei Laudato si’ despre îngrijirea casei comune, doresc să vă comunic că am decis să institui şi în Biserica Catolică „Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei”, care, începând de anul acesta, va fi celebrată la 1 septembrie, aşa cum se întâmplă deja de mult timp în Biserica Ortodoxă.

 

Creştini fiind, vrem să oferim contribuţia noastră la depăşirea crizei ecologice pe care o trăieşte omenirea. Pentru aceasta trebuie să luăm înainte de toate din bogatul nostru patrimoniu spiritual motivaţiile care alimentează pasiunea pentru îngrijirea creaţiei, amintindu-ne mereu că pentru aceia care cred în Isus Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu făcut om pentru noi, „spiritualitatea nu este dezlipită de propriul trup, nici de natură sau de realităţile din această lume, ci mai degrabă trăieşte cu ele şi în ele, în comuniune cu tot ceea ce ne înconjoară” (ibid., 216). Criza ecologică ne cheamă aşadar la o profundă convertire spirituală: creştinii sunt chemaţi la o „convertire ecologică, ce comportă la lăsa să iasă în evidenţă toate consecinţele întâlnirii cu Isus în relaţiile cu lumea care îi înconjoară” (ibid., 217). De fapt, „a trăi vocaţia de a fi păzitori ai lucrării lui Dumnezeu este parte esenţială a unei vieţi virtuoase, nu constituie ceva opţional şi nici un aspect secundar al experienţei creştine” (ibid.).

 

Anuala Zi Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei va oferi fiecărui credincios şi comunităţilor oportunitatea preţioasă de a reînnoi adeziunea personală la propria vocaţie de păzitori ai creaţiei, înălţând către Dumnezeu mulţumirea pentru lucrarea minunată pe care El a încredinţat-o îngrijirii noastre, invocând ajutorul său pentru ocrotirea creaţiei şi milostivirea sa pentru păcatele comise împotriva lumii în care trăim. Celebrarea Zilei, la aceeaşi dată, cu Biserica Ortodoxă va fi o ocazie propice pentru a mărturisi comuniunea noastră crescândă cu fraţii ortodocşi. Trăim într-un timp în care toţi creştinii înfruntă provocări identice şi importante, la care, pentru a fi credibili şi eficienţi, trebuie să dăm răspunsuri comune. Pentru aceasta, este dorinţa mea ca această Zi să poată implica, într-un fel, şi alte Biserici şi Comunităţi ecleziale şi să fie celebrată în sintonie cu iniţiativele pe care Consiliul Ecumenic al Bisericilor le promovează cu privire la această temă.

 

Dumneavoastră, cardinal Turkson, preşedinte al Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, vă cer să aduceţi la cunoştinţa Comisiilor Dreptate şi Pace din Conferinţele episcopale, precum şi a Organismelor naţionale şi internaţionale angajate în domeniul ecologic, instituirea Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, pentru ca, în armonie cu exigenţele şi situaţiile locale, celebrarea să fie îngrijită cum se cuvine cu participarea întregului popor al lui Dumnezeu: preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi laici. În acest scop, va fi în grija acestui dicaster, în colaborare cu Conferinţele Episcopale, să realizeze oportune iniţiative de promovare şi de animare, pentru ca această celebrare anuală să fie un moment puternic de rugăciune, reflecţie, convertire şi asumare de stiluri de viaţă coerente.

 

Dumneavoastră, cardinal Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, cer să luaţi contactele necesare cu Patriarhia Ecumenică şi cu celelalte realităţi ecumenice, pentru ca această Zi Mondială să poată deveni semn al unui drum parcurs împreună de toţi cei care cred în Cristos. În afară de asta, va fi de datoria acestui dicaster să se îngrijească de coordonarea cu iniţiative asemănătoare întreprinse de Consiliul Ecumenic al Bisericilor.

 

În timp ce doresc cea mai amplă colaborare pentru cea mai bună demarare şi dezvoltare a Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, invoc mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu Preasfânta Maria şi a sfântului Francisc de Assisi, a cărui Cântare a creaturilor inspiră atâţia bărbaţi şi femei de bunăvoinţă să trăiască în lauda Creatorului şi în respectarea creaţiei. Dă valoare acestor dorinţe binecuvântarea apostolică, pe care din inimă o împart vouă, domnilor cardinali, şi celor care colaborează în slujirea voastră.

                   Papa Francisc

 

(Traducător: pr. Mihai Pătrașcu; sursa: http://www.magisteriu.ro/scrisoarea-papei-de-instituire-a-zilei-mondiale-de-rugaciune-pentru-ingrijirea-creatiei-2015/).