† Miercurea Cenușii [post și abstinență]: Milostivirea primită de la Domnul [18 februarie 2026]

 

Impunerea cenușii.

Milostivirea primită de la Domnul

Lecturi biblice: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi biblice 

Omilie

Cu Miercurea Cenușii, intrăm în timpul liturgic al Postului Mare. Se deschide astfel „memoria” lui Cristos care a acceptat moartea pe cruce pentru a ne obține iertarea păcatelor de la Dumnezeu: e timp de har, favorabil pentru a ne întoarce la Dumnezeu. E binecuvântarea și milostivirea primită de la Domnul! Acum putem scoate cu ambele mâini din izvorul mântuirii și al vindecării, izvor inepuizabil care a ieșit din coasta Cristos cel răstignit: „iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii!” (2Cor 6,2). Suntem în prezentul etern al liturgiei, contemporani generației de discipoli  care au celebrat Paștele cu Isus. Suntem contemporani ai acelor care pe Golgota au văzut apa și sângele curgând din coasta sa pentru a ne renaște din nou, a ne vindeca, a fi eliberați, hrăniți și potoliți de setea cuvântului divin. Profetul Ioel ne îndeamnă de două ori la întoarcerea la Dumnezeu: „întoarceţi-vă la mine din toată inima voastră, cu post, cu plâns şi cu jale!” (Ioel 2,12). Această atitudine este necesară pentru ca gestul penitențial să fie o adevărată renunțare și întoarcere radicală a întregii persoane spre Domnul. În Evanghelia după Matei e prezintă întâlnirea omului cu Dumnezeu. Pătrunde sub privirea unde omul se află înaintea Domnului în plinătatea adevărului său, indicând o condiție fundamentală pentru ca faptele umane de post, pomană și rugăciune să nu fie în zadar: „aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei” (Mt 6,1), căci Dumnezeu este cel care vă vede. E un avertisment adresat discipolului, pentru a-l face conștient de riscul de a face inutil drumul Postului Mare în atracțiile față de propria persoană. Înconjurat de lumina harului, contemplă însăși frumusetea lui Dumnezeu.

† Miercurea Cenușii: Formarea „inimii” este convertirea noastră [5 martie 2025]

 

Formarea „inimii” este convertirea noastră

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (5 martie 2025)

Lecturi biblice: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi biblice

Omilie

Astăzi începem Postul Mare. Intrăm într-un timp special pentru a permite Duhului Sfânt, pe care l-am primit la botez, să ne convertească pașii vieții noastre spre evanghelie. Este chemarea lui Dumnezeu din adâncul propriei conștiințe, locul privilegiat al întâlnirii omului cu Dumnezeu: este necesar să se schimbe direcția, să se reia calea „împărăției lui Dumnezeu”, părăsind drumul deșertăciunii, al orgoliului și al  trufiei. Postul nu este un timp de renunțare la mâncare. „Liturgia de azi ne spune că trebuie să fie însoțită de gesturi importante de dreptate, solidaritate și caritate față de ceilalți” (Nota dell'Episcopato italiano, Il senso cristiano del digiuno e dell'astinenza, Roma 1994, 1). Miercurea Cenușii marchează începutul acestui timp de patruzeci de zile, un „timp potrivit” sau „favorabil” pentru a ne întoarce la Dumnezeu, după cum ne spune apostolul Paul (2Cor 6,2). Lecturile ne ajută să ne angajăm în timpul Postului Mare la o autentică „luptă împotriva duhului rău” și la o „adevărată convertire” (Colecta sau Rugăciunea zilei), pentru ca inima noastră să aibă „compasiunea” sau „milă” (cf. Il 2,18) pe care „Tatăl” (Mt 6,1) o are pentru fiecare om. Este convertirea noastră: este ceea ce Dumnezeu dorește și ne propune să o trăim.

† Miercurea Cenușii: Întoarceţi-vă la mine din toată inima (post şi abstinență) [22 februarie 2023]

 

Întoaceţi-vă la mine din toată inima

pr. Isidor Chinez (22 februarie 2023) 

Lecturi biblice: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi biblice

Omilie

Începem astăzi drumul Postului Mare cu un gest sugestiv: impunerea cenușii. E un timp de pocăință: să ne întoarcem la Dumnezeu – „întoarceţi-vă la mine din toată inima voastră, cu post, cu plâns şi cu jale!” (Ioel 2,12). Este un timp potrivit care durează patruzeci de zile. La capătul său este Paştele: învierea lui Cristos!

Miercurea Cenușii: E „timpul” Postului Mare – ocazie de har [2 martie 2022]

 

E „timpul” Postului Mare – ocazie de har

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (2 martie 2022) 

Lecturi biblice: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi biblice 

Omilie

Începem timpul Postului Mare. Trecând de la timpul cantitate  [kronos, în greacă] – e timpul care curge și se întoarce mereu la fel – la timpul calitativ [în greacă kairòs] – este ocazie de har și se reînnoiește într-un mod nou de a-l primi și a-l trăi. Este timpul Postului Mare: momentul potrivit pentru a redescoperi căile relației noastre cu Dumnezeu; e un timp de penitență. Cuvântul își are rădăcinile în grecescul metanoia care înseamnă schimbarea mentalității, schimbarea direcției drumului. Suntem invitați să ne verificăm modul de gândire. Să ne întrebăm, de exemplu, care sunt criteriile ce ne călăuzesc în deciziile și acțiunile noastre...

Rugăciunea zilei – „colecta” – ne amintește că noi, creștinii, suntem într-un plan a lui Dumnezeu: „Dă-ne, Doamne, harul să începem printr-un post sfânt lupta vieții creștine, pentru că, în bătălia împotriva duhului rău, să fim mereu întăriți prin fapte bune”. Liturgia Cuvântului ne arată gravitatea zilei prin profetul Ioel. Domnul ne invită să ne întoarcem la el din toată inima... Nu este suficient să-i oferi primele roade ale pământului, ci omul întreg cu limitele sale și să-i oferim o inima căită. În a doua lectură, apostolul Paul se prezintă drept ambasadorul lui Cristos și îi îndeamnă pe corinteni să se împace fără întârziere cu Dumnezeu, amintindu-și cât de mare este iubirea lui Dumnezeu pentru ei. Este subliniată importanța „momentului potrivit”. În Evanghelia după Matei, Isus ne dezvăluie sensul profund al practicilor religioase și penitențiale care au aparținut anterior iudaismului și apoi creștinismului: pomana, rugăciunea și postul. Domnul ne încurajează să facem tot binele posibil, dar în secretul inimii noastre și Tatăl milostiv ne va răsplăti. Faceți totul cu o inimă plină de onestitatea pentru Dumnezeu care dă puterea acțiunii sale ne asigură victoria finală.

† Miercurea Cenușii: Suntem chemați la convertire [17 februarie 2021]

 

Suntem chemați la convertire

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (17 februarie 2021) 

Lecturi: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi biblice

Omilie

În fiecare an, Postului Mare ne cere să ne punem în rând pentru a primi cenușa în timp ce preotul spune repetitiv: „Convertiți-vă și credeți în Evanghelie”. Liturgia nu cere nimănui să spună nimic, nici „Amin”. Răspunsul este să mergem acasă în tăcere. Tăcerea este modul nostru de ne lăsa interpelați [de a da un răspuns] fără a face promisiuni, dar simplu, punându-ne pe cale, așteptând că răspunsul să fie dat de drumul pe care vom merge. Liturgia de Miercurea Cenușii este marcată istoric de începutul pocăinței publice a catecumenilor care urmau să fie botezați în timpul Privegherii [Vigiliei] de Paști.  Rugăciunea, sinceritatea creștină și convertirea către Domnul sunt exprimate simbolic în cenușa împrăștiată peste capetele noastre. Ne supunem cu umilință ca răspuns la cuvântul lui Dumnezeu. Este Postului Mare!

Miercurea Cenușii: În iubirea milostivă a lui Dumnezeu (6 martie 2019)

40 de zile...

În iubirea milostivă a lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 17:30 (6 martie 2019)

 
Lecturi: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi

Omilie

Astăzi începe timpul postului dedicat rugăciunii, penitenței și carității. Durează patruzeci de zile și la capătul său este Paştele: memorialul pătimirii, morţii și învierii Domnului. Cenușa ne amintește că noi trebuie să murim: suntem muritori. Viața pe pământ are un sfârșit. „Amintește-ți că ești pământ și în pământ te vei întoarce” (cf. Gen 3,19). Dar noi vom învia pentru că suntem spre viața veșnică. Chemările la convertire sunt temele lecturilor de astăzi. Este un timp ce ne invită să ne întoarcem la Dumnezeu. Acest timp ne este oferit pentru a regăsi calea Domnului. Este timpul prielnic ca să ne lăsăm împăcați și reînnoiți de gingășia Tatălui care este iubirea milostivă, care așteaptă să purifice inimile noastre. Să nu ezităm de a ne converti. Întâlnindu-l pe Domnul vom experimenta bucuria iertării sale.

Dulcele mister al rugăciunii, pomenii şi postului [Miercuria Cenușii]

Dulcele mister al rugăciunii, pomenii şi postului

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] – Miercurea Cenușii – ora 17:30 (14 februarie 2018)

Lecturi: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18.

Evanghelia Matei 6,1-6.16-18: În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri! Aşadar, când dai de pomană, nu trâmbiţa înaintea ta aşa cum fac ipocriţii în sinagogi şi în pieţe, ca să fie lăudaţi de oameni! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Tu însă, când dai de pomană, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, pentru ca pomana ta să fie în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! Iar când vă rugaţi, nu faceţi ca ipocriţii, pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile străzilor ca să se arate oamenilor! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Tu însă, când te rogi, intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! Când postiţi, nu fiţi trişti ca ipocriţii, căci ei îşi schimonosesc feţele ca să arate oamenilor că postesc! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, care este în ascuns! Şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti”.

Omilie

Începem astăzi drumul Postului Mare: timp potrivit care durează patruzeci de zile la capătul său este Paştele – memorialul ce reînnoieşte harul pătimirii şi morţii Domnului.

Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am ascultat la începutul acestui timp de post este: „întoarceţi-vă la mine din toată inima voastră, cu post, cu plâns şi cu jale!” (v. 12), ne spune profetul Ioel (Il 2,12-18). Dar, noi suntem făcuți pentru bucurie! Dumnezeu nu vrea să fim triști; vrea să fim fericiți. Dar cum să fim fericiți? Mai întâi să vedem ce nu este a fi fericit. Să nu confundăm: bucuria cu plăcerea. Plăcerea este una care ne îndepărtează de Dumnezeu, nu ne aduce bucurie. Postul Mare este un timp în care suntem invitați să descoperim alegerile noastre, să le verificăm pe cele care nu ne-au purtat înspre bucurie, la fericire. Atunci să ne întoarcem la Domnul, să reluăm calea  dreaptă, chiar dacă suntem invitați să face un sacrificiu. „Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru!” (v. 13). Convertirea este un act al duhului. „Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele”. Înainte de toate stă în conștientizarea unei decizii a adevărului în sensul că voința trebuie să se plece spre lumina credinței. Profetul insinstă ca actul de căință să fie sincer. „El este milostiv şi îndurător, încet la mânie şi plin de bunătate şi iartă răul” (v. 13). Păcătosul este iertat numai de îndurarea divină. Întoarcerea la Domnul exprimă schimbarea atitudinii milostivirii divine: dacă Dumnezeu se întoarce de la amenințarea lui pe care o hotărâse înseamnă că pedeapsa cu care a amenințat va fi suspendată, ceea ce înseamnă echivalentul binecuvântării: „și va lăsa după el o binecuvântare” (v. 14). Textul de astăzi invită la o convertire. Expresia ebraică shub este o întoarcere înapoi, o revizuire a propriilor pași; este actul fizic al celui care își schimbă direcția. Punctul terminus este inima celui ce se lasă zdrobit de milostivirea lui Dumnezeu: „îndură-te, Doamne” (v. 17), ai milă de poporul tău!

Mesajul sfântului părinte papa Francisc pentru Postul Mare 2018

„Din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci” (Mt 24,12).

Iubiţi fraţi şi surori,

Încă o dată ne vine în întâmpinare Paştele Domnului! Pentru a ne pregăti pentru el Providenţa lui Dumnezeu ne oferă în fiecare an Postul Mare, „semn sacramental al convertirii noastre”[1], care anunţă şi realizează posibilitatea de a ne întoarce la Domnul cu toată inima şi cu toată viaţa. 

Şi anul acesta, cu mesajul acesta, doresc să ajut toată Biserica să trăiască în acest timp de har cu bucurie şi adevăr; şi fac asta inspirându-mă dintr-o expresie a lui Isus din Evanghelia lui Matei: „Din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci” (24,12).

Această frază se află în discursul care se referă la sfârşitul timpurilor şi care este situat la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor, chiar acolo unde va începe pătimirea Domnului. Răspunzând la o întrebare a discipolilor, Isus anunţă o mare suferinţă şi descrie situaţia în care s-ar putea afla comunitatea credincioşilor: în faţa evenimentelor dureroase, unii profeţi falşi îi vor înşela pe mulţi, aşa încât vor ameninţa să stingă în inimi caritatea care este centrul întregii Evanghelii.

Un timp al convertirii și al încrederii în Dumnezeu [Miercurea Cenușii - 1 martie 2017]

Un timp al convertirii și al încrederii în Dumnezeu

[Miercurea Cenușii]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (1 martie 2017)

Lecturi: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18.

Începem astăzi drumul Postului Mare. Un timp potrivit, care durează patruzeci de zile. La capătul său este Paştele. Este un timp de pocăință, vrea să spună timp convertire şi luptă împotriva spiritului rău. Şi mai este şi un timp care ne invită să ne întoarcem la Domnul cu toată inima, cu post şi rugăciune. Iată, a ajuns timpul mântuirii sau al reconcilierii, al împăcării cu Dumnezeu. „Întoarceţi-vă la mine din toată inima voastră, cu post, cu plâns şi cu jale!” (Il 2,12). Cu aceste cuvinte pătrunzătoare ale profetului Ioel, începe liturgia Postului Mare, indicând convertirea inimii, caracteristica acestui timp de har.

În prima lectură, un dezastru agricol sau o invazie de lăcuste, îi oferă profetului Ioel (Ioel 2,12-18) ocazia de a anunța convertirea într-un cadru de liturgie penitențială. Nu face aluzie la nici o greșeală concretă. Dar cine este curat în ochii lui Dumnezeu? Adevăratul sens al convertirii se face din toate inima. Două cuvinte intră în joc: „întoarecerea la Dumnezeu” – pentru că prin păcat s-a îndepărtat de Domnul, și „cu toată inima” – pentru că această reîntoarcere nu poate fi ocazională, interesată sau simulată. Este vorba despre cuvântul ebraic shub adică privind înapoi, întoarcere spre proprii pași. Este un act fizic care schimbă direcția, e o invitație la convertire a omului întreg, cu toată inima și chemat să se ridice, să se înălțe.

Ce motive le oferă profetul pentru această convertire? Sunt trei specifice: unul, din partea lui Dumnezeu; doi, din partea rănilor cu care loviseră poporul și trei, din patrea tuturor popoarelor care cunosc Israelul. În termenii Vechiului Testament se zice despre Dumnezeu că el este „milostiv şi îndurător, încet la mânie şi plin de bunătate și se înduioșează de orice nenorocere” (v. 13). Acesta este fundamantul speranței și al rugăciunii. Nimic nu e pierdut definitiv. Din partea rănilor care a lovit Israelul, dar nu l-au distrus încă: „cine ştie, poate se va întoarce şi va ierta? şi va lăsa după el o binecuvântare!” (v. 14).  În sfârșit, profetul pune în discuție pe Dumnezeu însuși: dezastrul asupra lui Israel va fi în ochii popoarelor un spectacol care îl dezonorează pe Dumnezeu și îl face incapabil să-l salveze. „De ce să se spună printre popoare: «Unde este Dumnezeul lor?» (v. 17). În definitiv, nu-i atât de important nenorocirea și pedeapsa poporului – mereu păcătos – ci mai degrabă onoarea lui Dumnezeu care intră în joc. „Domnul este gelos pe ţara lui şi îi este milă de poporul său” (v. 18). Răspunsul Domnului este pozitiv. Dumnezeu răspunde poporului său promițându-i belșug a tot ce a distrus lăcustele. Să uităm că pentru a ajunge aici trebuie să facem efortul suprem al convertirii și al încrederii în Dumnezeu. „Îndură-te, Doamne, de poporul tău!”

În Scrisoarea a doua către Corintieni (2Cor 5,20-6,2), apostolul Paul ne adresează o chemare de a ne lăsa reconciliați cu Dumnezeu. Această împăcare nu este o inițiativă a noastră. Totul este legat de cuvântul împăcării, al reconcilierii, care provine de la Tatăl și se manifestă dramatic în persoana lui Isus Cristos, care „s-a făcut păcat pentru noi” – el care nu a păcătuit – „pentru ca noi să cunoaştem justificarea lui Dumnezeu” (v. 21). Apostolul se prezintă ca ambasador a lui Cristos. „Vă rugăm pentru Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” Sfântul Paul ne invită să nu refuzăm această împăcare. Este „timpul potrivit”, este „ziua mântuirii”. Timpul Postului Mare este oferit pentru a primi milostivirea lui Dumnezeu.

În Evanghelia de astăzi (Mt 6,1-6.16-18), Isus ne arată care trebuie să fie atitudinea noastră față de corectitudiniea interioară, oferindu-ne şi mijlocul de a creşte în această purificare de intenţii: intimitatea cu Tatăl. Evanghelia ne spune care este orientarea însăşi a Domnului, care „nu făcea nimic pentru a fi admirat de oameni, dar trăia în intimitate cu Tatăl său”. Evanghelistul Matei ne prezintă trei exemple: pomana, rugăciunea şi postul şi scoate în evidenţă în toate trei o tentaţie comună. Când facem ceva bun, imediat apare în noi dorinţa de a fi stimaţi pentru această faptă bună și admiraţi, adică de a avea recompensă: o recompensă falsă întrucât e glorie umană, satisfacţie, plăcerea noastră. Ne închide în noi înşine, în timp ce ne poartă în afara noastră, pentru că să trăim proiectaţi spre ceea ce gândesc alţii despre noi. Domnul ne cere să facem binele pentru că e bine şi pentru că Dumnezeu e Dumnezeu şi ne dă şi modul pentru a trăi astfel: a trăi în raport cu Tatăl. Pentru a face binele noi avem nevoie să trăim în iubirea cuiva. Dacă trăim în iubirea Tatălui, vom face binele cu umilinţă și cu sinceritate.

Înţelegem acum semnificaţia gestului cu care începem drumul nostru de patruzeci de zile spre Paşti: impunerea cenuşii. Ruperea alianţei cu Dumnezeu din partea omului a avut drept urmare moartea, simbolizată de cenuşa pusă pe capul nostru. Plecându-ne capul, recunoaştem acest adevăr al nostru: suntem creaturi care am renunţat de la începutul la fundamentul vieţii, suntem destinaţi morţii. Noi purtăm cenuşa nu pentru a ne proclama sfinţenia ci în semn de recunoaştere a apartenenţei noastre la comunitatea păcătoşilor care caută pocăinţa şi reînnoirea.

Să ne ajute Tatăl milostiv!

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981].

---