Pentru creştini, căsătoria, care îşi are originea
în Dumnezeu creatorul, implică pe lângă aceasta, o adevărată vocaţie la un
statut particular şi o viaţă binecuvântată. Această vocaţie, pentru a putea fi
dusă la maturizare, cere o pregătire adecvată şi specială, şi un drum specific
de credinţă şi de dragoste, cu atât mai mult cu cât această vocaţie este dată
cuplului pentru binele Bisericii şi al societăţii. Şi aceasta, cu toată
semnificaţia şi forţa unui angajament public, luat înaintea lui Dumnezeu şi a societăţii,
care vrea să depăşească limitele individuale.
Căsătoria, ca comunitate de viaţă şi de iubire,
fie ca instituţie divină naturală, fie ca sacrament, oricare ar fi
dificultăţile prezente, păstrează întotdeauna în sine un izvor de energie
formidabil (cf. FC 43), care cu
mărturia soţilor, poate deveni o Veste Bună, şi poate să contribuie puternic la
noua evanghelizare şi să asigure viitorul societăţii. Asemenea energii cer
întotdeauna să fie descoperite, preţuite şi valorizate de soţii înşişi şi de
comunitatea eclezială în faza care precede celebrarea căsătoriei şi constituie
pregătirea la aceasta.
(Consiliu
Pontifical pentru Familie, Pregătirea la
sacramentul Căsătoriei, nr. 9-10).
