† Duminica a 5-a a Paştelui [B]: Comuniune cu Domnul [2 mai 2021]

Tăierea viei...

Comuniune cu Domnul

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (2 mai 2021) 

Lecturi: Faptele Apostolilor 9,26-31; 1Ioan 3,18-24; Evanghelia Ioan 15,1-8; lecturi biblice

Omilie

Suntem în timpul Paștelui. Evanghelistul Ioan folosește imaginea viței de vie pentru a prezenta relația lui Isus cu discipolii săi. Aceste cuvinte sunt destinate să insufle încredere în noua comunitate creștină care crește și merge mereu cu speranță printre situațiile care ne pot fi evitate. Creștini simt că trebuie să rămână uniți cu Cristos ca vița de vie, susținuți de Dumnezeu și de mărturia apostolilor. „A rămâne” în comuniune cu Domnul! Cuvântul se referă la alegerea lui Cristos. Pentru a fi validă această alegere trebuie reînnoită în fiecare moment. Iată ce înseamnă „a rămâne” cu Isus: este o alegere continuă. A doua lectură (1In 3,18-24) vorbește despre comuniunea cu Isus prin iubirea activă și acțiunea Duhului: este comunitatea creștinilor, adică Biserica. Trebuie să-l aleagă continuu pe Cristos în diferitele impasuri ale istoriei, mergând și crescând în număr prin mângâierea Duhului. În prima lectură (Fap 9,26-31) continuă relatarea întâlnirii dintre Paul cu comunitatea Bisericii din Ierusalim unde este marginalizat căci toţi se temeau de el. Doar Barnaba îi face loc în comunitate. Evanghelia prezintă viață trăită în întregime de Isus sub asemănarea viței de vie și a mlădițelor pentru a face să se înțeleagă unirea care există între Isus și discipoli săi. Dumnezeu a făcut ca tulpina străveche și sterilă a viței de vie să încolțească în ziua de Paști, ca o viță nouă: este Cristos înviat, adevărata viță de vie. Isus este vița, discipolii alcătuiesc ramurile. Este comuniune cu Domnul. Dumnezeu așteaptă fructe: dreptate, sinceritate, iubire. Grădinarul – ca viticultor –  curăță și taie via ca să crească să dea roade bogate.

Sfânta Ecaterina de Siena [29 aprilie]

Sf. Ecaterina de Siena (1746) de Giovanni Battista Tiepolo

Sfânta Ecaterina de Siena (1347-1380), 

doctor al Bisericii, fecioară

„I-ai dat harul să pătrundă misterele insondabile ale vieţii tale divine şi să iubească Biserica ta cu o inimă mare şi plină de pasiune. În tăcerea unei asidue rugăciuni, contempla frumuseţea ta, şi în faţa discordiilor şi a schismei, ea îşi ridica vocea plină de însufleţire, ca să se refacă unitatea fiilor tăi” [1].

În evul mediu târziu, în domeniul civil, ca şi în cel bisericesc, oamenii se sfâşiau în lupte interne, provocând războaie între state şi schismă în Biserică, chiar riscul supravieţuirii civilizaţiei creştine în faţa pericolului tot mai ameninţător al musulmanilor. Dumnezeu a ridicat atunci femei ca sfânta Brigitta a Suediei şi sfânta Ecaterina de Siena, care, prin carismele lor, au încercat să aducă pace în suflete şi să reconstruiască unitatea Bisericii, dând o contribuţie importantă, în unele aspecte bine determinate, la civilizaţia europeană.

Ecaterina Benincasa s-a născut la Siena, în cartierul popular Fontebranda, dintr-o familie de zugravi, în anul 1347. Era al douăzeci şi patrulea copil dintre cei douăzeci şi cinci ai soţilor Jacopo Benincasa şi Lapa Piagenti. La 6 ani, i-a apărut, într-o mare lumină, Isus îmbrăcat în veşminte pontificale şi înconjurat de o mulţime de sfinţi, printre care i-a recunoscut pe sfântul Petru, sfântul Paul şi sfântul Ioan. La 7 ani, în prezenţa sfintei Fecioare, se oferea ca mireasă lui Isus, pentru totdeauna, având pe deplin conştiinţa valorii acestui vot, aşa cum ea însăşi o va declara mai târziu confesorului ei.