† Botezul Domnului (C): Botezul creștin: prezența lui Dumnezeu în om [13 ianuarie 2019

Botezul creștin: prezența lui Dumnezeu în om

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (13 ianuarie 2019)

Lecturi: Isaia 40,1-5.9-11; Tit 2,11-14; 3,4-7; Evanghelia Luca 3,15-16.21-22; lecturi

Omilie

Săptămâna trecută a fost sărbătorită Epifania Domnului, cuvânt care înseamnă „manifestare” sau „revelaţie”. Cristos apare lumii întregi prin vizita magilor. Astăzi celebrăm botezul lui Isus în Iordan de către Ioan Botezătorul. O altă manifestare. Ioan anunță venirea aceluia care aduce mântuirea lumii: Cristos Domnul. Vestește prezența lui Dumnezeu în om: a Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt prin botez.

Discursul în română ținut de Donald Tusk (polonez), preşedintele Consiliului European (10 ian. 2019)

Un sens suferinței

Înțeleptul Iob de Bonnat Leon Joseph.

„Nu poți da un sens suferinței întrucât suferința 

este mereu fără sens, 

nu se poate spune că boala este un har 

de vreme ce maladia debilitează 

și uneori dezumanizează, 

dar este necesar să căutăm un sens al vieții

chiar și în suferință 

și astfel poți deveni mai înțelept”. 

(sursă: Enzo Bianchi; https://twitter.com/enzobianchi7).

„Învaţă-ne să numărăm zilele noastre

ca să ajungem la înţelepciunea inimii”.

(Ps 90,12). 

Sunt în inima lui Dumnezeu

„Să nu spunem: am pe Dumnezeu în inimă, 

ci mai degrabă: sunt în inima lui Dumnezeu”.

(don Tonino Bello, episcop).

Credința magilor

Astăzi, magii, care îl căutau pe cel ce străluceşte prin­tre stele, îl găsesc scâncind în leagăn. Astăzi, magii rămân surprinşi văzându-l înfăşat în scutece pe cel care mult timp se ascunsese după stele.

Astăzi, magii privesc cu mare stupoare ceea ce văd aici: cerul pe pământ, pământul în cer; omul în Dum­nezeu, Dumnezeu în om; şi cel pe care lumea întreagă nu-l poate cuprinde, închis într-un trup atât de mic. Şi îndată ce văd, cred fără să discute şi, prin daruri simbo­lice, ei mărturisesc, prin tămâie, că este Dumnezeu; prin aur, că este rege; prin smirnă, că va trebui să moară.

 

Astfel, păgânii, care erau cei din urmă, devin cei dintâi; pentru că atunci, prin credinţa magilor, este inau­gurată venirea păgânilor la credinţă.

(Petru Crisologul, Predica 160: PL 52,621).

Magii

Pe urma stelei strălucite ce-a izvorât din infinit

Trei magi, sătui de contemplare, încălecară, şi-au pornit…

Ca trei lunateci prinşi de-un farmec, nici nu priviră înapoi,

Ci s’avântară ‘n largul lumii, naivii, gârbovii eroi.

Deşi din porţile cetăţii un pas afară n’au făcut,

Mergeau acum ca duşi de aripi pe-un drum deapururi cunoscut.

Străini, pe ţărmuri neumblate, pe mări, prin codri şi pustii

De-a-dreptul cale îşi croiră pe urma stelei argintii…

Înfriguraţi, nu se opriră nici chiar când steaua-i părăsi:

…Şi nu ştiau unde-au s’ajungă, ştiau atât, ce vor găsi!

În fundul lumii străbătură, apoi încet s’au înturnat

Prea fericiţi c’au dat prinoase şi că ’n sfârşit s’au închinat.

Şi cum li se vărsa din suflet prisosul sfintei bucurii,

Bătrânii magi de-odinioară păreau acuma trei copii.

Ce ’nsufleţiţi ca de-o izbândă, îşi cred tot visul împlinit

C’au mers pe urma unei stele... ce s’a pierdut în infinit!

de Vasile Voiculescu