Sfântul Alfons Maria de Liguori (1696-1787), episcop, doctor al Bisericii

 

Giuseppe Antonio Lomuscio, San Alfonso Maria de Liguori (1988) – „Evangelizare pauperibus misit me” (https://commons.wikimedia.org)

[n.: la 27 septembrie 1696, Marianelli, Napoli, Italia; d.: la 1 august 1787, Nocera, Italia; 1 august (latin)].

„În istoria Bisericii, el este napolitanul cu inteligenţa cea mai profundă, după anul 1500, aşa cum a fost Toma după anul 1000… El a pus pe buzele tuturor, chiar şi a analfabeţilor, cuvintele sfintei Tereza de Avila şi ale sfântului Ioan al Crucii. El a transmis oamenilor termenii cei mai înalţi în formulele cele mai simple, sentimentele cele mai extatice în limbajul obişnuit. A creat, în cei simpli, o inimă de sfinţi şi mari sfinţi” [1].

Alfons avea doar 13 ani şi Teresina doar 5, când părinţii lor le-au aranjat deja viitoarea lor căsătorie. Nu făceau aceasta cu sentimentul că ar interveni în libera alegere a fiilor, ci cu convingerea că astfel le prevedeau din timp un viitor fericit! Între timp, băiatul înainta în studii şi copila se pregătea în şcoala carmelitelor Preasfântului Sacrament. 

Lucrurile au decurs însă într-un mod diferit, deoarece cei doi interesaţi, deşi se cunoşteau încă de mici – erau verişori şi cele două familii se vizitau –, aveau aspiraţii mult mai înalte decât cele ale părinţilor. Tereza, în deplin acord cu Alfons, a refuzat dreptul primului născut cu toate onorurile familiilor nobile şi, la 15 ani, s-a întors în mănăstire, unde era crescută după exemplul Terezei de Avila. Alfons îi va scrie viaţa şi va mărturisi prietenilor că, dacă micuţa sa logodnică a ales Iubirea cea mai mare, acest lucru i se datorează lui.

Într-un timp în care fiii cadeţi erau constrânşi să găsească în mănăstiri sau în cariera bisericească propria lor realizare, pentru a lăsa intact patrimoniul familiei pentru primii născuţi, Dumnezeu, uneori, nu făcea jocul oamenilor şi îi chema la sine tocmai pe primii născuţi. Pentru Alfons, viitorul, în toate, era roz, din punct de vedere uman. Tatăl său, Iosif, era ofiţer superior al marinei militare şi mama sa, Ana Cavalieri, din familia marchizilor de Avenia, era o femeie profund religioasă şi bine instruită.

Sfânta Fecioară Maria Îndurerată: Lângă crucea lui Isus stătea mama lui, Maria [15 septembrie 2021]

 Maria Addolorata - de Sassoferrato (1609-1685).

Lângă crucea lui Isus stătea mama lui, Maria

„Ți s-a spus: Femeie, iată fiul tău (In 19,26). Ce schimb! Îți este dat Ioan în locul lui Isus, slujitorul în locul Stăpânului, ucenicul în locul Învățătorului, fiul lui Zebedeu în locul Fiului lui Dumnezeu, un simplu om în locul adevăratului Dumnezeu” (Sfântul Bernard, Predici; Sermo in dom. infra oct. Assumptionis, 14-15: Opera omnia, Edit. Cisterc. 5[1968], 274).

Înălţarea Sfintei Cruci [14 septembrie 2021]

   

Răstignitul - de Anatoly Shumkin.

 Imn:

    Strălucește falnic crucea, semn statornic peste vremuri;

    Azi, pământule, privind-o, să te-nchini, să te cutremuri,
    Căci pe dânsa atârnat-a cel ce este fără pată,
    Ca să vadă omenirea de păcatul ei salvată.

    Cu pădurile-i de cedri s-ar putea mândri Libanul,
    Dar mai mândru-i pomul crucii care rod ne dă tot anul;
    Face roade minunate, dulci și pline de savoare,
    Cine-odată ia din ele și mănâncă nu mai moare.

    Rege veșnic, pentru tine, inima în piept ne arde;
    Crucea-n luptă să ne fie cel mai scump dintre stindarde.
    Ea ne fie totdeauna scut de apărare dacă,
    Vrând dușmanul să ne piardă, fără milă ne atacă.

    Știm c-odată vei apare sus pe nori cu slavă mare;
    Pentru ziua de pe urmă, stând mereu în așteptare,
    După-ndemnul ce primit-am, mințile ne fie treze,
    Și de sfântă bucurie inima să ne vibreze.

    Tatălui mărire fie-i, veșnic Fiului onoare,
    Duhul Sfânt și el primească laudă nepieritoare.
    Sărbătoare facă astăzi chiar și morții din morminte;
    Să se bucure, să cânte biruința crucii sfinte. Amin.

[sursă: Rugaciuni (ercis.ro)].

La umbra crucii tale - cântă: Paula Seling

Naşterea sfintei Fecioare Maria [8 septembrie] - Imn către sfânta Maria

Nașterea Maicii Domnului de Jusepe Leonardo.

Crăiasă a lumii plăpândă, curată,

Fecioară și mamă tu ești totodată,

Regină în ceruri cu nimb de rubine

Și stea ce-arăți calea spre țărmuri senine.

 

Arată-te lumii suavă copilă,

Comoară preascumpă de har și de milă.

Răsai minunată, regească tulpină,

Menită să poarte o floare divină.

 

De ziua frumoasă a nașterii tale,

Răsună pământul de cânt și urale;

Ferice de mama ce azi te înfașă

Cu mâinile sale, făptură gingașă.

 

Pe lume când vii tu, copilă-minune,

Pământul se schimbă, o lume apune,

Păcatul dispare cu beznele-i hâde,

Iar soarele iarăși de sus ne surâde.

 

Treimii mărire și laudă fie-i

Și recunoștință de ziua Mariei,

Pe care regină în cer o proclamă,

Iar nouă ne-o dă tuturora de mamă. Amin.

 

(sursă: http://www.ercis.ro/liturgie/breviar.asp).

 

Sfânta Ecaterina de Siena [29 aprilie]

Sf. Ecaterina de Siena (1746) de Giovanni Battista Tiepolo

Sfânta Ecaterina de Siena (1347-1380), 

doctor al Bisericii, fecioară

„I-ai dat harul să pătrundă misterele insondabile ale vieţii tale divine şi să iubească Biserica ta cu o inimă mare şi plină de pasiune. În tăcerea unei asidue rugăciuni, contempla frumuseţea ta, şi în faţa discordiilor şi a schismei, ea îşi ridica vocea plină de însufleţire, ca să se refacă unitatea fiilor tăi” [1].

În evul mediu târziu, în domeniul civil, ca şi în cel bisericesc, oamenii se sfâşiau în lupte interne, provocând războaie între state şi schismă în Biserică, chiar riscul supravieţuirii civilizaţiei creştine în faţa pericolului tot mai ameninţător al musulmanilor. Dumnezeu a ridicat atunci femei ca sfânta Brigitta a Suediei şi sfânta Ecaterina de Siena, care, prin carismele lor, au încercat să aducă pace în suflete şi să reconstruiască unitatea Bisericii, dând o contribuţie importantă, în unele aspecte bine determinate, la civilizaţia europeană.

Ecaterina Benincasa s-a născut la Siena, în cartierul popular Fontebranda, dintr-o familie de zugravi, în anul 1347. Era al douăzeci şi patrulea copil dintre cei douăzeci şi cinci ai soţilor Jacopo Benincasa şi Lapa Piagenti. La 6 ani, i-a apărut, într-o mare lumină, Isus îmbrăcat în veşminte pontificale şi înconjurat de o mulţime de sfinţi, printre care i-a recunoscut pe sfântul Petru, sfântul Paul şi sfântul Ioan. La 7 ani, în prezenţa sfintei Fecioare, se oferea ca mireasă lui Isus, pentru totdeauna, având pe deplin conştiinţa valorii acestui vot, aşa cum ea însăşi o va declara mai târziu confesorului ei.

Meritul meu este milostivirea Domnului

Unde s-a înmulţit păcatul, s-a revărsat cu prisosinţă harul

Unde putem afla, în slăbiciunea noastră, siguranţă şi odihnă, dacă nu în rănile Mântuitorului? Aici mă simt cu atât mai mult în siguranţă, cu cât ştiu că mântuirea lui este mai puternică. Lumea freamătă, trupul oprimă, diavolul îmi întinde curse, dar eu nu mă prăbuşesc, deoarece sunt zidit pe o stâncă tare. Am săvârşit un păcat grav; conştiinţa mi se va tulbura, dar nu va fi zdruncinată, deoarece îmi voi aminti de rănile Domnului. De fapt, el a fost străpuns pentru fărădelegile noastre (Is 53,5). Ce poate fi atât ucigător ca să nu poată fi salvat de moartea lui Cristos? Prin urmare, dacă mă gândesc la acest medicament atât de puternic şi eficace, nu mă voi înspăimânta de nici o boală, oricât ar fi de grea.

Duminica Bibliei [24 ianuarie 2021]

Scrisoarea apostolică în formă de motu proprio Aperuit illis (30 septembrie 2019), cu care este instituită Duminica Bibliei în adevăratul sens al cuvântului. Prin această scrisoare apostolică, papa Francisc a voit „să răspundă la atâtea cereri care au venit [...] din partea poporului lui Dumnezeu, pentru ca în toată Biserica să se poată celebra în unitate de intenţii Duminica Bibliei” (Aperuit illis, 2). La nr. 3 din Aperuit illis citim:

„Stabilesc ca Duminica a III-a din timpul de peste an să fie dedicată celebrării, reflecţiei şi divulgării Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, această Duminică a Bibliei se va situa într-un moment oportun din acea perioadă a anului, când suntem invitaţi să întărim legăturile cu evreii şi să ne rugăm pentru unitatea creştinilor. Nu este vorba de o simplă coincidenţă temporală: a celebra Duminica Bibliei exprimă o valenţă ecumenică, pentru că Sfânta Scriptură arată celor care se pun în ascultare drumul ce trebuie urmat pentru a ajunge la o unitate autentică şi solidă”.

Duminica Bibliei: 

Nota despre Duminica Bibliei

Venerarea textului sacru de Mario Lessi Ariosto

Acel mesaj care aleargă repede de mons. Rino Fisichella

Duminica Bibliei: arcb.ro

Sfânta Agneza, fecioară, martiră [21 ianuarie]

„Eu sunt logodită cu Cristos, cel care este mai frumos decât soarele şi decât luna, domn peste îngeri. Cu inelul său, a făcut să fiu a lui şi a pus pe capul meu coroana de mireasă. Bucuraţi-vă, faceţi sărbătoare împreună cu mine, acum eu trăiesc alături de el în strălucita locuinţă a sfinţilor. Eu te-am căutat atât de mult, şi acum contemplu chipul tău; atât de mult te-am dorit, şi acum eşti al meu; pe pământ te-am iubit fără măsură, şi acum sunt a ta pentru totdeauna” [1].

Această copilă, care nu avea încă 12 ani, trebuie să-i fi impresionat foarte mult pe contemporanii săi, lăsând o memorie nepieritoare. Despre ea, de fapt, vorbesc martirologiile cele mai vechi, părinţii Bisericii, cum sunt Ambroziu, Augustin, Ieronim, poetul Prudenţiu, care îi dedică un imn, şi chiar papa Damasus. Pe Via Nomentana, pe locul martiriului ei, Constantina, fiica lui Constantin cel Mare, a ridicat o bazilică şi lângă aceasta a voit să fie mausoleul ei, voind să fie înmormântată alături de Agneza.

Mesajul papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Săracilor (2020)

 

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru a IV-a Zi Mondială a Săracilor
(15 noiembrie 2020)

„Întinde-ți mâna către cel sărac” (cf. Sir 7,32)

„Întinde-ți mâna către cel sărac” (cf. Sir 7,32). Înțelepciunea antică a pus aceste cuvinte ca un cod sacru de urmat în viață. Ele răsună astăzi cu toată încărcătura lor de semnificație pentru a ne ajuta și pe noi să ne concentrăm privirea asupra esențialului și pentru a depăși barierele indiferenței. Sărăcia asumă întotdeauna chipuri diferite, care cer atenție față de fiecare condiție deosebită: în fiecare dintre acestea putem să-l întâlnim pe Domnul Isus, care a revelat că este prezent în frații săi mai slabi (cf. Mt 25,40).

Sfânta Tereza din Avila (1515-1582): scrierile și viața

1) Scrieri:

Sfânta Teresa din Avila - Cartea vieții (italiana) [pdf]

Il Cammino di Perfezione (italiana) [pdf]

Esclamazioni (italiana) [pdf]

Il Castello Interiore (italiana) [pdf]

Le Fondazioni (italiana) [pdf]

Pensieri sull'amore di Dio (italiana) [pdf]

Relazioni spirituali e favori celesti (italiana) [pdf]

Monastero virtuale.it - download

Libri di fede consultabili online e/o scaricabili

Mistica.info/unteresa

Libri scaricabili [pdf]

Opere di S. Teresa [pdf]

Enciclopedia delle donne.it/biografie/teresa-davila/

http://www.sfinticatolici.ro/tereza-a-lui-isus-din-avila/2/

2) Viața

„Binecuvântat să fie Dumnezeu care ne-a permis să vedem o sfântă pe care o putem imita cu toții; mănâncă, doarme și vorbește ca noi, și trăiește cu multă simplitate” (Bibliotheca Santorum, XII, Citta Nuova, Roma 1990, 402).

Iată o trăsătură caracteristică a personalității Terezei a lui Isus, așa cum este surprinsă de franciscanele „reales” din Madrid, care au găzduit-o un timp în casa lor. Tereza, femeie în atâtea aspecte extraordinară, niciodată nu a pierdut contactul cu normalitatea vieții, știind să conjuge cea mai înaltă contemplație cu acțiunea prudentă și eficientă.

În inima Bisericii, eu voi fi iubire [Sfânta Tereza a Pruncului Isus, călugăriță]

Sfânta Tereza a Pruncului Isus (1873 – 1897).

De vreme ce aspirațiile mele imense erau pentru mine un martiriu, m-am îndreptat spre scrisorile sfân­tului Paul pentru a găsi în ele, în sfârșit, un răspuns. Ochii mi-au căzut din întâmplare pe capitolele 12 și 13 din Scrisoarea întâi către Corinteni și am citit, în primul capitol, că nu toți pot fi, în același timp, apostoli, profeți și învățători și că Biserica se compune din diferite mădulare și că ochiul nu poate să fie, în același timp, mână. Desigur, un răspuns clar însă încă nu potolea dorințele mele și încă nu aveam pace.

Am continuat citirea și nu mi-am pierdut cumpătul. Astfel, am găsit o frază care mi-a dat ușurare: Voi însă căutați darurile cele mai bune. Și eu vă voi arăta o cale și mai minunată (1Cor 12,31). De fapt, Apostolul declară că și carismele cele mai bune sunt nimic fără dragoste și că însăși dragostea este calea cea mai perfectă ce conduce cu siguranță la Dumnezeu. În sfârșit, găsisem pacea.

Sfânta Maria Îndurerată: Stătea Maica lângă cruce [15 septembrie 2020]

Pietà' de Michelangelo Buonarroti, 

în Basilica „Sfântul Petru”, Vatican.

Martiriul Fecioarei este celebrat atât în profeția lui Simeon, cât și în istoria pătimirii Domnului. El, spune bătrânul sfânt despre copilul Isus, este pus ca semn care va stârni împotrivire și, adresându-se apoi Mariei, o sabie îți va străpunge sufletul (cf. Lc 2,34-35).

Mama noastră sfântă, cu adevărat o sabie a trecut prin sufletul tău! De fapt, nu ar fi ajuns în trupul Fiului decât trecând prin sufletul Mamei. Desigur că, după ce Isus al tău, care era al tuturor, dar în special al tău, a murit, sulița crudă nu a putut să ajungă la sufletul său. Atunci când, nerespectând nici moartea sa, i-a deschis coasta, nu mai putea să aducă nici o daună Fiului tău. Însă ție da. Ție ți-a străpuns sufletul. Sufletul lui nu mai era acolo, dar al tău nu putea nicidecum să se dezlipească de acolo. De aceea, puterea durerii a străpuns sufletul tău, și astfel, te putem numi, nu fără motiv, mai mult decât martiră, pentru că în tine participarea la pătimirea Fiului a depășit cu mult în intensitate suferințele fizice ale martiriului.

Oare nu a fost pentru tine mai mult decât o sabie acel cuvânt care cu adevărat a străpuns sufletul și a ajuns până la despărțitura dintre suflet și duh? Ți s-a spus: Femeie, iată fiul tău (In 19,26). Ce schimb! Îți este dat Ioan în locul lui Isus, slujitorul în locul Stăpânului, ucenicul în locul Învățătorului, fiul lui Zebedeu în locul Fiului lui Dumnezeu, un simplu om în locul adevăratului Dumnezeu. Cum să nu-ți străpungă sufletul sensibil auzirea acestor cuvinte, de vreme ce numai amintirea lor reușește să frângă și inimile noastre, care sunt de piatră și de fier?

Fraților, nu vă minunați atunci când se spune că Maria a fost martiră în spirit. Mai curând sã se minuneze cel care nu-și amintește că l-a auzit pe Paul care include între cele mai mari lovituri ale păgânilor faptul că ei erau lipsiți de iubire. Acest păcat a fost departe de inima Mariei și să fie departe și de inima cinstitorilor ei umili.

Poate că cineva ar putea să obiecteze: „Dar ea nu știa dinainte că Isus va muri?” Bineînțeles. „Oare nu spera că el va învia curând?” Fără îndoială și cu cea mai tare încredere. „Cu toate acestea, a suferit atunci când a fost răstignit?” Desigur, și într-un mod cu adevărat teribil. De altfel, cine ești tu, frate, și ce tip straniu de înțelepciune ai dacă te minunezi de solidaritatea în durere a Mamei cu Fiul, mai mult decât de durerea Fiului Mariei? El a putut să moară și în trup și ea nu a putut să moară împreună cu el în inima sa? În Fiul a acționat iubirea mai mare decât orice altă iubire. În Mamă a acționat iubirea cu care nu se poate compara nici o altă iubire, după cea a lui Cristos.

Din Predicile sfântului Bernard, abate, Sermo in dom. infra oct. Assumptionis, 14-15: Opera omnia, Edit. Cisterc. 5[1968], 273-274.

Creștinii în lume, din 'Scrisoarea către Diognet'

Creștinii nu se diferențiază de ceilalți oameni nici prin teritoriu, nici prin limbă, nici prin obiceiuri de viață. Într-adevăr, ei nu locuiesc în orașe proprii, nici nu folo­sesc vreun limbaj neobișnuit, nici nu duc un tip special de viață. Învățătura lor nu a fost inventată prin reflecția și cercetarea oamenilor iubitori de noutate, nici nu se bazează pe un sistem filozofic uman, așa cum fac unii.

   

Locuiesc în orașe atât grecești, cât și barbare, așa cum se nimerește, și, deși în ceea ce privește îmbrăcămintea, hrana și restul vieții, urmează obiceiurile locului, își propun o formă de viață, recunoscută de toți, minunată și de necrezut. Fiecare locuiește în patria sa, dar ca străin; participă la toate activitățile cetățenilor buni și acceptă toate îndatoririle ca oaspeți în trecere. Orice pământ străin este patrie pentru ei și orice patrie este pentru ei un pământ străin. Ca toți ceilalți, se căsătoresc și au copii, dar nu-și abandonează copiii. Au în comun masa, dar nu patul.

Quo vadis - de Henryk Sienkiewicz (română)

Quo vadis - de Henryk Sienkiewicz [română].pdf

Romanul Quo vadis scris de Henryk Sienkiewicz în ultimii ani ai secolului XIX, a fost tradus în peste 40 de limbi și s-a vândut în milioane de exemplare. Quo vadis (în română Unde mergi?) este titlul unui roman istoric pentru care, în 1905, i s-a decernat Premiul Nobel. A fost publicat pentru prima oară în Gazeta Polska, începând cu luna martie 1895.

Povestea de dragoste dintre Ligia și Vinicius se desfășoară pe fundalul istoric al domniei sângeroase a lui Nero. Puterii romane, reprezentate de un împărat ce avea drept de viață și de moarte asupra tuturor supușilor săi, i se opune puterea credinței creștine, împărtăşită cu precădere de plebe. Însă cele două forțe potrivnice nu sunt din aceeaşi lume şi nu se manifestă în acelaşi chip. În vreme ce puterea militară și politică a Romei se afirmă prin violență, desfrâu și opulență, puterea spirituală se vădeşte în smerenie, în bunătate şi, mai presus de orice, în dragoste curată. Titlul romanului e inspirat dintr-o legendă medievală în care se relatează că, pe vremea persecuțiilor stârnite de Nero împotriva creștinilor din Roma, apostolul Petru fuge din cetate ca să-și scape viața. Pe drum însă, îl întâlnește pe Isus și îl întreabă: „Quo vadis, Domine?” („Unde mergi, Doamne?”). Isus îi răspunde: „La Roma, ca să fiu răstignit din nou”. Rușinat de propria lașitate, Petru se întoarce în cetate, unde va muri ca martir, răstignit cu capul în jos. 

(sursă: Cărți.pdf).

[copyright expirat conform legii (peste 70 de ani de la moartea autorilor)].

Să crești îți ia o viață...

Ignazio Silone (1900-1978).

„Să crești îți ia o viață, dar pentru a îmbătrâni ajunge o noapte”. (Ignazio Silone).

Ignazio Silone este un pseudonim a lui Secondo Tranquilli.  A fost scriitor, ziarist, politician, eseist și dramaturg italian. S-a numărat printre intelectualii italieni mai cunoscuți și citiți în Europa și în lume. Romanul său celebru este Fontamara, emblematic pentru denunțarea condiției sărăciei, a nedreptății și opresiunii sociale. 

 

Mesajul papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Vocaţii [3 mai 2020]

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru cea de-a 57-a Zi Mondială
de Rugăciune pentru Vocații
3 mai 2020

Cuvintele vocației

Iubiți frați și surori!

La 4 august anul trecut, la a 160 aniversare a morții sfântului paroh de Ars, am voit să ofer o Scrisoare către preoți, care în fiecare zi își dedică viața pentru chemarea pe care Domnul le-a adresat lor, în slujba poporului lui Dumnezeu.

Cu acea ocazie, am ales patru cuvinte-cheie – durere, recunoștință, curaj și laudă – pentru a le mulțumi preoților și a susține slujirea lor. Consider că astăzi, la această a 57-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații, acele cuvinte se pot relua și adresa întregului popor al lui Dumnezeu, pe fundalul unui text evanghelic care ne relatează experiența singulară trăită de Isus și Petru în timpul unei nopți de furtună pe lacul Tiberiadei (cf. Mt 14,22-33).

Cele mai frumoase pagini de întelepciune biblică

Cele mai frumoase pagini de întelepciune biblică.pdf

Ce înțelegem prin „înțelepciunea biblică”?

Orientul antic a avut o literatură sapienţială înfloritoare, atât în Egipt, cât şi în diversele culturi din Mesopotamia, pre cum şi la Ugarit. Este o înţelepciune care transcende graniţele, mai degrabă profană, şi care se ocupă de destinul indivizilor nu pe baza reflecţiei filozofice (precum cea grecească), ci pe baza experienţei de viaţă. Îl învaţă pe om să se conformeze ordinii universului, căutând să-i ofere astfel mijloacele de a fi fericit. Cum nu întotdeauna reuşeşte, ajunge deseori la pesimism.

Această literatură a fost cunoscută de israeliţi: cel mai mare elogiu adus lui Solomon este că „era mai presus de fiii Răsăritului şi ai Egiptului“ şi decât cananeenii Etan şi fiii lui Mahol, Heman, Kalkol şi Darda (1Regi/3Regi [LXX] 4,31). Sunt amintiţi înţelepţii arabi şi edomiţi (Ieremia 49,7, Abdia 8). Iov şi prietenii lui trăiesc în Edom. Există Psalmi atribuiţi lui Etan (89/88) şi lui Heman „băştinaşul“ (88/87). Agur şi Lemuel, regele din Massa (trib din nordul Arabiei), apar ca autori de proverbe (Proverbe 30–31).

Chiar dacă găsim, în mod firesc, multe elemente comune cu lite ratura sapienţială a popoarelor învecinate, în cărţile biblice de înţelepciune totul e privit prin raportare la Dumnezeu, în lumina religiei revelate, care subîntinde modul de gândire al vechilor israe liţi. Datorită acestui fapt se evită pesimismul, chiar dacă problema suferinţei se pune constant şi acut, cu multă sinceritate.

Se afirmă de obicei că, spre deosebire de celelalte cărţi biblice, în cărţile sapienţiale nu apar marile teme ca legământul, mesianismul etc., scopul înţelepţilor fiind ca, pe baza experienţei personale, să extragă din viaţa cotidiană principii de comportare constante, plăcute lui Dumnezeu, deoarece relaţia cu Dumnezeu face parte din realitatea vieţii omului. De fapt, autorii cărţilor de înţelepciune s-au hrănit întreaga viaţă cu ceea ce s-a numit ulterior „Legea şi Profeţii“, indiferent de forma pe care o aveau în vremea lor textele respective: ele „trăiesc“ în literatura sapienţială inspirând principiile, iar uneori transpar şi în aluzii directe. De aceea, am socotit potrivit să începem cu câteva dintre textele inspiratoare.

(sursă: Humanitas - biblioteca virtuala - 57 volume sunt la biblioteca virtuală [26 martie 2020]).

† Buna–Vestire [25 martie 2020]

Buna-Vestire (acuarele) - de Sorin Dumitrescu.

Caro salutis cardo, adică „fundamentul mântuirii este carnea [trupul]”, cum spuneau Sfinții Părinți. În acest mister ne amintim cum Cuvântul veșnic al Tatălui a luat natura noastră umană pentru a ne salva. Întruparea este actul de salvare care marchează istoria și trece prin „da”-ul Mariei în ascultarea Fiului lui Dumnezeu care se naște în inimă înainte de sân [pântece]...

Astăzi, 25 martie, papa Francisc cere la 12 ora Vaticanului [13 ora României] să facem memoria Încarnării Domnului – începutul mântuirii – cu Tatăl nostru cerându-i lui Dumnezeu îndurare și har pentru lumea întreagă mai ales pentru încetarea pandemiei cu Covid-19.

Să ne ajute Domnul!

Un „Tatăl nostru” spus cu papa Francisc în 25 martie 2020 la 13 [ora României] - oprirea pandemiei

«Dragi frați și surori, în aceste zile de încercare, în timp ce umanitatea tremură la amenințarea pandemiei, aș vrea să propun tuturor creștinilor să-și unească vocea spre Cer. Îi invit pe toți capii Bisericilor și pe liderii tuturor Comunităților creștine, împreună cu toți creștinii diverselor confesiuni, să-l invoce pe Cel preaînalt, Dumnezeu cel atotputernic, recitând în același timp rugăciunea pe care ne-a învățat-o Isus, Domnul Nostru. Îi invit, așadar, pe toți să recite „Tatăl Nostru” miercurea viitoare, 25 martie la amiază. În ziua în care mulți creștini amintesc vestirea adusă Fecioarei Maria despre Întruparea Cuvântului, fie ca Domnul să asculte rugăciunea unanimă a tuturor discipolilor săi care se pregătesc să celebreze biruința lui Cristos cel înviat» (papa Francisc, Angelus, 22 martie 2020).

(sursă: Vatican News).

Papa Francisc – Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii [1 ianuarie 2020]

Mesajul Sfântului Părinte Francisc
pentru celebrarea celei de-a 53-a
Zile Mondiale a Păcii 1 ianuarie 2020

Pacea ca drum de speranță: dialog, reconciliere și convertire ecologică

1. Pacea, drum de speranță în fața obstacolelor și a încercărilor. Pacea este un bun prețios, obiect al speranței noastre, la care aspiră toată omenirea. A spera în pace este o atitudine umană care conține o tensiune existențială, prin care chiar și un prezent uneori obositor „poate să fie trăit și acceptat dacă el conduce spre o țintă și dacă noi putem fi siguri de această țintă, dacă această țintă este așa de mare încât să justifice truda drumului”[1]. În acest mod, speranța este virtutea care ne pune în mișcare, ne dă aripile pentru a merge înainte, chiar și atunci când obstacolele par insurmontabile.