† Duminica a 14-a de peste an (A): Voi, cei osteniți și împovărați [9 iulie 2017]

 Voi, cei osteniți și împovărați

[anul A]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 08:00 (9 iulie 2017)

Lecturi: Zaharia 9,9-10; Romani 8,9.11-13; Evanghelia Matei 11,25-30.

Omilie

În acest timp de vară, în care găsim un moment de liniște și pace, descoperim neașteptata revelație despre umilința lui Dumnezeu: un Mesia cu totul diferit de cum așteptau oamenii contemporani pe Isus. „Voi, cei osteniți și împovărați, veniți la mine!”

Prima lectură luată cartea profetului Zaharia (Zah 9,9-10) – scrisă în secolul al 3-lea î.Cr. – este reflectată situația comunității iudaice din cadru istoric al imperiului lui Alexandru cel Mare (356-323 î.Cr.). Profetul vrea să răspundă la întrebarea îngrijorătoare a poporului: cine conduce lumea? Alexandru sau Domnul care locuiește în Sion? 

Evreii sunt complet descurajați. Speranţa lor de restaurare este dezamăgită. Profetul intervine pentru a înviora speranţa și de a încuraja reconstrucția morală religioasă. Le reaminteşte că Dumnezeu va crea un pământ nou (cf. Zah 9,1-8). Invitația la bucurie este adresată locuitorilor Ierusalimului: „Veseleşte-te mult, fiică a Sionului! Strigă de bucurie, fiică a Ierusalimului!” (v. 9). Dar cine este această „fiica Sionului şi a Ierusalimului”? Istoric vorbind, cu acest nume probabil era desemnat un cartier nou din Ierusalim situat lângă templu şi aşezat spre nord. Era locuit de acel „rest” de evrei din regatul lui Israel care scăpase de distrugerea Samariei (721 d.Cr.) de către Asiria şi de deportarea locuitorilor săi. Aceşti evrei s-au salvat pentru că erau dintre cei mai săraci din ţară, nu contau deloc: erau 'anawim. Acestora le este cerut să se bucure.

Poporul hărțuit de carele de luptă fără sfârșit – pe atunci în campaniile lui Alexandru cel Mare – putea să aspire la pace? Domnul trimite în Ierusalim un rege mesianic, care se va prezintă nu ca un rege măreț, dar într-un mod umil, învingând nu cu armele violenței și jocul alianțelor politice dar cu blândețea sa. Frapează cel mai mult întâlnirea cu Mesia, umil şi paşnic. Animalul de încălecat nu este calul – un cal de război – ci un măgăruș: simbolul blândeții, al gingășiei și al bunătății. Nu se prezintă ca un cuceritor, ci ca un model de umilință și de dăruire. „Iată, regele tău vine la tine: el este […] umil şi călare pe un măgar, pe un mânz, puiul unei măgăriţe!” (v. 9). Va face să dispară ceea ce aduce aminte de război. Va instaura un viitor de pace. Mesia va fi vestitorul și constructorul păcii. Și poporul lui Israel, dacă vrea să fie victorios, va trebui să renunțe la arme: „voi nimici arcul de război” (v. 10). Pentru aceasta cetatea Ierusalimului este invitată la bucurie. El va stabili dreptatea și mântuirea. Prin cuvântul său va anunța pacea universală. Domnia sa va fi întemeiată  pe non-violență.

Lectura prezintă figura lui Mesia modest și blând (în ebraică 'anawah). Regele de care vorbește profetul Zaharia este umilit, supus; după versiunea greacă a Septuagintei (LXX) este blând, ca Isus în textul evanghelic.

În Scrisoarea către Romani (Rom 8,9.11-13) sfântul Paul ne vorbeşte despre ziua botezului nostru: am fost scufundaţi în moartea lui Cristos pentru ca să înviem împreună cu el. Nu putem trăi „sub influenţa cărnii”. „Noi nu suntem datori trupului” (v. 12), forței „cărnii”, păcatului. „Carnea” pentru Paul nu indică trupul sau sexualitatea omului, ci modul trăirii dominat de egoism și de păcat, sclavul propriei frici de moarte.

Apostolul ne recomandă „să trăim potrivit Duhului” lăsându-ne conduși de Dumnezeu – Duhul fiind o realitate divină. Creștinul aparține lui Cristos pentru că are pe Duhul Sfânt, care a făcut experiența sa în noi de a fi mort și înviat cu el. Este Duhul care pretinde să intre în posedarea credincioși pentru a răspândi în ei iubirea lui Dumnezeu. „Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui care locuieşte în voi” (v. 11). Omul este cucerit pentru sfera veșniciei. Prin Cristos, întreaga creație umană a fost „traversată” de dumnezeire și noi, intrând în acest curent de viață, vom trăi cu Cristos. Este extraordinară această veste… trupurile noastre muritoare voi fi înviate spre viața veșnică.

În Evanghelie după Matei (Matei 11,25-30), într-o rugăciune, Isus îi mulţumeşte Tatălui pentru misiunea pe care i-a încredinţat-o: aceea de a duce vestea plină de bucurie a mântuirii mai ales celor săraci şi umili. Se adresează, în a doua parte, direct spre destinatarii mesajului ca să-i mângâie şi să-i invite să-l urmeze.

Isus îl binecuvântează pe Tatăl după ce a înregistrat un insucces pastoral în trei dintre oraşele cele mai înstărite de pe malul de nord al Lacului Tiberiade din Galileea – Corazin, Betsaida şi Cafarnaum – ai căror locuitori rămân indiferenţi şi nepăsători faţă de mulţimea semnelor minunate săvârşite de Isus. Încercările şi necazurile sunt realitatea pe care Isus însuşi a experimentat-o. Incredibil! Să-l preamăreşti pe Dumnezeu după un eşec! În faţa acestui eşec, Cristos nu se descurajează, dar transformă falimentul în aducere de mulţumire Tatălui. Niciodată nu a vorbit așa Isus de Tatăl său într-un mod aşa de solemn: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici” (v. 25). Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru cei mici. Numai cei mici și săraci sunt gata să primească vestea mântuirii.   

Tuturor Domnul le spune: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! (v. 28). Lângă el veți găsi alinare deoarece el este blând și smerit. Isus face ușoare greutățile ce ne îngreunează sufletul. Dar aceste greutăți nu este posibil să fie alinate decât doar cu o singură condiţie: „Luaţi asupra voastră jugul meu!” (v. 29). Pentru a înţelege acest cuvânt, trebuie să știm ce înseamnă jug. Este o unealtă care permite unei perechi de boi să stea alături unul lângă altul. Împreună, reuşesc să tragă un atelaj pentru că este foarte greu. Pentru unul singur ar fi imposibil, dar doi ar fi puternici. Dacă Isus ne cere să luăm jugul său, este pentru a ne face să înțelegem că el vrea să poarte această greutate care ne copleșește. A lua jugul lui Isus nu înseamnă a lua asupra sa o serie de porunci, dar presupune fascinaţia unei persoane – a lui Cristos; el nu face să meargă înaintea sa legea, ci harul, bucuria vestirii împărăţiei lui Dumnezeu.

Sfântul papă Ioan al XXIII-lea, după ce a anunţat deschiderea Conciliului Vatican al II-lea, nu mai avea somn. Până într-o zi când şi-a spus: „Ioane, de ce nu dormi? Eşti tu, papa, cel care conduce Biserica sau este Duhul Sfânt? Este Duhul Sfânt, nu? Şi atunci? Dormi, Ioane!” Şi din acea zi nopţile sale au fost odihnitoare.

Să fim recunoscători sfântului Matei care ne-a permis să intrăm în intimitatea inimii lui Isus prin minunata rugăciune.

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].

---

Veniți la mine… [XIV TPA (A) - duminică, 09.07.2017]

Veniți la mine... - de Cerrato.

Evanghelia Matei 11,25-30: În acel timp, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici. Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorinţa ta. Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i reveleze. Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre! Căci jugul meu este plăcut, iar povara mea este uşoară”.

Omilie

Lecturile biblice din această duminică se regăsesc în ceea ce trăiește toată lumea. Cum să nu fii copleșit în faţa acestor suferințe, victime ale urii, violenţei şi excluderii? Riscul cel mare este de a spune că, în punctul în care suntem, nu mai este nimic de făcut. Dar iată-ne astăzi că Cuvântul lui Dumnezeu vine să ne frământe. Mesaj lui care ne este adresat prin intermediarii trimișilor săi este plin de speranţă. Chiar şi în situaţiile cele mai disperate, Domnul este acolo; el nu ne va abandona nicicând. Întotdeauna putem conta pe el.

Prima lectură ne întoarce înainte de Isus Cristos. Este după întoarcerea din exil. Evreii sunt complet descurajați. Speranţa restaurării lor este dezamăgită. Dar iată că profetul intervine energic pentru a revigora speranţa lor. Le reaminteşte că Dumnezeu va crea un univers nou. Și frapează cel mai mult caracterul umil şi paşnic a lui Mesia. Animalul său de încălecat nu este calul, un cal de război, dar pe un măgăruș, simbol blândeții. El va face să dispară tot ce aduce aminte de război. Va instaura un viitor de pace, nu numai pentru cei scăpați teferi, dar şi pentru toţi oamenii din toate naţiunile.

Iată o vestea bună ce o vom descoperi în mesajul lui Zaharia, dar în întreaga Biblie. El ne spune de iubirea înflăcărată a lui Dumnezeu pentru lumea noastră. Este o veste bună care dă mărturie tuturor martirilor de ieri și de astăzi. Violenţă, persecuţie, ură nu vor avea ultimul cuvânt de spus. Dragostea va triumfa. Suntem toți trimiși pentru a mărturisi această vestea bună pe lângă cei cu care ne vom întâlni.

În scrisoarea către romani, sfântul Paul ne vorbeşte despre împlinirea acestei promisiuni. În ziua botezului nostru, am fost scufundaţi în moartea lui Cristos pentru ca să înviem cu el. Pentru noi se trag consecinţele. Nu mai putem trăi „sub influenţa cărnii”. Carnea este păcatul care ne îndepărtează de la Dumnezeu şi ne conduce spre o fundătură. Apostolul ne recomandă „să trăim potrivit Duhului” lăsându-ne conduși de Dumnezeu. Duhul Sfânt pretinde să intre în posesia credincioșilor săi pentru a răspândi în ei iubirea care este în Dumnezeu.

Cu Evanghelia, Isus este cel care ne invită să facem un pas mai departe: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă!” (Mt 11,28). Când Isus spune aceste lucruri, în faţa lui sunt persoane pe care le întâlnește zilnic pe drumurile din Galileea, oameni simpli, săraci, bolnavi, păcătoşi, excluși... Și unii şi alţii l-au urmat pentru a asculta cuvântul său purtător de speranță. Însuşi Isus căută aceste mulţimile obosite şi epuizate „ca nişte oi fără păstor”. El le căuta pentru a le anunţa Împărăţia lui Dumnezeu şi pentru a vindeca trupurile şi duhurile lor.

Şi iată că astăzi el ne cheamă: „Vino la mine!” Le promite confort și odihnă. Această invitație a lui Isus se întinde până în zilele noastre. El vrea să ajungă la cei care sunt oprimaţi pentru condiţiile precare ale vieții. În fiecare zi, bărbaţi, femei şi copii sunt victimele urii şi ale violenţei între oameni. Din cauza războiului, mulți sunt obligaţi să părăsească totul pentru a merge pe un pământ străin. Şi cum să nu ne gândim la victimele unui sistem economic care se impune celor mai săraci ca o povară de nesuportat?

Tuturor Domnul se adresează: „Veniți la mine!” Promite să le realizeze. Lângă el va găsi odihna. Este mai bună decât toate centrele de reabilitare; poate se amelioreze bunăstarea fizică. Cristos poate face ușoare aceste greutăți care îngreunează sufletul nostru. Dar aceste greutăți nu va fi posibil decât doar cu o singură condiţie: „Luaţi asupra voastră jugul meu”. Pentru a înţelege acest cuvânt, trebuie să știm ce înseamnă jug: este o unealtă care permite unei perechi de boi să stea alături unul de altul. Împreună, reuşesc să tragă un atelaj [n. tr. animalele împreună cu vehiculul pe care îl trag] care ar putea fi foarte greu. Pentru unul singur nu ar fi posibil, dar doi ar fi mai puternici.

Dacă Isus ne cere să luăm jugul său, este pentru a ne face să înțelegem că el vrea să poarte această greutate care ne copleșește, a suferinţei, a bolii, a singurătății, a oboselii. Şi nu uităm pe toţi cei care sunt epuizați de încercările vieții. Suntem ca purtătorii Evangheliei care aduce un om paralizat la Isus. Credinţa purtătorilor [n. tr. hamalilor] îl va salva. Nu putem merge la Isus fără ei.

Venind împreună la biserică, am venit la Isus. El ne primește pentru a ne revigora credinţa, speranța şi iubirea noastră. Numai el are „cuvintele Vieţii Veşnice”. Să fie întotdeauna cu noi și noi întotdeauna cu el pentru a fi martori credincioşi pe lângă toți cei care îi va pune pe drumul nostru.

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:  

http://dimancheprochain.org/6960-homelie-du-14eme-dimanche-du-temps-ordinaire-4/).

Îngăduie, Doamne, să-mi închei rugăciunea...

Aleg iubirea…

… pentru că ea nu-i trecătoare.
… pentru că ea îmbogăţeşte şi te face frumos.
… pentru că ea scoate la lumină bunătatea şi frumosul.
… pentru că ea nu-mi cere nimic în schimb.
… pentru că ea mă acceptă aşa cum sunt.
… pentru că oricâtă iubire aş dărui am din ce în ce mai multă.
… pentru că ea dă valoare şi lucrurilor mici.
… pentru că ea vindecă orice rană.
… pentru că ea este răspunsul la orice întrebare.
… pentru că ea este cheia oricărei inimi.
… pentru că ea schimbă suflete şi reface vieţi.
… pentru că prin ea trăiesc, prin ea respir.
… pentru că ea îmi dă putere să renasc, să mă ridic, să iert.
… pentru că ea îmi luminează calea.
… pentru că frumuseţea fizică nu va putea niciodată să o compenseze.
… pentru că ea mă înalţă sus, mai sus de ce este pământesc.
… pentru că prin ea voi birui mereu.
… pentru că ea deschide cerul şi veşnicia.
… pentru că ea mă sfinţeşte.
… pentru că numai prin ea îl câştig pe Dumnezeu.
… pentru că ea este Dumnezeu.
… pentru că ea nu cade niciodată.
… pentru că niciun lucru pământesc nu oferă atâta fericire cât oferă iubirea.
… pentru că fără iubire viaţa nu are sens.

(sursă: http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/12917-Elena-Latan/page51).

Harul ne poate dă împlinirea...

„Doar harul ne poate consola de existență

sau ne poate dărui împlinirea,

cerul pe pământ și în inimă”.

(Eugen Ionescu).

„Numai harul poate da sentimentul

sau certitudinea că lumea este adevărată, substanţială.

Numai realitatea metafizică poate da plenitudine,

un conţinut realităţii cotidiene care,

altfel, mi se pare goală, suspendată în neant”.

(Eugen Ionescu).