sâmbătă, 22 decembrie 2012
IV Advent (C): Maria şi Adventul: „Magnificat”
În timpul Adventului Liturghia ne vorbeşte şi ne învaţă, prin trei călăuze, prin trei Maeştri: Isaia, Ioan Botezătorul şi Sfânta Fecioară Maria: Proorocul, Înaintemergătorul şi Mama. Astăzi este rândul Sfintei Fecioare. În toate cele trei cicluri liturgice, Duminica a IV-a din Advent este dominată de figura ei gingaşă şi tăcută. Ea ne ajută să intensificăm şi să concentrăm aşteptarea noastră. În duminicile precedente, îl contemplam pe Mântuitorul oarecum de departe: prin perspectiva lui Isaia, care Îl vedea coborându-se ca roua din ceruri, şi a lui Ioan Botezătorul care îl aştepta din pustiu. Astăzi suntem invitaţi să privim către un punct precis; chiar o persoană: “Maria”. Cel ce trebuie să vină a şi venit deja; misterul ascuns de veacuri în Dumnezeu, de nouă luni este ascuns în Maria.
Dacă Adventul înseamnă aşteptarea lui Cristos, Maria este Aşteptarea personificată; aşteptarea a avut pentru ea acel sens real şi delicat pe care acest cuvânt îl are pentru fiecare femeie care aşteaptă naşterea copilului ei. În acest fel trebuie să ne-o închipuim pe Sfânta Fecioară în imediata apropiere a Crăciunului: cu acea privire dulce şi delicată ce pare a dialoga de pe acum cu Pruncul Isus! Între Maria şi Isus a existat o neîntreruptă legătură de dragoste, la fel ca în cazul celui care primeşte Sfânta Împărtăşanie! Isus, prin harul Său, şi-a început Evanghelizarea chiar din sânul Maicii Sale. Maria este Mama Evangheliei, pentru că în Ea s-a aflat însuşi Cuvântul, unic, total şi personal. Iat-o aşadar pe Maria, după salutul Elisabetei, deschizându-şi gura spre a da curs liber gândurilor şi sentimentelor inimii sale, care nu sunt decât un murmur, o şoaptă a unei Evanghelii vii: “Magnificat” este o Evanghelie în miniatură, pentru că aici aflăm toate “Fericirile”, mai ales cea a celor săraci cu duhul.
22 decembrie - Advent
Samuel 1,24-28: În zilele acelea, 24 după ce Ana a încetat de a mai alăpta pe Samuel, copilul ei, l-a dus în casa Domnului, la Şilo, luând cu ea trei viţei, trei măsuri de făină şi un urcior cu vin, pentru jertfă. Copilul era încă prunc. 25 După ce a adus jertfă un viţel, Ana a prezentat pe copil preotului Eli şi i-a zis: 26 "Domnul meu, nu te supăra; pe cât este de adevărat că tu eşti viu, pe atât de adevărat este că eu sunt acea femeie care am stat aici înaintea ta şi m-am rugat Domnului. 27 Pentru acest copil m-am rugat şi Domnul mi-a îndeplinit rugăciunea pe care am făcut-o. 28 De aceea, şi eu îl ofer Domnului pentru toate zilele vieţii lui, ca să slujească Domnului". Apoi s-au închinat acolo Domnului.
Luca 1,46-56: În acel timp, a spus Maria: 46 "Sufletul meu preamăreşte pe Domnul 47 şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, mântuitorul meu, 48 căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, 49 căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, al cărui nume este sfânt. 50 Milostivirea lui dăinuieşte din neam în neam peste cei ce se tem de dânsul. 51 El arată puterea braţului său; risipeşte pe cei mândri în inima lor. 52 Dă jos de pe tronuri pe cei puternici şi înalţă pe cei smeriţi. 53 Pe cei flămânzi îi copleşeşte cu bunuri, iar pe cei bogaţi îi lasă cu mâinile goale. 54 A sprijinit pe slujitorul său Israel, amintindu-şi de îndurarea sa, 55 după cum a promis părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui în veci". 56 Şi a rămas Maria trei luni împreună cu Elisabeta; apoi s-a întors acasă.
REFLECŢIA
Liturgia ne sugerează un paralelism între Ana şi Maria. Amândouă îi mulţumesc lui Dumnezeu: Ana, cu o ofertă fondată pe darul lui Dumnezeu, care i-a dat să fie mamă, mamă a lui Samuel: „De aceea, şi eu îl ofer Domnului”. Samuel e un dar întors, el e cedat Domnului, şi astfel, fiul va fi legătura vie între ea şi Dumnezeu.
Şi Maria îi mulţumeşte Domnului cu marea înflăcărare a inimii sale: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, mântuitorul meu”.
Isus nu s-a născut încă, dar Maria mulţumeşte şi deja îl oferă Tatălui, pentru că el a început deja opera de mântuire sfinţindu-l pe Ioan în sânul mamei sale, Elisabeta.
Şi mulţumirea Mariei nu înseamnă numai cuvinte, ci este viaţă, este atitudine de recunoştinţă.
Şi pentru noi, aceasta e o dispoziţie fundamentală în acest timp. Trebuie să îi mulţumim lui Dumnezeu cu mare bucurie, pentru că el vine să mântuiască poporul său, lumea de astăzi. Iată, Liturghia înseamnă şi laudă, şi recunoştinţă.
În Euharistie îl primim pe Domnul: să-l lăsăm să trăiască în noi cu oferta sa, cu mulţumirea sa adusă Tatălui. Şi să-i mulţumim lui Isus care a făcut voinţa Tatălui venind să-şi dea viaţa pentru mântuirea lumii. (A. Vanhoye).
Colindă: Kling, Glöckchen
Kling, Glöckchen
Text: Carl Enslin (1819-1875)
Melodie: Benedikt Widmann (1820-1910)
Kling, Glöckchen, klingelingeling!
Kling, Glöckchen, kling!
Laßt mich ein, ihr Kinder!
Ist so kalt der Winter!
Öffnet mir die Türen!
Laßt mich nicht erfrieren!
Kling, Glöckchen, klingelingeling!
Kling, Glöckchen, kling!
Kling, Glöckchen, klingelingeling!
Kling, Glöckchen, kling!
Mädchen, hört, und Bübchen,
Macht mir auf das Stübchen!
Bring euch viele Gaben,
Sollt euch dran erlaben!
Kling, Glöckchen, klingelingeling!
Kling, Glöckchen, kling!
Kling, Glöckchen, klingelingeling!
Kling, Glöckchen, kling!
Hell erglühn die Kerzen,
Öffnet mir die Herzen,
Will drin wohnen fröhlich,
Frommes Kind, wie selig!
Kling, Glöckchen, klingelingeling!
Kling, Glöckchen, kling!
vineri, 21 decembrie 2012
21 decembrie - Advent
 |
| The Nativity Story - film 2006 |
Cântarea Cântărilor 2,8-14: 8 Aud glasul celui drag. Iată-l, că vine trecând din munte în munte, săltând peste coline. 9 Iubitul meu aleargă ca o gazelă, ca un pui de cerb. Iată-l, este lângă zidul casei; iată-l, priveşte pe fereastră; iată-l, pândeşte printre gratii. 10 Iubitul meu începe să-mi vorbească: "Scoală, iubita mea, frumoasa mea, vino. 22 Căci iată, iarna a trecut, anotimpul ploilor s-a sfârşit. 12 Florile se arată pe câmpie; a sosit vremea cântării şi se aude glas de turturea în câmpiile noastre. 13 În smochini apar primele roade şi florile de vie umplu de parfum văzduhul. Scoală, iubita mea, frumoasa mea, vino. 14 Porumbiţa mea, care te adăposteşti în deschizăturile stâncilor, care stai ascunsă în locuri prăpăstioase, arată-ţi faţa ta! Fă-mă să-ţi aud glasul! Pentru că glasul tău este dulce şi faţa ta plăcută".
Luca 1,39-45: 39 În acele zile, Maria a pornit în grabă către o cetate din ţinutul muntos al Iudeii. 40 Ajunsă acolo, a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. 41 Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresărit pruncul în sânul ei. Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt 42 şi a strigat cu glas tare: "Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul trupului tău. 43 Şi de unde mie fericirea aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? 44 Căci, iată, cum au ajuns la urechile mele cuvintele salutului tău, a tresărit de bucurie pruncul în sânul meu. 45 Fericită eşti tu, care ai crezut că se vor împlini cele spuse ţie de Domnul".
Reflecţia
Noi vom sărbători Crăciunul, vom sărbători naşterea lui Isus celebrând în mod solemn Euharistia. Acum, nu e puţin ciudat să celebrăm naşterea unui copil făcând memoria morţii sale? Pentru un alt copil nu am avea o asemenea idee: nu ne-am gândi la moartea sa, dar ne-am bucura cu siguranţă de viaţa cea nouă care începe şi care ne umple de o profundă admiraţie.
Şi totuşi, e drept să celebrăm naşterea lui Isus celebrând Euharistia, şi e chiar modul cel mai bun de a o celebra, pentru că naşterea e tocmai darul morţii lui Cristos, misterul morţii şi al învierii e acela care ne dă sensul naşterii sale şi, în plus, tocmai datorită morţii şi învierii noi putem sărbători deplin naşterea sa.
La sfânta Liturghie noi putem înţelege cu adevărat semnificaţia profundă a Vechiului şi Noului Testament şi, deci, sensul vieţii pământeşti a lui Isus, al naşterii sale şi al tuturor evenimentelor care au precedat-o. Vizita pe care o comemorăm astăzi îşi primeşte deplina semnificaţie în Liturghie, deoarece contemplând Copilul în presepiu, noi contemplăm iubirea lui Dumnezeu care ni se dăruieşte. „Un fiu ni s-a dat… Un copil s-a născut pentru noi”.
Naşterea lui Isus e orientată întru totul spre dăruirea totală de sine însuşi, este darul care începe şi care se împlineşte când Isus îşi va fi dat viaţa sa pe cruce. Din primul moment al intrării sale în lume, el se prezintă ca unul care face voinţa Tatălui, şi voinţa Tatălui e ca el să-şi dea viaţa, să-şi dea sângele său pentru viaţa lumii. „Intrând în lume, el a spus: „Sacrificiu şi jertfă pentru păcat n-ai voit. Atunci am spus: Iată, vin, Dumnezeule ca să fac voinţa ta”. Copilul din presepiu e cel care a spus aceste cuvinte.
Tocmai gândind la acest dar al oferirii de sine care se împlineşte, noi putem să sărbătorim în modul cel mai potrivit naşterea lui Isus, să primim această naştere, care e un dar ce ni se face, un dar ce va fi făcut până la moarte.
Pe de altă parte, tocmai datorită Liturghiei noi putem să celebrăm Crăciunul nu ca o simplă amintire a unui eveniment care s-a petrecut acum două mii de ani, ci ca o realitate prezentă. Dumnezeu cu noi, Emanuel, este o realitate actuală, pe care noi o putem trăi: Isus vine cu adevărat în mijlocul nostru, graţie Euharistiei.
De fapt, Liturghia nu e numai actualizarea morţii lui Isus, ci, mai presus de toate, actualizarea victoriei sale asupra morţii. Oferindu-şi viaţa doar din iubire, el a învins moartea şi a dobândit o viaţă nouă. Chiar şi în umanitatea sa el e acum viu alături de Tatăl şi alături de noi: „Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii”. Şi tocmai datorită acestei vieţi, noi putem celebra Euharistia, în care Cristos viu vine la noi, ni se dăruieşte nouă ca hrană, pentru ca şi noi să trăim. Emanuel: nu numai Dumnezeu cu noi, ci şi Dumnezeu în noi.
Să-i mulţumim Domnului pentru darul iubirii sale. El nu a voit numai să rămână pe pământ câţiva ani, să rămână ca un ideal îndepărtat pentru toţi oamenii care vor veni, ci a voit ca viaţa sa pământească să fie încontinuu prezentă, pentru a putea fi primită de noi. Iată, deci, cum ni s-a dăruit.
Datorită sacramentului Euharistiei, noi putem să ne unim cu sfânta Fecioară Maria care duce cu sine Copilul ei; putem, ca şi Maria, să mergem spre alţii cu conştiinţa acestei prezenţe în noi, care trebuie să trezească şi în ei o prezenţă. (de A. Vanhoye).
joi, 20 decembrie 2012
20 decembrie - Advent
Isaia 7,10-14: În zilele acelea, 10 Domnul a vorbit lui Ahaz, spunându-i: 11 "Cere de la Domnul Dumnezeul tău un semn, fie în adâncurile infernului, fie în înălţimile cerului". 12 Şi a răspuns Ahaz: "Nu voi cere şi nu voi ispiti pe Domnul". 13 Şi a zis atunci Isaia: "Ascultaţi voi cei din casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi pe oameni, că veniţi să obosiţi şi pe Dumnezeul meu? 14 Pentru aceasta însuşi Domnul vă va da un semn: iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel, adică Dumnezeu este cu noi".
Luca 1,26-38: 26 În acel timp, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, cu numele de Nazaret, 27 la o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif din casa lui David, iar numele fecioarei era Maria. 28 Intrând îngerul la ea, a zis: "Bucură-te, tu, care eşti plină de har, Domnul este cu tine, tu eşti binecuvântată între femei". 29 Ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi se întreba în sine: "Ce poate să însemneze salutul acesta?" 30 Îngerul i-a zis: "Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. 31 Iată, vei zămisli şi vei naşte un fiu şi îi vei pune numele Isus. 32 Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema. Domnul Dumnezeu îi va da lui tronul lui David, tatăl său, 33 şi va domni peste casa lui Iacob în veci şi împărăţia lui nu va avea sfârşit". 34 A zis Maria către înger: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu cunosc bărbat?" 35 Îngerul i-a răspuns: "Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri, pentru aceasta şi Cel Sfânt, care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. 36 Iată, şi Elisabeta, ruda ta, a zămislit un fiu la bătrâneţe şi ea, căreia i se zicea sterilă, este acum în luna a şasea, 37 căci pentru Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă". 38 Atunci a zis Maria: "Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău". Şi îngerul a plecat de la ea.
Reflecţii
Prima lectură scoate în evidenţă un aspect esenţial al întrupării, este vorba despre o iniţiativă gratuită a lui Dumnezeu. Nu numai gratuită, dar pusă în act în favoarea duşmanilor.
Domnul îi propune lui Ahaz: „Cere un semn!” şi Ahaz răspunde că nu vrea să ceară, cu pretextul de a nu voi să-l ispitească pe Domnul: arată, astfel, reaua sa voinţă. Şi, în aceste circumstanţe, Dumnezeu promite un semn, în ciuda relei-voinţe a oamenilor: „Nu vă ajunge oare să-i obosiţi pe oameni, că veniţi să-l obosiţi pe Dumnezeul meu? Pentru aceasta, însuşi Domnul vă va da un semn. Iată, Fecioara va zămisli şi va naşte un fiu”.
Acest aspect de iniţiativă divină e foarte important, tocmai pentru că defineşte conţinutul esenţial al mântuirii: o lucrare a iubirii milostive a lui Dumnezeu, care precedă orice iniţiativă umană. Chiar în evanghelia Bunei Vestiri găsim acest aspect, tocmai în expresia „plină de har”. În limba greacă, această expresie are verbul la forma pasivă, care s-ar putea traduce: „Aceea care a fost umplută de har”. E Dumnezeu, deci, acela care a lucrat, care a umplut de har inima Mariei, Dumnezeu a operat minunea de a pregăti o mamă pentru Fiul său.
Iniţiativa este în totalitate divină. Şi Maria se prezintă ca o servitoare: „Iată, eu sunt servitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău”. Maria nu e orgolioasă, nu răspunde ca Ahaz, care nu vrea să ceară; ascultă umilă, primeşte iniţiativa lui Dumnezeu fără să aibă pretenţii personale, în afară de aceea de a sluji.
Dumnezeu e cel care ne-a iubit mai întâi. Şi dacă vrem să primim toată bucuria Adventului, toată speranţa care ne vine din acest mister, trebuie să insistăm asupra acestui aspect: „Dumnezeu e cel care vine la noi ca un dar gratuit, ca un cadou pe care nu-l puteam aştepta pentru că eram nevrednici, pe care nici măcar nu ni-l puteam imagina. Dar nimic nu e imposibil la Dumnezeu şi, în special, în ordinea iubirii, el face posibile lucruri pe care noi nici măcar nu ni le puteam imagina. (de A. Vanhoye).
miercuri, 19 decembrie 2012
19 decembrie - Advent
Judecătorilor 13,2-7.24-25a: În zilele acelea, 2 era un om de la Ţorea, din seminţia lui Dan, cu numele Manoah; femeia lui era sterilă şi nu avea copii. 3 Îngerul Domnului i s-a arătat femeii şi i-a zis: "Iată, tu eşti sterilă şi nu ai copii, dar vei zămisli şi vei naşte un fiu. 4 De acum înainte ai grijă să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic din ce este oprit, 5 căci vei zămisli şi vei naşte un fiu. Briciul să nu se atingă de capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din sânul mamei sale; el va elibera pe Israel din mâna filistenilor". 6 Atunci a venit femeia şi a spus bărbatului său: "A venit la mine un om al lui Dumnezeu, a cărui înfăţişare era ca înfăţişarea unui înger al lui Dumnezeu, foarte luminos; nici eu nu l-am întrebat de unde este şi nici el nu mi-a spus numele său. 7 Dar mi-a zis: «Iată, vei zămisli şi vei naşte un fiu; aşadar, să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic din ce este oprit, pentru că acest copil din sânul mamei şi până la moarte, va fi închinat lui Dumnezeu»". 24 Femeia a născut un fiu şi i-a pus numele Samson. Copilul a crescut şi Domnul l-a binecuvântat, 25 şi Duhul Domnului a început să lucreze în el.
Luca 1,5-25: 5 Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia, din grupul preoţesc al lui Abia. Femeia lui era din fiicele lui Aron şi se numea Elisabeta. 6 Amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi păzeau cu sfinţenie toate poruncile şi rânduielile Domnului. 7 Ei nu aveau nici un copil, pentru că Elisabeta era sterilă, şi amândoi erau înaintaţi în vârstă. 8 Odată, pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în ziua orânduită pentru preoţii din grupul lui, 9 a ieşit la sorţi, după rânduiala preoţească, să tămâieze în templul Domnului. 10 În ceasul tămâierii toată mulţimea poporului era afară şi se ruga. 11 Atunci un înger al Domnului i s-a arătat, stând la dreapta altarului tămâierii. Văzându-l, 12 Zaharia s-a tulburat şi a fost cuprins de frică. 13 Dar îngerul a zis către el: "Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată; Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. 14 El va fi pentru tine un motiv de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui, 15 căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea nici vin, nici băutură tare, şi încă din sânul mamei sale se va umple de Duh Sfânt. 16 Pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. 17 El va merge înaintea Domnului cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, şi să pregătească Domnului un popor desăvârşit". 18 Zaharia a zis către înger: "După ce voi cunoaşte aceasta? Căci eu sunt bătrân şi femeia mea de asemenea este înaintată în vârstă". 19 Îngerul, răspunzând, i-a zis: "Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu. Am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi aduc această veste bună. 20 Iată, vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti, până în ziua când se vor împlini acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor". 21 Poporul îl aştepta pe Zaharia şi se mira că întârzie în templu. 22 Când Zaharia a ieşit din templu şi nu putea să le vorbească, ei au înţeles că avusese o viziune; şi el le făcea semne arătând că a rămas mut. 23 După ce s-au împlinit zilele slujirii lui la templu, Zaharia s-a dus acasă. 24 La câtva timp după aceea, Elisabeta, femeia lui, a rămas însărcinată. Cinci luni de zile nu a spus nimănui acest lucru şi se gândea în sufletul său: 25 "Mare dar mi-a făcut Domnul în ziua în care a binevoit să ridice dintre oameni ocara mea".
Reflecţii
Liturgia de astăzi a ales două lecturi paralele, două situaţii similare în care Domnul intervine în mod miraculos.
Despre Samson, fiul lui Manoah, ca şi despre Ioan Botezătorul, s-a spus: „nu va bea vin şi nici băuturi îmbătătoare". Pentru Samson se adaugă că va trebui să nu-şi taie nici părul, pentru că din naştere va fi un nazireu: un om ales de Dumnezeu pentru a fi instrumentul său în istoria umanităţii. În amândouă cazurile, intervenţia lui Dumnezeu depăşeşte dificultăţi din punct de vedere uman insurmontabile: soţia lui Manoah e sterilă. Elisabeta e sterilă şi, totodată, în vârstă. Dumnezeu dovedeşte, astfel, că el e cel care intervine, că el e cel ce vrea să-i elibereze pe oameni. Prin intermediul lui Samson, va realiza o eliberare politică, eliberarea Israelului de opresiunea filistenilor; cu Ioan Botezătorul realizează o eliberare spirituală: el va „întoarce pe mulţi dintre fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor. El va merge înaintea lor cu duhul şi tăria lui Ilie".
marți, 18 decembrie 2012
Naşterea Domnului (The Nativity Story - film 2006)
Povestea nativităţii, produsă de New Line Cinema, narează călătoria extrem de solicitantă a doi oameni, Maria şi Iosif, o sarcină miraculoasă şi naşterea lui Isus, care va schimba realmente cursul istoriei. Dramaticul şi incitantul film urmăreşte călătoria plină de pericole a unui cuplu de tineri care sunt nevoiţi să-şi părăsească casa din Nazaret pentru a ajunge în Betleem, străvechea casă a lui Iosif, ca să participe la recensământul ordonat de Regele Irod. Este o călătorie de peste 100 de mile, străbătând locuri înşelătoare, cu atât mai dificile cu cât Maria este însărcinată în luna a noua.
18 decembrie - Advent
Ieremia 23,5-8: Domnul spune: 5 "Iată, vin zile când voi ridica lui David o odraslă dreaptă, care va ajunge rege şi va domni cu înţelepciune; el va judeca şi va face dreptate în ţară. 6 În zilele lui, regatul lui Iuda va fi mântuit şi Israel va trăi în linişte. Iată numele care i se va da: «Domnul este dreptatea noastră!»" 7 De aceea, vor veni zile, spune Domnul, când pentru a se face un jurământ, nu se va mai zice: "Viu este Domnul care a scos pe fiii lui Israel din ţara Egiptului", 8 dar se va zice: "Viu este Domnul care i-a scos şi i-a adus pe oamenii casei lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările în care îi risipise şi i-a făcut să locuiască în ţara lor".
Matei 1,18-24: 18 Naşterea lui Isus Cristos a fost aşa: Maria, mama lui, era logodită cu Iosif. Mai înainte ca să locuiască ei împreună, s-a aflat că a zămislit de la Duhul Sfânt. 19 Iosif, logodnicul ei, fiind drept şi nevrând s-o facă de ocară, a voit s-o lase în ascuns. 20 Dar pe când cugeta el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis şi i-a zis: "Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei la tine pe Maria, logodnica ta, căci ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. 21 Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui pe poporul său de păcate". 22 Toate acestea s-au făcut ca să se împlinească ceea ce Domnul a vestit prin profetul care zice: 23 "Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i vor pune numele Emanuel, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi". 24 Trezindu-se din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat-o la el pe logodnica sa.
REFLECŢIE
În acest text al Evangheliei după Matei vedem împlinindu-se profeţia lui Ieremia: „Îi voi ridica lui David o odraslă dreaptă, spune Domnul”… Iosif, fiul lui David, primeşte vestea naşterii care va avea loc, naştere pe care şi profetul Isaia o anunţase: „Iată, Fecioara va zămisli şi va naşte un fiu”. Ştim însă că împlinirea acestei realităţi, pregătită deja de multă vreme, nu se actualizează fără o dramă personală şi fără multă durere.
Iosif a crezut că e de datoria sa să renunţe la Maria, să renunţe la căsătoria cu ea, care era bucuria vieţii sale, şi era pregătit la sacrificiul pe care considera că i-l cere voinţa lui Dumnezeu. Marile daruri ale lui Dumnezeu sunt precedate, de obicei, de mari suferinţe: Dumnezeu trebuie mai întâi să mărească inimile noastre pentru a le putea umple apoi cu darul său, care este prea mare pentru noi.
Aşa a fost pregătit Iosif la harul care era nu numai pentru el, ci pentru întreaga lume: chemarea de a fi tată pentru Mântuitorul lumii, lui Isus, care „va salva poporul de păcatele sale”. Şi încă de a trăi în bucurie profundă şi castitate perfectă o uniune spirituală, intimă, cu Maria.
Putem să admirăm tăria sufletească şi delicateţea lui Iosif. El, fiind drept, a decis să se despartă de Maria, dar fără să facă scandal, acceptând, astfel, sacrificiul în tăcere. Acesta este, desigur, semnul unei tării sufleteşti deosebite. Însă ceea ce este şi mai frumos, după aceea, e docilitatea faţă de cuvântul lui Dumnezeu.
Când noi trebuie să facem un sacrificiu, mintea noastră se revoltă, inima noastră se închide, devenim duri şi nu vrem să mai auzim nimic. Dimpotrivă, sfântul Iosif era gata pentru sacrificiu, decis, de asemenea, după relatarea lui Matei, să rămână deschis faţă de cuvântul lui Dumnezeu, dovedind că nu este câtuşi de puţin închis în el însuşi. Îngerul Domnului, venind, găseşte un suflet deschis, căruia i se pot revela marile promisiuni ale lui Dumnezeu, oferindu-i, în acelaşi timp, cea mai mare bucurie a vieţii sale.
Să-i cerem Domnului harul să fim, în acelaşi timp, tari în încercările vieţii şi deschişi planurilor lui Dumnezeu, care sunt întotdeauna mai frumoase decât le gândim noi. Să fim siguri că atunci când Dumnezeu pare să ceară un lucru dur, el ne pregăteşte, de fapt, haruri cu totul deosebite.(de A. Vanhoye).
luni, 17 decembrie 2012
Novenă de pregătire la sărbătoarea Naşterii Domnului
Invitatoriul
V. Domnului care va veni,
veniţi cu toţi să ne-nchinăm!
R. Domnului care va veni,
veniţi cu toţii să ne-nchinăm!
V. Bucură-te, fiica Sionului, şi te veseleşte, fiica Ierusalimului, căci în ziua în care va veni Domnul, va fi lumină pe pământ, şi munţii vor străluci de măreţie, şi din dealuri vor ieşi izvoare de lapte şi miere, căci va veni profetul cel mare şi el va înnoi Ierusalimul. R. Domnului care va veni, veniţi cu toţii să ne-nchinăm!
V. Va veni Dumnezeu şi Om din casa lui David, ca să domnească; îl veţi vedea şi se va bucura inima voastră. R. Domnului care va veni, veniţi cu toţii să ne-nchinăm!
V. Va veni Dumnezeu, Apărătorul nostru, Sfântul lui Israel, având pe capul său coroana regească, şi va stăpâni toate mările şi tot pământul. R. Domnului care va veni, veniţi cu toţii să ne-nchinăm!
V. Domnul se va arăta şi nu ne va înşela; de va zăbovi, aşteaptă-l, căci va veni şi nu va întârzia. R. Domnului care va veni, veniţi cu toţii să ne-nchinăm!
V. Se va coborî Domnul ca roua în lâna moale, şi în timpul stăpânirii lui va fi dreptate
şi multă pace, şi se vor pleca în faţa lui toţi stăpânitorii pământului, şi-i va sluji lui toată omenirea. R. Domnului care va veni, veniţi cu toţii să ne-nchinăm!
V. Ni se va naşte un Prunc, şi se va chema Dumnezeu cel Puternic, şi va sta pe tronul tatălui său David şi va domni, având în mâna sa toată puterea. R. Domnului care va veni, veniţi cu toţii să ne-nchinăm!
V. Betleem, oraşul Celui Preaînalt, din tine va ieşi stăpân pentru poporul lui Dumnezeu şi va fi preamărit între toate popoarele şi va fi pace pe pământul nostru. R. Domnului care va veni, veniţi cu toţii să ne-nchinăm!
Ne spun profeții
Ne spun profeții, rând pe rând,
Că Domnul vine în curând,
Că, după plânset și suspin,
Îndată timpuri bune vin.
Dispare noaptea, așadar,
Și zorii zilei noi apar;
Când norii-l plouă pe Cel Drept,
Se sting tristețile în piept.
Când ai venit, Isuse, -ntâi
Și-ai vrut în lume să rămâi,
Nu ai venit să pedepsești,
Ci să alini, să mântuiești.
Dar vei veni cu sfinții tăi
Din nou, să-i judeci pe cei răi
Și-n focul veșnic să-i arunci,
La chinuri grele și la munci.
Și, totodată, celor buni
Vei așeza pe frunți cununi.
La judecata de apoi
Isuse, -ndură-te de noi.
Căci noi dorim, dorim nespus
Să te privim în ceruri sus.
Vederea chipului tău sfânt
Să se prefacă-n veșnic cânt. Amin.
(Sursa: http://www.ibreviary.com/m/breviario.php).
17 decembrie - Advent
Genezei 49,2.8-12: 2 În zilele acelea, Iacob i-a chemat pe fiii săi şi le-a spus: "Adunaţi-vă şi ascultaţi-mă, fii ai lui Iacob, ascultaţi pe Israel, tatăl vostru. 8 Iuda, tu vei primi onoruri de la fraţii tăi. Mâna ta va face pe vrăjmaşii tăi să-şi plece grumazul. Se vor pleca în faţa ta feciorii tatălui tău. 9 Fiul meu Iuda, tu eşti un pui de leu; tu te-ai întors de la vânătoare, ţi-ai îndoit genunchii şi te-ai culcat ca un leu, ca o leoaică. Cine-l va trezi? 10 Nu se va depărta de la Iuda sceptrul de domnie, nici toiagul de cârmuitor de la seminţia lui, până când va veni cel care trebuie să vină. El va fi aşteptarea popoarelor".
Matei 1,1-17: 1 Cartea neamului lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham. 2 Abraham l-a născut pe Isaac, Isaac l-a născut pe Iacob, Iacob i-a născut pe Iuda şi pe fraţii lui, 3 Iuda i-a născut pe Fares şi pe Zara din Tamar, Fares l-a născut pe Esrom, Esrom l-a născut pe Aram, 4 Aram l-a născut pe Aminadab, Aminadab l-a născut pe Naason, Naason l-a născut pe Salmon, 5 Salmon l-a născut pe Booz din Rahab, Booz l-a născut pe Obed din Rut, Obed l-a născut pe Iese, 6 Iese l-a născut pe David, regele. Regele David l-a născut pe Solomon din femeia lui Urie. 7 Solomon l-a născut pe Roboam, Roboam l-a născut pe Abia, Abia l-a născut pe Asaf, 8 Asaf l-a născut pe Iosafat, Iosafat l-a născut pe Ioram, Ioram l-a născut pe Ozia, 9 Ozia l-a născut pe Ioatam, Ioatam l-a născut pe Ahaz, Ahaz l-a născut pe Ezechia, 10 Ezechia l-a născut pe Manase, Manase l-a născut pe Amos, Amos l-a născut pe Iosia, 11 Iosia i-a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui în robia din Babilon. 12 După robia din Babilon, Iehonia l-a născut pe Salatiel, Salatiel l-a născut pe Zorobabel, 13 Zorobabel l-a născut pe Abiud, Abiud l-a născut pe Eliachim, Eliachim l-a născut pe Azor, 14 Azor l-a născut pe Sadoc, Sadoc l-a născut pe Ahim, Ahim l-a născut pe Eliud, 15 Eliud l-a născut pe Eleazar, Eleazar l-a născut pe Matan, Matan l-a născut pe Iacob. 16 Iacob l-a născut pe Iosif, logodnicul Mariei din care s-a născut Isus, care se numeşte Cristos. 17 Aşadar, în total de la Abraham până la David sunt paisprezece generaţii, de la David până la robia din Babilon sunt paisprezece generaţii, şi de la robia din Babilon până la Cristos sunt paisprezece generaţii.
Reflecţie
Lunga succesiune de nume din evanghelie ne demonstrează că planul lui Dumnezeu nu este improvizat: Dumnezeu de la început pregăteşte venirea lui Cristos şi o face posibilă la plinirea timpurilor. O „plinire” care, din punct de vedere uman, este cel puţin surprinzătoare: timpul respectiv nu promitea nimic, locul naşterii este un sat foarte mic, Iosif este din neamul lui David, dar e un necunoscut, având şi o muncă foarte modestă… Dumnezeu este stăpânul imposibilului şi îţi actualizează planurile sale când nimeni nu se mai aşteaptă: să-l lăsăm să o facă şi în viaţa noastră, nu numai cu resemnare, ci şi cu încredere deplină.
Prima lectură este profeţia lui Iacob care vorbeşte despre sceptrul lui Iuda, care promite un învingător: „Un leu tânăr este Iuda”, un stăpânitor: „În faţa ta se vor prosterna fiii tatălui tău”. Cristos e fiul lui Iuda, dar cum se adaptează această imagine la Cristos?
Apocalipsul ne-o arată într-un mod neaşteptat. „Vezi – zice unul dintre bătrâni – a învins leul din tribul lui Iuda” (Ap 5,5), însă învingătorul este un miel jertfit, nu un leu care devorează prada. Şi totuşi, învingătorul este, într-adevăr, leul lui Iuda. Dar victoria sa nu e obţinută într-un mod uman, ci într-un mod diferit, mai perfect. El învinge cu sacrificiul de sine şi victoria sa continuă să se actualizeze: Cristos de pe cruce îi atrage pe toţi oamenii, şi astfel, este învingătorul promis, care vine din tribul lui Iuda.
Chiar şi psalmul este pe aceeaşi linie: vorbeşte despre un rege, dar nu cu formule de război, ci de bunătate şi de îndurare. Fiul regelui va domni peste un popor umil şi sărac, îi va asculta pe cei sărmani, va face dreptate salvându-i pe fiii săracilor.
E o bucurie pentru noi să recunoaştem semnele cele mai contrastante ale împărăţiei lui Dumnezeu, întotdeauna aspecte noi ale misterului, într-o manieră fidelă şi, în acelaşi timp, nouă. (de A. Vanhoye).
duminică, 16 decembrie 2012
A venit şi-aici Crăciunul! Concert de colinde susţinut de Corul Institutului Teologic din Iaşi
Corul Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi a susţinut sâmbătă 15 decembrie 2012, tradiţionalul concert de colinde în capela Institutului, începând cu ora 18.00. Concertul a fost transmis în direct de către Radio Iaşi. Acelaşi concert se va repeta duminică, 16 decembrie, în catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi, ce va începe la ora 19.00.
Lăsând deoparte zumzetul, studenţii Institutului Teologic au dorit ca prin intermediul colindelor interpretate să pregătească calea ca în liniştea inimii şi a minţii să vestească asemenea îngerilor care s-au arătat păstorilor: „astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul!” (Lc 2,11).
Începând cu acest an Corul a fost pregătit sub conducerea pr. Eduard Soare, vice-rector al Institutului Teologic din Iaşi. Programul de colinde a cuprins melodii preluate din repertoriul naţional şi internaţional. Acompaniamentul corului la orgă a fost realizat de studentul Ştefan Tamaş din anul II, iar solistul Gabriel Balint a interpretat piesele Adeste fideles (J.F. Wade) şi Doarme-n iesle-n umilire (autor necunoscut).
Colindăm, colindăm, iarna
Sculaţi-vă gazde mari, În sara de Crăciun;
Sculaţi voi români plugari,
În sara de Crăciun.
Că vă vin colindatori,
În sara de Crăciun;
Noaptea pe la cântători,
În sara de Crăciun.
Colindăm, colindăm, iarna,
Pe la uşi, pe la fereşti;
Colindăm, colindăm, iarna,
Cu colinde româneşti.
Drumu-i greu şi-am obosit,
În sara de Crăciun;
De departe am zănit,
În sara de Crăciun.
Colindăm, colindăm, iarna,
Pe la uşi pe la fereşti;
Colindăm, colindăm, iarna,
Cu colinde româneşti.
Şi colinda nu-i mai multă
În sara de Crăciun;
Să trăiască cine-o ascultă,
În sara de Crăciun.
Colindăm, colindăm, iarna,
Pe la uşi, pe la fereşti
Colindăm, colindăm, iarna,
Cu colinde româneşti. ( x2)
Colindăm, colindăm .....
Colindăm...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)