 |
| Isus vindecă un lepros (Mc 1,40-45). |
Suferința și milostivirea
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (11 februarie 2018)
Lecturi: Leviticului 13,1-2.45-46; 1Corinteni 10,31-33;
11,1; Evanghelia
Marcu 1,40-45.
Evanghelia Marcu 1,40-45:
În acel timp, a venit la Isus un lepros, care, rugându-l şi îngenunchind, i-a
spus: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi”. Lui Isus i s-a făcut milă
şi, întinzând mâna, l-a atins şi i-a spus: „Vreau, curăţă-te!” Şi
îndată lepra l-a părăsit şi a fost curăţat. Atunci,
avertizându-l, l-a trimis afară, spunându-i: „Vezi să nu spui
nimănui nimic, dar mergi, arată-te preotului şi adu pentru curăţarea ta cele
poruncite de Moise ca mărturie pentru ei!” Însă el, ieşind, a început
să proclame tuturor şi să răspândească vestea, aşa încât Isus nu mai putea să
intre în cetate în văzul lumii, ci stătea afară, în locuri pustii. Şi veneau la
el de pretutindeni.
Omilie
În această duminică, Isus dă
dovadă de milostivire față de suferința umană. Este trimis de Dumnezeu să
elibereze din sclavie pe orice om.
Cuvântul lui Dumnezeu vine propus
din Cartea Leviticului (Lev 13,1-2.45-46): este un manual
liturgic al preoției levitice; este o introducere la Evanghelia lui Marcu unde Isus
vindecă un lepros. Nu este prea mult citată această carte. Nu vom putea să
înțelegem importanța acestui miracol dacă nu vom cunoaștem contextul la care
Cristos face apel, căci prescriile Legii din Levitic privesc leproșii din toate
timpurile. Termenul ebraic – negàh, în românește „a lovi” – indică
lepra: un sinonim cu o „lovitură” cu care Dumnezeu lovește pe păcătos. Prezintă
o boală nimicitoare: lepra care distruge persoana umană. Trăiește leprosul, dar nu există. Nu are chip, căci trebuie să-și
acopere fața. Nu are voce, trebuind să strige pentru a se îndepărta; este de
neatins; trebuie să se ascundă pentru ca să nu se vadă. Este un blestemat. Cartea lui Iob definește lepra ca
„întâiul născut al morții” (Iob
18,13). Este boala cauzatoare de moarte și este cea mai gravă formă de
impuritate fizică pe care o poate suferi omul. „El să locuiască singur;
locuinţa lui să fie în afara taberei!” (v. 46). Legislația Leviticului apare
fără îndoială exagerată și crudă. La început este o măsură sanitară. Este
exclus din viața comunității. Separat de lume, viața lui coboară în mormânt. Aceasta
este problema omului: exclus de la comuniunea cu Dumnezeu şi cu oamenii, este lipsit
de posibilitatea de a aduce jertfă Domnului. În tradiţia biblică, această boală
va ajunge să aibă o semnificaţie religioasă şi morală. Leproşii erau supuşi
judecăţii şi controlului preoţilor. Vindecarea leprei era un fapt mişcător, care
era considerat ca o înviere din morţi, privit ca pe o minune. Chiar şi în acest
caz se cerea intervenţia preotului levit pentru ca să constate faptul că este
sănătos şi să-i dea o semnificaţie cultuală, prin oferirea unei jertfe aduse
lui Dumnezeu (cf. Lev 14,1-13; Mc 1,44).
