Creștinii în lume, din 'Scrisoarea către Diognet'

Creștinii nu se diferențiază de ceilalți oameni nici prin teritoriu, nici prin limbă, nici prin obiceiuri de viață. Într-adevăr, ei nu locuiesc în orașe proprii, nici nu folo­sesc vreun limbaj neobișnuit, nici nu duc un tip special de viață. Învățătura lor nu a fost inventată prin reflecția și cercetarea oamenilor iubitori de noutate, nici nu se bazează pe un sistem filozofic uman, așa cum fac unii.

   

Locuiesc în orașe atât grecești, cât și barbare, așa cum se nimerește, și, deși în ceea ce privește îmbrăcămintea, hrana și restul vieții, urmează obiceiurile locului, își propun o formă de viață, recunoscută de toți, minunată și de necrezut. Fiecare locuiește în patria sa, dar ca străin; participă la toate activitățile cetățenilor buni și acceptă toate îndatoririle ca oaspeți în trecere. Orice pământ străin este patrie pentru ei și orice patrie este pentru ei un pământ străin. Ca toți ceilalți, se căsătoresc și au copii, dar nu-și abandonează copiii. Au în comun masa, dar nu patul.

Creștinii în lume [din Scrisoarea către Diognet]

Creștinii nu se diferențiază de ceilalți oameni nici prin teritoriu, nici prin limbă, nici prin obiceiuri de viață. Într-adevăr, ei nu locuiesc în orașe proprii, nici nu folo­sesc vreun limbaj neobișnuit, nici nu duc un tip special de viață. Învățătura lor nu a fost inventată prin reflecția și cercetarea oamenilor iubitori de noutate, nici nu se bazează pe un sistem filozofic uman, așa cum fac unii.

Locuiesc în orașe atât grecești, cât și barbare, așa cum se nimerește, și, deși în ceea ce privește îmbrăcămintea, hrana și restul vieții, urmează obiceiurile locului, își propun o formă de viață, recunoscută de toți, minunată și de necrezut. Fiecare locuiește în patria sa, dar ca străin; participă la toate activitățile cetățenilor buni și acceptă toate îndatoririle ca oaspeți în trecere. Orice pământ străin este patrie pentru ei și orice patrie este pentru ei un pământ străin. Ca toți ceilalți, se căsătoresc și au copii, dar nu-și abandonează copiii. Au în comun masa, dar nu patul. 

Trăiesc în trup, dar nu conform trupului. Își petrec viața pe pământ, dar cetățenia lor este cea din cer. Ascultă de legile stabilite, dar prin modul lor de a trăi sunt supe­riori legilor. Îi iubesc pe toți și sunt persecutați de toți. Sunt necunoscuți și totuși condamnați. Sunt trimiși la moarte, dar prin aceasta ei primesc viața. Le lipsesc toate, dar găsesc toate cu îmbelșugare. Sunt disprețuiți, dar în dispreț își găsesc gloria lor. Sunt loviți în numele lor bun și între timp se dă mărturie despre dreptatea lor. Sunt insultați și binecuvântează, sunt tratați cu mâr­șăvie și răspund cu cinste. Deși fac binele, sunt pedepsiți ca răufăcători; atunci când sunt pedepsiți, se bucură, ca și cum li s-ar da viața. Iudeii luptă împotriva lor, ca împo­triva unui neam străin, iar păgânii îi persecută. Dar cei care îi urăsc nu știu să spună motivul dușmăniei lor.

Într-un cuvânt, creștinii sunt în lume ceea ce este sufletul în trup. Sufletul se află în toate mădularele trupu­lui și creștinii sunt răspândiți în orașele lumii. Sufletul locuiește în trup, dar nu provine din trup. Și creștinii locuiesc în această lume, dar nu sunt din lume. Sufletul invizibil este închis într-un trup vizibil și creștinii sunt văzuți că locuiesc în lume, dar adevăratul lor cult adus lui Dumnezeu rămâne invizibil. Trupul, deși nu a primit nici o nedreptate, se năpustește cu ură și luptă împotriva sufletului, pentru că acesta îl împiedică să se bucure de plăcerile senzuale; tot așa, și lumea îi urăște pe creștini, deși nu a primit nici o insultă, numai pentru că aceștia se opun răului.

Chiar dacă este urât, sufletul iubește trupul și mădu­larele sale, tot așa, și creștinii îi iubesc pe cei care îi urăsc pe ei. Sufletul este închis în trup, dar, la rândul său, el susține trupul. Și creștinii sunt ținuți în lume ca într-o închisoare, dar ei sunt cei care sprijină lumea. Sufletul nemuritor locuiește într-un cort muritor, tot așa, și creștinii sunt ca niște pelerini în călătorie printre lucru­rile supuse stricăciunii, dar așteaptă incoruptibilitatea ce­rească. Sufletul, privat de mâncăruri și băuturi, devine mai bun. Tot așa, și creștinii, expuși chinurilor, cresc zi de zi ca număr. Dumnezeu i-a așezat într-un loc așa de nobil, pe care nu au permisiunea să-l părăsească.

Din Scrisoarea către Diognet (nr. 5-6: Funk 1, 317-321).

Sunt grâul lui Dumnezeu: voi fi măcinat de dinții fiarelor

Din Scrisoarea către romani a sfântului Ignațiu de Antiohia, episcop martir (cap. 4, 1-2; 6, 1 – 8,3: Funk 1, 217-223).

Sunt grâul lui Dumnezeu: voi fi măcinat de dinții fiarelor
 
Scriu tuturor Bisericilor și vestesc tuturor că voi muri de bunăvoie pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă veți împiedica. Vă implor, nu-mi arătați o bunăvoință nepotrivită. Lăsați să fiu hrană a fiarelor, prin care să-mi fie dat să ajung la Dumnezeu. Sunt grâul lui Dumnezeu și voi fi măcinat de dinții fiarelor pentru a deveni pâine curată a lui Cristos. Rugați-l pe Cristos pentru mine, pentru ca, prin lucrarea acestor fiare, eu să devin ostie pentru Domnul.

Nu mi-ar folosi la nimic bucuriile din lume, nici împărățiile de pe acest pământ. Pentru mine, este mai bine să mor pentru Cristos Isus decât să stăpânesc până la marginile pământului. Eu îl caut pe acela care a murit pentru noi, îl vreau pe acela care pentru noi a înviat. Este aproape momentul nașterii mele. Fraților, aveți milă de mine. Nu mă împiedicați să trăiesc, să nu voiți ca eu să mor. Nu-l lăsați lumii și seducțiilor materiei pe cel care vrea să fie al lui Dumnezeu. Lăsați ca eu să ajung la lumina curată; ajuns acolo, voi fi cu adevărat om. Lăsați ca eu să imit pătimirea Dumneze­ului meu. Dacă cineva îl are în sine, să înțeleagă ceea ce vreau eu și să mă compătimească, gândindu-se la neliniștea care mă chinuiește.  

Principele lumii acesteia vrea să mă ia cu sine și să sufoce aspirația mea către Dumnezeu. Nimeni dintre voi să nu-l ajute; mai degrabă, fiți de partea mea, adică de partea lui Dumnezeu. Nu fiți dintre aceia care îl mărtu­risesc pe Dumnezeu și încă mai iubesc lumea. Să nu găsească loc în voi sentimente mai puțin bune. Chiar dacă v-aș implora, atunci când voi fi printre voi, să nu mă ascultați: credeți mai curând ceea ce vă scriu acum, când sunt în posesia deplină a vieții mele. Vă scriu că doresc să mor. Orice dorință pământească a mea este răstignită și nu mai este în mine nici o aspirație pentru realitățile materiale, ci în mine susură o apă vie și-mi spune: „Vino la Tatăl!” Nu-mi mai găsesc plăcerea într-o hrană trecătoare, nici în plăcerile acestei lumi. Vreau pâinea lui Dumnezeu, care este trupul lui Isus Cristos, din neamul lui David; vreau ca băutură sângele său, care este dragoste nepieritoare.  

Nu mai vreau să trăiesc viața de aici, de pe pământ. Dorința mea se va realiza dacă voi veți vrea aceasta. Vă rog să vreți aceasta, pentru a găsi și voi bunăvoință. Vă cer aceasta cu puține cuvinte: credeți-mă. Isus Cristos vă va face să înțelegeți că spun adevărul: el este gura adevărată prin care Tatăl a vorbit în adevăr. Cereți pentru mine ca eu să pot ajunge la el. Nu vă scriu conform trupului, ci conform gândului lui Dumnezeu. Dacă voi suferi martiriul, aceasta va însemna că m-ați iubit. Dacă voi fi repus în libertate, va fi semn că mă urâți.

(sursă:http://www.ibreviary.com/m/breviario.php?s=ufficio_delle_letture).

Papa Francisc transmite rabinului și Comunității Ebraice din Roma urări de sărbători

Papa Francisc și rabinul Riccardo Di Segni în Marea Sinagogă din Roma (17 ianuarie 2018).

Rabinul Rav Riccardo Di Segni sărbătorind Yom Kippur (27 septembrie 2012).

Papa Francisc transmite rabinului din Roma Rav Riccardo Di Segni și Comunității Ebraice din Roma sincere felicitări pentru sărbătorile: 
 Rosh Ha Shanà (Începutul Anului - 9-11 septembrie), 

Yom Kippur (Ziua Ispășirii - 19 septembrie)

și 

Sukkot (Sărbătoarea Corturilor - 23-30 septembrie).

„Shalom Alechem!”

(sursa: https://twitter.com/fam_cristiana).

Aș prefera să rămân mai bine cu Cristos, decât cu adevărul

Isus Cristos de John Howard Sanden.

„Sunt un fiu al timpului, un fiu al lipsei de credință și al dubiului de fiecare zi: sunt până în măduvă oaselor. Cât de multe chinuri crunte m-a costat și mă costă încă acea sete de credinţă care în sufletul meu este atât de puternică cu cât se găsesc multe argumente potrivnice! Totuși Dumnezeu îmi trimite uneori momente în care mă simt absolut în pace. În acele clipe, se dă în mine o formă de simbol de credință în care totul pentru mine este clar și sfânt. Acel simbol este foarte simplu. Iată-l: a crede că nimic nu este mai frumos, mai profund, mai inteligent, mai curajos și mai desăvârșit decât Cristos. Și mi-o spun cu o iubire arzătoare că nu numai că nu există, dar nu poate fi. Mai mult: dacă unul mi-ar dovedi că Cristos îi în afara adevărului, mi-ar demonstra că într-adevăr nu este în Cristos adevărul, ei bine, aș prefera să rămân mai bine cu Cristos, decât cu adevărul”. 

(Dostoievski Feodor Mihailovici, Scrisoare din 20 februarie 1854; trad. Isidor Chinez).

Răspunsul la „dosarul lui Vigano”...

Francesco Murana, preot.

Răspunsul lăudabil dat la „dosarul lui Vigano” scris de un preot, Francesco Murana, paroh de San Sebastiano di Milis, din Dieceza de Oristano, Sardinia., Italia. Ne unim asupra faptului că credința e ceva infinit de mare pe lângă mizeriile noastre în care se tulbură doar cei care nu cunosc natura umană cu toate mărețiile și cu abuzurile sale...

(sursă: https://twitter.com/).

în limba italiană:

Francesco Murana, preot, paroh de Milis, Dieceza de Oristano, Sardinia, Italia.

„Dosarul lui Vigano”:

http://itrc.ro/fostul-nuntiu-din-sua-vigano-papa-trebuie-sa-si-dea-demisia/

http://itrc.ro/dosarul-impotriva-papei-si-criza-bisericii-americane/
http://itrc.ro/iata-faptele-si-omisiunile-din-dosarul-vigano-impotriva-lui-francisc/
http://itrc.ro/vigano-catre-sanctionatul-mccarrick-dumneavoastra-sunteti-atat-de-iubit-de-noi-toti/ 
http://itrc.ro/papa-este-senin-in-vatican-este-amaraciune-si-neliniste/

Scrisoarea sfântului părinte papa Francisc către poporul lui Dumnezeu (20 august 2018)

Scrisoarea papei Francisc 

către 

poporul lui Dumnezeu 

„Dacă suferă un membru, toate membrele suferă împreună” (1Cor 12,26). Aceste cuvinte ale sfântului Paul răsună cu putere în inima mea constatând încă o dată suferinţa trăită de mulţi minori din cauza abuzurilor sexuale, de putere şi de conştiinţă comise de un număr însemnat de clerici şi persoane consacrate. Un delict care generează profunde răni de durere şi de neputinţă, înainte de toate în victime, dar şi în rudele lor şi în întreaga comunitate, fie că sunt oameni care cred sau nu cred. Privind la trecut, nu va fi niciodată îndeajuns ceea ce se face pentru a cere iertare şi a încerca să se repare dauna provocată. Privind la viitor, nu va fi niciodată puţin tot ceea ce se face pentru a da viaţă unei culturi capabile să evite ca aceste situaţii nu numai să nu se repete, ci să nu găsească spaţiu pentru a fi acoperite şi a se perpetua. Durerea victimelor şi a familiilor lor este şi durerea noastră, de aceea este urgent să se reafirme încă o dată angajarea noastră pentru a garanta protejarea minorilor şi adulţilor aflaţi în situaţie de vulnerabilitate.

1. Dacă un membru suferă

În ultimele zile a fost publicat un raport în care se descrie experienţa a cel puţin o mie de persoane care au fost victime ale abuzurilor sexuale, de putere şi de conştiinţă săvârşite de preoţi, într-o perioadă de circa şaptezeci de ani. Deşi se poate spune că cea mai mare parte a cazurilor se referă la trecut, totuşi, cu trecerea timpului am cunoscut durerea multora dintre victime şi constatăm că rănile nu dispar niciodată şi ne obligă să condamnăm cu putere aceste atrocităţi, precum şi să concentrăm eforturile pentru a eradica această cultură a morţii; rănile „nu trebuie prescrise niciodată”. Durerea acestor victime este un plâns care se ridică spre cer, care atinge sufletul şi care mult timp a fost ignorat, ascuns sau redus la tăcere. Însă strigătul său a fost mai puternic decât toate măsurile care au încercat să-l reducă la tăcere sau, chiar, au pretins să-l rezolve cu decizii care i-au mărit gravitatea căzând în complicitate. Strigăt pe care Domnul l-a ascultat arătându-ne, încă o dată, de partea cui vrea să stea. Cântarea Mariei nu greşeşte şi, ca un fundal, continuă să străbată istoria pentru că Domnul îşi aminteşte de promisiunea pe care a făcut-o părinţilor noştri: „I-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor; i-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale” (Lc 1,51-53), şi simţim ruşine când ne dăm seama că stilul nostru de viaţă a dezminţit şi dezminte ceea ce recităm cu glasul nostru.

„Sunt în pelerinaj spre Casă” (papa emerit Benedict al XVI-lea)

Papa emerit, Benedict al XVI-lea, scrie o epistolă adresată jurnalistului de la Corriere della Sera Massimo Franco, care fusese intermediar pentru a-i prezenta cererile şi preocupările multor cititori ai cotidianului cu privire la starea sa. Scrisoare a fost publicată integral pe prima pagină din Corriere de miercuri, 7 februarie 2018. 

„Dragă dr. Franco – scrie Joseph Ratzinger – m-a înduioşat faptul că atâţia cititori ai ziarului dumneavoastră doresc să ştie cu petrec această ultimă perioadă a vieţii mele. Pot spune doar în această privinţă că, în slăbirea lentă a forţelor fizice, interior sunt în pelerinaj spre Casă. Este un mare har pentru mine să fiu înconjurat în această ultimă bucată de drum uneori un pic obositoare, de o aşa iubire şi o aşa bunătate pe care nu mi le-aş fi putut imagina vreodată”.

«Monastero Mater Ecclesiae, V-120 

Città del Vaticano» 

5 februarie 2018

„Sunt în pelerinaj spre Casă”…

(sursă: http://www.corriere.it/cronache/18_febbraio_07/benedetto-xvi-lettera-corriere-papa-emerito-pellegrinaggio-verso-casa-ab335152-0b79-11e8-8265-d7c1bfb87dc9.shtml?cmpid=tbd_6db0cf92dZ).

Stimulați de Duhul Sfânt pentru misiune - Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Vocaţiilor (2017)

Mesajul sfântului părinte papa Francisc pentru cea de-a 54-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații
(7 mai 2017)

Stimulați de Duhul Sfânt pentru misiune

Iubiți frați și surori!

În anii trecuți, am avut ocazia să reflectăm asupra a două aspecte care se referă la vocația creștină: invitația de „a ieși din noi înșine” pentru a ne pune în ascultarea glasului Domnului și importanța comunității ecleziale ca loc privilegiat în care chemarea lui Dumnezeu se naște, se alimentează și se exprimă.

Acum, cu ocazia celei de-a 54-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații, aș vrea să mă opresc asupra dimensiunii misionare a chemării creștine. Cine se lasă atras de glasul lui Dumnezeu și a pornit în urmarea lui Isus descoperă foarte repede, înlăuntrul său, dorința de nesuprimat de a duce Vestea Bună fraților, prin evanghelizare și prin slujirea în caritate. Toți creștinii sunt constituiți misionari ai Evangheliei! De fapt, discipolul nu primește darul iubirii lui Dumnezeu pentru o mângâiere privată; nu este chemat să se ducă pe sine însuși, nici să se îngrijească de interesele unei firme; el este pur și simplu atins și transformat de bucuria de a se simți iubit de Dumnezeu și nu poate reține această experiență numai pentru sine: „Bucuria Evangheliei care umple viața comunității discipolilor este o bucurie misionară” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 21).

De aceea, angajarea misionară nu este ceva care se adaugă la viața creștină, ca și cum ar fi un ornament, ci, dimpotrivă, este situată în inima credinței înseși: relația cu Domnul implică faptul de a fi trimiși în lume ca profeți ai cuvântului său și martori ai iubirii sale.

Sarcofagul unui copil [speranța]

Bunul Păstor pictat în catacombele lui Priscilla
[cubicolo della velatio, metà del III secolo].

„Către sfârşitul secolului al treilea

întâlnim pentru prima dată la Roma,

pe sarcofagul unui copil,
în contextul învierii lui Lazăr,


Profilul lui Lazăr, atins de Cristos
[cubicolo di Lazzaro delle Catacombe di Priscilla].
(sursa: http://roma.repubblica.it/cronaca/2013/11/20/news/nuovi_colori_e_grandi_scoperte_rinascita_di_un_sacrario_paleocristiano-71410431/).

figura lui Cristos ca a adevăratului filozof
care într-o mână ţine evanghelia
şi în cealaltă bastonul de călător,
propriu filozofului.
Cu acest baston al său el învinge moartea;
evanghelia aduce adevărul
pe care filozofii pelerini îl căutaseră în zadar.
În această imagine,
care apoi pentru o perioadă lungă rămâne în arta sarcofagelor,
devine clar ceea ce persoanele culte
ca şi cele simple găseau în Cristos:
el ne spune cine este omul în realitate
şi ce trebuie să facă el pentru a fi într-adevăr om.
El ne arată calea şi această cale este adevărul.
El însuşi este atât calea ca şi adevărul,
şi de aceea este şi viaţa pe care cu toţii o căutăm.
El arată şi calea dincolo de moarte;
numai cine este în măsură să facă aceasta,
este un adevărat maestru de viaţă”

(Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Spe salvi, 6).

Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei (1 septembrie)

Scrisoarea Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru instituirea Zilei Mondiale de Rugăciune
pentru Îngrijirea Creaţiei
(de celebrat pe 1 septembrie)

 

Către Veneraţii Fraţi

Cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson
preşedinte al Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii

Cardinalul Kurt Koch
preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor

Împărtăşind cu iubitul frate Patriarhul Ecumenic Bartolomeu preocupările pentru viitorul creaţiei (cf. Scrisoarea enciclică Laudato si’, 7-9) şi primind sugestia reprezentantului său, mitropolitul Ioannis de Pergam, care a intervenit la prezentarea enciclicei Laudato si’ despre îngrijirea casei comune, doresc să vă comunic că am decis să institui şi în Biserica Catolică „Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei”, care, începând de anul acesta, va fi celebrată la 1 septembrie, aşa cum se întâmplă deja de mult timp în Biserica Ortodoxă.

 

Creştini fiind, vrem să oferim contribuţia noastră la depăşirea crizei ecologice pe care o trăieşte omenirea. Pentru aceasta trebuie să luăm înainte de toate din bogatul nostru patrimoniu spiritual motivaţiile care alimentează pasiunea pentru îngrijirea creaţiei, amintindu-ne mereu că pentru aceia care cred în Isus Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu făcut om pentru noi, „spiritualitatea nu este dezlipită de propriul trup, nici de natură sau de realităţile din această lume, ci mai degrabă trăieşte cu ele şi în ele, în comuniune cu tot ceea ce ne înconjoară” (ibid., 216). Criza ecologică ne cheamă aşadar la o profundă convertire spirituală: creştinii sunt chemaţi la o „convertire ecologică, ce comportă la lăsa să iasă în evidenţă toate consecinţele întâlnirii cu Isus în relaţiile cu lumea care îi înconjoară” (ibid., 217). De fapt, „a trăi vocaţia de a fi păzitori ai lucrării lui Dumnezeu este parte esenţială a unei vieţi virtuoase, nu constituie ceva opţional şi nici un aspect secundar al experienţei creştine” (ibid.).

 

Anuala Zi Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei va oferi fiecărui credincios şi comunităţilor oportunitatea preţioasă de a reînnoi adeziunea personală la propria vocaţie de păzitori ai creaţiei, înălţând către Dumnezeu mulţumirea pentru lucrarea minunată pe care El a încredinţat-o îngrijirii noastre, invocând ajutorul său pentru ocrotirea creaţiei şi milostivirea sa pentru păcatele comise împotriva lumii în care trăim. Celebrarea Zilei, la aceeaşi dată, cu Biserica Ortodoxă va fi o ocazie propice pentru a mărturisi comuniunea noastră crescândă cu fraţii ortodocşi. Trăim într-un timp în care toţi creştinii înfruntă provocări identice şi importante, la care, pentru a fi credibili şi eficienţi, trebuie să dăm răspunsuri comune. Pentru aceasta, este dorinţa mea ca această Zi să poată implica, într-un fel, şi alte Biserici şi Comunităţi ecleziale şi să fie celebrată în sintonie cu iniţiativele pe care Consiliul Ecumenic al Bisericilor le promovează cu privire la această temă.

 

Dumneavoastră, cardinal Turkson, preşedinte al Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, vă cer să aduceţi la cunoştinţa Comisiilor Dreptate şi Pace din Conferinţele episcopale, precum şi a Organismelor naţionale şi internaţionale angajate în domeniul ecologic, instituirea Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, pentru ca, în armonie cu exigenţele şi situaţiile locale, celebrarea să fie îngrijită cum se cuvine cu participarea întregului popor al lui Dumnezeu: preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi laici. În acest scop, va fi în grija acestui dicaster, în colaborare cu Conferinţele Episcopale, să realizeze oportune iniţiative de promovare şi de animare, pentru ca această celebrare anuală să fie un moment puternic de rugăciune, reflecţie, convertire şi asumare de stiluri de viaţă coerente.

 

Dumneavoastră, cardinal Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, cer să luaţi contactele necesare cu Patriarhia Ecumenică şi cu celelalte realităţi ecumenice, pentru ca această Zi Mondială să poată deveni semn al unui drum parcurs împreună de toţi cei care cred în Cristos. În afară de asta, va fi de datoria acestui dicaster să se îngrijească de coordonarea cu iniţiative asemănătoare întreprinse de Consiliul Ecumenic al Bisericilor.

 

În timp ce doresc cea mai amplă colaborare pentru cea mai bună demarare şi dezvoltare a Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, invoc mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu Preasfânta Maria şi a sfântului Francisc de Assisi, a cărui Cântare a creaturilor inspiră atâţia bărbaţi şi femei de bunăvoinţă să trăiască în lauda Creatorului şi în respectarea creaţiei. Dă valoare acestor dorinţe binecuvântarea apostolică, pe care din inimă o împart vouă, domnilor cardinali, şi celor care colaborează în slujirea voastră.

                   Papa Francisc

 

(Traducător: pr. Mihai Pătrașcu; sursa: http://www.magisteriu.ro/scrisoarea-papei-de-instituire-a-zilei-mondiale-de-rugaciune-pentru-ingrijirea-creatiei-2015/).

 

Meditează asupra sărăciei, umilinţei şi carităţii lui Isus

 



Sfânta Clara - de J. Benlliure

Din Scrisoarea către fericita Agneza din Praga a sfintei Clara, fecioară. (Edit. I. Omaechevarria, Escritos de Santa Clara, Madrid 1970, 339-341).

 

Desigur, fericit cel care poate să fie părtaş la ospăţul sfânt, în aşa fel încât să adere cu toate sentimentele inimii la Cristos, a cărui frumuseţe o admiră fără încetare toate cetele fericite ale cerurilor, a cărui tandreţe emoţionează inimile, a cărui contemplare aduce mângâiere, a cărui bunătate satură, a cărui blândeţe recreează, a cărui amintire luminează cu delicateţe, la parfumul căruia morţii recapătă viaţa şi a cărui vedere îi va face fericiţi pe toţi locuitorii Ierusalimului ceresc. Deoarece această viziune este strălucire a gloriei veşnice, reflex al luminii veşnice, o oglindă fără pată (Înţ 7,26), priveşte în fiecare zi în această oglindă, regină, mireasă a lui Isus Cristos. Contemplă continuu în ea chipul tău, pentru a te împodobi astfel în întregime în interior şi în exterior, pentru a te îmbrăca şi a te împodobi cu haine frumos colorate şi brodate, pentru a te înfrumuseţa cu flori şi cu hainele tuturor virtuţilor, aşa cum se potriveşte fiicei şi miresei preacurate a marelui Rege. În această oglindă străluceşte fericita sărăcie, sfânta umilinţă şi dragostea de nespus. Contemplă oglinda în toate părţile şi vei vedea toate acestea.

 

Înainte de toate, vezi începutul acestei oglinzi şi vei vedea sărăcia celui care este pus într-o iesle şi acoperit cu scutece sărace. O, minunată umilinţă, o, admirabilă sărăcie! Regele îngerilor, Stăpânul cerului şi al pământului este aşezat într-o iesle! În centrul oglinzii vei observa umilinţa, fericita sărăcie şi nenumăratele trude şi suferinţe pe care el le-a îndurat pentru răscumpărarea neamului omenesc. La capătul aceleiaşi oglinzi vei putea contempla inefabila dragoste datorită căreia a voit să pătimească pe lemnul crucii şi să moară pe el cu o moarte care este cea mai umilitoare dintre toate. De aceea, aceeaşi oglindă, pusă pe lemnul crucii, îi avertiza pe trecători să ia în considerare aceste lucruri, spunând: Voi toţi, care treceţi pe cale, priviţi cu atenţie şi vedeţi dacă mai este vreo durere asemănătoare cu durerea mea! (Lam 1,12). Aşadar, să-i răspundem lui, care strigă şi plânge, cu un singur glas şi un singur suflet: Să-ţi aduci aminte că împovărat este în mine sufletul meu (Lam 3,20). Făcând aşa, te vei aprinde de o iubire tot mai puternică, o, regină a Regelui ceresc!

 

În afară de aceasta, contemplă desfătările sale de nespus, bogăţiile şi onorurile veşnice, suspină cu dorinţă arzătoare şi iubire a inimii şi exclamă: Atrage-mă la tine, să alergăm la parfumul aromelor tale (Ct 1,3 Vg), o, Mire ceresc. Voi alerga, nici nu mă voi opri până când nu mă vei duce în locuinţa ta, până când stânga ta nu va sta sub capul meu şi dreapta ta nu mă va cuprinde cu iubire şi nu mă va săruta dulce gura ta (cf. Ct 2,4.6). În contemplarea acestor lucruri, aminteşte-ţi de mine, mama ta, ştiind că eu am scris – şi nu se poate şterge – amintirea ta pe tablele inimii mele, considerându-te cea mai dragă dintre toate.

La mulți și fericiți ani, preasfințite Petru!

 

La mulți și fericiți ani,

preasfințite Petru Gherghel!

 



Scrisoare de felicitare din partea Sfântului Părinte

 

Venerabilului frate,
Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

Ţie, venerabil frate, care, din nemărginita bunăvoinţă a lui Dumnezeu, la începutul lunii mai, îţi vei sărbători jubileul de argint întru episcopat, şi căruia la puţin timp îi va urma şi al cincizecilea aniversar al hirotonirii preoţeşti, îţi trimitem din inimă această scrisoare, pentru a ne manifesta sentimentele noastre de bucurie şi pentru a dovedi un semn de comuniune fraternă cu tine întru episcopat.

Fiindu-ne bine cunoscută râvna neobosită cu care ai împlinit misiunea sfântă încredinţată, dorim cu această ocazie să te felicităm pentru eforturile depuse în timpuri grele, dar care au adus rod bogat, şi să rememorăm momentele cele mai de seamă ale apostolatului tău.

Tânăr fiind, după absolvirea studiilor seminariale, ai fost hirotonit preot şi ţi-ai împlinit cu zel, în dieceza proprie, în timpuri de restrişte, diferite îndatoriri în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor, până ce fericitul papă Paul al VI-lea te-a desemnat "ordinarius ad nutum Sanctae Sedis", iar, mai apoi, sfântul Ioan Paul al II-lea, văzându-te înzestrat cu calităţile recerute şi bun cunoscător al realităţilor Bisericii locale, te-a numit episcop al acestei dieceze.

Împlinindu-ţi misiunea pastorală, încrezător în Dumnezeu, împărţitorul tuturor darurilor, ai fost râvnic în lucrarea de evanghelizare, în încurajarea comuniunii cu preoţii şi mai ales în susţinerea tinerilor şi a familiilor, în întărirea poporului creştin în credinţă, speranţă şi iubire, fiind mereu fidel şi devotat pontifului roman şi magisteriului acestuia.

De asemenea, cunoaştem bine grija ta pentru reorganizarea congregaţiilor călugăreşti şi pentru a avea preoţi buni, dintre care ai trimis şi în Kenia, Coasta de Fildeş şi Italia sau ai orientat tineri pentru seminariile acestor ţări.

Reflectând, de asemenea, asupra istoriei atât de bogate a vieţii tale, venerabile frate, bucură-te în Dumnezeu, proclamând acest cântec de preamărire: "Laudă, suflete al meu pe Domnul! Voi lăuda pe Domnul în toată viaţa mea, voi cânta Dumnezeului meu cât voi trăi (Ps 146,1).

Mai mult decât atât, şi noi, ca succesor al sfântului Petru, te însoţim cu rugăciunea noastră, cerând cu stăruinţă de la principele apostolilor şi de la preafericita Fecioară Maria, pentru tine, vrednice păstor, darurile suprafireşti pe care ţi le doreşti cel mai mult.

Comunicându-ţi cu bucurie toate acestea, ţie, venerabile frate, şi prin tine episcopului auxiliar şi iubitei comunităţi, îţi oferim din inimă binecuvântarea apostolică, drept mărturie a comuniunii şi a iubirii, solicitându-vă rugăciunea voastră pentru noi şi pentru ministerul nostru petrin.

Să fie pururea cu voi, iubiţi fii daco-romani, "pacea şi bucuria în Duhul Sfânt" (cf. Rom 14,17).

Cetatea Vaticanului, 16 aprilie 2015, al treilea an al pontificatului nostru

                                           Papa Francisc

 

(traducere de pr. Iosif Dorcu)



 

Catedrala „Sfânta Maria Regină” - Iași:
Liturghie de multumire la 25 de ani de episcopat (1 mai 2015)  

 

(foto: Ionuț-Gabriel Giurgică)

 

 

 

(sursa: http://ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20150506).

Scrisoare către femei - de Ioan Paul al II-lea

 

Scrisoarea
suveranului pontif Ioan Paul al II-lea
către femei

(29 iunie 1995)

Vouă, femeilor din lumea întreagă, vă transmit salutul meu cel mai cordial!

 

1. FIECĂREIA DINTRE VOI şi tuturor femeilor din lumea întreagă vă adresez această scrisoare în semnul împărtăşirii şi al recunoştinţei, acum când se apropie Cea de-a IV-a Conferinţă Mondială privind Femeia, care va avea loc la Pekin în luna septembrie a acestui an.

 

Doresc în primul rând să-mi exprim via mea preţuire faţă de Organizaţia Naţiunilor Unite, care a promovat o iniţiativă de aşa mare importanţă. Şi Biserica intenţionează să-şi ofere contribuţia în apărarea demnităţii, rolului şi drepturilor femeilor, nu numai prin aportul specific al delegaţiei oficiale a Sfântului Scaun la lucrările de la Pekin, dar şi vorbind direct inimii şi minţii tuturor femeilor. Recent, cu ocazia vizitei pe care doamna Gertruda Mongella, secretar general al conferinţei, mi-a făcut-o, tocmai în vederea acestei importante întâlniri, am ţinut să-i încredinţez un mesaj în care sunt adunate câteva puncte fundamentale ale învăţăturii Bisericii în această privinţă. Este un mesaj care, dincolo de circumstanţa specială care l-a inspirat, se deschide perspectivei mai generale a realităţii şi problemelor femeilor în ansamblul lor, punându-se în slujirea cauzei lor în Biserică şi în lumea contemporană. De aceea, am hotărât ca el să fie transmis tuturor conferinţelor episcopale, pentru a-i asigura maxima difuzare.

 

Având în faţa ochilor ceea ce scriam în acel document, aş vrea acum să mă adresez direct fiecărei femei, pentru a reflecta împreună cu ea asupra problemelor şi perspectivelor condiţiei femeii timpului nostru, oprindu-mă într-un chip special asupra temei esenţiale a demnităţii şi drepturilor femeilor, considerate în lumina cuvântului lui Dumnezeu.

 

Punctul de pornire al acestui ideal dialog nu poate fi decât mulţumirea. Biserica - scriam în scrisoarea apostolică Mulieris dignitatem - "doreşte să aducă mulţumiri Preasfintei Treimi pentru «misterul femeii», şi pentru fiecare femeie, pentru ceea ce constituie veşnica măsură a demnităţii sale feminine, pentru «marile lucruri ale lui Dumnezeu» care în istoria generaţiilor umane s-au săvârşit în ea şi prin ea" (nr. 31).

 

2. Mulţumirea adusă Domnului pentru planul său referitor la vocaţia şi misiunea femeii în lume devine şi o mulţumire concretă şi directă adusă femeilor, fiecărei femei, pentru ceea ce reprezintă ea în viaţa omenirii.

 

Mulţumire ţie, femeie-mamă, care devii sânul fiinţei umane în bucuria şi în chinul unei experienţe unice, care te face zâmbetul lui Dumnezeu pentru copilul care vine la lumină, te face călăuza primilor săi paşi, sprijinul creşterii sale, punctul de referinţă în drumul vieţii care va urma.

 

Mulţumire ţie, femeie-soţie, care-ţi uneşti irevocabil destinul tău cu destinul unui bărbat, într-un raport de dăruire reciprocă, în slujirea comuniunii şi a vieţii.

 

Mulţumire ţie, femeie-fiică şi femeie-soră, care porţi în nucleul familial şi apoi în ansamblul vieţii sociale bogăţiile sensibilităţii tale, ale intuiţiei tale, ale generozităţii şi statorniciei tale.

 

Mulţumire ţie, femeie-muncitoare, angajată în toate domeniile vieţii sociale, economice, culturale, artistice şi politice, pentru indispensabila contribuţie pe care o aduci la elaborarea unei culturi capabile să unească raţiunea şi sentimentul, la o concepţie despre viaţă mereu deschisă sensului "misterului", la edificarea de structuri economice şi politice tot mai bogate ale umanităţii.

 

Mulţumire ţie, femeie-consacrată, care după exemplul celei mai mari dintre femei, Mama lui Cristos, Cuvântul întrupat, te deschizi cu docilitate şi fidelitate la iubirea de Dumnezeu, ajutând Biserica şi întreaga omenire să trăiască în raporturile cu Dumnezeu un răspuns "sponsal", care exprimă în mod minunat comuniunea pe care el vrea s-o stabilească cu creatura sa.

 

Mulţumire ţie, femeie, pentru însuşi faptul că eşti femeie! Cu percepţia care este proprie feminităţii tale, tu îmbogăţeşti înţelegerea lumii şi contribui la adevărul deplin al raporturilor umane.