XIX TPA (C): Mica turmă a speranţei (omilie)



Fiţi gata, îmbrăcaţi
şi cu făcliile aprinse!

 

Luca 12,32-48 - În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: ³² "Nu te teme, turmă mică, deoarece i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăţia sa. ³³ Vindeţi ceea ce aveţi şi daţi de pomană, faceţi-vă pungi care nu se învechesc, procuraţi-vă o comoară în ceruri, o comoară nesecată, de care hoţul nu se apropie şi pe care molia nu o roade. ³⁴ Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. ³⁵ Fiţi gata, îmbrăcaţi şi cu făcliile aprinse; ³⁶ să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, gata să-i deschidă îndată când va veni şi va bate la uşă. ³⁷ Fericiţi sunt servitorii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind. Vă spun adevărul: îşi va lua haina de lucru, le va porunci să se aşeze la masă şi îi va servi. ³⁸ Fie că va veni la miezul nopţii, fie că va veni spre ziuă, şi-i va găsi veghind, ferice de ei. ³⁹ Voi ştiţi prea bine: dacă stăpânul ar şti în care ceas vine hoţul, nu ar lăsa să-i spargă casa. ⁴⁰ Deci şi voi fiţi gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi". ⁴¹ Atunci Petru i-a zis: "Doamne, această poruncă o spui numai pentru noi, sau şi pentru toţi ceilalţi?" ⁴² Domnul i-a răspuns: "Cine este oare administratorul credincios şi înţelept, pe care stăpânul îl va pune peste servitorii săi, ca să le împartă la timpul cuvenit porţia de mâncare? ⁴³ Fericit este acel servitor, pe care stăpânul, sosind, îl va găsi lucrând. ⁴⁴ Vă spun adevărul: îl va face administratorul întregii sale averi. ⁴⁵ Dar dacă acelaşi servitor şi-ar zice: «Stăpânul meu întârzie», şi ar începe să-i bată pe servitori şi pe servitoare, să mănânce, să bea şi să se îmbete; ⁴⁶ stăpânul său va veni în ziua în care nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu l-a prevăzut, îl va pedepsi cu asprime şi-l va pune printre cei infideli. ⁴⁷ Servitorul care, deşi a cunoscut voinţa stăpânului, n-a făcut nimic sau n-a împlinit această voinţă, va primi multe lovituri. ⁴⁸ Dar acela care, fără să-i cunoască voinţa, a făcut ceva vrednic de pedeapsă, va primi puţine lovituri. Cui i s-a dat mult, mult i se va cere şi cui i s-a încredinţat mult, şi mai mult i se va cere".

 

 

Omilie

 

 

Subiectul spre care se îndreaptă fragmentul evanghelic de astăzi este „turma mică”: o turmă iubită de Dumnezeu, aleasă şi destinată Împărăţiei, dar mică. Această micime poate face să apară dubiul sau descurajarea în inima multora. Dar este o descurajare de care trebuie să se fugă: istoria mântuirii este reglementată de legea „restului lui Israel”, adică a micului grup de credincioşi adevăraţi în care se actualizează Împărăţia în folosul tuturor.

 

Mica turmă este invitată să nu se teamă. „Nu te teme”: veghere da, promptitudine şi angajare, dar toate într-un climat de mare încredere. Împărăţia este dăruită (i-a plăcut Tatălui să ne dea nouă Împărăţia), se bazează pe iubirea sa şi nu pe ceea ce facem noi: aşadar nici o nelinişte.

 

Mica turmă mai este invitată să împartă propriile bunuri: „vindeţi ce aveţi şi daţi de pomană”. Aceasta este bogăţia care nu scade niciodată, spre deosebire de acea posedare din ce în ce mai mult despre care ne-a vorbit parabola bogatului nesăbuit. În această direcţie trebuie să orientăm propria inimă: „Acolo unde este comoara voastră acolo este şi inima voastră”.

 

Relatarea evanghelică urmează apoi cu un limbaj plin de imagini (vv. 35-40) al cărei semnificaţie este însă limpede. „Fiţi gata, încinşi şi cu candela aprinsă”. Imaginea candelei face să vină în minte parabola fecioarelor înţelepte şi nebune. Mijlocul încins aminteşte de muncitorii care ridicau şi încingeau marginile hainei pentru a nu-i împiedica la muncă, sau gestul celor care merg şi îşi ridică hainele pentru a merge mai bine. Se recomandă, aşadar acea atitudine peregrină şi de veghe care împiedică sedentarismul. Prea multe lucruri pot să ne obosească spiritul şi să ne facă sedentare, în dauna speranţei (care nu este doar aşteptarea a ceva de dincolo, dar şi capacitate de a transforma lucrurile de aici).

 

După scurta parabolă a stăpânului care se întoarce de la nuntă şi a Domnului care vine pe neaşteptate ca un hoţ, o a treia parabolă: administratorul fidel (vv. 41-48). Astfel tema vegherii este îmbogăţită de o nouă atitudine: fidelitatea în administrarea bunurilor stăpânului, simţul responsabilităţii. Care sunt bunurile stăpânului care trebuie administrate cu fidelitate şi cu responsabilitate? Textul nu o spune expres, dar putem să ne gândim la folosirea tuturor acelor bunuri (bogăţii, raporturi, totul) pe care Dumnezeu ni le-a pus în mâini şi care trebuie să fie administrate dar nu ţinute exclusiv pentru sine. Fidelitatea şi simţul responsabilităţii sunt cerute în proporţie cu cunoaşterea pe care o are fiecare despre stăpân: cu cât este mai mare cunoaşterea, cu atât mai mare este responsabilitatea. Adică fidelitatea şi responsabilitatea sunt mai ales cerute celor care cred, Bisericii. (don Bruno Maggioni [12.08.2007], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).

Edith Stein: „Cine caută adevărul îl caută pe Dumnezeu“

Sf. Teresa Benedicta a Crucii
(1891-1942)
Edith Stein

 

Există oameni pentru care conştiinţa hristică este ceva foarte bine definit. Fără a orbecăi prin căutări sterile, ei intuiesc cu uşurinţă mesajul evanghelic al credinţei în Cristos şi al iubirii, care devine crezul vieţii lor. Edith Stein, profesor de filosofie şi monahie evreică, convertită la creştinism, ucisă prin gazare în lagărul de la Auschwitz, a fost un astfel de spirit. Viaţa şi scrierile ei o dovedesc fără tăgadă.

 

În ziua de Yom Kippur (12 octombrie) a anului 1891 s-a născut, într-o familie numeroasă de evrei, cu 11 copii, din oraşul Wroclaw, situat în provincia Silezia, cea care a fost Edith Stein, ucenică a profesorului Edmund Husserl, întemeietorul fenomenologiei, şi călugăriţă carmelită ucisă în camerele de gazare ale lagărului Auswitz-Birkenau.

 

Rămasă orfană de tată de la vârsta de doi ani, Edith are în mama sa un exemplu de pietate, de nerenunţare la lupta cu greutăţile vieţii. După ce face studii strălucite în oraşul natal, finalizate apoi la Gottingen, tânăra evreică obţine în 1917 titlul de doctor în filosofie cu o teză „Despre empatie“. Alături de Edmund Husserrl, care-i va deveni mentor în cercetarea sa ştiinţifică viitoare, Edith va cunoaşte pe filosoful Max Scheler şi Adolf Reinach. Dar Primul Război Mondial bătea la uşă. Pentru filosoafa prusacă epoca cunoaşterii teoretice lăsa locul celei practice, a vieţii dure, când se moare în fragedă vârstă, pentru motive care scapă oricărei raţiuni sănătoase. Edith învăţase ceva important din filosofie, şi anume căutarea adevărului trebuie văzută nu ca o cunoaştere teoretică, ci ca o manieră fundamentală de a fi, care modelează şi dă un contur clar întregii vieţi a omului. De aceea, Edith Stein a făcut un curs de infirmiere şi a lucrat în timpul războiului ca soră medicală într-un spital militar austriac. Îngrijirea suferinzilor din secţia celor cu boli infecţioase, lucrul în sala de operaţii, unde morţile nu erau puţine, a schimbat mult din optica ucenicei lui Husserl.

 

„Cine caută adevărul îl caută pe Dumnezeu“

 

Deşi înainte de a pleca de acasă, Edith nu mai era o practicantă a religiei părinţilor ei, mergând cu mama sa la sinagogă doar din convenienţă, totuşi realizează că aflarea adevărului înseamnă apropierea de religios, iar ştiinţa trebuie să antreneze obligatoriu o responsabilitate, ca normele morale să poată deveni un punct de plecare în desfăşurarea firească a vieţii oricărui popor. „Cine caută adevărul îl caută pe Dumnezeu, fie că face aceasta conştient sau nu“, mărturisea în scrierile sale de maturitate.

Nikolai Gogol, un etern tânjitor după Dumnezeu



Nikolai Vasilievici Gogol
(01.04.1809-04.03.1852)

 

Purificare sufletească, regenerare morală şi mântuire, nu doar individuală, dar şi colectivă, cea a propriului popor, au fost idealuri ce au condus existenţa scriitorului rus de origine ucraineană Nikolai Vasilievici Gogol, cel care avea să contribuie în mod decisiv la apariţia realismului în literatura rusă a secolului al XIX-lea.

 

 

Împărţit între pasiunea pentru Dumnezeu şi cea pentru neamul său, Gogol îşi va transforma propria existenţă într-un poem al căutării nestăvilite de Dumnezeu, manifestată uneori prin nelinişti chinuitoare, iar alteori, prin practici aproape sihăstreşti, cu posturi lungi şi nopţi petrecute în veghe şi rugăciune, ce-ar putea părea exaltate în contextul indiferenţei religioase contemporane. Mai mult decât din paginile de proză, corespondenţa lui Gogol cu cei apropiaţi revelează interesul aproape obsesiv al autorului pentru Dumnezeu, manifestat prin numeroase lecturi de texte din părinţi şi scriitori bisericeşti. Când descoperă la Nisa „Imitaţiunea lui Cristos", rămâne atât de impresionat de lectura cărţii lui Thomas de Kempis, încât cumpără mai multe exemplare ale volumului pentru a le trimite prietenilor. Tot în paginile de corespondenţă, pot fi citite rânduri impresionante despre învierea trupului, scrise unui prieten cu intenţia de a-l consola în urma pierderii unei persoane dragi.

Sindromul Down: a cerceta pentru a îngriji. Mărturia prof. Pierluigi Strippoli

„Lumea spune: «Povara bolilor genetice este mare. Dacă s-ar putea elimina precoce aceşti indivizi, s-ar face o mare economie!». Nu negăm că povara acestor boli este mare, atât pentru individul în cauză cât şi pentru societate. Fără a-i mai menţiona pe părinţi! Cu toate acestea, însă, noi suntem capabili să dăm o valoare acelei poveri: este exact povara pe care trebuie să o poarte o societate pentru a rămâne pe deplin umană”.



Geneticianul Jerome Lejeune

Pierluigi Strippoli este profesor asociat de biologie aplicată şi responsabil al Laboratorului de genetică, departamentul de Medicină specială, diagnostică şi experimentală al Universității din Bologna. Este un cercetător care se inspiră din opera ştiinţifică a lui Jérôme Lejeune, geneticianul care a descoperit sindromul Down, doritor să fructifice intuiţiile acestuia cu ajutorul geneticii contemporane.

Domnule profesor Strippoli, cum de v-aţi întâlnit cu opera lui Jérôme Lejeune şi care au fost efectele?

Am început munca de cercetare pe cromozomul 21 în 1998, la puţin timp după ce am intrat în Universitate ca cercetător.

De atunci am început să colaborez cu profesoara Maria Zanotti, care a fost studentă a profesorului Jérôme Lejeune la Paris, în 1967 şi în 1969, şi care a venit la Bologna cu gândul de a cercetata în acest domeniu. La început nu prea eram hotărât să mă ocup de acest domeniu, convins fiind că era deja „plin”. Însă, spre mai marea mea uimire, mi-am dat seama cercetătorii care studiau mecanismele prin care cromozomul 21 provoacă sindromul Down – acolo unde este în mod nefiresc prezent în trei exemplare, în loc de două – foarte puţine comparativ cu frecvenţa şi importanţa acestei boli genetice. Paradoxal, deşi dispunea de puţine resurse, tocmai în cadrul vechiului Departament de histologie, embriologie şi biologie aplicată o colegă din grupul meu, Lorenza Vitale, a reuşit să identifice una dintre genele cromozomului 21 uman, absentă pe harta „completă” a proiectului „Genomul uman”, rezultat ce a fost urmat de alte studii de genetică moleculară vizavi de acelaşi cromozom.

Actualitatea Creștină (august 2013)

http://isichi.files.wordpress.com/2013/08/actualitatea-crestina-august-2013.pdf

Je cherche son visage (cântec)

Paroles et musique:

Odette Vercruysse

 

Je cherche le visage, le visage du Seigneur
Je cherche son image, tout au fond de vos cœurs.

1 - Vous êtes le corps du Christ
Vous êtes le sang du Christ,
Vous êtes l'amour du Christ.
Alors?... Qu'avez-vous fait de lui?

2 - Vous êtes le corps du Christ,
Vous êtes le sang du Christ,
Vous êtes la Paix du Christ.
Alors?... Qu'avez-vous fait de lui?

3 - Vous êtes le corps du Christ
Vous êtes le sang du Christ,
Vous êtes la Joie du Christ.
Alors?... Qu'avez-vous fait de lui?

 

Partituri:
http://partitions-catho.e-monsite.com/medias/files/sm-002-je-cherche-le-visage.pdf

 

Eu caut

 

Eu caut fața lui, fața lui Dunbezeu

În inima ta, în sufletul tău.

 

1. - Sunteți chier trupul său,

Sunteți sângele său,

Sunteți iubirea lui.

Atunci? Ce ați făcut din el?

 

2. - Sunteți chier trupul său,

Sunteți sângele său,

Sunteți și pacea sa.

Atunci? Ce ați făcut din el?

 

3. - Sunteți chier trupul său,

Sunteți sângele său,

Sunteți bucuria lui.

Atunci? Ce ați făcut din el?

 

4. - Sunteți chier trupul său,

Sunteți sângele său,

Sunteți copii lui.

Atunci? Ce ați făcut din el?

Schimbarea lui Isus la faţă: rezultatul unui act de iubire (omilie)

Transfigurarea

 

Luca (9,28b-36) - În timpul acela, Isus a luat cu sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi s-au urcat pe munte ca să se roage. Pe când se ruga, aspectul feţei i s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. Şi iată, doi bărbaţi stăteau de vorbă cu el: erau Moise şi Ilie, arătându-se în slavă. Ei vorbeau despre sfârşitul lui care urma să se împlinească în Ierusalim. Petru şi cei care erau cu el erau toropiţi de somn; când s-au trezit, au văzut slava lui Isus şi pe cei doi bărbaţi care stăteau cu el. Pe când aceştia se depărtau, Petru i-a zis lui Isus: „Învăţătorule, ce bine ne simţim aici! Să facem trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie”. Nu-şi dădea seama ce spune. În timp ce spunea acestea, a venit un nor, care i-a învăluit, iar ei, intrând în nor au fost cuprinşi de frică. Atunci s-a auzit din nor un glas: „Acesta este Fiul meu preaiubit, pe dânsul să-l ascultaţi!”. În timp ce glasul răsuna, Isus era singur. Ei au păstrat tăcerea şi în zilele acelea nu au spus nimănui nimic despre cele văzute.

 



Omilie

 

Ce a însemnat pentru ucenici?

 

Nu putem înţelege mai nimic din această scenă misterioasă a Schimbării la faţă a lui Isus dacă nu o plasăm în contextul său.

Isus se afla la extremitatea nordică a Palestinei, aproape de izvoarele Iordanului. Acolo el i-a întrebat pe ucenici ce cred oamenii despre el, iar apoi ce anume cred ei înşişi despre el. Şi a primit acel răspuns minunat al lui Petru, în numele său şi, fără îndoială, în numele tuturor apostolilor: „tu eşti Fiul lui Dumnezeu”. După această proclamare a lui Petru, Isus vorbeşte despre el ca despre Fiul Omului. Şi pentru prima oară el le vorbeşte ucenicilor despre moartea sa.

Spune ucenicilor săi că trebuie să urce la Ierusalim şi că acolo va fi arestat, va suferi mult şi va muri, dar apoi va învia. Discipolii, ne spune Evanghelia nu au înţeles ce anume voia să spună prin „va învia”. Astfel, Petru îi spune lui Isus: „Acest lucru nu ţi se va întâmpla niciodată”. Isus îl numeşte atunci pe Petru Satană: „Pleacă din faţa mea, satană. Tu nu înţelegi care este misiunea mea. Misiunea mea este aceea de a trece prin moarte pentru a ajunge la înviere”. Isus va insista începând cu acel moment asupra exigenţilor impuse celor care vor să-l urmeze. Este un plan de neînţeles.

„Temeţi-vă de Domnul şi de nimic altceva" (Jérôme Lejeune)

Medicul francez Jérôme Lejeune

Omul care spunea: Timete Dominum et nihil aliud („Temeţi-vă de Domnul şi de nimic altceva" era motto-ul medicului şi cercetătorului francez Jérôme Jean Louis Marie Lejeune) „...nu am găsit vreodată contradicţii ireductibile între ceea ce am învăţat după o lungă experienţă ştiinţifică şi ceea ce mi-a fost transmis de credinţa catolică", spunea Jérôme Jean Louis Marie Lejeune, medicul şi cercetătorul care avea să descopere în 1958 anomalia genetică responsabilă pentru sindromul Down: trisomia cromozomului 21 (Studi Cattolici, n. 188, 1976, Jérôme Lejeune, interviu despre teoria evoluţiei).

 

Motivul pentru care l-am ales pe Lejeune ca protagonist al rubricii „Credinţa cu nume şi prenume" este integritatea sa morală, faptul că nu s-a simţit stingherit de propria credinţă ale cărei învăţături le-a susţinut cu fermitate, chiar cu riscul de a fi pus la index de lumea ştiinţifică contemporană.

Trisomia cromozomului 21

Panis angelicus (de Credo)

 

 

Panis angelicus

fit panis hominum;

Dat panis coelicus

figuris terminum:

O res mirabilis!

Manducat Dominum.

Pauper, servus et humilis.

 

Te trina Deitas

unaque poscimus:

Sic nos tu visita,

sicut te colimus;

Per tuas semitas

duc nos quo tendimus,

Ad lucem quam inhabitas.

Partituri:
http://www.cantiga-em.net/partituras/V0138b_Franck__Panis_angelicus__p.pdf