Discursul în română ținut de Donald Tusk (polonez), preşedintele Consiliului European (10 ian. 2019)

Pentru a fi fericiți...

Om al stepei...

„Pentru a fi cu adevărat fericiți există

doar câteva lucruri:

să ai o casă,

ceva de mâncare,

haine

și pe cineva de iubit

şi cineva care ne iubește.

Acest om al stepei şi cu copii săi

ştiu acest lucru:

zâmbesc, cântă şi merg fericiți”.

(sursă: https://twitter.com/enzobianchi7; trad. I.C.)

A fost odată...

Centrala de la Cernobîl (26 aprilie 1986).

32 de ani de la dezastrul de la Cernobîl, cel mai grav accident nuclear din istorie.

Pe 26 aprilie 1986, la 1.23 noaptea, la Centrala de la Cernobîl s-a produs cel mai mare accident nuclear din istoria omenirii, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Un nor de precipitaţii radioactive s-a îndreptat spre părţile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei şi părţile estice ale Americii de Nord. Suprafeţe mari din Ucraina, Belarus şi Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Cât de mare a fost iradierea în România nu se poate aprecia cu exactitate, mai cu seamă că partea sovietică a dorit să minimalizeze accidentul în prima fază.

(sursă: https://www.dcnews.ro).

Ucraina.

Stephen Hawking a murit... binecuvântat de papi...

Blessed Paul VI with Stephen Hawking (https://twitter.com/).

Stephen Hawking a murit, miercuri dimineaţă (14 martie 2018), „în linişte”, în locuinţa sa din Cambridge, potrivit purtătorului de cuvânt al familiei, citat de BBC. Avea 76 de ani, se deplasa într-un scaun cu rotile și comunica prin computer, mintea lui însă era a unui geniu.

Papa Benedict al XVI-lea îl binecuvântează.

Și papa Francisc.

A încercat o viață întreagă  să explice „cum” funcționează Universul... iar acum va cunoaște și „de ce”. (de pr. Giovanni Berti). (sursă: https://www.facebook.com/francisc.dobos; https://www.facebook.com/giovanni.berti).

Odihna ce veșnică dă-i-o lui, Doamne,

și lumina fără de sfârșit să-i strălucească.
Să se odihnească în pace.
Prin mila lui Dumnezeu. Amin.

Omul modern este un neliniştit

Țipătul (1893) – de Edvard Munch.

„Omul modern este un neliniştit.

Neliniştea s-a substituit credinţei.

Toată lumea se declară realistă, practică,

materialistă, forios să cucerească bunurile acestei lumi.

Suntem foarte departe de a bănui natura răului care îi macină,

că nu observăm decât activitatea lor delirantă,

fără să ne gândim că ea este exact forma degradată,

înveninată, a angoasei lor metafizice.

Ei par că fug după noroc,

dar nu după avere fug ei: fug de ei înşişi”.

(Bernanos G., La liberte, EEC II, 1334; trad. I.C.).

Omul moral spune «nu» sie însuși

„Un moralist spune «nu» la alții,

omul moral spune «nu» sie însuși”.

(Pier Paolo Pasolini [1922-1975]).

(sursă:https://it.zenit.org).

Banul muncit

 

Trăia odată un om tare harnic, pe nume Petcu. Avea Petcu şi un fecior, care se numea Iliuţa. Căt era ziua de mare, Iliuţa nu ştia altceva să facă decât să doarmă. Într-o zi, Petcu l-a chemat pe Iliuţa şi i-a zis:
— De mâine să mergi la lucru şi să nu te întorci până nu ai săa caştigi un galben.
A plecat Iliuţa. S-a făcut că munceşte un timp. Apoi i-a cerut mamei sale un galben.
— Iată, tată, banul muncit!
Părintele a luat banul şi l-a aruncat în foc spunând:
— Acesta nu e ban câştigat de tine!
A plecat Iliuţa. Era trist că îşi necăjise părinţii. S-a apucat de muncă. Pe la sfârşitul lunii se întoarce acasă.
— Te uită, tata! zice Iliuţa, şi îi întinde un galben cu zimţii noi. Tata îl cântăreşte în palmă şi îl azvarle în foc.
— Nu, tată, începu să strige Iliuţa, nu-l arunca! E galben muncit!
Se repede cu mâinile în flăcări, se frige, dar scoate galbenul. Se luminează faţa tatalui.
— Vezi, Iliuţa? Aşa e banul muncit. Îl preţuieşti cu adevarat!

 

de Alexandru Mitru

 

Omul și sufletul

Crearea lui Adam, mozaic din Catedrala

„Santa Maria Nuova a Monreale” (Palermo).

„Așadar, ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă își pierde sufletul? Căci ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său? (Marcu 8, 36-37).

Când eram arhiepiscop de München-Freising, într-o meditaţie despre Rusalii m-am inspirat dintr-un film intitulat Seelenwanderung (Metempsihoza), pentru ca să explic care este acţiunea Duhului Sfântul într-un suflet. Filmul povesteşte despre doi diavoli săraci care, datorită bunătăţii lor, nu reuşeau să-şi facă un drum în viaţă. Într-o zi, unuia din cei doi i-a venit ideea că, neavând altceva să pună la vânzare, ar fi putut să-şi vândă sufletul. Acesta a fost cumpărat cu un preţ mic şi pus într-o cutie. Din acel moment, spre marea lui surprindere, totul s-a schimbat în viaţa sa. A început o urcare rapidă, a devenit tot mai bogat, a obţinut mari onoruri şi la moartea sa ajunsese consul, având foarte mulţi bani şi bunuri. Din momentul în care se descotorosise de sufletul său nu a mai avut stimă şi nici omenie. A acţionat fără scrupule, gândindu-se numai la câştig şi la succes. Omul nu mai conta nimic. El însuşi nu mai avea un suflet. Filmul – încheiam aşa – demonstrează în manieră impresionantă că în spatele faţadei succesului se ascunde adesea o existenţă goală.

 

Aparent omul nu a pierdut nimic, dar îi lipseşte sufletul şi cu el lipseşte totul. Este clar –  continuam eu aşa – că fiinţa umană nu poate să arunce literalmente propriul suflet, din moment ce sufletul îl face persoană. De fapt, el oricum rămâne persoană umană. Şi totuşi are posibilitatea înspăimântătoare de a fi inuman, de a rămâne persoană vânzând şi pierzând în acelaşi timp propria umanitate. Distanţa dintre persoana umană şi fiinţa inumană este imensă, şi totuşi nu se poate demonstra; este lucrul realmente esenţial, şi totuşi este aparent lipsit de importanţă (cf. Suchen, was droben ist. Meditationen das Jahr hindurch, LEV, 1985).

 

(Benedict al XVI-lea, Omilia papei pentru liturgia penitenţială cu tinerii din Roma, 13 martie 2008; sursă: http://www.ercis.ro).

Gândul zilei [om] [biserică]



Batiușka... [Părinte...]



În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Templul este spaţiul sacru, în aşa fel încât şi vecinătăţile devin sacre în prezenţa lui.

Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? – te întreb. În templu. În Biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul.

În Biserică afli că exişti.

Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici!

În afară de cărţi nu trăiesc decât dobitoacele şi sfinţii: unele pentru că n-au raţiune, ceilalţi pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de conştiinţă.

(Ţuţea Petre, Cugetări memorabile, Licenţă Biblioteca Electronică).