† Duminică a 12-a de peste an (A): Nu vă fie teamă de oameni [25 iunie 2017]

Nu vă fie teamă de oameni

[anul A]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (25 iunie 2017)

Lecturi: Ieremia 20,10-13; Romani 5,12-15; Evanghelia Matei 10,26-33.

Omilie 

În duminica de astăzi suntem invitați să reflectăm asupra misterului răului care ne înconjoară și pe care riscăm să-l închidem oricărei speranței. Liturgia Cuvântului ne încurajează să luptăm împotriva răului numai să nu ne fie teamă de suferință și de amenințări, căci Dumnezeu este cu noi. „Nu vă fie teamă”, este „laitmotiv”-ul Evangheliei de astăzi.

În prima lectură (Ier 20,10-13) luată din profetul Ieremia, tema este persecutarea din cauza cuvântului lui Dumnezeu ce lovește profetul: este figura exemplară a întregii comunități iudaice. Este cea mai cunoscută dintre „confesiunile” lui Ieremia; este ultima. Profetul „a dezbătut toată existența sa cu Dumnezeu tocmai în slujirea și încercările sale pe care trebuia să le suporte” (Gerhard von Rad). Auzim tânguielile profetului: „Am auzit calomniile mulțimii… «Învinuiţi-l!»”. Credinţa sa este pusă la încercare. Domnul îi ia apărarea. Dumnezeu i-a promis să-i fie alături pentru a-l elibera de persecutorii săi. Figura omului drept care pentru dreptatea sa faţă de Dumnezeu, devine incomod pentru prietenii şi contemporanii săi. Întrucât profetul denunţă silniciile şi nedreptăţile lor, aceştia se aliază împotriva lui cu nenumărate persecuţii. Fidelitatea față de vocația sa este o cucerire zilnică care cunoaște dubii și crize și care de atâtea ori apasă ca un blestem, mai ales când simte tăcerea lui Dumnezeu, așa cum declară la începutul „confesiunii” sale din fragmentul de astăzi. Dar, pe neașteptate, cerul se deschide: Domnul apare alături de profetul său umilit și marginalizat și îi oferă protecția sa. Textul exprimă convingerea lui că nimic nu i se poate întâmpla atâta timp cât îl are aliat pe Dumnezeu: „Domnul este cu mine ca un luptător puternic, de aceea, cei care mă urmăresc se vor poticni şi nu vor reuşi să mă biruie!” (v. 11). Profetul încheie tânguirea sa cu o laudă. „Cântaţi Domnului, lăudaţi-l pe Domnul!” Căci eliberează sufletul celui mizerabil, al cerșetorului, celui încercat de către oameni pentru a-și pune încrederea numai în Dumnezeu – de unde și „săracii” Domnului. Sunt descendența spirituală a lui Ieremia.

Încă o dată Biblia demonstrează că nu cunoaște disperarea totală: chiar și în experiența cea mai amară face să apară la orizont o licărire de speranță în Dumnezeul cel drept.

În Scrisoarea către Romani (Rom 5,12-15), apostolul Paul ne vorbeşte despre iubirea lui Dumnezeu față de creștin. Există tripla libertate – de moarte, de păcat, de lege – prin justificarea lui Cristos. Sunt oamenii care au căzut în păcat: „printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi, prin păcat, moartea şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit...” (v. 12). Este un Adam păcătos, adică o omenire a răului sau a distrugerii. Ce pretenție, ce nedreptate! Dar existența umană este incompletă dacă privim păcatul. Această prezenţă a răului, o constatăm în fiecare zi. Însă păcatul nu poate avea ultimul cuvânt de spus. Prin moartea şi învierea sa, Isus a inaugurat mântuirea, triumful binelui, al iubirii și al dreptății. Puterea sa este mai mare decât a răului. „Însă darul nu este la fel cu greşeala: căci dacă prin greşeala unuia singur au murit cei mulţi, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu şi darul harului unui singur om –  Isus Cristos – a fost revărsat cu prisosinţă asupra celor mulţi” (v. 15). Sfântul Paul scoate în evidenţă solidaritatea noastră în condamnarea, pentru a sublinia aceeaşi solidaritate în harul care ne este dăruit prin Cristos. S-a vorbit mult despre „păcatul originar”, dar poate nu suficient de „harul original” obținut prin Cristos. Îmbrăţişând credinţa, creştinul se face vrednic de harurile necesare practicării ei, deoarece devine solidar cu Cristos: „a fost revărsat cu prisosinţă asupra celor mulţi”.

În Evanghelie după Matei (Mt 10,26-33) ascultăm astăzi o parte din discursul pe care Isus îl adresează apostolilor trimiţându-i în misiune în lume. Când sfântul Matei a scris Evanghelia sa, creştinii erau persecutaţi, urmăriți şi dați la moarte. Trebuie să reauzim acest cuvânt al Domnului: „Nu vă temeţi de oameni... Nu vă fie teamă... Eu sunt cu voi!” Evanghelia invită discipolul să aibă curaj. Expresia „nu vă temeţi” revine de trei ori în câteva rânduri. Şi sunt indicate formele de curaj ce trebuie manifeste în mod concret: curajul în persecuţie, curajul de a vorbi clar, curajul de a nu se ruşina niciodată de Cristos în faţa oamenilor. Este siguranţa că suntem în mâinile Tatălui. Este curajul care vine din credinţă şi din libertate adevărului. Condiţia este de a-l iubi pe Cristos mai presus de toate.

În anul 304 împăratul roman Diocletian le-a interzis creştinilor, sub pedeapsa cu moartea, să nu posede Scripturile, să nu se reunească duminica pentru celebrarea sfintei Liturghii şi să nu construiască locuri pentru adunările lor religioase. În mica localitate Abitene din Tunisia de azi, 49 de creştini au fost surprinşi într-o duminică pe când, reuniţi în casa lui Octavius Felix, pentru celebrarea sfintei Liturghii, sfidând interdicţiile împăratului. Arestaţi, au fost duşi în oraşul Cartagina pentru a fi interogaţi de proconsulul Anulin. Semnificativ, între altele, este răspunsul pe care Emeritus, unul dintre ei, l-a dat proconsulului care îi întreba de ce au încălcat ordinul împăratului. El a răspuns: „Sine dominico non possumus!” În traducerea românească: „Fără duminică noi nu putem trăi!” Nu putem trăi fără ca să ne reunim duminica pentru celebrarea sfintei Liturghii. Ne-am pierde forţele pentru a înfrunta dificultăţile zilnice. După ce au fost torturaţi cumplit, cei 49 de martiri din Abitene au fost ucişi. Au întărit prin vărsarea sângelui credinţa lor. Au murit, dar au învins iar astăzi îi cinstim în gloria lui Cristos înviat din morţi.

Isus îi instruieşte în evanghelia de astăzi cu privire la cum să depăşim această teamă paralizantă. Evanghelia se termină cu un avertisment foarte hotărâtor: „Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor îl voi renega şi eu înaintea Tatălui meu cel din ceruri” (vv. 32-33). Sfântul Matei, plecând de la experiența comunității ecleziale, supusă puternicei sinagogii iudaice, trasează figura apostolatului ca „mărturisitor” al credinței: un adevărat „martir”. Creștinul este încredințat riscului lumii. În această furtună se aude glasul lui Cristos, care devine un refren insistent: „Nu vă temeți de oameni…” Asupra creștinului veghează gingașa și iubitoarea prezență a lui Dumnezeu, care privește părintește la micile și fragilele realități: păsări, fire de păr din cap…

Vestea cea bună din duminica de astăzi este că Dumnezeu nu ne abandonează; ba, dimpotrivă, el are grija de noi toți. Dincolo de cruce, se află certitudine învierii, pe care o sărbătorim în fiecare duminică.

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].

---

Nu vă temeți [XII TPA (A) - duminică, 25.06.2017]

Evanghelia Matei 10,26-33: În acel timp, Isus i-a trimis pe cei doisprezece, poruncindu-le: „Nu vă temeţi de oameni, căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic secret care nu va fi cunoscut! Ceea ce eu vă spun în întuneric spuneţi la lumină şi ceea ce vă spun la ureche predicaţi de pe acoperişuri! Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul! Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul, şi sufletul în Gheenă! Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi niciuna dintre ele nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. Vouă însă vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap. Aşadar, nu vă temeţi! Voi valoraţi mai mult decât multe vrăbii. Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor îl voi renega şi eu înaintea Tatălui meu cel din ceruri”.

Omilie

Purtarea Cuvântului Domnului a fost întotdeauna o misiune mare și frumoasă. Dar ştim cu toții că acesta comportă dificultăţi şi suferinţe. Liturgia acestei zile ne face să auzim tânguielile profetului Ieremia: „Am auzit calomniile mulțimii… «Învinuiţi-l!»”. Cât l-a costat să proclame Cuvântul lui Dumnezeu pus în gura sa! Credinţa sa este pusă la încercare. Dar el se întoarce spre Domnul pentru ca să-i ia apărarea. Dumnezeu i-a promis să fie cu el pentru a-l elibera de persecutorii săi.

Chiar în faţa adversităţii Dumnezeu este aproape de noi. În semn de recunoştinţă, profetul încheie rugăciunea sa de laudă. „Cântaţi Domnului, lăudaţi-l pe Domnul! Căci el eliberează sufletul celui nevoiaş din mâna răufăcătorilor!”. Aceasta este recunoştința pe care i-o facem Domnului. După cum spune apostolul Paul: „nimic nu ne poate despărţi de iubirea sa”.

În Scrisoarea către Romani, apostolul Paul ne vorbeşte despre oamenii căzuți în păcat: „… printr-un singur om a intrat păcatul în lume…” Această prezenţă a răului, o constatăm în fiecare zi. Dar acest regim de păcat nu poate avea ultimul cuvânt. Prin moartea şi învierea sa, Cristos a inaugurat regimul universal de mântuire. Într-o altă zi, apostolul Paul scria: „Unde s-a înmulțit păcatul, s-a revărsat cu prisosință harul”. S-a vorbit mult despre „păcatul originar” dar poate nu suficient de „harul original” obținut prin Cristos.

Astfel, da, nu ne temem de loc. Isus ne aminteşte în această duminică. Asemenea profetului Ieremia, apostolului Paul și mulți alții, suntem trimiși să purtăm Cuvântul lui Dumnezeu. Misiunea noastră este a-l revela pe Acela care are „Cuvintele Vieţii veşnice”. Această misiune nu este lipsită de dificultăţi. Creştinii în fiecare zi sunt înfruntați cu lipsa de credință, cu indiferenţa, cu derâderea... Sunt acuzaţi de propagarea de „ideologie obscurantistă”. Dar Domnul ne asigură: „Nu vă temeți... Eu sunt cu tine”.

Când sfântul Matei a scris Evanghelia sa, creştinii erau persecutaţi, urmăriți şi dați la moarte. Şi acest lucru este mai adevărat astăzi. Dar trebuie să reauzim acest cuvânt al Domnului: „Nu te teme... Nu vă fie teamă... Eu sunt cu voi”. Oamenii în cel mai rău caz pot să ucidă trupul dar nu pot ucide sufletul. Ei nu pot face nimic împotriva dinamismului, a încrederii noastre. Nu pot face decât să ne îndoim de dragostea lui Dumnezeu. Nu este momentul să șovăim: răul nu va avea ultimul cuvânt de spus. Cristos cel înviat vrea să ne asociem cu toți la victoria sa asupra păcatului şi a morţii.

Noi creştinii, suntem deci chemaţi să primim pe Cristos şi să-l punem în centrul vieţii noastre. Această iubire care este în noi, trebuie anunțată, răspândită în jurul nostru. Mulţi creştini se organizează pentru a schimba mesajul său la televiziune, la radio, în presa, pe internet şi prin toate mijloacele care sunt disponibile. Cristos contează pe angajamentul tuturor discipolilor pentru ca Evanghelia sa să fie proclamată pentru toate naţiunile. Nimeni nu poate face în locul lor.

Evanghelia din această duminică se termină cu un avertisment foarte hotărâtor: „Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor îl voi renega şi eu înaintea Tatălui meu cel din ceruri”. Nouă nu trebuie să ne fie teamă să expunem fără ezitare pe Cristos. Într-un mediu ostil sau indiferent, nu este uşor să afirm credinţa mea. Şi totuşi, chiar şi copiii dau un exemplu. Mulţi preferă să moară, decât să nege credinţa lor în Cristos. Este important pentru noi: putem conta întotdeauna pe el, chiar şi atunci când totul merge prost.

Vestea cea bună din duminica de astăzi este că Dumnezeu nu ne abandonează; ba, dimpotrivă el are grija de noi toți. El este cu noi în nostru lupta împotriva forţelor răului. Iubirea sa a obținut odată pentru totdeauna şi nimic nu ne separă de el. Dincolo de cruce, se află certitudine învierii, pe care o sărbătorim în fiecare duminică.

Ca și Ieremia, ca și Isus şi Paul, suntem trimiși să vestim că Dumnezeu este cu noi. Am ajuns în preajma vacanțelor. Este momentul potrivit pentru a fi martorii simpli şi autentici. Duhul Sfânt să fie întotdeauna cu noi ajutându-ne în a ţine seama de speranţa care ne animă. Şi Maria, maica noastră din cer, să ne însoţească pe această cale.

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/6931-6931/).

Se cauta un om...

Statuile de bronze [The Burghers of Calais]

de Auguste Rodin  (1840 -1917).

[foto: Jean Daire].

„Se caută un preot pentru Biserică
capabil să renască în spirit în fiecare zi.

Se caută pentru Biserică
un om fără teama zilei de mâine,
fără teama zilei de astăzi,

fără complexe din trecut.

Se caută pentru Biserică
un om care să nu aibă teamă de schimbare,
care nu se schimbă pentru a se schimba,
care nu vorbește doar pentru a vorbi.
Se caută pentru Biserică
un om capabil să trăiască împreună cu ceilalți,
să muncească, să plângă,

să râdă, să iubească,
să viseze împreună.

Se caută pentru Biserică un om capabil

să piardă fără a se simți distrus,

care să se îndoiască fără a-și pierde credința,
care să ducă pacea acolo unde este neliniște
și neliniște acolo unde este pace.
Se caută pentru Biserică un om care să știe să-și folosească mâinile
pentru a binecuvânta
și pentru a indica drumul de urmat.
Se caută pentru Biserică
un om fără multe mijloace,
dar cu multe de făcut,
un om care în momentele de criză
nu caută altă muncă,
ci modalitatea mai bună de a munci.
Se caută pentru Biserică
un om care să-și găsească libertatea
în trăire și în slujire
și nu în a face ceea ce vrea el.
Se caută pentru Biserică
un om care să aibă nostalgia de Dumnezeu,
nostalgia Bisericii,
nostalgia lumii,
nostalgia sărăciei lui Cristos,
nostalgia ascultării lui Cristos.
Se caută pentru Biserică un om care să nu confunde rugăciunea
cu cuvintele spuse din obișnuință,
spiritualitatea cu sentimentul,
chemarea cu interesul,
slujirea cu munca.
Se caută pentru Biserică un om capabil să moară pentru ea,
chiar și mai capabil să trăiască pentru ea;
un om capabil să devină slujitor al lui Cristos,
profet al lui Dumnezeu,
un om care să vorbească prin viața sa.
Se caută un om pentru Biserică.

(don Primo Mazzolari; traducere Liviu Ursu; sursă: http://www.e-communio.ro/stire5868-se-cauta)

Flori de mac

În frunză de cucută-amară

îmi fluier bucuriile – şi-o nenţeleasă teamă
de moarte mă pătrunde,
cum vă privesc pe malul mării de secară,
flori de mac.

Aş vrea să vă cuprind,
că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi
îmi par urzite
din spuma roşie
a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară.

Aş vrea să vă culeg în braţe
feciorelnicul avânt,
dar vi-e atât de fragedă podoaba,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.

Şi-aş vrea să vă strivesc,
că sunteţi roşii, roşii
cum n-au putut să fie pe pământ
decât aprinşii, marii stropi de sânge ce-au căzut
pe stânci
şi pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
când s-a-ngrozit de
moarte.

Lucian Blaga [1921]

Preoți poeți

„Nu neg [...] că trebuie să existe preoți care

să le reamintească oamenilor că vor muri.
Spun doar că, în anumite epoci stranii,
este necesar să existe un alt gen de preoți,
numiți poeți, care le amintesc oamenilor
că n-au murit încă”.

(G.K. Chesterton, Manalive [1912]).