«Pentru că sunt evreu!... Evreul
n-are ochi?... Evreul n-are mâini, organe, nu e slab și nu e gras, nare
simțuri, dureri și patimi?... Nu se hrănește și el cu aceeași hrană? Nu-l
rănești cu aceleași arme?... Nu zace de aceleași boli?... Nu se vindecă cu aceleași
leacuri? Nu-i e cald și nu-i e frig și lui, tot vara și tot iarna, ca și
creștinul?... Dacă mă înțepi, nu sângerez? Dacă mă gâdili, nu chicotesc? Dacă îmi dai otravă, nu mă
sfârșesc?... Și dacă voi ne asupriți, noi să nu ne răzbunăm?... Dacă suntem la
fel cu voi, în toate celelalte, vă vom semăna și întru aceasta! Dacă un evreu
asuprește pe un creștin, care este smerenia creștinului? Răzbunarea! Dacă un
creștin asuprește pe un evreu, care va fi răzbunarea evreului, după câte a
văzut, la voi, creștinii?... Răzbunarea, vezi bine! Neomenia pe care mi-o
predici, voi face-o faptă și, ar fi rău, da n-aș trece dincolo de ce m-ai
învățat!... (Shakespeare W., Neguțătorul
din Veneția, Actul III, scena I, trad. Galaction Gala).
Prin aceste cuvinte puse pe
buzele lui Shylock, acum aproape patru sute de ani, în ambianța hazlie a unei
comedii, William Shakespeare stigmatiza absurditatea urii și a discriminării
etnico-religioase și antisemitismul din toate timpurile atribuind
protagonistului evreu o măreție tragică, deseori greșit înțeleasă de urmașii
săi». (Soggin J. A., Israel în timpurile
biblice, Serafica, Roman 2015, pag. 9).
