† Sfânta Familie [A]: Deschiderea spre voința lui Dumnezeu [30 decembrie 2022]

Fuga în Egipt - de Draghici Catalin.

Deschiderea spre voința lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez (30 decembrie 2022) 

Lecturi biblice: Ben Sirah 3,3-7.14-17a;  Coloseni 3,12-21;  Evanghelia Matei 2,13-15.19-23; lecturi biblice

Omilie

Astăzi celebrăm Sfântă Familie care cade în perioada Crăciunului. Sărbătorind nașterea Domnului și gândurile comunității creștine se îndreaptă pe neașteptate către familia care l-a primit în lume pe Mesia. Liturgia de astăzi se deschide cu un text dedicat tocmai relației dintre părinte și copil. În a doua lectură vine apostolul Paul ce descrie familia creștină ca o mică comunitate „vindecată” prin cuvântul lui Cristos în toate relațile ei. Evanghelia se oprește asupra familiei din Nazaret în viața trăită în credință și deschiderea ei către voința lui Dumnezeu.

† Duminica a 27-a de peste an (B): Căsătoria după proiectul lui Dumnezeu [7 octombrie 2018]

Căsătoria după proiectul lui Dumnezeu
pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 11:00 (7 octombrie 2018) 

Lecturi: Genezei 2,18-24; Evrei 2,9-11; Evanghelia Marcu 10,2-16; lecturi

Omilie

În această duminică tema este căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Dumnezeu l-a creat bărbat și femeie ca să trăiască împreună iubindu-se și iubind și pe alții. Lecturile duminicii amintesc aceasta. 

Cât de frumoasă este relatarea biblică ce pare o povestire scurtă pe fond moral pe care am ascultat-o în prima lectură luată din Cartea Genezei (Gen 2,18-24)! Este poetică, plină de imagini simple, pentru a putea înţelege lucruri importante! Ne vorbește că „Domnul Dumnezeu a zis: «Nu este bine ca omul să fie singur. Îi voi face un ajutor pe potriva lui»” (v. 18). A plămădit toate pe pământ: animalele, păsările şi „le-a adus la om” (v. 19) care observă că între toate fiinţele vii nu este nici una care să-i semene, adică să fie capabilă, ca şi el, să dea nume şi cu care să împărtăşească responsabilitatea şi afecţiunea sa. „Dar omului nu i s-a găsit un ajutor pe potriva lui. Şi Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc asupra omului şi el a adormit. Şi a luat una din coastele sale şi a închis locul ei cu carne. Domnul Dumnezeu a făcut o femeie din coasta pe care o luase din om şi a adus-o la om” (vv. 20-22). Ajuns spre seara aventurii sale se simte încă incomplet. Și iată, apariția femeii! Femeia îndepărtează de la bărbat orice singurătate. Bucuriile, durerile, neliniștile, întrebările omului sunt acum revărsate în inima unei alte creaturi: „un ajutor pe potriva lui” (v. 18). Semnificația este că ceea ce Dumnezeu creează din coasta lui Adam va fi de aceeași calitate, cu același țesut fizic, reprezentând aceeași realitate. În limba ebraică femeie se zice isha și este apropiat, ca sonoritate, de numele bărbat ish. Aceasta vrea să spună că bărbații și femeile sunt în același timp asemănători și diverși. Omul nu poate fi treaz, viu, fără prezența femeii. Pentru a fi pe deplin om, fiecare va avea nevoie unul de celălalt. Raportul om-om este descris în formă cea mai înaltă: iubirea bărbatului față de soția sa. Atunci bărbatul îndrăgostit de femeie a izbucnit în acel prim cântec de iubire al umanității: „Aceasta […] este os din oasele mele şi carne din carnea mea!” (v. 23). Acesta este rostul meu: să mă unesc cu ea! Scopul acestui text este să ne spună că Dumnezeu este creatorul căsătoriei: i-a creat bărbat și femeie. Este marele proiect al lui Dumnezeu cu bărbatul și femeia care au fost creați din iubire și pentru iubire. Domnul are pentru ei un plan de iubire veșnică: au fost creați unul pentru celălalt. Completându-se reciproc, ei pot continua împreună să construiască o lume și să o facă să trăiască în iubire.

Îndemn la Referendum din 6-7 octombrie 2018

Creația lui Adam - de Michelangelo Buonarroti.

La Referendum:

„da” familiei;

„da” civilizației creștine. 

 

Îndemn cu privire la Referendumul din 6-7 octombrie 2018 către preoţii şi credincioşii catolici din România şi toţi oamenii de bunăvoinţă
http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201809095

Episcopii catolici reafirmă susţinerea proiectului de modificare a Constituţiei României
http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201809094

Referendumul pentru familie pe înţelesul tuturor
http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201809093 

La 6 şi 7 octombrie 2018 va fi referendum pentru familie
http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201809056 

Părinţi, atenţie la ce se propune copiilor dumneavoastră!
http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201809018 

De ce să mergem la Referendumul din 6 şi 7 octombrie?
http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201810003 

(sursa: http://basilica.ro/)

Răspunsuri la zece întrebări despre Referendum 
http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201809165    

Ieri a fost botezat prințul Louis...

Un adevărat eveniment al zilei: botezul unui copil...

Ieri a fost botezat prințul Louis în Londra în Capela Regală din St. James’s Palace (luni, 9 iulie 2018).

Căsătoria - o comunitate de viaţă şi de iubire

 

Pentru creştini, căsătoria, care îşi are originea în Dumnezeu creatorul, implică pe lângă aceasta, o adevărată vocaţie la un statut particular şi o viaţă binecuvântată. Această vocaţie, pentru a putea fi dusă la maturizare, cere o pregătire adecvată şi specială, şi un drum specific de credinţă şi de dragoste, cu atât mai mult cu cât această vocaţie este dată cuplului pentru binele Bisericii şi al societăţii. Şi aceasta, cu toată semnificaţia şi forţa unui angajament public, luat înaintea lui Dumnezeu şi a societăţii, care vrea să depăşească limitele individuale.

Căsătoria, ca comunitate de viaţă şi de iubire, fie ca instituţie divină naturală, fie ca sacrament, oricare ar fi dificultăţile prezente, păstrează întotdeauna în sine un izvor de energie formidabil (cf. FC 43), care cu mărturia soţilor, poate deveni o Veste Bună, şi poate să contribuie puternic la noua evanghelizare şi să asigure viitorul societăţii. Asemenea energii cer întotdeauna să fie descoperite, preţuite şi valorizate de soţii înşişi şi de comunitatea eclezială în faza care precede celebrarea căsătoriei şi constituie pregătirea la aceasta.

(Consiliu Pontifical pentru Familie, Pregătirea la sacramentul Căsătoriei, nr. 9-10).

Prima căsătorie este în deplină conformitate cu legea Bisericii

Prima căsătorie

este în deplină conformitate cu legea Bisericii,

o a doua căsătorie este tolerată prin indulgență,

o a treia este nefastă.

O căsătorie ulterioară este cu caracter josnic

(Sfântul Grigore Nazianzenul, Oratio in Mt. 19, 1-12; PG. 36, 292).

Sfânta Rita din Cascia – familia creștină

[în italiană, este subtitrat în limba spaniolă]

 

Sfânta Rita din Cascia (film - Rita de Cascia - 2004).

 

–  Cum se poate iubi un criminal? 

–  Fii alaturi de el. Încearcă să-l înțelegi pe soțul tău înainte de a pretinde ca el să te înteleagă pe tine. Poate tu ești unica lui speranța. Dumnezeu ne învața doar să iubim.


 

 

Rita s-a născut în anul 1381 într-un colţ îndepărtat al Umbriei, la Roccaporena. Crescută în teama faţă de Dumnezeu alături de bătrânii părinţi, le-a respectat în aşa măsură autoritatea, încât a renunţat la hotărârea de a se închide în mănăstire şi a acceptat să se unească în căsătorie cu un tânăr violent şi neastâmpărat, Paolo di Ferdinando. Biografiile sfintei ne prezintă un cadru de familie neobişnuit: o femeie blândă, ascultătoare, atentă să nu trezească susceptibilitatea soţului, ale cărui fapte rele le cunoaşte, dar suferă şi se roagă în tăcere.

Bunătatea sa a reuşit la sfârşit să înmoaie inima lui Paul, care şi-a schimbat viaţa şi obiceiurile fără a reuşi, totuşi, să dea uitării vechile ranchiune ale atâtor duşmani, pe care şi-i făcuse. Într-o seară a fost găsit ucis pe marginea drumului. Cei doi fii, deja mărişori, au jurat să-şi răzbune tatăl. Când Rita şi-a dat seama de inutilitatea eforturilor proprii de a le schimba părerea, a găsit curajul de a-l ruga pe Dumnezeu să-i cheme mai degrabă la sine, decât să permită a se păta prin crimă. Rugăciunea sa, de neînţeles din punct de vedere uman, a fost ascultată. Rămasă fără bărbat şi fără fii, Rita s-a dus să bată la poarta mănăstirii surorilor augustiniene din Cascia. Cererea sa nu a fost acceptată. 

Întoarsă la căminul gol, s-a rugat neîncetat celor trei sfinţi protectori ai săi, sfântul Ioan Botezătorul, sfântul Augustin şi sfântul Nicolae din Tolentino, şi, într-o noapte, s-a întâmplat minunea. Cei trei sfinţi i-au apărut, au invitat-o să-i urmeze, au deschis larg poarta mănăstirii, foarte asigurată cu zăvoare, şi au condus-o în mijlocul corului unde surorile de clauzură recitau rugăciunile utreniei. Rita a putut astfel să îmbrace haina augustinienelor, împlinind vechea dorinţă de dăruire totală lui Dumnezeu, dedicându-se pocăinţei, rugăciunii şi iubirii faţă de Cristos cel răstignit, care a asociat-o chiar în mod vizibil la patima sa, înfigându-i în frunte un spin. 
 

Acest stigmat miraculos, primit în timpul unui extaz, i-a marcat faţa cu o foarte dureroasă rană purulentă până la moarte, adică timp de paisprezece ani. Faima sfinţeniei sale a trecut dincolo de zidurile severului convent din Cascia. Rugăciunile Ritei au obţinut prodigioase vindecări şi convertiri. Pentru sine nu a cerut decât să ia asupra sa durerile, pe care le uşura aproapelui său. A murit în mănăstirea din Cascia în anul 1457 şi a fost canonizată în anul 1900.

† Sfanta Familie: Isus, Maria şi Iosif (C) [duminică, 27 decembrie 2015]

Isus găsit în templu - de Gio Ilean

Evanghelia Luca 2,41-52: Părinţii lui Isus mergeau în fiecare an la Ierusalim, de Sărbătoarea Paştelui. Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo, după obiceiul sărbătorii. Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinţii lui nu ştiau. Socotind însă că este cu grupul de pelerini, au mers cale de o zi şi-l căutau printre rude şi cunoscuţi. Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim căutându-l. După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări.  Toţi cei care îl ascultau se mirau de înţelepciunea şi de răspunsurile lui. Văzându-l, ei au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a spus: „Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi!” El însă le-a spus: „De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?” Însă ei n-au înţeles cuvântul pe care li-l spusese. Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate aceste cuvinte în inima ei. Isus creştea în înţelepciune, statură şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

 

Omilie

 

1. „A coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor”. Aceste cuvinte simple ascund un mister imens: viaţa de zi cu zi a familiei de la Nazaret, a familiei formate din Iosif, Maria şi Isus. Este familia în care Isus, Fiul lui Dumnezeu, făcut om, „creştea în înţelepciune, statură şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor”.

 

Faptul că Cuvântul luând natura umană a voit să împlinească acest gest de condiscendenţă nemaiauzită în cadrul şi printr-o familie, ne indică faptul că el a voit să salveze în primul rând familia. Răscumpărarea omului este de fapt în strâns raport cu răscumpărarea familiei.

 

Din ce motiv familia are nevoie să fie răscumpărată? Are nevoie să fie salvată? Pentru faptul că iubirea, care constituie această comunitate – nu aşa defineşte căsătoria Conciliul Vatican al II-lea „comunitate intimă de iubire”? – este ameninţată zilnic de o concepţie individualistă, pe care o respirăm noi astăzi. Iubirea de care este constituită familia este iubirea conjugală dintre soţi, iubirea paternă-maternă dintre părinţi şi copii, iubirea fraternă dintre fraţi şi surori. Această admirabilă intersectare de „forme de dragoste” este apărată de certitudinea unui adevăr fundamental despre om: omul, care este singura creatură pe care Dumnezeu a voit-o pentru ea însăşi, nu poate să se regăsească pe deplin pe sine însuşi decât printr-o dăruire sinceră de sine (cf. GS, 24,4). Atunci când persoana are conştiinţa că nu se poate regăsi pe deplin decât prin dăruirea de sine însăşi, se află înrădăcinată şi fundamentată în adevăr. Poate aşadar să fie liberă, pentru că persoana se realizează prin exerciţiul libertăţii în adevăr. „Libertatea nu poate fi înţeleasă ca facultatea de a face orice: înseamnă dăruire de sine. Mai mult: înseamnă disciplină interioară a darului... Ne aflăm astfel în centrul fiecărei familii” (Ioan Paul al II-lea, Scrisoare către familii Gratissimum sane, 14,4).

 

De ce acest „centru” este în continuu ameninţat de individualism? Pentru că individualismul presupune o ameninţare gravă asupra omului, considerând că acesta nu este chemat la comuniune cu alţii. În plus şi în consecinţă, pentru că presupune o folosire a libertăţii în care subiectul face ceea ce vrea, stabilind fiecare pentru sine adevărul despre ceea ce este bine şi rău.

 

Este grămada de ruine şi resturi în care sunt astăzi adesea înmormântate căsătoria şi familia: iubirea conjugală degradată de două egoisme opuse: copilul, fie că este dorit cu orice preţ pentru că este considerat necesar pentru propria bunăstare psihică sau este refuzat pentru că este judecat ca piedică pentru propria realizare.

         

2. Necesitatea ca familia să fie salvată este aceeaşi necesitate pe care bărbatul şi femeia o au să fie salvaţi: salvaţi de incapacitatea lor de a iubi. Cum poate să aibă loc această salvare? Cum pot bărbatul şi femeia să se regăsească pe ei înşişi pe deplin în dăruirea sinceră de ei înşişi? Să facă veşnică, indisolubilă iubirea lor pe care o găsesc în dorinţa adevărată a inimii? Contemplând astăzi Sfânta Familie găsim un răspuns. „A coborât cu ei, a venit la Nazaret” ne spun evanghelia: această prezenţă a lui Cristos în cadrul căsătoriei şi în familie face posibilă dăruirea sinceră de sine între un bărbat şi o femeie. Este de fapt prezenţa care renaşte bărbatul şi femeia, care – ca să spunem aşa – îi exprimă din nou în adevărul lor de la început.

 

Dacă mântuirea este dăruită de această prezenţă – Cuvântul făcut trup, Dumnezeu făcut om printre noi, cu noi – este necesar a o căuta, a o cere în rugăciune şi a ne lăsa umpluţi de ea prin sacramentele credinţei noastre.

 

Sfânta Familie de la Nazaret este începutul oricărei familii adevărate: sunteţi înrădăcinaţi în Cristos care a trăit într-o familie. Astfel veţi putea înţelege ce valori minunate sunt căsătoria, familia, dăruirea vieţii, şi veţi înţelege ce mare pericol este pentru om şi demnitatea sa, degradarea acestor instituţii chiar şi la nivel civil.

 

Maria, mama adevăratei iubiri şi Iosif, cel care a avut grijă de Răscumpărătorul, să vă însoţească mereu.

 

 

(mons. Carlo Caffarra [31.12.2000]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa:

http://www.caffarra.it/om31122k.php).

† Duminica a 27-a de peste an (B): A salva iubirea [omilie]



Duminica familiei...
(sursa: http://www.paoline.it/blog/liturgia/631-il-coraggio-di-essere-come-bambini.html).

Evanghelia Marcu 10,2-16: În acel timp, s-au apropiat de Isus fariseii şi, ca să-l pună la încercare, îl întrebau dacă îi este permis unui bărbat să-şi lase femeia. Isus, răspunzând, le-a zis: „Ce v-a poruncit Moise?” I-au spus: „Moise a permis să scrie un act de despărţire şi s-o lase”. Isus le-a spus: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a scris porunca aceasta. Însă, de la începutul creaţiei, Dumnezeu «i-a făcut bărbat şi femeie; de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup», astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” Acasă, discipolii l-au întrebat din nou despre aceasta. El le-a spus: „Oricine îşi lasă femeia şi se căsătoreşte cu alta comite adulter cu ea. Şi dacă ea, lăsându-şi bărbatul, se căsătoreşte cu un altul, comite adulter”. Îi aduceau copii ca să-i atingă, dar discipolii îi certau. Văzând aceasta, Isus a fost cuprins de indignare şi le-a spus: „Lăsaţi copiii să vină la mine, nu le interziceţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu!Adevăr vă spun, cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea”. Şi, luându-i în braţe, îi binecuvânta punându-şi mâinile peste ei.

Omilie

 

În această duminică a familiei, lecturi biblice ne amintesc despre adevărurile fundamentale pe care societatea modernă riscă să o uite. Lumea cu ideile sale, cu certitudinile sale, dar noi creștinii suntem invitați să ne reamintim ce a voit Domnul pentru noi; începem să ascultăm pentru a accepta ce ne spune el despre iubire, căsătorie și familie.

Avem înainte de toate relatarea Creației (prima lectură). Nu trebuie să citim în manieră fundamentalistă (așa e scris, așa să fie). Scopul acestui text nu este să ne spună cum s-a întâmplat lucrurile. Este revelația unui Dumnezeu creator. El nu este printre nori; nu este nepăsător la ceea ce se întâmplă pe pământ. El vrea să iubească și să ne comunice iubirea sa. Omenirea nu este creată pentru a fi sclava sa, dar pentru a deveni partenerul său conștient și liber.

Textul din Geneză folosește un limbaj în imagini pentru a ne descoperi măreția cuplului uman. Pentru a fi pe deplin om, fiecare va avea nevoie de un altul. Această poveste ne aduce aminte de marele proiect al lui Dumnezeu: bărbatul și femeia au fost creați pentru iubire. Dumnezeu are pentru ei un proiect de iubire veșnică. Știm că nu a mers la fel cum a vrut. Proiectul lui Dumnezeu a fost adesea ruinat; iubirea i-a fost rănită. Avem multe mărturii în societatea noastră actuală.

 

Dar Domnul nu a renunțat la acest mare proiect de iubire adevărată, fidelă și fericită pentru totdeauna. Și aceasta este pentru a ne aminti de acest proiect: Isus răspunde la întrebarea fariseilor. Aceștia din urmă îl întreabă pentru a ști ce gândește: „Oare este îngăduit unui bărbat să-și lase femeia sa?” Isus se întoarce la ceea ce spune în legea lui Moise. În cazurile extreme, aceasta permite un act de repudiere. Isus le răspunde că, dacă Moise a făcut această concesiune, din cauza „sclerozei” inimii lor a făcut-o. Biblia ia omul așa cum este pentru a-l conduce pas cu pas spre revelația în Isus Cristos. O inimă sclerotică [dură], este o inimă care se supune propriilor dorințe și nu voinței Duhului Sfânt. „Acest lucru nu este o onoarea pentru voi că Moise a fost obligat să o facă. Este din cauza inima voastre dure că va scris această poruncă”.

 

Dar scopul lui Isus nu este de a face o lecție de morală. El dă o învățătură despre ceea ce a voit să facă Dumnezeu de la început: „I-a făcut bărbat şi femeie. De aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup. Astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup”. Creat după imaginea lui Dumnezeu, cuplul trebuie să fie „icoană a lui Dumnezeu”: „Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” Aceasta nu distruge. Nu degradează. Primul lucru de făcut este reîntoarcerea la voința Dumnezeu cu noi: voința sa este că bărbatul și femeia să fie icoana propriei unități, icoana iubirii în interiorul misterul trinitar.

 

Este foarte frumos căci ne arată existența căsătoriei înainte de păcatul omului. Continuă să fie o binecuvântare după păcat. „Căsătoria rămâne o binecuvântare divină pe care păcatul nu o suprimă”. Foarte ruinată de păcatul originar, își găsește tot sensul în Isus. Căsătorie creștină este un răspuns la ceea ce a fost dorit de la început. Acest lucru este ceva foarte mare, foarte frumos și foarte misterios de care nu ar trebui să se atingă, pentru că este icoana iubirii lui Dumnezeu. Pentru acest motiv adulterul este atât de grav, pentru că este un păcat împotriva icoanei lui Dumnezeu. În Vechiul Testament merge cu idolatria. Acest text este un imn al măreție și frumuseții misterul unirii dintre bărbat și femeie de la început. Această binecuvântare continuă după păcatul primilor părinți.

 

Pentru a ne ajuta să intrăm în spiritul lui Dumnezeu, Isus vorbește despre duhul copilăriei. „Îi aduceau copii mici”. Discipolii credeau că îl va deranja. Dar Isus spune: „Lăsaţi copiii să vină la mine, nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a acelora care sunt ca ei”. Copilărie spirituală este încrederea în voința și dorința de a asculta voința lui Dumnezeu. Știm că tot ce vine de la Dumnezeu este frumos și bun. Suntem chemați să fim copii în brațele lui Dumnezeu.

 

Scrisoarea către Evrei nu vorbește de căsătorie, dar amintește de iubirea înflăcărată a lui Isus pentru toți oamenii. Este o dragoste care a rămas fidelă până la sacrificiul vieții sale. Ceea ce așteaptă de la noi este să venim la el ca niște copii mici așa cum vorbește Evanghelia. Doar în jurul lui se construiește adevărata unitatea a familiei și a comunității creștine.

 

În această zi facem refrenul acesta: „Pe cărările vieții, fii lumină mea, Doamne”.

 

(pr. Jean Compazieu [25 septembre 2015]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/5457-homelie-du-27eme-dimanche-du-temps-ordinaire-4/).

Împreună cu pr. Ioan Tamas la sărbătoarea jubileului de 50 ani de preoție [19 iulie 2015]

 

Împreună cu pr. Ioan Tamas

la sărbătoarea jubileului de 50 ani de preoție

în parohia Izvoarele și la casa sa (IS).

 

(sursa: https://www.facebook.com/stefan.lupu.520).

pr.  Ioan Tamas

 

Data naşterii: 23.03.1941, Izvoarele - IS
Data hirotonirii: 29.06.1965, Alba-Iulia
Adresa: Centrul de spiritualitate, jud. Iasi – Bârnova,

 

S-a născut la 23 martie 1941 la Izvoarele - Iaşi.
A absolvit Şcoala Generală de 7 clase în anul 1955 la Săbăoani,
Şcoala de Cantori în anul 1959 la Iaşi
şi Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi în anul 1965.
A urmat studii postuniversitare la Universitatea Pontificală Urbaniana din Roma,
unde a obţinut doctoratul în dreptul canonic.
A fost sfinţit preot la 29 iunie 1965 la Alba Iulia
de către ep. Marton Aron.
A activat ca vicar la Valea Seacă (1 ianuarie 1966 - 31 martie 1967),
Săbăoani (1 aprilie 1967 - 31 martie 1973),
paroh la Pildeşti (1 aprilie 1973 - 31 august 1979),
prefect şi profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi (1 septembrie 1979 - 30 septembrie 1981),
student la Roma (1 octombrie 1981 - 30 septembrie 1986),
consilier la Arhiepiscopia de Bucureşti (1 octombrie 1986 - 31 decembrie 1989),
profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi (1 octombrie 1986 - 30 septembrie 2000),
capelan la Spitalul Municipal din Prato, Italia (1 octombrie 2000 - 31 octombrie 2002),
profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi (1 noiembrie 2002 - 31 octombrie 2004),
înlocuitor de paroh la Cârlibaba (1 noiembrie 2004 - 31 martie 2005),
preot pensionar la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi (1 aprilie 2005 - 30 septembrie 2005),
Solca (1 octombrie 2005 - 213),
Bârnova (2013 - ).
Este preot pensionar de la 23 martie 2001.

50 de ani de Preoție –

29.06.1965 – Alba-Iulia

pr. Budău Mihai, sr.

pr. Budulai Ieronim
pr. Doboş Iosif
pr. Donea Leonard    
ep. Gherghel Petru    
pr. Jicmon Ioan          
pr. Patraşcu Petru (+)     
pr. Tamaş Ioan           

(sursă:  http://www.ercis.ro/dieceza/preoti/index.asp?id=72).


† Sfânta Familie: Isus, Maria şi Iosif - Misiunea fiecărei persoane în viaţa de familie (omilie)

Prezentarea lui Isus în templu

Evanghelia – Luca 2,22-40: După ce s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, l-au dus la Ierusalim ca să-l ofere Domnului, după cum este scris în Legea Domnului: Orice prim născut de parte bărbătească va fi declarat sfânt pentru Domnul şi să aducă jertfă, după cum este scris în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Şi iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon şi acesta era un om drept şi evlavios care aştepta consolarea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului. A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus, ca să îndeplinească prescrierile Legii cu privire la el, l-a luat în braţele sale şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu spunând: “Acum eliberează-l, Stăpâne, pe slujitorul tău în pace, după cuvântul tău, pentru că ochii mei au văzut mântuirea ta pe care ai pregătit-o în faţa tuturor popoarelor: lumină spre luminarea neamurilor şi spre gloria poporului tău Israel!” Tatăl şi mama lui se mirau de cele spuse despre el. Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: “Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn care va stârni împotrivire – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar ţie, o sabie îţi va străpunge sufletul”. Era acolo şi Ana, profetesa, fiica lui Fanuel, din tribul lui Aşer. Aceasta era mult înaintată în vârstă. După ce trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria ei, era acum văduvă şi ajunsese la optzeci şi patru de ani. Ea nu părăsea templul, slujind zi şi noapte prin posturi şi rugăciuni. Venind şi ea chiar la aceeaşi oră, îl preamărea pe Dumnezeu şi vorbea despre [copil] tuturor celor care aşteptau eliberarea Ierusalimului. Când au împlinit toate după Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Iar copilul creştea şi se întărea, plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra lui.

 Omilie

 

 

Templul din Ierusalim. Simeon şi Ana, doi bătrâni merg la locul de rugăciune şi-l întâlnesc pe Mesia; sunt simbolul întregii aşteptări a lui Israel, al acelor săraci ai lui Dumnezeu care invocă ziua în care Dumnezeu avea să ofere darul său şi să-l trimită pe Mesia. Iosif şi Maria merg în „casa lui Dumnezeu pentru a împlini Legea”.

 

Nu este vorba de gesturi goale, dar pline de semnificaţie, înăuntrul lor este viaţă, se revarsă în viaţa zilnică şi o transformă. Tocmai în acest ţesut viu al acestor zile de credinţă şi de speranţă realizează Duhul această întâlnire. Este o întâlnire de bucurie şi de lumină.

 

Cuvintele lui Simeon sunt splendide. Noi le recităm în fiecare seară, în rugăciunea de seară – „Completoriu” –, înainte de culcare. Ochilor trupului se prezintă doar un copil, însoţit de părinţii săi de condiţie modestă. Dar în ochii credinţei tocmai acel copil este mântuirea lumii, lumina dăruită oricărui om, bucuria poporului său.

 

Cuvintele bătrânului Simeon sunt pline de fericire. Dar nu lipseşte o obscuritate aparte, o profeţie, o prevestire de durere şi de tragedie. Acea „sabie” care străpunge şi se înfinge în sufletul Mariei schiţează refuzul care va fi rezervat lui Cristos, separarea dintre cel care îl acceptă şi cel care îl refuză şi trecerea dificilă prin suferinţă pe care mama sa va trebui să o înfrunte împreună cu Fiul răstignit.

 

Ceea ce are loc în templu nu priveşte numai personajele pe care le-am amintit... Este istoria oricărei familii creştine, a întâlnirilor sale cu Domnul, a momentelor fericite şi dureroase. Este istoria credinţei sale, a vieţii sale aparent asemănătoare cu aceea a atâtor alte persoane, dar străbătută de prezenţa lui Dumnezeu.

 

Părăsind templu ne aflăm la Nazaret. Acolo, în viaţa de fiecare zi, întreţesută de oboseală şi speranţă, se pregăteşte mântuirea pe care Dumnezeu o oferă oricărui om.

 

În oboseală şi speranţa fiecărei zile familiile noastre poartă înainte lucrarea lor, în vocaţia şi în misiunea pe care ne-a dat-o Dumnezeu.

 

(pr. Roberto Rossi [28.12.2008]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa:

http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=14356).

 

Gândul zilei - familia

 

„Indisolubilitatea absolută a legăturii

conjugale nu este înţeleasă în întregime

 decât plasându-te în centrul credinţei catolice,
care face din căsătorie un sacrament.

Că acest adevăr supranatural nu contrazice

deloc legea naturală care conduce

societăţile umane, nu mă îndoiesc,

dar este greu a o face acceptată

fără discuţie de spiritele rău informate

despre dogmele noastre,

şi care nu ştiu că divorţul a fost autorizat

sau tolerat cândva de toate legislaţiile,

aici fiind cuprinsă şi cea a lui Moise”

(Georges Bernanos, „La loi et les moeurs” (mars 1941)

în Georges Bernanos, Le Chemin de la Croix-des-Âmes,
EEC II, 307).

 

Căsătoria comunitate de iubire



Un nou copil în familie...

 

Familia de astăzi este, în mod evident, diferită de cea a bunicilor noștri. Romane, filme, teatru, emisiuni de televiziune aduc în prim plan modelul unei familii rupte de cea clasică. Numeroase căsnicii traversează o criză evidentă: cea afectivă, criza unității marcată prin divorț afectiv sau real, precum și alte tipuri de criză: cea a fecundității (prin devalorizarea, trivializarea sensului fecundității care este cel al dăruirii); iar în la treilea rând, criza sacramentală ce se manifestă prin existența din ce în ce mai frecvent a căsătoriilor „libere”, temporare.

Ce putem face pentru a salva această valoare socială și religioasă? Iată o întrebare la care vă invit să răspundeți gândindu-vă la aspectele pe care le observați în privința schimbărilor ce s-au petrecut în viața matrimonială, din punct de vedere al obișnuințelor, al modului de viață, al practicii morale și religioase. Să vă gândiți, de asemenea, care ar fi valorile ce ar salva familia amenințată de pericole.