Gestul lui Isus care se supune – împreună cu tot poporul (Luca notează aceasta cu plăcere) – botezului lui Ioan „spre iertarea păcatelor” exprimă înainte de toate, o atitudine de profundă solidaritate a lui Isus cu poporul său păcătos. El nu se plasează în afara istoriei poporului său, dar se inserează într-însa, solidar cu momentul de convertire pe care îl trăieşte poporul. Aceasta este logica de solidaritate care constituie noutatea mesianismului lui Isus: el nu se supune botezului pentru propriile păcate, dar ia asupra sa păcatele poporului. Această logică de solidaritate şi de substituire conduce întreaga viaţă a lui Isus şi atinge punctul cel mai înalt pe cruce. În botezul în Iordan găsim germenele întregii vieţi a lui Isus, aşa cum în botezul nostru este germenele întregii noastre existenţe creştine.
Cerurile care se deschid, Duhul care coboară, cuvintele glasului ceresc amintesc de relatarea vocaţiilor profetice, de exemplu vocaţia lui Isaia, Ieremia şi Ezechiel. Dar cu toate că face referinţă la genul de vocaţii profetice, relatarea evanghelică este mult diferită. Profeţii se exprimă ca şi cum puterea Duhului lui Dumnezeu, venită din exterior, pune stăpânire asupra lor şi transformă personalitatea lor. Nimic din aceasta nu are loc la botezul lui Isus. Teofania, în mod simplu, descoperă cine este deja Isus.
Este mereu necesar, dacă voim să înţelegem un fragment evanghelic, să creem fondalul anticotestamentar în care se mişcă. Fondalul veterotestamentar al fragmentului nostru este foarte bogat şi complex, dar noi ne limităm la referinţa pe care o face la Isaia 40,1-5.9-11, un fragment profetic la care face referinţă evanghelia şi este propus ca primă lectură a liturghiei. Subliniază foarte bine că botezul – al lui Isus şi al nostru – include o misiune. O misiune de împlinit, aşa cum spune profetul, cu fermitate. (don Bruno Maggioni; trad. pr. Isidor Chinez).
