† Adormirea Maicii Domnului: Un dar atât de minunat [15 august 2026]

Un dar atât de minunat

Lecturi biblice: Apocalips 11,19a; 12,1-6a.10ab; 1Corinteni 15,20-27a; Evanghelia Luca 1,39-56; lecturile biblice

Omilie

Este Adormirea Maicii Domnului. În tradiția religioasă, atât cea ortodoxă cât și cea catolică, Maria, mama lui Isus, nu a murit; ea a intrat în gloria lui Dumnezeu: tradus în mod obișnuit ca „înălțare la cer”. Niciun text din Biblie nu vorbește despre această învățătura considerată ca un adevăr care un poate fi pus le îndoială. Creștinii nu și-au putut imagina că Isus ar fi lăsat ca trupul mamei sale să se descompună în pământ. În anul 1950 pe 1 noiembrie, papa a proclamat dogma Adormirii Maicii Domnului, ratificând astfel o tradiție foarte veche. Maria a intrat cu trupul și sufletul în gloria lui Dumnezeu. Celebrând această sărbătoare, împărtășim bucuria Mariei și rugăciunea ei de laudă pentru un dar atât de minunat.

† Schimbarea la Fața a Domnului [A]: Lumina gloriei [6 august 2026]

 

Lumina gloriei

Lecturi biblice: Daniel 7,9-10.13-14; 2Petru 1,16-19; Evanghelia Matei 17,1b-9; lecturi biblice

Omilie

Celebrăm astăzi sărbătoarea Schimbării la Față ce ne amintește că Isus – Dumnezeu adevărat și om adevărat – este speranța noastră a tuturor. Omul nu este legat de suferință,  de moarte, căci suntem invitați de Cristos să „privim în sus” deoarece lumina lui Dumnezeu strălucește în viețile noastre. Este textul liturgic al Schimbării la Față a Domnului, pe care ni-l propune alternativ, conform celor trei versiuni ale lui Matei, Marcu și Luca, în succesiunea anilor liturgici A, B și C. La acest fragment evanghelic se adaugă alte două lecturi. Cuvintele profetului Daniel prezintă imaginea unui „Bătrân” în actul predării puterii și gloriei „Fiului Omului”: „Iată, cineva ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului! S-a apropiat de Bătrân şi a fost adus înaintea lui. Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc” (Dan 7,13-14). Termenul „fiu” revine în a doua lectură, unde apostolul Petru face „memoria” momentului Schimbării la Față a lui Isus: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea” (2Pt 1,17). Este martor ocular, împreună cu Iacob și Ioan, căci „a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi mărire” (2Pt 1,17). Textul evanghelic, revine la aceeași temă, unde Fiul este stabilit ca punct de referință universal, ca învățător și călăuzitor al întregii omeniri: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!” (Mt 17,5). Domnul își revelează identitatea sa discipolilor printr-un glas care este al Tatălui, ce își justifică în fața lumii ca el este Mesia, acreditat și demn de ascultat și urmat.

† Sfinții Petru și Paul, apostoli: Sunt „coloanele” Bisericii [29 iunie 2026]

Sfinții Petru și Paul de El Greco.

Sunt „coloanele” Bisericii

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 12,1-11; 2Timotei 4,6-8.17-18; Evanghelia Matei 16,13-19; lecturi biblice

Omilie

Solemnitatea sfinților apostoli Petru și Paul este o comemorare importantă pentru creștinii din toate timpurile: ei sunt „coloanele” de susținere ale Bisericii (cf. Gal 2,9), așa cum s-a realizat istoric până în zilele noastre. În tradiția creștină, figurile lui Petru și Paul sunt întotdeauna asociate: primul este înfățișat cu „cheile” cerului, simbol al autorității, pe care evanghelistul Matei le consemnează: „Eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor” (Mt 16,18-19), iar Paul cu „sabia”, care este simbolul martiriului său, conform tradiției, dar și al „luptei celei bune” – „am luptat lupta cea bună” (2Tim 4,7), din lectura de astăzi, pe care a dus-o de-a lungul vieții sale. „Calendarul roman” din anul 354 – cel mai vechi pe care îl deținem – pe 29 iunie se celebrează memoria sfântului Petru pe „Colinele Vaticanului”, iar, în aceeași zi, este consemnată memoria sfântului Paul pe „via Ostiense”, unde apostolul a fost decapitat. Sfântul Augustin (354-430) în Discursurile sale mărturisește că dubla celebrare s-a răspândit rapid în Africa; același lucru s-a întâmplat în tot Occidentul.

† Nașterea lui Ioan Botezătorul: Nume evidențiază milostivirea Domnului [24 iunie 2025]

Nume evidențiază milostivirea Domnului

Lecturi biblice: Isaia 49,1-6; Faptele Apostolilor 13,22b-26; Evanghelia Luca 1,57-66.80; lecturi biblice

Omilie

Pe 24 iunie, cu șase luni înainte de nașterea lui Isus, Biserica celebrează nașterea lui Ioan Botezătorul. Isus, Maria și Ioan Botezătorul sărbătoresc nașterea ca un moment important în istoria mântuirii. În liturgia de astăzi se citește Evanghelia după Luca unde se relatează momentul nașterii, când Elisabeta alege cum să-i pună numele copilului: „se va numi Ioan” (Lc 1,60), așa cum îl numise îngerul. Prima lectură este luată din Isaia unde Domnul l-a chemat pe profet din sănul mamei sale și i-a încredințat o misiune: „Domnul m-a chemat din sânul matern […] «Te-am pus lumină pentru popoare, ca să fie mântuirea mea până la marginile pământului»” (Is 49,1.6). A doua lectură este luată din Faptele Apostolilor și menționează angajamentul profetic al lui Ioan Botezătorul, care a pregătit calea pentru Isus și a anunțat împlinirea mântuirii: „Înainte de venirea lui, Ioan a predicat un botez al convertirii pentru tot poporul lui Israel. Dar când Ioan era spre sfârşitul călătoriei sale, spunea: «Eu nu sunt ceea ce credeţi voi că sunt. […] După mine unul căruia nu sunt vrednic să-i dezleg încălţămintea picioarelor»” (Fap 13,24-25). Să ascultăm cuvântul sacru cu atenție deoarece ne salvează. Numele evidențiază milostivirea Domnului față de oameni!

† Inima lui Isus [A]: Omul vede inima lui Dumnezeu în inima lui Isus [12 iunie 2026]

 Sfânta Margarita María Alacoque (1647-1690) și Inima lui Isus.

Omul vede inima lui Dumnezeu în inima lui Isus

Lecturi biblice: Deuteronom 7,6-11; 1Ioan 4,7-16; Evanghelia Matei 11,25-30; lecturi biblice

Omilie

În solemnitatea de astăzi, privirea credinciosului este îndreptată spre contemplarea Inimii lui Isus, focar al revelației și al atitudinii fundamentale a lui Dumnezeu față de oameni. „Când au venit la Isus şi au văzut că deja murise, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul dintre soldaţi i-a străpuns coasta cu o suliţă şi îndată a ieşit sânge şi apă” (In 19,33-34). Rana adâncă provocată de lovitura de suliță, relatată în Evanghelia după Ioan, stă la baza sărbătorii și reprezintă punctul de sosire al alianței pe care Dumnezeu a stabilit să o realizeze treptat, începând cu Noe, ce ajunge la momentul de pe Golgota în care ochiul uman poate vedea chiar inima lui Dumnezeu în inima lui Isus.

† Trupul și Sângele Domnului [A]: Pâinea și vinul „dat” pentru viața lumii (Joia Verde) [4 iunie 2026]

Pâinea și vinul „dat” pentru viața lumii

Lecturi biblice: Deuteronom 8,2-3.14b-16a; 1Corinteni 10,16-17; Evanghelia Ioan 6,51-58; lecturi biblice 

Omilie

Solemnitatea de astăzi ne propune misterul „pâinii și al vinului”, în diferite moduri. Prima lectură începe cu călătoria în deșert și amintește de darul „manei”: „te-a hrănit în pustiu cu mana pe care nu o cunoşteau părinţii tăi” (Dt 8,16). Evanghelia după Ioan relatează o parte din lungul discurs ținut de Isus în sinagoga din Cafarnaum despre darul „pâinii vieții” – e noua „mană”: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii” (In 6,51). A doua lectură se referă la tradiția creștină a „împărtășirii” cu Trupul și Sângele Domnului: „Potirul binecuvântării pe care îl binecuvântăm nu este oare împărtăşire cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtăşire cu trupul lui Cristos?” (1Cor 10,16). Euharistia este semnul unitații reciproce dintre Domnul și creștinii din toată lumea: e „pâinea” și „vinul” „dat” pentru viața lumii!

† Înălțarea Domnului [A]: Puterea universală a Domnului [14 mai 2026]

L’Ascensione (1782) de Benjamin West; Tate Gallery, Londra. 

Puterea universală a Domnului

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 1,1-11; Efeseni 1,17-23; Evanghelia Matei 28,16-20; lecturi biblice

Omilie

Tema „înălțării” Domnului este cea a puterii universale a lui Isus: „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ” (Mt 28,18). E aspectul fundamental al misterului pascal: Cristos a învins păcatul și l-a supus puterii sale. Odată cu înălțarea la cer a lui Isus, se împlinește ceea ce este scris în psalm: „Aşa vorbeşte Domnul către Domnul meu: «Şezi la dreapta mea, până voi pune pe duşmanii tăi aşternut picioarelor tale»” (Ps 110,1). E o formulă de întronare şi exprimă o poziţie de prestigiu: participă la aceeaşi demnitate ca a persoanei la dreapta căreia se aşază. Înălțare este trecerea lui Isus de pe pământ la cer și a avut loc în dimineața zilei de Paști, fără spectatori sau martori: e intrarea „definitivă” în „locuința cerească”. Înălțarea este raza de lumină ce strălucește în mister ce are o semnificație exact ca cel al învierii: întoarcerea lui Isus în cer; din sărac și umil, umanitatea sa devine glorioasă, puternică, divină. Sfântul Ioan vorbește frecvent despre „înălțare” [„iar eu, când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage pe toţi la mine” (In 12,32; cf. In 3,14], „exaltare” sau „glorificare” [„a venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat” (In 12,23)]. În prima lectură, Luca, în Faptele Apostolilor, ne spune că Isus se înalță la cer de pe muntele Măslinilor [„atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele numit al Măslinilor” (Fap 1,12)]: „sub privirile lor, el a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii lor” (Fap 1,9). În a doua lectură, Paul, în Scrisoarea către Efeseni, își revarsă a lui cântare într-un imn de binecuvântare și de mulțumire adus lui Dumnezeu, care „ne-a binecuvântat” „pe care a înfăptuit-o în Cristos, înviindu-l din morţi şi aşezându-l la dreapta sa în ceruri” (Ef 1,20). În Evanghelia după Matei, Domnul, înainte de a se înălța la cer, le încredințează discipolilor săi și întregii Biserici, misiunea de a duce mesajul mântuirii la toate popoarele: „Apropiindu-se, Isus le-a vorbit: «Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, învăţându-i […]; eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!»” (Mt 28,18-20). Această misiune i-a lăsat pe apostoli puțin consternați, căci se simțeau nepregătiți. Le dă lor, ca și nouă creștinilor din toate timpurile, o siguranță și o tărie pe care nici o putere umană din lume nu le poate da. Să ne concentra asupra evenimentului „înălțării” Domnului.

† Marți din Octava Paştelui: Încredințarea în cuvintele Domnului [7 aprilie 2026]

Maria Magdalena și Isus la mormânt de Walter Rane.

Încrederea în cuvintele Domnului

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,36-41; Evanghelia Ioan 20,11-18; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi, așa cum o va face și în zilele următoare, ne prezintă Biserica ca prelungirea a lucrării lui Cristos în lume. Cu învierea sa, Domnul își încheie slujirea pământească și intră în „sanctuarul” ceresc ca mijlocitor pentru omenire (cf. Evr 9,11-14): „Mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru!” (In 20,18). Pe pământ, lucrarea sa nu este încheiată; dimpotrivă, ea continuă și va continua până la sfârșitul lumii, prin „Trupul” său, care este Biserica. Este încredințarea în cuvintele Domnului!

† Buna-Vestire: Să-l imităm pe Domnul [25 martie 2026]

 

The Annunciation (1894) by Frederic James Shields; Collection Manchester Art Gallery, Manchester, United Kingdom - tumblr.jpg

Să-l imităm pe Domnul

Lecturi biblice: Isaia 7,10-14; 8,10c; Evrei 10,4-10; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi biblice

Omilie

Astăzi sărbătorim cu solemnitatea Buna-Vestire a Domnului.  S-ar putea numi „da”-ului Mariei: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38). „Și Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi!” (In 1,14). E o „celebrare unită cu al lui Cristos și a sfintei Fecioarei: Cuvântului care devine Fiul Mariei și Fecioara devine mama lui Dumnezeu” (Marialis Cultus 6).

† Sfântul Iosif, soțul sfintei Fecioare Maria: Credință și speranță în Domnul [19 martie 2026]

 

The dream of saint Joseph (1642-1643) by Philippe de Champaigne; 

Collection The National Gallery, London - tumblr.com.

Credință și speranță în Domnul

Lecturi biblice: 2Samuel 7,4b-5a.12-14a.16; Romani 4,13.16-18.22; Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a; lecturi biblice

Omilie

În solemnitatea de astăzi – sfântul Iosif – lecturile biblice oferă spre meditație figura lui Iosif din diverse unghiuri. Prima lectură pune pe Iosif ca continuitate pe linia genealogică cu promisiunile către familia lui David ce le-au primit de la Dumnezeu, prin profetul Natan. Lui David i s-a spus: „când se vor împlini zilele tale şi te vei odihni cu părinţii tăi, voi ridica un descendent al tău după tine, care a ieşit din tine, şi-i voi întări domnia” (2Sam 7,12). Punând împreună Cartea lui Samuel cu cea a nașterii lui Cristos după Matei, vedem legătura dintre discendența lui David și Isus care primește titlul davidic, în virtutea genealogiei lui Iosif din casa regală a lui Iuda: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta” (Mt 1,20). În Scrisoarea către Romani, apostolul descrie paternitatea lui Abraham, care, în virtutea credinței sale, a fost numit tatăl multor neamuri: „părintele nostru, al tuturor – după cum este scris: «Te-am pus părinte al multor neamuri»” (Rom 4,16-17). Paul continuă apoi: „sperând împotriva oricărei speranţe, el a crezut că va deveni părintele multor neamuri” (Rom 4,18). Asemenea lui Abraham, și Iosif din Nazaret experimentează o paternitate nu fizică, care nu este mai puțin autentică pentru că a fost trăită pe plan spiritual. Este credința și speranța în Domnul. Ea reflectă și personifică paternitatea divină.

† Întâmpinarea Domnului: Lumina lumii [2 februarie 2026]

 

Lumina lumii

Lecturi biblice: Malahia 3,1-4; Evrei 2,14-18; Evanghelia Luca 2,22-40; lecturi biblice

Omilie

Celebrarea de astăzi prevede de la început binecuvântarea lumânărilor. Sărbătorind prezentarea lui Isus în templu, lumânările reprezintă lumina lui Cristos strălucește în viața noastră. La patruzeci de zile după nașterea sa, Isus a fost prezentat în templu și oferit lui Dumnezeu. E sărbătoarea de la 2 februarie. Această sărbătoare are trei nume semnificative: în tradiția occidentală este numită sărbătoarea „Prezentării Domnului la termplul”, în Orient, este „Întâmipnarea Domnului”, iar în tradiția populară este „Sfințirea luminărilor”. Cele trei lecturi de astăzi se rotesc în jurul evenimentului prezentării lui Isus la templu relatat de evangheistul Luca. Lecturile ne ajută să înțelegem semnificația sa teologică. Fragmentul din profetul Malahia a fost ales datorită anunțului intrării Domnului în templu. Profetul ne spune că Domnul intră în templu pentru a purifica preoția lui Levi (cf. Mal 3,1), apoi ca întâiul născut al omenirii, în Evanghelia după Luca (cf. Lc 2,23). Se citește întâlnirea dintre Isus și Simeon cu Ana, care îl recunosc pe Mesia într-un nou-născut, căci sunt la dispoziția Duhului Sfânt care le deschide inimile spre neprevăzut. Luca arată cum se împlinesc profețiile vechi prin expresia repetată „pentru a împlini Legea”. Purificarea despre care se vorbește nu este doar o purificarea rituală după naștere, ci o purificare a întregului popor. În a doua lectură, Scrisoarea către Evrei ne învață că Domnul s-a făcut asemenea nouă în toate, pentru „ca să devină un mare preot îndurător şi vrednic de încredere pentru relaţiile cu Dumnezeu, ca să ispăşească păcatele poporului” (Evr 2,17). După ce am ascultat cuvântul, să medităm la „lumina lumii!”

† Epifania Domnului: Steaua strălucește – lumină pentru toate neamurile [6 ianuarie 2026]

 Steaua strălucește – lumină pentru toate neamurile

Lecturi biblice: Isaia 60,1-6; Efeseni 3,2-3a.5-6; Evanghelia Matei 2,1-12; lecturi biblice

Omilie

Celebrarea Epifaniei, adică [literalmente] prezența lui Isus, arătarea sau revelarea este însoțită de întâlnirea magilor călăuziți de o stea. Cele trei lecturi ale manifestării Domnului ne invită să ne ridicăm capetele spre a scruta noile aurore care luminează istoria oamenilor și a popoarelor. Liturgia începe cu prezentarea solemnă a Ierusalimului – cetate sfântă – pe care Dumnezeu o construiește „la timpul său”, pe ruinele orașului antic (cf. Is 60,17-22). Vin regii Orientali și firmamentul este luminat: „peste tine va răsări Domnul şi gloria lui se va vedea deasupra ta” (Is 60,2). Simbolurile se suprapun realitații, ce slujesc pentru a o evidenția și a o proclama în modul cel mai convingător, căci e învăluit de lumină, ce luminează drumul popoarelor [prima lectură]. Odată cu venirea lui Cristos, istoria și-a schimbat cursul; toate popoarele sunt invitate să devină parte a planului lui Dumnezeu: e „misterului” lui Isus și sosirea „magilor” la Ierusalim în căutarea Mesiei [evanghelia]. „Economia harului lui Dumnezeu” care s-a „revelat acum sfinţilor apostoli şi profeţi prin Duhul: că păgânii sunt împreună-moştenitori, formează un singur trup şi sunt împreună părtaşi ai promisiunii, în Cristos Isus, prin evanghelie” (Ef 3,5-6). Păgânii sunt chemați să facă parte din „moștenirea sfinților” [a doua lectură]. Căci steaua strălucește – lumină pentru toate neamurile!

† Sfânta Maria, mama lui Dumnezeu [Anul Nou]: Misterul maternității divine a Mariei [1 ianuarie 2026]

 Misterul maternității divine a Mariei

Lecturi biblice: Numeri 6,22-27; Galateni 4,4-7; Evanghelia Luca 2,16-21.

Omilie

Creștinii au legat sărbătorile la început de an cu o motivație a credinței. Înainte de Conciliu Vatican al II-lea se celebra „circumcizia lui Isus” opt zile după nașterea sa (cf. Lc 2,21). Apoi, această zi este dedicată „Mariei, mama lui Dumnezeu”, și începând cu 1 ianuarie 1968, prin voința papei Paul al VI-lea, a devenit „Ziua Mondială de rugăciune pentru Pace”. Lecturile biblice reflectă diverse teme: binecuvântarea pentru începutul noului an cu pace [prima lectură]; Maria, modelul oricărei mame și a discipolului [în evanghelia de astăzi]; reflectăm asupra timpului și a plinătății de care vorbește apostolul Paul – „când a venit împlinirea timpului” (Gal 4,4) – și cu filiațiunea divină [a doua lectură]; uimirea păstorilor în fața iubirii lui Dumnezeu și cu numele cu care Domnul vrea să fie identificat și invocat – Isus, căci „Dumnezeu salvează” [evanghelia]. Zilele omului și timpul lui Dumnezeu sunt împletite făcând să te naști și să mori într-un timp favorabil, un loc potrivit și binecuvântat. Să ne ajute sfânta Maria, tot timpul anului, cu har și cu pace de la Dumnezeu, prin Fiul său.

† Sfântul Ioan, apostol, evanghelist: E contemplație la mormântul Domnului [27 decembrie 2025]

 

Sfântul Ioan, apostol, evanghelist.

E contemplație la mormântul Domnului

Lecturi biblice: 1Ioan 1,1-4; Evanghelia Ioan 20,1a.2-8; lecturi biblice

Omilie

Să meditam asupra figurii sfântului Ioan, apostol și evanghelist, pentru a descoperi mărturia sa de viață și un mesaj pentru noi. În sărbătoarea sfântului Ioan, Biserica ne oferă două texte din scrierile sale, care ne conduc la tema „uceniciei”: e calea pe care a urmat-o cu sârguință acest sfânt. Dacă am vrea să identificăm esența „uceniciei” după Ioan, am putea spune că aceasta constă în definiția pe care el o folosește pentru sine în evanghelia de astăzi: discipolul „pe care îl iubea Isus” (In 20,2). Aceasta înseamnă că nu numai că l-a iubit pe Cristos, dar s-a lăsat iubit. Pe scurt, e aceeași „ucenicie” ca la Maria: la propunerea îngerului Gabriel acceptă să se lase iubită, adică să se lase liberă de a acționa asupra sa – „iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38). Să trecem la lecturile de astăzi. „Ucenicia” creștină este prezentată de apostolul Ioan pe două direcții, și anume: două niveluri de cunoaștere atât în ​​prima lectură, cât și în evanghelie. Să observăm detaliile, căci este contemplație la mormântul Domnului!

† Sfântul Ștefan, primul martir: Este noutatea creștinismului [26 decembrie 2025]

 

Martyrdom of St. Stephen - Copy after Charles Lebrun.

Este noutatea creștinismului

Lecturi biblice: Fapte 6,8-10; 7,54-60; Evanghelia Matei 10,5.17-22; lecturi biblice

Omilie

În fiecare an suntem surprinşi de frumuseţea zilei de Nașterea Domnului şi că a doua zi urmează culoarea roşie, a sângelui: e primului martir, sfântul Ştefan. Este prima naştere a omului pentru cer. Liturgia Bisericii este realistă. Bucuria şi durerea exprimate în viaţa lui Isus continuă în istoria Bisericii și a martorilor săi. Încă nu am terminat de sărbătorit bucuria nașterii pruncului când liturgia ne cufundă în misterul morții. Astăzi rămânem uluiți în fața unei gloate înfuriate, înarmată cu pietre, care ucide un martor al credinței în Isus Cristos. Liturgia ne propune un convertit care provine din lumea grecilor: „crescând numărul discipolilora, eleniştii murmurau împotriva evreilor pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în slujirea de fiecare zi. […]  I-au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip” (Fap 6,1.5) și pe alții, până la șapte diaconi. Ștefan l-a recunoscut pe Isus ca Mesia. Acum discută cu „fiii lui Abraham” pentru a-i convinge că omul pe care l-au ucis este Mesia, mult așteptat de ei; cei care îl așteptau cu neliniște și ardoare pe Mesia au ajuns să-l răstignească. „S-au ridicat […] ca să discute cu Ștefan, dar nu puteau să se opună înțelepciunii și duhului cu care vorbea” (Fap 6,9.10). Este rodul Duhului Sfânt, focul Rusalilor; este noutatea creștinismului!

† Neprihănita Zămislire [A B C]: „Înveselește-te, o plină de har!” [8 decembrie 2025]

 

„Înveselește-te, o plină de har!”

Lecturi biblice: Geneză 3,9-15.20; Efeseni 1,3-6.11-12; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi biblice

Omilia

Lecturile de astăzi ne oferă spre meditație una dintre cele mai profunde texte din întreaga Scriptură. Prima lectură ne conduce la un eveniment care ne duce înapoi, la origine, unde o femeie este anunțată ca imagine a unei vrăjmășii înverșunate: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul” (Gen 3,15). Paul,  în Scrisoarea către Efeseni, prezintă planul mântuirii în care toți suntem predestinați să fim imaculați în iubire: în Cristos, suntem „sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui!” (Ef 1,4). Evanghelia după Luca relatează fragmentul „Bunei-Vestiri”, unde îngerul Gabriel folosește o expresie foarte importantă care exprimă semnificația „plină de har”: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” (Lc 1,28). Ne vom concentra în încercarea de a înțelege sensul „neprihănitei zămisliri” în textele biblice de azi. Sărbătoarea Neprihănitei Zămislirii a Mariei datează încă din Evul Mediu și era celebrată în toată Europa pe 8 decembrie. Definiția dogmei a avut loc pe 8 decembrie 1854, prin bula papală Ineffabilis Deus [„Dumnezeu Cel inefabil”, adică Dumnezeu care nu poate fi exprimat în cuvinte] a papei Pius al IX-lea. Maria a fost răscumpărată de la zămislirea ei, mărturisește papa: „Preafericita Fecioară Maria, încă din primul moment al zămislirii ei, printr-un har şi un privilegiu unic al lui Dumnezeu Atotputernicul, în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost ferită de orice prihană a păcatului originar” [Denzinger H., Schönmetzer A., (=DS) 2803]. Neprihănita zămislire manifestă iubirea gratuită a lui Dumnezeu, deoarece a fost o inițiativă divină și nu un merit al Mariei, ci al lui Cristos. De fapt, „împodobită încă din prima clipă a zămislirii sale cu strălucirea unei sfințenii unice” (Lumen Gentium [=LG] 56), îi vine în întregime de la Cristos. Ea a fost „răscumpărată în mod atât de sublim în vederea meritelor Fiului ei” (LG 53) (cf. Catehismul Bisericii Catolice 491-492). Învățătura afirmă că Maria nu a fost niciodată sub stăpânirea păcatului din primul moment al existenței sale în sânul mamei. E un har derivat din aplicarea cu anticipație [înainte de termenul stabilit] de evenimentului crucii lui Isus, pentru un scop legat de planul maternității divine. Sărbătoarea de astăzi este un act de recunoștință și de mulțumire față de Dumnezeu care a făcut lucrurile mărețe în Fecioara Maria. Solemnitatea Mariei semnifică întoarcerea la creația originară, la promisiunea lui Dumnezeu și la încrederea în om.

† Sfințirea Bazilicii „Sfântul Ioan” din Lateran: „Temple” vii ale lui Dumnezeu [9 noiembrie 2025]

 

Bazilica „Sfântul Ioan” din Lateran.

 „Temple” vii ale lui Dumnezeu

Lecturi biblice: Ezechiel 47,1-2.8-9.12; 1Corinteni 3,9c-11.16-17; Ioan 2,13-22; lecturi biblice

Omilie

În acesta duminică celebrăm sfințirea Bazilicii „Sfântul Ioan” din Lateran. Este construită de împăratul Constantin cel Mare (306-337) pe colina Lateran. Astăzi ne reunește prima bazilică construită la Roma din Lateran cu baptisteriul dedicat sfântului Ioan Botezătorul, cu fațada pe care putem citi: „Mama tuturor Bisericilor lumii”. Astfel, catedrala din Roma nu este Bazilica „Sfântul Petru”, așa cum o cred mulți, ci Bazilica „Sfântul Ioan din Lateran”[1]. Era sărbătorită pe 9 noiembrie încă din secolul al XII-lea. Inițial, era doar pentru Catedrală din Roma. Mai târziu, a fost extinsă la toate Bisericile din Roma și din lume, ca semn de comuniune și unitate față de Catedra lui Petru, care, potrivit sfântului Ignațiu din Antiohia „prezidează toată adunarea carității” și sfântului Clement din Alexandria „conduce adevărul”. Cele trei lecturi de astăzi ne ajută să căutăm relația de iubire adevărată și profundă cu Dumnezeu, care se găsește în toate bisericile dedicate întâlnirii cu Cristos. Templul este imaginea profetică după cuvântul promisiunii: „în timpul unei viziuni, trimisul Domnului m-a făcut să mă întorc la intrarea templului şi, iată, o apă ieşea de sub pragul casei, dinspre răsărit […]. Apa cobora de sub partea dreaptă a templului” (Ez 47,1). Templul este imaginea comunității creștine: „voi sunteţi zidirea lui Dumnezeu; după harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, ca un arhitect înţelept, eu am pus temelia, iar un altul construieşte deasupra; dar fiecare să aibă grijă cum construieşte!” (1Cor 3,9c). Templul este trupul lui Isus: „însă el vorbea despre templul trupului său” (In 2,21), din evanghelia de azi. Sărbătoare ne invită să recunoaștem și să celebrăm prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului său: este un izvor de reînnoire. Să observăm detaliile din lecturile de astăzi.

† Înălțarea Sfintei Cruci: „Ceasul” gloriei Domnului [14 septembrie 2025]

 Sfânta Elena cu Crucea [Public domain].

„Ceasul” gloriei Domnului

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (14 septembrie 2025)

Lecturi biblice:  Numerilor 21,4b-9; Filipeni 2,6-11; Evanghelia Ioan 3,13-17; lecturi biblice

Omilie

Astăzi celebrăm „Înălțarea Sfintei Cruci”. Tema crucii este departe de umanitatea contemporană. Crucea a fost și rămâne un discurs „scandalos”, neauzit și neascultat pentru majoritatea oamenilor. Totuși pentru înțelegerea de sine, a lumii și a ființei umane este aceasta: crucea lui Cristos. Ce înseamnă crucea pentru creștin? Ce înseamnă să plantezi crucea pe drumurile lumii?...

Înălțarea Sfintei Cruci este legată de lumea orientală și bizantină. Pe 13 septembrie 335, sfânta Elena și Constantin au făcut să se consacre Bazilica Învierii [ἀνάστασις – anastasis, în greacă] din Ierusalim, devenind sub latini Bazilica Sfântului Mormânt. Este un edificiul solemn, monumental, care cuprindea dealul Calvarului și Mormântului lui Cristos, așa cum se poate vedea și astăzi. Sărbătoarea de astăzi, de la 14 septembrie, își are originea în venerarea crucii lui Isus în amintirea victoriei împăratului Heraclius, din Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin), asupra perșilor [în anul 630], căci perșii au sustras relicviile crucii și au fost readuse înapoi la Ierusalim în procesiune.

Textele biblice descriu misterul lui Cristos ca o mișcare de coborâre și înălțare [katábasis – anábasis, în greacă]. Fiul Dumnezeului celui viu a fost glorificat după ce a atins culmea umilinței. Prima lectură vede în ridicarea șarpelui o profeție a lui Isus răstignit, umilit în moarte, dar și ridicat deasupra lumii de Dumnezeu: „fă-ţi un şarpe şi pune-l pe un stâlp; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi” (Num 21,8). A doua lectură prezintă mișcarea de coborâre și urcare a Domnului în imnul cristologic: „ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului […]; s-a umilit […]; pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat” (Fil 2,7.8.9). În Evanghelia după Ioan este descrisă coborârea și urcarea în lumina viitoarei înălțări: „nimeni nu a urcat la cer, decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului” (In 3,13) și leagă figura șarpelui ridicat de Moise în deșert cu răstignirea lui Mesia: „după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică”  (In 3,14-15). Pentru a exprima acest concept, Ioan folosește schema „înălțării” sau „exaltării” Domnului.

† Adormirea Maicii Domnului [A B C]: Părtași la gloria Mariei [15 august 2025]

Părtași la gloria Mariei

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (15 august 2025)

Lecturi biblice: Apocalips 11,19a; 12,1-6a.10ab; 1Corinteni 15,20-27a; Evanghelia Luca 1,39-56; lecturi biblice

Omilie

Tema lecturilor din această zi este Maria, mama lui Isus și mamă a Bisericii.  Înălțarea Mariei la cer confirmă mesajul pascal. Isus este „pârga” celor înviați (1Cor 15,20). Mama sa este prima care împărtășește destinul său glorios. Domnul este primul, ne amintește sfântul Paul, apoi cei care sunt cu el: „cel dintâi Cristos, după aceea, cei care sunt ai lui Cristos, la venirea lui” (1Cor 15,23). Toți pot împărtăși condiția glorioasă, cu condiția să fie discipoli fideli ai lui Cristos. Printre aceștia, Maria care este Maica Domnului, umila slujitoare, fecioara credincioasă. „Fericirea” nu izvorăște din maternitatea sau din privilegiile ei, ci din credința ei extraordinară, ce ne amintește Elisabeta: „Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!” (Lc 1,45). Prima lectură prezintă o scenă simbolică și grandioasă; în ea, este femeia care dă naștere unui fiului. E femeia-mamă din Apocalips (Ap 11; 12). Maria ne invită să pătrundem planului lui Dumnezeu, nu să rămânem la suprafața evenimentelor. Misterul i-a însoțit existența, dar în loc să-l respingă, a încercat să-i facă loc în sufletul său, să-l îmbrățișeze.

† Sfinții Petru și Paul: Petru – stâncă trainică, Paul – înflăcărat de Domnul [29 iunie 2025]

Sfinții Petru și Paul de  El Greco (1590-1600).

Petru – stâncă trainică, Paul – înflăcărat de Domnul

 pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (29 iunie 2025)

Lecturi biblice:  Faptele Apostolilor 12,1-11; 2Timotei 4,6-8.17-18; Evanghelia Matei 16,13-19; lecturi biblice

Omilie

În solemnitatea de astăzi, liturgia cuvântului ne poartă prin câteva etape ale slujirii lui Petru și Paul: experiența închisorii, din care Petru a fost eliberat în mod miraculos: „Acum ştiu, într-adevăr, că Domnul l-a trimis pe îngerul său şi m-a scăpat din mâinile lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul iudeilor” (Fap 12,11); lectura suferințelor slujirii lui Paul: „Eu deja sunt oferit ca jertfă şi timpul plecării mele a sosit. Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa” (2Tim 4,6-7); mărturisirea de credință a lui Isus când spune: „eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18). Petru și Paul, două figuri atât de diferite dacă privim la proveniența și cultura lor chiar înțelegerea modelului bisericii..., dar totuși atât de apropiate în credință și în convingerea că mântuirea lui Dumnezeu pentru fiecare ființă vie este manifestată în Cristos Isus. Oameni diferiți care nu se temeau să se înfrunte și să se confrunte în fața deciziilor și a tensiunilor de rezolvat (cf. Gal 2), dar și în certitudinea că totul trebuie trăit în căutarea planului divin înscris în istorie și manifestat în Cuvânt. Petru și Paul sunt martorii adevărului și a libertății, ai umanității și a harului.