† Botezul Domnului [A]: „Epifania” harului [11 ianuarie 2026]

 

„Epifania” harului

Lecturi biblice: Isaia 42,1-4.6-7; Faptele Apostolilor 10,34-38; Evanghelia Matei 3,13-17; lecturi biblice

Omilie

Botezul Domnului reprezintă momentul inițial, fundamental al slujirii mesianice a lui Isus. Episod relatat de toți evangheliștii demonstrează importanța sa în întrupare. E un eveniment „scandalos”, deoarece botezul lui Ioan presupunea o stare de păcat și cerea convertirea. Domnul se prezintă la botezul lui Ioan ca un păcătos, dar în realitate împlinește un act de convertire în numele umanității întregi. Astfel omenirea păcătoasă își poate începe pelerinajul înapoi la Dumnezeu. În acel moment, Isus, ca om, primește consacrarea mesianică prin revărsarea Duhului. Lecturile din această duminică încep cu prima cântare a „slujitorului Domnului”: „Iată slujitorul meu pe care îl sprijin, alesul meu în care sufletul meu îşi găseşte plăcerea! […] «Eu, Domnul […] te-am luat de mână […] să deschizi ochii celor orbi, să-i scoţi din închisoare pe cei captivi şi din temniţă, pe cei care locuiesc în întuneric»” (Is 42,1.6-7). În Evanghelie, primul dintre cele două elemente este prezența intervenției lui Dumnezeu: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea!” (Mt 3,17), în timp ce al doilea se găsește relatarea: „iată că s-au deschis cerurile şi l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi venind deasupra lui!” (Mt 3,16). A doua lectură se concentrează pe consacrarea lui Cristos în Duh: „voi ştiţi ceea ce s-a petrecut în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a predicat Ioan: cum l-a uns Dumnezeu pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt şi cu putere” (Fap 10,37-38). Liturgia Cuvântului de astăzi este destul de clară: sensul mesinianității care a impresionat pe evangheliști constă în solidaritatea lui Isus cu omenirea păcătoasă. Lucrarea Mesiei începe cu o scufundare „scandaloasă” în păcatul lumii. Domnul își asumă responsabilitatea pentru păcat și îi cere iertare lui Dumnezeu în numele tuturor. Este „epifania” harului!

† Epifania Domnului: Steaua strălucește – lumină pentru toate neamurile [6 ianuarie 2026]

 Steaua strălucește – lumină pentru toate neamurile

Lecturi biblice: Isaia 60,1-6; Efeseni 3,2-3a.5-6; Evanghelia Matei 2,1-12; lecturi biblice

Omilie

Celebrarea Epifaniei, adică [literalmente] prezența lui Isus, arătarea sau revelarea este însoțită de întâlnirea magilor călăuziți de o stea. Cele trei lecturi ale manifestării Domnului ne invită să ne ridicăm capetele spre a scruta noile aurore care luminează istoria oamenilor și a popoarelor. Liturgia începe cu prezentarea solemnă a Ierusalimului – cetate sfântă – pe care Dumnezeu o construiește „la timpul său”, pe ruinele orașului antic (cf. Is 60,17-22). Vin regii Orientali și firmamentul este luminat: „peste tine va răsări Domnul şi gloria lui se va vedea deasupra ta” (Is 60,2). Simbolurile se suprapun realitații, ce slujesc pentru a o evidenția și a o proclama în modul cel mai convingător, căci e învăluit de lumină, ce luminează drumul popoarelor [prima lectură]. Odată cu venirea lui Cristos, istoria și-a schimbat cursul; toate popoarele sunt invitate să devină parte a planului lui Dumnezeu: e „misterului” lui Isus și sosirea „magilor” la Ierusalim în căutarea Mesiei [evanghelia]. „Economia harului lui Dumnezeu” care s-a „revelat acum sfinţilor apostoli şi profeţi prin Duhul: că păgânii sunt împreună-moştenitori, formează un singur trup şi sunt împreună părtaşi ai promisiunii, în Cristos Isus, prin evanghelie” (Ef 3,5-6). Păgânii sunt chemați să facă parte din „moștenirea sfinților” [a doua lectură]. Căci steaua strălucește – lumină pentru toate neamurile!

† Duminica a 2-a după Crăciun: Și-a pus „cortul” printre noi! [4 ianuarie 2026]

Și-a pus „cortul” printre noi!

Lecturi biblice: Ben Sirah 24,1-2.8-12 (Neo-Vulgata 24,1-4.12-16); Efeseni 1,3-6.15-18; Evanghelia Ioan 1,1-18; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi este construită în întregime între cei doi poli ale preexistenței lui Isus și a coborârii din ceruri pe pământ. Prima lectură descrie drumul înțelepciunii care coboară de pe tronul său ceresc și merge să locuiască în Ierusalim: „Atunci, Creatorul a toate mi-a poruncit, şi cel care m-a creat mi-a stabilit cortul şi mi-a zis: «În Iacob să locuieşti şi în Israel să ai moştenire! Înfige-ţi rădăcinile tale între aleşii mei!»” (Sir 24,8). Evanghelia relatează coborârea „Cuvântului lui Dumnezeu”, care a fost în veșnicie cu Dumnezeu coborând să locuiască între oameni – și-a pus „cortul” printre noi: „Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi!” (In 1,14). A doua lectură preia tema preexistenței lui Cristos, legând-o de cea a predestinației creștinilor: „în iubire, el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos, după placul voinţei sale, spre lauda gloriei harului său, cu care ne-a copleşit în Fiul său preaiubit” (Ef 1,5-6). Cele trei texte scripturistice din această duminică corespund între ele datorită genului literar: sunt trei imnuri. Corespund mișcării tematice constând din ideile: preexistență, predestinație și coborâre.

† Sfânta Maria, mama lui Dumnezeu [Anul Nou]: Misterul maternității divine a Mariei [1 ianuarie 2026]

 Misterul maternității divine a Mariei

Lecturi biblice: Numeri 6,22-27; Galateni 4,4-7; Evanghelia Luca 2,16-21.

Omilie

Creștinii au legat sărbătorile la început de an cu o motivație a credinței. Înainte de Conciliu Vatican al II-lea se celebra „circumcizia lui Isus” opt zile după nașterea sa (cf. Lc 2,21). Apoi, această zi este dedicată „Mariei, mama lui Dumnezeu”, și începând cu 1 ianuarie 1968, prin voința papei Paul al VI-lea, a devenit „Ziua Mondială de rugăciune pentru Pace”. Lecturile biblice reflectă diverse teme: binecuvântarea pentru începutul noului an cu pace [prima lectură]; Maria, modelul oricărei mame și a discipolului [în evanghelia de astăzi]; reflectăm asupra timpului și a plinătății de care vorbește apostolul Paul – „când a venit împlinirea timpului” (Gal 4,4) – și cu filiațiunea divină [a doua lectură]; uimirea păstorilor în fața iubirii lui Dumnezeu și cu numele cu care Domnul vrea să fie identificat și invocat – Isus, căci „Dumnezeu salvează” [evanghelia]. Zilele omului și timpul lui Dumnezeu sunt împletite făcând să te naști și să mori într-un timp favorabil, un loc potrivit și binecuvântat. Să ne ajute sfânta Maria, tot timpul anului, cu har și cu pace de la Dumnezeu, prin Fiul său.

† Sfânta Familie: Isus, Maria şi Iosif [A]: Viața de căsătorie trăită în credință [28 decembrie 2025]

Fuga in Egipt - de Draghici Catalin.

Viața de căsătorie trăită în credință

Lecturi biblice: Ben Sirah 3,3-7.14-17a; Coloseni 3,12-21; Evanghelia Matei 2,13-15.19-23; lecturi biblice

Omilie

Solemnitatea Sfintei Familii cade în timpul Crăciunului. Celebrând nașterea Domnului, gândurile comunității creștine se îndreaptă în mod natural către familia care l-a primit pe Isus pentru prima dată. Nu este o coincidență faptul că liturgia de astăzi se deschide cu un text din Ben Sirah dedicat tocmai relației dintre părinți și copii. În a doua lectură, apostolul Paul descrie familia creștină ca o mică comunitate vindecată de cuvântul Domnului. Evanghelia după Matei se concentrează asupra vieții familiei lui Iosif, Mariei și a lui Isus cu deschiderea la voința lui Dumnezeu. Lecturile sunt structurate în jurul temei familiei: se concentrează pe îndatoririle copiilor față de părinții lor [prima lectură] și descrie familia creștină în totalitatea relațiilor sale [lectura a doua]; în cele din urmă, evanghelia se focalizează doar pe viața de căsătorie trăită în credință.

† Sfântul Ștefan, primul martir: Este noutatea creștinismului [26 decembrie 2025]

 

Martyrdom of St. Stephen - Copy after Charles Lebrun.

Este noutatea creștinismului

Lecturi biblice: Fapte 6,8-10; 7,54-60; Evanghelia Matei 10,5.17-22; lecturi biblice

Omilie

În fiecare an suntem surprinşi de frumuseţea zilei de Nașterea Domnului şi că a doua zi urmează culoarea roşie, a sângelui: e primului martir, sfântul Ştefan. Este prima naştere a omului pentru cer. Liturgia Bisericii este realistă. Bucuria şi durerea exprimate în viaţa lui Isus continuă în istoria Bisericii și a martorilor săi. Încă nu am terminat de sărbătorit bucuria nașterii pruncului când liturgia ne cufundă în misterul morții. Astăzi rămânem uluiți în fața unei gloate înfuriate, înarmată cu pietre, care ucide un martor al credinței în Isus Cristos. Liturgia ne propune un convertit care provine din lumea grecilor: „crescând numărul discipolilora, eleniştii murmurau împotriva evreilor pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în slujirea de fiecare zi. […]  I-au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip” (Fap 6,1.5) și pe alții, până la șapte diaconi. Ștefan l-a recunoscut pe Isus ca Mesia. Acum discută cu „fiii lui Abraham” pentru a-i convinge că omul pe care l-au ucis este Mesia, mult așteptat de ei; cei care îl așteptau cu neliniște și ardoare pe Mesia au ajuns să-l răstignească. „S-au ridicat […] ca să discute cu Ștefan, dar nu puteau să se opună înțelepciunii și duhului cu care vorbea” (Fap 6,9.10). Este rodul Duhului Sfânt, focul Rusalilor; este noutatea creștinismului!

† Nașterea Domnului – ziua: Manifestarea harului și adevărului lui Dumnezeu în „Cuvânt” [25 decembrie 2025]

 

Manifestarea harului și adevărului lui Dumnezeu în „Cuvânt”

Lecturi biblice: Isaia 52,7-10; Evrei 1,1-6; Evanghelia Ioan 1,1-18; lecturi biblice

Omilie

Nașterea lui Isus este „Cuvântul” lui Dumnezeu întrupat [Logos-ul – în greacă]. Domnul a intrat în lume pentru a ne mântui. Devenind „fiu” al lui Dumnezeu, omul se poate întoarce către Dumnezeu și îl poate numi „Tată”. Nașterea Domnului este manifestarea lui Emanuel, adică Dumnezeu-cu-noi. Atenția este concentrată asupra lui Isus ca vestitor al mântuirii ce trebuie să ajungă la întreaga omenire. Liturgia de astăzi reprezintă punctul culminant al sărbătorii nașterii cu textele provocatoare. Prima lectură este luată din cartea profetului Isaia și anunță vestea mântuirii ce este aproape. Deși Israel rămâne principalul destinatar al acestei vestiri, ea are un caracter universal: „Domnul şi-a descoperit braţul său cel sfânt înaintea tuturor popoarelor, căci au văzut toate marginile pământului mântuirea Dumnezeului nostru” (Is 52,10). Textul evanghelic este luat din prologul sfântului Ioan, care subliniază natura divină a pruncului, afirmând că el există chiar înainte de nașterea sa: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu” (In 1,1-2). A doua lectură este luată din prefața Scrisoarii către Evrei care reia tema divinității lui Cristos și lucrării sale de răscumpărare: „După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul. […] Acesta, fiind strălucirea gloriei şi chipul fiinţei sale […] a săvârşit purificarea păcatelor, s-a aşezat la dreapta maiestăţii, în ceruri” (Evr 1,1-2.3). Să medităm la aceste evenimente, cu credință.

† Nașterea Domnului – noapte: Să devenim mici ca să-l înțelegem pe Dumnezeu [24 decembrie 2025]

 

Să devenim mici ca să-l înțelegem pe Dumnezeu

Lecturi biblice: Isaia 9,2-4.6-7; Tit 2,11-14; Evanghelia Luca 2,1-14.

Omilie

Liturgia Nașterii Domnului din această noapte prezintă trei texte biblice unite între ele de contrastul dintre întuneric și lumină. Prima lectură vorbește despre un popor care umblă în întuneric și despre lumina care strălucește asupra lor: „Căci un prunc ni s-a născut nouă, un fiu ni s-a dat nouă; semnul puterii este pe umerii lui. Numele lui este: «sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, principe al păcii»” (Is 9,6). Evanghelia relatează nașterea lui Isus, care a avut loc noaptea, dar o noapte al cărei întuneric este sfâșiat de o deschidere largă de lumina gloriei lui Dumnezeu: „Le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină. […] Îngerul le-a zis: «Nu vă temeţi, […] astăzi, în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul»” (Lc 2,9.10.11). A doua lectură prezintă același contrast dintre lumină și întuneric, transferând-o pe plan spiritual, opunând impietatea și dorințele lumești virtuților precum dreptatea, sobrietatea, evlavia: „harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor; ne învaţă să părăsim păcatul şi poftele lumeşti, ca să trăim […] în cumpătare, dreptate şi pietate, […] când se va arăta gloria marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor, Isus Cristos” (Tit 2,11.12.13). Trebuie să devenim mici ca să-l înțelegem pe Dumnezeu!

† Botezul Domnului [C]: Harul de a împlini botezul [12 ianuarie 2025]

Botezul lui Isus.

 Harul de a împlini botezul

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (12 ianuarie 2025)

Lecturi biblice: Isaia 40,1-5.9-11;  Tit 2,11-14; 3,4-7; Evanghelia Luca 3,15-16.21-22; lecturi biblice

Omilie

În această duminică, suntem invitați să reflectăm asupra alegerilor pe care le-a făcut Isus. Deși el este așteptatul Mesia, a mers ca mulți dintre evrei la Iordan pentru a fi botezat de Ioan. Gestul lui poate fi interpretat nu în sens moral: „nu te izola, chiar dacă ești Domnul”, ci teologic: Dumnezeu nu disprețuiește slăbiciunea, ci intră în ea, se întrupează și o răscumpără cu putere și tandrețe. Tema acestei prime duminici este botezul lui Isus, prezentat ca model pentru botezul nostru. Textele biblice sunt caracterizate de speranță. Prima lectură semnalează că timpul sclaviei s-a expirat. Profetul scrie cartea mângâierilor lui Israel. A doua lectură vestește apariția, în persoana lui Isus, a harului lui Dumnezeu și odată cu el începutul timpului mântuirii care se realizează pentru fiecare om prin botez. Să-i cerem Domnului harul de a împlini botezul cu credință!

† Epifania Domnului [A B C]: Cristos este Domnul – să-l adorăm [6 ianuarie 2025]

 Cristos este Domnul – să-l adorăm

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (6 ianuarie 2025)

Lecturi biblice: Isaia 60,1-6; Efeseni 3,2-3a.5-6; Evanghelia Matei 2,1-12; lecturi biblice

Omilie

Cele trei lecturi ale manifestării Domnului Cristos [Epifania] ne stimulează să privim înainte, să ridicăm capul pentru a privi zorii zilei celei noi ce luminează istoria oamenilor și a popoarelor. Vederea Ierusalimului care, îmbrăcat în lumină, luminează calea poporului, este prima lectură. Păgânii sunt chemați să facă parte la moștenirea sfinților: este a doua lectură. Sosirea la Ierusalim a străinilor – numiți magi – în căutarea lui Mesia, este evanghelia de astăzi. Sunt mărturii ale gernenilor de viață care se nasc între crăpăturile unei umanități prea des închise în frică. Să ne deschidem Domnului în lumina sa!

A 2-a duminică după Crăciun: Isus s-a stabilit între noi și a umplut realitatea cu prezența sa [5 ianuarie 2025]

 

Cuvântul [Logos-ul] dat de Dumnezeu.

Isus s-a stabilit între noi și a umplut realitatea cu prezența sa

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (5 ianuarie 2025)

Lecturi biblice: Ben Sirah 24,1-2.8-12 (Neo Vulgata: Sir 24,1-4.12-16); Efeseni 1,3-6.15-18; [forma prescurtată] Evanghelia Ioan 1,1-5.9-14; lecturi biblice 

Omilie

Lecturile de astăzi ne determină să ne fixăm din nou privirea asupra lui Isus cufundaţi în marele proiect al lui Dumnezeu. Cele trei texte biblice ne încurajează să privim în sus la Înţelepciunea ce toate le precede, la planul care nu lasă nimic la voia întâmplării, la Cuvântului care comunică misterul Domnului. În această duminică, liturgia prezintă tema demnității transcendente a lui Isus în lumina reflecției înțelepciunii: el este Cuvântul sau Lògos-ul din greacă, care s-a făcut trup, cel care a umplut universul s-a stabilit printre noi. Lectura întâia vorbește despre Înțelepciunea, înaltă și străveche, cu mult dincolo de simpla viață. Autorul sacru o contemplă cu uimire: e un efluviu care participă la intimitatea lui Dumnezeu, unde a început totul. Cel Etern i-a îndredințat pământul pentru a avea grijă de el: „Creatorul a toate mi-a poruncit, şi cel care m-a creat mi-a stabilit cortul şi mi-a zis: «În Iacob să locuieşti şi în Israel să ai moştenire! Înfige-ţi rădăcinile tale între aleşii mei!»” (Sir 24,8). Prologul din Evanghelia după Ioan dă o profunzime mai mare cuvintelor lui Ben Sirah. Misterul lui Cristos, pe care îl contemplăm în întruparea sa, precede timpurile și provoacă istoria. Înțelepciunea divină, Cuvântul [Lògos-ul] ascuns în sânul Tatălui, „se face trup” în Isus, locuiește printre oameni și umblă pe străzile lor, îi întâlnește, îi atrage spre sine și îi vindecă: „Cuvântul era lumina adevărată, care, venind în lume, luminează pe orice om” (In 1,9). Sfântului Paul, în lectură a II-a, ne cufundă în acest „plan al iubirii”, îmbibat de har și de speranță încă de la început: „binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Cristos, întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți” (Ef 1,3-4). Tatăl care de la începutul timpurilor se gândise la noi, să ne facă sfinţi și fii săi. Este o relație de iubire puternică și necondiționată cu Cristos Domnul care a umplut realitatea cu prezența sa.

† Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu [Anul Nou]: Binecuvântare de la Domnul este prin Maria [1 ianuarie 2025]

 

Binecuvântare de la Domnul este prin Maria

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (1 ianuarie 2025)

Lecturi biblice: Numerii 6,22-27; Galateni 4,4-7;  Evanghelia Luca 2,16-21; 

Omilie

În ziua de Anul Nou, Biserica sărbătorește maternitatea Mariei și ziua este dedicată rugăciunii pentru pace în lume. Această solemnitate este introdusă de papa Paul al VI-lea cu intenția explicită de a începe noul an sub semnul Fecioarei Maria, iar lecturile biblice pe care liturgia ni le prezintă astăzi își propun să ne ofere cheia maternității Mariei. Acest titlu este strâns legat de maternitatea divină, în sensul că nu există har, nici dar de la Dumnezeu care să poată ajunge la noi fără mijlocirea lui Cristos; și întrucât Isus s-a născut din Maria, rezultă, prin deducție logică, că toate harurile au trecut prin Maria înainte de a ajunge la noi, Domnul însuși fiind sinteza tuturor darurilor lui Dumnezeu pentru omenire. Această idee este deja cuprinsă în rugăciunea zilei [colecta]: „Dumnezeule, care, prin fecioria roditoare a Mariei, ai dăruit neamului omenesc bunurile mântuirii veșnice [toate darurile], dă-ne, te rugăm, harul să simţim şi noi mijlocirea aceleia prin care l-am primit pe Dătătorul vieţii, pe Isus Cristos, Fiul tău”. Este formula „toate darurile”, la plural, în timp ce din Fecioria Maria l-am primit pe Isus, singur. Acest plural exprimă clar ideea că toate darurile mântuirii pe care omul le poate spera de la Dumnezeu sunt sintetizate în Cristos. Biserica participă la misterul Domnului prin care fiecare har și orice binecuvântare a lui Dumnezeu ajunge la noi prin Isus. Lecturile de astăzi insistă pe tema binecuvântării. Binecuvântare de la Domnul este prin Maria!

† Sfânta Familie – Isus, Maria şi Iosif [C]: Suntem fii ai lui Dumnezeu [29 decembrie 2024]

Cristos învață între scribi [Christ teaching-among the Scribes] – de Serodine Giovanni [from Musée du Louvre].

Suntem fii ai lui Dumnezeu

 pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (29 decembrie 2024)

Lecturi biblice: 1Samuel 1,20-22.24-28; 1Ioan 3,1-2.21-24; Evanghelia Luca 2,41-52; lecturi biblice 

Omilie

Lecturile din această duminică ne vorbesc despre două familii, îndepărtate în timp, dar apropiate în mister și se concentrează asupra familiei ca loc de împlinire a planurilor lui Dumnezeu. Prima este alcătuită din Elcana, soția sa, Ana și micul Samuel, care locuia în Rama, 10 km nord de Ierusalim, într-o cetate din regiunea muntoasă din Efraim, unde Rahela [→ mormântul Rahelei (cf. 1Sam 10,2] – mama poporului evreu – își plânga fii plecați în exil în Babilon (cf. Ier 31,15). Se duc la Sanctuarul din Șilo: (1Sam 1,28). Cealaltă familie era formată din Iosif, Maria și fiul lor, Isus, în vârstă de doisprezece ani, care locuia în Nazaret, un sat puțin cunoscut și apreciat din Galileea. Sunt două familii, ca multe altele, cu probleme lor, când deodată văd un mister care dă năvală sau izbucnește brusc, cu putere în destinul lor. Evanghelia relateaza vizita lui Isus, în vârstă de doisprezece ani, la templu, pentru a se ocupa de „interesele” Tatălui său, Dumnezeu: „De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?” (Lc 2,49). A doua lectură reprezintă anunțul plin de uimire că Dumnezeu Tatăl a voit să ne primească la sine ca ai săi fii adevărați: „vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem” (1In 3,1).

Sfântul Ștefan, primul martir: Ca învățătorul său [26 decembrie 2024]

 

Ca învățătorul său

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (26 decembrie 2024)

Lecturi biblice: Fap 6,8-10; 7,54-59;  Evanghelia Matei 10,17-22; lecturi biblice

Omilie

Sfântul Ștefan vine să ne trezească și ne obligă să privim viața și istoria mântuirii din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Albul Crăciunului capătă astăzi culoarea roșie a sângelui. Viața discipolului este mărturie până la moarte. De la moarte la viață. Pruncul ce se naște nu vine în vacanță pe pământ, nici să facă o plimbare pentru ca apoi să se întoarcă la binecuvântată divinitate, abandonând oamenii în tragica lor viață. De Crăciun, Fiul lui Dumnezeu devine Fiu al Omului pentru a rămâne om printre noi și pentru a merge „decis spre Ierusalim”: „când s-au împlinit zilele înălţării sale, s-a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim” (Lc 9,51). Expresia literară: „şi-a întărit faţa” și scoate în evidenţă faptul că Isus, pe deplin conştient de destinul său şi cu toată hotărârea, porneşte spre Ierusalim, voind să înfrunte toate evenimentele care vor urma. Este cetatea crucii și a mormântului; este orașul judecății; este cetatea voinței lui Dumnezeu. Darului de sine și al vieții sale este iubirea tuturor. Pruncul care se naște devine om: este crucifixul care ne mântuiește pentru a ne întoarce la Dumnezeu.

† Nașterea Domnului – Noapte Crăciunului [A B C]: Vi s-a născut salvatorul [24 decembrie 2024]

Adorația păstorilor.

 Vi s-a născut salvatorul

 pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (24 decembrie 2024)

Lecturi biblice: Isaia 9,1-6; Tit 2,11-14; Evanghelia Luca 2,1-14.

Omilie

Întunericul și lumina, dușmănia și pacea, moartea și viața... și un copil cu farmecul și fragilitatea sa sunt astăzi misterul lecturilor biblice de la Nașterea Domnului. O abundență de simboluri descriind ceea ce este încă de nespus: Dumnezeu care devine om! Suntem adunați aici, în această noapte sfântă, pentru a-l primi pe pruncul Isus, adevărata lumină care strălucește asupra fiecărui om. O noapte binecuvântată! Maria și Iosif, îngerii și păstorii s-au bucurat. De ce este atât de multă bucurie pentru acest copil? Cine este pruncul? În prima lectură, profetul Isaia ne spune: „un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă. Stăpânirea va fi pe umerii lui şi va fi numit sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, principe al păcii” (Is 9,5). Evanghelistul Luca zice că îngerul Domnului dă această veste fericită păstorilor care veghează noaptea păzind turma: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul” (Lc 2,10-11). Acest copil este Isus, Mesia sau Cristos [Unsul]: este deci Domnul [în greacă, Kyrios]! El este Emanuel, adica „Dumnezeu-cu-noi”! Apostolul Paul, scriind lui Tit – în a doua lectura – amintește sensul nașterii Domnului: „arătarea gloriei marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru, Isus Cristos” (Tit 2,13). Este respect profund și evlavie: e spiritul religios! „Vi s-a născut salvatorul!”

† Epifania Domnului [A B C]: Toate popoarele păgâne sunt chemate la mântuire [6 ianuarie 2024]

Adorația magilor.

 Toate popoarele păgâne sunt chemate la mântuire

pr. Isidor Chinez (6 ianuarie 2024) 

Lecturi biblice: Isaia 60,1-6; Efeseni 3,2-3a.5-6; Evanghelia Matei 2,1-12; lecturi biblice 

Omilie

În solemnitatea de astăzi, cele trei texte biblice ne dezvăluie sensul nașterii Domnului în perspectiva popoarelor chemate de a se reuni într-o nouă unitate, în Isus Cristos, „principele păcii”, „Emanuel”, adică Dumnezeu-cu-noi, în planul lui Dumnezeu. Profetul Isaia prezintă Ierusalimul ca destinația unui pelerinaj al tuturor popoarelor: devine centrul lumii – lumina care nu este a ei, dar care totuși strălucește asupra sa: „luminează-te, Ierusalime, căci lumina ta vine şi gloria Domnului răsare deasupra ta!” (Is 60,1). Este lumina lui Dumnezeu! În spatele ei este imaginea Bisericii. Nu este ea lumina căci lumina este de la Dumnezeu care strălucește asupra ei, permițând popoarelor să meargă în lumina Domnului. Concluzia oracolului profetic: „vor veni şi vor aduce aur şi tămâie şi vor aduce laude Domnului” (Is 60,6). Apar magii în Evanghelia după Matei. Sunt figura popoarelor străine chemate și ele, atrase de misterul grotei de la Betleem, dornice să-l adore pe „regele iudeilor”, simțind că el este și regele lor: „Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm” (Mt 2,2). „Căzând la pământ, l-au adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă” (Mt 2,11). Chiar și textul apostolului revine la aceeași temă – destinaţia universală a vestirii lui Cristos: „prin revelaţie, mi-a fost făcut cunoscut misterul […] că păgânii sunt împreună-moştenitori, formează un singur trup şi sunt împreună părtaşi ai promisiunii, în Cristos Isus, prin evanghelie” (Ef 3,3.6). Paul stabilește o graniță precisă: misterul voinței lui Dumnezeu de a aduna toate popoarele sub crucea Domnului. Nașterea lui Isus la Betleem reprezintă începutul unirii familiei umane, readusă la unitatea ei originară. Este Epifania Domnului [în limba greacă epiphàinō], adică arătarea, manifestarea sau revelarea Domnului către cei trei magi. E sărbătoare în care creștinii reflectă asupra caracterului universal al credinței lor căci toate popoarele, chiar și păgânii, sunt chemate la mântuire!

† Sfânta Familie: Isus, Maria şi Iosif [B]: Isus – misterul minunat al familiei din Nazaret [31 decembrie 2023]

Domnul la templu.

 Isus – misterul minunat al familiei din Nazaret

pr. Isidor Chinez (31 decembrie 2023) 

Lecturi biblice:  Geneză 15,1-6; 21,1-3; Evrei 11,8.11-12.17-19; Evanghelia Luca 2,22-40 [sau forma scurtă Luca 2,22.39-40]; lecturi biblice

Omilie

În solemnitatea de astăzi a Sfintei Familii, textele biblice ne propun figura lui Abraham. Se remarcă în prima și a doua lectură reprezentând modelui omului ce trăiește din credință având o promisiune umană imposibilă ca să devină tată la o vârstă înaintată și mai cu seamă cu o soție sterilă. Scrisoarea către Evrei spune că fidelitatea înseamnă ținerea promisiunii lui Dumnezeu ce le făgăduise Sarei și lui Abraham nenumărați descendenți, o țară și un pământ. „Nu te teme”, spune Dumnezeu, sub lumina nenumăratelor stele. Abraham crede în Domnul! Evanghelia este prezentarea lui Isus în templu după prescripţia Legii mozaice. În fragmentul evanghelic, Simeon și Ana sunt martorii mântuirii care vine prin Domnul. Linia de legătură a lecturilor este de căutat în primatul paternităţii lui Dumnezeu asupra paternităţii umane. Din fragmentele biblice apare o invitație puternică la relativizarea drepturilor părintești în lumina faptului că părinţii nu sunt „creatorii” copiilor lor, ci sunt doar slujitorii şi servitorii vieţii, întrucât primesc de la Dumnezeu „îngrijirea” și protecția copiilor, dar au posibilitatea de a planifica existența. În această duminică, liturgia ne invită să medităm asupra familiei lui Isus: aceasta este o ocazie prețioasă de a reflecta despre familie.

† Nașterea Domnului (Crăciunul): Copilul culcat în iesle [24 – 25 decembrie 2023]

Copilul culcat în iesle

 pr. Isidor Chinez (noaptea – 24 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 9,1-6; Tit 2,11-14; Evanghelia Luca 2,1-14.

Omilie

Liturgia Nașterii Domnului face referința la lumină, în mod frecvent. În rugăciune – la colectă – l-am lăudat pe Dumnezeu Tatăl cu aceste cuvinte: „Dumnezeule, tu ai luminat această noapte preasfântă cu strălucirea lui Cristos, lumina cea adevărată. Dă-ne, te rugăm, harul să cunoaştem încă de pe pământ misterul luminii sale, ca să ne desfătăm cu plinătatea bucuriei lui în ceruri”. Textele liturgice pe care le citim sunt pline de deosebiri izbitoare: lumină și întuneric, putere și sărăcie, rege și copil. Cerul, care coboară să primească și să vestească nașterea copilului, mișcă pământul spre a cunoaște numeroase persoane: „În zilele acelea, a venit un decret din partea lui Cezar August ca să se facă recensământ pe tot pământul. Acest recensământ a fost primul, pe când Quirinius era guvernator al Siriei” (v. 1-2). Iosif cu Maria sunt la Betleem pentru a se înscrie.... Întunericul și lumina, dușmănia și pacea, moartea și viața... constituie fundalul contradictoriu al lecturilor biblice din acestă noapte. În prim plan este copilul cu farmecul, fragilitatea sa și cu taina sa. Știm că simbolurile ating profunzimea de care cuvintele nu se pot apropia. Liturgia de noapte descrie misterul de nespus al Domnului: Dumnezeu devine om într-o iesle… „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie […]: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul” (Lc 2,10-11).

Primul simbol amintit de lectura lui Isaia (Is 9,1-6) este întunericul. În culturile antice din Mesopotamia și Egipt, întunericul reprezenta haosul primordial, unde se ascundeau puterile ostile omului. „Pământul era neorânduit şi pustiu, şi întuneric era deasupra abisului” (Gen 1,2), găsim în cartea Genezei. Întunericul devine o imagine a situației negative în care domină frica, răul, absența și moartea. E simbolul nefericirii şi al asupririi: „tu ai sfărâmat jugul care-l apăsa, toiagul de pe umerii săi şi nuiaua celui care-l oprima” (v. 3). Isaia face aluzie la starea ținuturilor aflate la vest și la nord de lacul Tiberiadei, în timpul campaniilor militare ale Asiriei [Tișlat-Pileser al III-lea] ocupând [732 î.C.] nordul Palestinei. Sub puterea celui mai puternic, micul regat este călcat în picioare și umilit, fără demnitate și fără viitor. După o perioadă de asuprire, se anunță o lumină mare: „peste cei care locuiau în ţinutul întunecat a strălucit o lumină” (v. 2). Vor fi acoperite de gloria lui Dumnezeu cele trei provincii din Israel anexate de imperiului asirian: Meghido [Galileea – „ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali”, „Galileea neamurilor” (Is 8,22)], Galaad [sau Transiordania] şi Dor [coasta palestiniană]. Lumina este simbolul mântuirii (cf. Is 58,8-10; 60,1-20). Contrastul cu întunericul evocă aici răsăritul soarelui, cu care mentalitatea timpului compară venirea unui rege: „pentru că un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă. Stăpânirea va fi pe umerii lui şi va fi numit sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, principe al păcii” (v. 5). Întunericul se sfârșește; apare gloria lui Dumnezeu care este comparată cu răsăritul soarelui: „Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină” (v. 1). Puterea eliberatoare a Domnului izbucnește în noapte printre dărâmături; totul prinde viață; apare lumina, bucuria, fericirea!... Este identificată pacea [shalôm, în ebraică]. Acesta este primul adevăr al nașterii Domnului: Dumnezeu intră cu forța în istoria blestemată a omului pentru a da o nouă demnitate celor care trăiesc în întuneric, o speranță celor care nu mai așteaptă nimic, o prezență celor care trăiesc în absență. Sărbătoarea reprezentată un Dumnezeu ce coboară acolo unde întunericul este cel mai dens pentru a deschide o nouă cale la cei care au pierdut strada din cauza întunericului. „S-a născut un copil!”

În a doua lectură (Tit 2,11-14), Paul prezintă întruparea lui Isus ca fundament al vieții creștine. Harul [hàris, în greacă] lui Dumnezeu este izvor de mântuire pentru toți oamenii și creează un popor nou care îi aparține lui Cristos. Harul este iubirea gratuită și milostivă a lui Dumnezeu, manifestată în Isus. Nașterea sa este împlinirea promisiunii. Ce aduce? Bucurie și pace. Nu numai pentru noi, pentru păstorii, ci pentru „toți oamenii”: „harul lui Dumnezeu s-a arătat ca mântuitor pentru toţi oamenii, învăţându-ne să respingem nelegiuirea şi poftele lumeşti […] aşteptând speranţa fericită şi arătarea gloriei marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru, Isus Cristos” (v. 11-13). Prin Isus, Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii de pe pământ. Domnul „s-a dat pe sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere de orice nelegiuire şi să cureţe pentru sine un popor numai al său, plin de zel pentru fapte bune” (v. 14). Este „darul” lui Dumnezeu: „s-a dat pe sine însuși!” Botezul devine locul în care apare și se manifestă Dumnezeu care este „dar”, comuniune, har, gratuitate, frumusețe, lumină, pace. Paul spune că în apa botezului am fost salvați „de orice nelegiuire”, nu prin faptele drepte făcute de noi, nu în virtutea meritelor noastre, ci prin milostivirea sa. Este harul lui Isus, darul lui Dumnezeu, ce ne face „moștenitori ai vieții veșnice”. Aceasta ne dă putere să umblăm „mângâiați” lui Dumnezeu, întru speranță, trecând prin greutăți, dureri, dificultăți, dar „mângâiați” de acest har ce ne susține, ne purifică, ne vindecă de orice rău și ne deschide în așteptarea zilei în care se va împlini speranța binecuvântată a lui Dumnezeu!

În Evanghelia după Luca (Lc 2,1-14), Isus s-a născut în timpul unei călătoriei impuse de un edict imperial care decreta un recensământ: „A venit un decret din partea lui Cezar August ca să se facă recensământ pe tot pământul. […] Toţi mergeau să fie înscrişi, fiecare în cetatea sa” (v. 1.3). Luca vrea ca motivul călătoriei lui Iosif și a Mariei, din Galileea până în Iudeea, să devină realitate cu profeția lui Miheia: „tu, Beteleem Efrata eşti mic ca să fii printre locurile de seamă ale lui Iuda; din tine va ieşic, pentru mine, cel care va fi stăpânitore în Israel” (Mih 5,1). „Iosif a urcat din Galileea, din cetatea Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem – întrucât era din casa şi din familia lui David – pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască” (v. 4-6). Săracii se nasc adesea pe străzi. Maria „l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei” (v. 7). Păstorii, pe care societatea ebraică îi consideră impuri, primesc prima evanghelie de la „îngerul Domnului”: s-a născut salvatorul. „În acelaşi ţinut erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii. Şi le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinşi de o mare spaimă. Îngerul le-a spus: «Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul” (v. 8-11). Toți aşteptau un mesia triumfător şi iată… un copil; un rege glorios și iată sărăcie jalnică. „Acesta este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle” (v. 12). Cine ar fi putut crede că „Fiul lui Dumnezeu” era copilul „culcat într-o iesle?” (cf. v. 7.12). Acesta este misterul acestei nopți! Creștinii devin mesagerii bucuroși și pașnici ai venirii Domnului. Oamenii au pornit, iar păstorașii aleargă grăbiți în noapte la iesle, în întâmpinarea Mariei, a Pruncului și a lui Iosif… „Soarele” a răsărit de sus!

Nașterea Domnului – ziua 

Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi 

pr. Isidor Chinez (ziua – 25 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 52,7-10; Evrei 1,1-6; Evanghelia Ioan 1,1-18 [forma scurta: Evanghelia Ioan 1,1-5.9-14] lecturi biblice

Omilie

În ziua de Nașterea Domnului atenția este concentrată asupra lui Isus ca vestitor al mântuirii ce trebuie să ajungă la întreaga omenire. „La început era Cuvântul” (In 1,1). „La început”… Evanghelistul Ioan preia primul cuvânt „la început”, [bereshit, în ebraică] din cartea Genezei. „La început” – este toată istoria omenirii, originea și fundamentul tuturor lucrurilor... „Cuvântul care era cu Dumnezeu, care era Dumnezeu” (In 1,1) a părăsit tronul regesc pentru a veni la noi. Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul său, Isus Cristos: „după ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile” (Evr 1,1-2). Pentru noi, creștinii, sărbătoarea Nașterii Domnului este mai mult decât o invitație de a participa la celebrarea nu a unei fabule pentru copii: este „îndrăzneala” lui Dumnezeu care ni se manifestă într-un copilaș. În prima lectură vorbim despre un anunț fericit – „evanghelia” – care are ca obiect eliberarea israeliților din exil și întoarcerea lor în țara părinților lor. Isus va prelua acest anunț fericit și va arăta punerea sa în aplicare în predicarea și  minunile sale, până la moartea sa pe cruce. Este „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (In 1,14).

† Nașterea Domnului (Crăciunul) [A B C] – ziua: Lumina ce intră printre noi [25 decembrie 2022]

Lumina ce intră printre noi

pr. Isidor Chinez (25 decembrie 2022) 

Lecturi biblice: Isaia 52,7-10; Evrei 1,1-6; Evanghelia Ioan 1,1-5.9-14 (forma prescurtată); lecturi biblice

Omilie

În liturgia zilei chipul pruncului sărbătorit în timpul nopții devine și mai profund. Orice nașterea este un eveniment unic, dar provocarea lui are o valoare permanentă. Atenția este concentrată asupra lui Isus ca vestitor al mântuirii ce trebuie să ajungă la întreaga omenire. Prima lectură vorbește despre vestea fericită: eliberarea israeliților din exil și întoarcerea lor în țară. Israel rămâne primul destinatar al acestui anunț, dar există o caracteristică de universalitate: „au văzut toate marginile pământului mântuirea Dumnezeului nostru”. Este noutatea mântuirii ce se apropie deja. În aplicarea acestui proiect se manifestă împărăția lui Dumnezeu. Isus va prelua acest anunț fericit și va arăta punerea lui în aplicare predicii sale și a minunile, până la moartea sa pe cruce. În evanghelie este relatarea lungă despre Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul [Logos-ul, în greacă], în prologul sfântului Ioan. care reprezintă punctul de sosire al celebrării Crăciunului. Se subliniază natura divină al pruncului, afirmând că el a existat deja înainte de a se naște: „la început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu!” A doua lectură luată din Scrisoare către Evrei preia, deși cu alte cuvinte și într-un stil diferit, tema divinității lui Cristos și lucrarea sa de mântuire: „strălucirea gloriei şi chipul fiinţei sale”. Este lumina ce intră printre noi!

† Nașterea Domnului [A B C] – noaptea: E minunea simplității [24 decembrie 2022]

 E minunea simplității

 pr. Isidor Chinez (24 decembrie 2022) 

Lecturi biblice: Isaia 9,2-4.6-7; Tit 2,11-14;  Evanghelia Luca 2,1-14.

Evanghelia Luca 2,1-14: ¹ În zilele acelea s-a dat un decret din partea împăratului August, care poruncea să se înscrie toată lumea. ² Această înscriere s-a făcut întâia oară pe când Quirinus era guvernator al Siriei. Şi toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea de origine. ⁴ Şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, s-a dus în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David. ⁵ El venea să se înscrie împreună cu Maria, soţia lui, care era însărcinată. ⁶ Şi pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca să nască. ⁷ Şi a născut pe fiul său întâiul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, căci nu se mai găsise loc pentru ei în casa de oaspeţi. ⁸ În ţinutul acela erau pe câmp păstori care făceau de strajă noaptea păzindu-şi turma. ⁹Şi iată, le-a apărut un înger al Domnului, şi slava Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinşi de mare frică. ¹⁰ Îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: ¹¹ astăzi, în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul. ¹² Iată semnul după care îl veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat în iesle”. ¹³ Şi deodată, împreună cu îngerul s-a auzit mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bunăvoinţă!”

Omilie

În noaptea de Crăciun liturgia se deschide cu antifonul: „Să ne bucurăm cu toţii în Domnul, căci Mântuitorul nostru s-a născut în lume. Astăzi a coborât din cer la noi pacea adevărată”. Noaptea Nașterii Domnului prevede trei lecturi biblice unite prin contrastul dintre întuneric și lumină. Prima lectură vorbește despre un popor care a umblat în întuneric și acum strălucește o lumină mare: e Mesia! Evanghelia relatează nașterea lui Isus ce a avut loc într-o noapte întunecoasă străpunsă de lumina gloriei lui Dumnezeu: este Domnul care s-a făcut trup! A doua lectură prezintă acelaşi contrast între lumină şi întuneric, transferat în întregime la nivelul duhului: este dorința de dreptatea, sobrietatea, pietatea… Este minunea de a fi simplu!

În prima lectură (Is 9,2-4.6-7) Isaia anunță vestea nașterii unui copil de viță regală – regele Mesia, purtătorul păcii, al bucuriei și al prosperității, în opoziție cu întunericul care s-a așezat în Palestina de Nord. Profetul se adresează oamenilor slăbiți de asuprire, devastare, mizerie, foamete și le proclamă intervenția lui Dumnezeu: va veni răscumpărarea și eliberarea. Profeția a fost pronunțată la puțin timp după ce Tișlat-Pileser al III-lea a ocupat, în 732 î.C., regiunile de nord ale Palestinei. După o perioadă de asuprire, vor fi acoperite de gloria lui Dumnezeu cele trei provincii din Israel anexate de imperiului asirian: Meghido [Galileea – „ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali”, „Galileea neamurilor” (Is 8,22)], Galaad sau Transiordania şi Dor – coasta palestiniană. Se anunță o lumină mare: „peste cei care locuiau în ţinutul întunecat a strălucit o lumină” (v. 2). Această veste bună fusese transmisă de secole unui „popor care mergea în întuneric”. Isaia expune tema foarte clar: contrastului dintre lumină și beznă. Dar tocmai aceste teritorii periferici cu oameni umiliți vor fi primii care vor vedea lumina, sfârșitul sclaviei, războiului, din cauza nașterii unui copil, darul lui Dumnezeu pentru poporul său: „Un prunc ni s-a născut nouă, un fiu ni s-a dat nouă; semnul puterii este pe umerii lui. Numele lui este: «Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Părinte veşnic, Principe al păcii». Stăpânirea lui va creşte iar pacea în vremea lui nu va avea hotar; va domni pe tronul lui David şi peste împărăţia lui” (v. 6-7). Domnul salvează omul împărtășindu-i slăbiciunea, căci este „Dumnezeu puternic” dar se manifestă prin micime: este starea unui copil slab, lipsit de putere. Să medităm și să contemplăm începutul acestei speranțe… Este caracteristica nopții de Crăciun!...

A doua lectură (Tit 2,11-14) afirmă că nașterea Domnului aduce oamenilor darul divin: „harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor” (v. 11), ce ne învață să depășim impietatea și, deci, să trăim în credință și în iubirea lui Dumnezeu, în realizarea dreptății, adică a planului Domnului și în așteptarea gloriei celui înviat. Apostolul amintește evenimentul mântuirii noastre: întruparea, umanizarea lui Dumnezeu care este „epifanie”, adică descoperirea sau manifestare harului său, a iubirii gratuite, ce nu o merităm niciodată. „Arătarea gloriei marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru, Isus Cristos” (v. 13). Da, arătarea sau epifania ne învață că umanitatea noastră a gândit-o Dumnezeu, a voit-o, a creat-o și a realizat-o pe deplin în Fiul său, care este pentru totdeauna „mare Dumnezeu și mântuitor”. „S-a dat pe sine însuşi pentru noi ca să ne răscumpere de orice nelegiuire şi să cureţe pentru sine un popor numai al său, plin de zel pentru fapte bune” (v. 14). În limba greacă se subliniază cu putere dreptul special de proprietate a lui Cristos asupra poporului. Adjectivul tradus „al său” (periusios, în greacă) este echivalentul unei expresii din limba ebraică ce descrie partea specială proprie pe care o rezervă cuceritorul înainte de a împărţi prada. Aplicat la poporul creştin, termenul descrie drepturile lui Cristos asupra poporului, pe care şi l-a dobândit ca rege triumfător prin moartea sa pe cruce. Creştinii sunt consacraţi, sunt puşi deoparte, îi aparţin cu trup şi suflet numai lui. Este harul mântuitor!

În Evanghelia după Luca (Lc 2,1-14) strălucește o mare lumină: Isus, născut din Maria la Betleem. Relatare nu este un mit sau o legendă, chiar dacă pare scrisă pentru copii, ci veste bună. Din acest motiv, evanghelistul vrea în primul rând să plaseze acest eveniment într-o mare istorie, sub dominația Imperiului Roman. Cezar Augustus decide să numere cetățenii din toate țările cucerite de Roma: e timpul recensământului, executat în Israel de către Quirinius, guvernator al Siriei. Iosif se supune acestui ordin și, împreună cu soția sa, Maria, părăsește Nazaretul și se îndreaptă spre Betleem, din Iudeea, unde sunt urmașii lui David. „Venea să se înscrie împreună cu Maria, soţia lui, care era însărcinată” (v. 5). Negăsind acolo loc, s-a dus într-un stalul unde erau adăpostite animalele. Acolo s-a născut Isus. Maria se comportă ca toate mamele și Luca menționează gesturile ei atente: „l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle” (v. 7), „căci nu se mai găsise loc pentru ei în casa de oaspeţi” (v. 7). Nu este neapărat un refuz sau un semn de ostilitate; indică nesiguranța acestei situației pentru care nu s-a pregătit nimic. Nu se întâmplă o minune. Nașterea lui Isus este identică cu aceea a oricărui alt om. În prima sa apariție în lume, împărtășește condiția noastră umană în toate. Dumnezeu se manifestă în Isus slab, neputincios, tremurător. Se încredințează în mâinile unei femei, Maria și a unui bărbat, Iosif…

Foarte important este chemarea pastorilor, răspunsul lor și conținutul anunțului în miezul nopții. Lumina nu strălucește peste un „popor”, cum spunea Isaia, ci spre un grup de oameni săraci. Sunt „învăluiți” de ea: „în ţinutul acela erau pe câmp păstori care făceau de strajă noaptea păzindu-şi turma. […]; le-a apărut un înger al Domnului, şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină” (v. 8-9). Păstorii ascultă. „Îngerul le-a zis: «Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul!»” (v. 10-11). Să reținem: primul titlu este „Mântuitor”; al doilea este „Cristos”: „unsul” sau Mesia, în ebraică; al treilea este „Domnul”, Kyrios, în greacă. Numele este dat copilului de către înger. În Vechiul Testament în limba greacă [Septuaginta], termenul „Domnul” [Kyrios] corespunde tetragramei divine [nume format din patru litere] YHWH. „Numele” care nu se pronunță niciodată de către evrei [Yahveh]; îi spun Adonay, „Domnul meu”. Luca este unicul autor al Noului Testament care unește cei doi termeni „Cristos” și „Domnul” pentru a desemna pe Mesia. „Iată semnul după care îl veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat în iesle” (v. 12).  Semnul dat de îngeri păstorilor este în contrast puternic cu ceea ce au anunțat. Mărirea lui Dumnezeu se dezvăluie în sărăcie: nou-născut înfășat și culcat într-o iesle… Se cântă: „Glorie întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bunăvoinţă!” (v. 14). O confirmă cântecul îngerilor… E minunea simplității!...

Nașterea Domnului ne ajută să ne amintim de invitația ce ni se adresează nouă, personal… Tot pământul e în pace, bucurie, lumină!... Noi pe unde suntem?!...

---

Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/;      Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro;  Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.

---