Voi, cei osteniți și împovărați
[anul A]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 08:00 (9 iulie 2017)
Lecturi: Zaharia 9,9-10; Romani 8,9.11-13; Evanghelia Matei 11,25-30.
Omilie
În
acest timp de vară, în care găsim un moment de liniște și pace, descoperim neașteptata
revelație despre umilința lui Dumnezeu: un Mesia cu totul diferit de cum
așteptau oamenii contemporani pe Isus. „Voi, cei osteniți și împovărați, veniți
la mine!”
Prima
lectură luată cartea profetului Zaharia (Zah 9,9-10) – scrisă în secolul al 3-lea î.Cr. – este reflectată
situația comunității iudaice din cadru istoric al imperiului lui Alexandru cel
Mare (356-323 î.Cr.). Profetul vrea
să răspundă la întrebarea îngrijorătoare a poporului: cine conduce lumea? Alexandru sau Domnul care locuiește în Sion?
Evreii
sunt complet descurajați. Speranţa lor de restaurare este dezamăgită. Profetul
intervine pentru a înviora speranţa și de a încuraja reconstrucția morală
religioasă. Le reaminteşte că Dumnezeu va crea un pământ nou (cf. Zah 9,1-8). Invitația la bucurie este
adresată locuitorilor Ierusalimului: „Veseleşte-te mult, fiică a Sionului! Strigă
de bucurie, fiică a Ierusalimului!” (v. 9). Dar cine este această „fiica
Sionului şi a Ierusalimului”? Istoric vorbind, cu acest nume probabil era
desemnat un cartier nou din Ierusalim situat lângă templu şi aşezat spre nord.
Era locuit de acel „rest” de evrei din regatul lui Israel care scăpase de
distrugerea Samariei (721 d.Cr.) de către Asiria şi de deportarea locuitorilor
săi. Aceşti evrei s-au salvat pentru că erau dintre cei mai săraci din ţară, nu
contau deloc: erau 'anawim. Acestora le
este cerut să se bucure.
Poporul
hărțuit de carele de luptă fără sfârșit – pe atunci în campaniile lui Alexandru
cel Mare – putea să aspire la pace? Domnul trimite în Ierusalim un rege
mesianic, care se va prezintă nu ca un rege măreț, dar într-un mod umil, învingând
nu cu armele violenței și jocul alianțelor politice dar cu blândețea sa. Frapează
cel mai mult întâlnirea cu Mesia, umil şi paşnic. Animalul de încălecat nu este
calul – un cal de război – ci un măgăruș: simbolul blândeții, al gingășiei și
al bunătății. Nu se prezintă ca un cuceritor, ci ca un model de umilință și de
dăruire. „Iată, regele tău vine la tine: el este […] umil şi călare pe un
măgar, pe un mânz, puiul unei măgăriţe!” (v. 9). Va face să dispară ceea ce aduce
aminte de război. Va instaura un viitor de pace. Mesia va fi vestitorul și
constructorul păcii. Și poporul lui Israel, dacă vrea să fie victorios, va
trebui să renunțe la arme: „voi nimici arcul de război” (v. 10). Pentru aceasta
cetatea Ierusalimului este invitată la bucurie. El va stabili dreptatea și
mântuirea. Prin cuvântul său va anunța pacea universală. Domnia sa va fi
întemeiată pe non-violență.
Lectura prezintă figura lui Mesia
modest și blând (în ebraică 'anawah). Regele de care vorbește profetul
Zaharia este umilit, supus; după versiunea greacă a Septuagintei (LXX) este
blând, ca Isus în textul evanghelic.
În Scrisoarea către Romani (Rom 8,9.11-13) sfântul
Paul ne vorbeşte despre ziua botezului nostru: am fost scufundaţi în moartea
lui Cristos pentru ca să înviem împreună cu el. Nu putem trăi „sub influenţa
cărnii”. „Noi nu suntem datori trupului” (v. 12), forței „cărnii”, păcatului. „Carnea”
pentru Paul nu indică trupul sau sexualitatea omului, ci modul trăirii dominat
de egoism și de păcat, sclavul propriei frici de moarte.
Apostolul ne recomandă „să trăim
potrivit Duhului” lăsându-ne conduși de Dumnezeu – Duhul fiind o realitate
divină. Creștinul aparține lui Cristos pentru că are pe Duhul Sfânt, care a
făcut experiența sa în noi de a fi mort și înviat cu el. Este Duhul care pretinde
să intre în posedarea credincioși pentru a răspândi în ei iubirea lui Dumnezeu.
„Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi,
cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre
muritoare, prin Duhul lui care locuieşte în voi” (v. 11). Omul este cucerit
pentru sfera veșniciei. Prin Cristos, întreaga creație umană a fost
„traversată” de dumnezeire și noi, intrând în acest curent de viață, vom trăi
cu Cristos. Este extraordinară această veste… trupurile noastre muritoare voi
fi înviate spre viața veșnică.
În Evanghelie după Matei (Matei
11,25-30), într-o
rugăciune, Isus îi mulţumeşte Tatălui pentru misiunea pe care i-a
încredinţat-o: aceea de a duce vestea plină de bucurie a mântuirii mai ales celor
săraci şi umili. Se adresează, în a doua parte, direct spre destinatarii
mesajului ca să-i mângâie şi să-i invite să-l urmeze.
Isus
îl binecuvântează pe Tatăl după ce a înregistrat un insucces pastoral în trei
dintre oraşele cele mai înstărite de pe malul de nord al Lacului Tiberiade din
Galileea – Corazin, Betsaida şi Cafarnaum – ai căror locuitori rămân
indiferenţi şi nepăsători faţă de mulţimea semnelor minunate săvârşite de Isus.
Încercările şi necazurile sunt realitatea pe care Isus însuşi a experimentat-o.
Incredibil! Să-l preamăreşti pe Dumnezeu după un eşec! În faţa acestui eşec,
Cristos nu se descurajează, dar transformă falimentul în aducere de mulţumire
Tatălui. Niciodată nu a vorbit așa Isus de Tatăl său într-un mod aşa de solemn:
„Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns
acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici” (v. 25). Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru cei
mici. Numai cei mici și săraci sunt
gata să primească vestea mântuirii.
Tuturor Domnul le spune: „Veniţi
la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! (v. 28). Lângă
el veți găsi alinare deoarece el este blând și smerit. Isus face ușoare
greutățile ce ne îngreunează sufletul. Dar aceste greutăți nu este posibil să
fie alinate decât doar cu o singură condiţie: „Luaţi asupra voastră jugul meu!”
(v. 29). Pentru a înţelege acest cuvânt, trebuie să știm ce înseamnă jug. Este
o unealtă care permite unei perechi de boi să stea alături unul lângă altul.
Împreună, reuşesc să tragă un atelaj pentru că este foarte greu. Pentru unul
singur ar fi imposibil, dar doi ar fi puternici. Dacă Isus ne cere să luăm
jugul său, este pentru a ne face să înțelegem că el vrea să poarte această
greutate care ne copleșește. A lua jugul lui Isus nu înseamnă a lua asupra sa o
serie de porunci, dar presupune fascinaţia unei persoane – a lui Cristos; el nu
face să meargă înaintea sa legea, ci harul, bucuria vestirii împărăţiei lui
Dumnezeu.
Sfântul papă Ioan al XXIII-lea, după ce a anunţat deschiderea
Conciliului Vatican al II-lea, nu mai avea somn. Până într-o zi când şi-a spus:
„Ioane, de ce nu dormi? Eşti tu, papa, cel care conduce Biserica sau este Duhul
Sfânt? Este Duhul Sfânt, nu? Şi atunci? Dormi, Ioane!” Şi din acea zi nopţile
sale au fost odihnitoare.
Să fim recunoscători sfântului
Matei care ne-a permis să intrăm în intimitatea inimii lui Isus prin minunata
rugăciune.
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu