† Duminica a 19-a de peste an [A]: Proclamația identității divine a lui Isus – „Eu sunt!” [9 august 2026]

 

Isus umblă pe apă

Proclamația identității divine a lui Isus – „Eu sunt!”

Lecturi biblice: 1Regi 19,9a.11-13a; Romani 9,1-5; Evanghelia Matei 14,22-33; lecturi biblice

Omilie

Mesajul central al Vechiului și Noului Testament este prezența lui Dumnezeu în viața oamenilor și a popoarelor. Este tema descoperirii Domnului, cu modalitățile pe care Dumnezeu le alege pentru a se revela și dispoziția omului destinate acestui mister. Prima lectură relatează experiența lui Ilie pe muntele Horeb, unde profetul cunoaște un nou aspect al revelației divine – o blândă adiere de dimineață, își aduce aminte Ilie: „a fost un sunet de linişte adâncă; când l-a auzit Ilie, şi-a acoperit faţa cu mantaua” (1Rg 19,12.13). Evanghelia după Matei se referă la semnul mesianic și revelator realizat de Isus care umblă pe mare – este lacul Genezaret: „«Curaj! Eu sunt, nu vă temeţi!» […] Ei l-au adorat spunând: «Cu adevărat eşti Fiul lui Dumnezeu!»” (Mt 14,27.33). Domnul înaintează cu comunitatea sa pe drumul credinței. Este proclamația identității divine a lui Isus: „Eu sunt”, căci „Dumnezeu i-a zis lui Moise: «Eu sunt cel care sunt!»”. A doua lectură se oprește la misterului respingerii lui Mesia de către Israel, care nu a știut să accepte noua și provocatoarea revelație a lui Dumnezeului în persoana umană și divină a Fiului său întrupat: „sunt israeliţi, ale lor sunt înfierea şi gloria, alianţele şi Legea, cultul şi promisiunile; ai lor sunt patriarhii şi din ei vine, după trup, Cristos, care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!” (Rom 9,4-5). Paul rostește un elogiul: „Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin” (Rom 9,5). Se adresează bunătății și înțelepciunii Domnului.

† Schimbarea la Fața a Domnului [A]: Lumina gloriei [6 august 2026]

 

Lumina gloriei

Lecturi biblice: Daniel 7,9-10.13-14; 2Petru 1,16-19; Evanghelia Matei 17,1b-9; lecturi biblice

Omilie

Celebrăm astăzi sărbătoarea Schimbării la Față ce ne amintește că Isus – Dumnezeu adevărat și om adevărat – este speranța noastră a tuturor. Omul nu este legat de suferință,  de moarte, căci suntem invitați de Cristos să „privim în sus” deoarece lumina lui Dumnezeu strălucește în viețile noastre. Este textul liturgic al Schimbării la Față a Domnului, pe care ni-l propune alternativ, conform celor trei versiuni ale lui Matei, Marcu și Luca, în succesiunea anilor liturgici A, B și C. La acest fragment evanghelic se adaugă alte două lecturi. Cuvintele profetului Daniel prezintă imaginea unui „Bătrân” în actul predării puterii și gloriei „Fiului Omului”: „Iată, cineva ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului! S-a apropiat de Bătrân şi a fost adus înaintea lui. Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc” (Dan 7,13-14). Termenul „fiu” revine în a doua lectură, unde apostolul Petru face „memoria” momentului Schimbării la Față a lui Isus: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea” (2Pt 1,17). Este martor ocular, împreună cu Iacob și Ioan, căci „a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi mărire” (2Pt 1,17). Textul evanghelic, revine la aceeași temă, unde Fiul este stabilit ca punct de referință universal, ca învățător și călăuzitor al întregii omeniri: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!” (Mt 17,5). Domnul își revelează identitatea sa discipolilor printr-un glas care este al Tatălui, ce își justifică în fața lumii ca el este Mesia, acreditat și demn de ascultat și urmat.

† Duminica a 18-a de peste an [A]: Dumnezeu satură foamea omului [2 august 2026]

Înmulțirea pâinilor și a peștelui

Dumnezeu satură foamea omului

Lecturi biblice: Isaia 55,1-3; Romani 8,35.37-39; Matei 14,13-21; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului se concentrează asupra necesității umane de hrană și vine transferată din planul fizic în cel spiritual. Prima lectură prezintă o invitație din partea lui Dumnezeu de a se hrăni cu mâncarea oferită de el: „Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la apă, chiar şi cel care nu are argint! Veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi! Veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, dar fără argint şi fără plată!” (Is 55,1). Evanghelia după Matei relatează înmulțirea pâinilor – e hrana oferită de Isus: „a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat privirea spre cer, a mulţumit, a frânt pâinile şi le-a dat discipolilor, iar discipolii, mulţimilor” (Mt 14,19). A doua lectură afirmă unirea noastră vitală cu Cristos: „sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom 8,38-39). Este imnul iubirii de Dumnezeu cântat la umbra crucii lui Isus, într-o suferință reală și tangibilă: este speranța și bucuria de a aparține Domnului. Dumnezeu satură foamea omului de viața veșnică!

† Duminica a 17-a de peste an [A]: Experiența discernământului [26 iulie 2026]

 

Parabola comorii găsite (1630) 

[su disegno di Rembrandt; Museo di Belle Arti di Budapest].

Experiența discernământului

Lecturi biblice: 1Regi 3,5-12; Romani 8,28-30; Evanghelia Matei 13,44-52; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi are ca temă discernământul, cu atât mai necesar cu cât bogățiile spirituale sunt mai ascunse sau nu au o aparență vizibilă. Prima lectură surprinde momentul în care regele Solomon cere lui Dumnezeu lumina discernământului pentru a putea guverna poporul cu dreptate: „Dă-i slujitorului tău o inimă ascultătoare ca să-l judece pe poporul tău, să discearnă între bine şi rău!” (1Rg 3,9). Evanghelia după Matei descrie caracterul ascuns și înfățișarea umilă sub care „împărăția lui Dumnezeu” întâlnește omenirea: „Împărăţia cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde şi, plin de bucurie, merge şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela” (Mt 13,44). A doua lectură ne conduce la inima bogățiilor ascunse, dar crezute în credință: „ştim că toate conlucrează spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică celor care sunt chemaţi după planul lui” (Rom 8,28). Este înălțarea omenirii spre gloria lui Cristos, întâiul născut al noii creații.

† Duminica a 16-a de peste an [A]: Răbdarea este prelungirea iubirii și a milostivirii lui Dumnezeu [19 iulie 2026]

Grâu și neghină. 

Răbdarea este prelungirea iubirii și a milostivirii lui Dumnezeu

Lecturi biblice: Înţelepciune 12,13.16-19; Romani 8,26-27; Evanghelia Matei 13,24-43 sau forma prescurtată Evanghelia Matei 13,24-30; lecturi biblice

Omilie

Astăzi Cuvântul Domnului este milostivirea lui Dumnezeu, care nu-i pedepsește imediat pe cei vinovați, ci le oferă întotdeauna ocazie de reflecție și penitență. Prima lectură demonstrează dispoziția iertătoare cu care Dumnezeu guvernează întreaga creație: „Îţi arăţi puterea faţă de cel care nu crede […] şi-i dojeneşti pe cei care cunosc îndrăzneala. Tu eşti stăpânitorul puterii, ne judeci cu blândeţe şi ne guvernezi cu multă îngăduinţă” (Înț 12,17-18). Evanghelia după Matei relatează parabola neghinei și a grâului, unde separarea celor două plante are loc doar la seceriș, simbolizând judecata lui Dumnezeu, care este pronunțată nu în timpul istoriei, ci la sfârșitul ei: „Lăsaţi să crească împreună până la seceriş! În timpul secerişului voi spune secerătorilor: smulgeţi mai întâi neghina, legaţi-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunaţi-l în grânarul meu!»” (Mt 13,30). A doua lectură prezintă lucrarea Duhului care vine în ajutorul slăbiciunii umane, întărindu-i pe credincioși în rugăciune: „Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, pentru că nu ştim ce să cerem în rugăciune aşa cum se cuvine, dar Duhul însuşi intervine pentru noi cu suspine negrăite” (Rom 8,26). Răbdarea este prelungirea iubirii și a milostivirii lui Dumnezeu!

† Duminică a 15-a de peste an [A]: Hrănindu-te din „Cuvânt”, alimentezi mulți oameni [12 iulie 2026]

Semănat pe drum, pe petriș, în spini și pe pământ bun...

Hrănindu-te din „Cuvânt”, alimentezi mulți oameni

Lecturi biblice: Isaia 55,10-11; Romani 8,18-23; Evanghelia Matei 13,1-23; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi se desfășoară în jurul temei Cuvântului lui Dumnezeu și a eficacității sale în funcție de condițiile în care este proclamat și ascultat. Prima lectură folosește de imaginea apei care cade pentru a fertiliza pământul: „așa cum ploaia şi zăpada coboară din ceruri […] ca să ude pământul şi să-l facă să rodească” (Is 55,10). Astfel este descrisă misterul cuvântului: „va fi cuvântul meu care a ieşit din gura mea: nu se va întoarce la mine în mod zadarnic” (Is 55,11). Evanghelia după Matei completează învățătura despre Cuvântul Domnului cu parabola semănătorului care aruncă sămânța pe diferite soluri – „de-a lungul drumului”, „pe un loc pietros”, „între spini” sau „în pământ bun” (cf. Mt 13,4-8). A doua lectură descrie întreaga creație așteptând realizarea rodului semănăturii cuvântului: „creaţia aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,19), deoarece „creaţia, va fi eliberată de sclavia stricăciunii spre libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,21). Este răsplata finală de la Domnul!

† Duminica a 14-a de peste an [A]: Blândețea Domnului [5 iulie 2026]

„Veniți la mine!” (Mt 11,28) de Cerrato.

Blândețea Domnului

Lecturi biblice: Zaharia 9,9-10; Romani 8,9.11-13; Evanghelia Matei 11,25-30; lecturi biblice

Omilie

În centrul liturgiei de astăzi este blândețea lui Isus. Prima lectură descrie intrarea lui Mesia în Ierusalim smerit și netriumfalist: „Iată, regele tău vine la tine: el este drept şi mântuit, umil şi călare pe un măgar, pe un mânz, puiul unei măgăriţe!” (Zah 9,9). Evanghelia relatează un moment în care Domnul pronunță o rugăciune de laudă care culminează cu învățătura blândeții: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” (Mt 11,28-29). A doua lectură exprimă, cu imaginea a unei vieți trăite după Duhul Sfânt: „Voi nu sunteţi în trup, ci în Duh, din moment ce Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. […] Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui care locuieşte în voi” (Rom 8,10.11). Isus descoperă că Dumnezeu se ascunde în cei „mici” și în ei revelează iubirea Tatălui care îi mângâie în dificultățile pe care le întâmpină în viață: este blândețea Domnului!

† Sfinții Petru și Paul, apostoli: Sunt „coloanele” Bisericii [29 iunie 2026]

Sfinții Petru și Paul de El Greco.

Sunt „coloanele” Bisericii

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 12,1-11; 2Timotei 4,6-8.17-18; Evanghelia Matei 16,13-19; lecturi biblice

Omilie

Solemnitatea sfinților apostoli Petru și Paul este o comemorare importantă pentru creștinii din toate timpurile: ei sunt „coloanele” de susținere ale Bisericii (cf. Gal 2,9), așa cum s-a realizat istoric până în zilele noastre. În tradiția creștină, figurile lui Petru și Paul sunt întotdeauna asociate: primul este înfățișat cu „cheile” cerului, simbol al autorității, pe care evanghelistul Matei le consemnează: „Eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor” (Mt 16,18-19), iar Paul cu „sabia”, care este simbolul martiriului său, conform tradiției, dar și al „luptei celei bune” – „am luptat lupta cea bună” (2Tim 4,7), din lectura de astăzi, pe care a dus-o de-a lungul vieții sale. „Calendarul roman” din anul 354 – cel mai vechi pe care îl deținem – pe 29 iunie se celebrează memoria sfântului Petru pe „Colinele Vaticanului”, iar, în aceeași zi, este consemnată memoria sfântului Paul pe „via Ostiense”, unde apostolul a fost decapitat. Sfântul Augustin (354-430) în Discursurile sale mărturisește că dubla celebrare s-a răspândit rapid în Africa; același lucru s-a întâmplat în tot Occidentul.

† Duminica a 13-a de peste an [A]: Prezența Domnului în trimișii săi [28 iunie 2026]

„Du-te și învață!”

Prezența Domnului în trimișii săi

Lecturi biblice: 2Regi 4,8-11.14-16a; Romani 6,3-4.8-11; Evanghelia Matei 10,37-42; lecturi biblice

Omilie

Învățătura Cuvântului de astăzi se învârte în jurul necesității de a recunoaște prezența Domnului în trimișii săi. Prima lectură relatează o întâmplare dintre Eliseu și femeia șunamită recunoscându-l ca om al lui Dumnezeu: „Elizeu trecea prin Şunem. Acolo era o femeie de vază. Ea a insistat ca el să mănânce” (2Rg 4,8). Ospitalitatea indicând faptul că a primi pe cineva este a pune în joc destinul ființei umane: „Elizeu i-a zis: «La anul, pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu!»” (2Rg 4,16). În evanghelie este un discurs al lui Isus adresat discipolilor trimiși printre oameni în numele său: „Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine” (Mt 10,37). Cuvântul grecesc axios este „demn” și înseamnă a te dedica binelui. A doua lectură descrie viața creștină ca o identificare deplină cu viața lui Isus: „am fost înmormântaţi împreună cu el prin botez în moartea lui pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom 6,4). Creștinii trebuie să se considere „morţi pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus!” (Rom 6,11). Este prezența Domnului în viața creștinului!

† Nașterea lui Ioan Botezătorul: Nume evidențiază milostivirea Domnului [24 iunie 2025]

Nume evidențiază milostivirea Domnului

Lecturi biblice: Isaia 49,1-6; Faptele Apostolilor 13,22b-26; Evanghelia Luca 1,57-66.80; lecturi biblice

Omilie

Pe 24 iunie, cu șase luni înainte de nașterea lui Isus, Biserica celebrează nașterea lui Ioan Botezătorul. Isus, Maria și Ioan Botezătorul sărbătoresc nașterea ca un moment important în istoria mântuirii. În liturgia de astăzi se citește Evanghelia după Luca unde se relatează momentul nașterii, când Elisabeta alege cum să-i pună numele copilului: „se va numi Ioan” (Lc 1,60), așa cum îl numise îngerul. Prima lectură este luată din Isaia unde Domnul l-a chemat pe profet din sănul mamei sale și i-a încredințat o misiune: „Domnul m-a chemat din sânul matern […] «Te-am pus lumină pentru popoare, ca să fie mântuirea mea până la marginile pământului»” (Is 49,1.6). A doua lectură este luată din Faptele Apostolilor și menționează angajamentul profetic al lui Ioan Botezătorul, care a pregătit calea pentru Isus și a anunțat împlinirea mântuirii: „Înainte de venirea lui, Ioan a predicat un botez al convertirii pentru tot poporul lui Israel. Dar când Ioan era spre sfârşitul călătoriei sale, spunea: «Eu nu sunt ceea ce credeţi voi că sunt. […] După mine unul căruia nu sunt vrednic să-i dezleg încălţămintea picioarelor»” (Fap 13,24-25). Să ascultăm cuvântul sacru cu atenție deoarece ne salvează. Numele evidențiază milostivirea Domnului față de oameni!

† Duminică a 12-a de peste an [A]: Domnul ne eliberează de orice teama [21 iunie 2026]

Isus învață! 

Domnul ne eliberează de orice teama

Lecturi biblice: Ieremia 20,10-13; Romani 5,12-15; Evanghelia Matei 10,26-33; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi pune accentul pe eliberarea de teama umană: e starea de neliniște așteptând, e anxietate, agitație causată de incertitudine. Prima lectură descrie slujirea profetului Ieremia chinuită și certituninea sa de a se putea baza pe ajutorul lui Dumnezeu: „Am auzit calomniile multora, groază de jur împrejur: «Învinuiţi-l şi-l vom învinui!» […] Domnul este cu mine ca un luptător puternic, de aceea, cei care mă urmăresc se vor poticni şi nu vor reuşi să mă biruie” (Ier 20,10.11). Evanghelia consemnează un îndemn al lui Isus către discipolii săi pe tema eliberării de frică: „Nu vă temeţi de oameni […] Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul, şi sufletul în Gheenă! […] Aşadar, nu vă temeţi!”  (Mt 10,26.28.31). A doua lectură prezintă rădăcina ultimă a oricărei eliberări căci harul care a fost revărsat asupra omenirii într-un mod supraabundent prin lucrarea lui Isus: „darul nu este la fel cu greşeala: căci dacă prin greşeala unuia singur au murit cei mulţi, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu şi darul harului unui singur om, Isus Cristos, a fost revărsat cu prisosinţă asupra celor mulţi” (Rom 5,15). Domnul ne eliberează de orice frică umană!

† Duminica a 11-a de peste an [A]: Privirea lui Isus plină de iubire față de oameni [14 iunie 2026]

„Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini!” (Matei 9,37). 

Privirea lui Isus plină de iubire față de oameni

Lecturi biblice: Exod 19,2-6a; Romani 5,6-11; Evanghelia Matei 9,36-10,8; lecturi biblice

Omilie

Lecturile propuse în liturgia acestei duminici sunt printre cele mai semnificative pentru înțelegerea identității și misiunii poporului lui Dumnezeu: se concentrează asupra chemării universale la sfințenie. Prima lectură înfățișează o scenă care a avut loc în deșertul Sinai. Moise proclamă identitatea Israelului ca un popor „consacrat” lui Dumnezeu: „Acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi alianţa mea, veţi fi partea mea dintre toate popoarele […] Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un popor sfânt»” (Ex 19,5.6). În Evanghelia după Matei prezintă privirea lui Isus plină de iubire față de oameni și constituirea colegiului apostolilor. Isus îi trimite: „Mergând, predicaţi, spunând: «S-a apropiat împărăţia cerurilor». Vindecaţi-i pe cei bolnavi, înviaţi-i pe cei morţi, curăţaţi-i pe cei leproşi, alungaţi-i pe diavoli! În dar aţi primit, în dar să daţi!” (Mt 9,7-8). A doua lectură constă într-o reflecție a apostolului Paul asupra reconcilierii omului cu Dumnezeu: „Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom 5,8). Omul este salvat! Este un mesaj ce trebuie transmis din generație în generație. Domnul va încredința această misiune apostolilor atunci când încearcă să se apropie de oameni, căci privirea lui Isus este plină de iubire față de toți!

† Inima lui Isus [A]: Omul vede inima lui Dumnezeu în inima lui Isus [12 iunie 2026]

 Sfânta Margarita María Alacoque (1647-1690) și Inima lui Isus.

Omul vede inima lui Dumnezeu în inima lui Isus

Lecturi biblice: Deuteronom 7,6-11; 1Ioan 4,7-16; Evanghelia Matei 11,25-30; lecturi biblice

Omilie

În solemnitatea de astăzi, privirea credinciosului este îndreptată spre contemplarea Inimii lui Isus, focar al revelației și al atitudinii fundamentale a lui Dumnezeu față de oameni. „Când au venit la Isus şi au văzut că deja murise, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul dintre soldaţi i-a străpuns coasta cu o suliţă şi îndată a ieşit sânge şi apă” (In 19,33-34). Rana adâncă provocată de lovitura de suliță, relatată în Evanghelia după Ioan, stă la baza sărbătorii și reprezintă punctul de sosire al alianței pe care Dumnezeu a stabilit să o realizeze treptat, începând cu Noe, ce ajunge la momentul de pe Golgota în care ochiul uman poate vedea chiar inima lui Dumnezeu în inima lui Isus.

† Duminică a 10-a de peste an [A]: Milostivirea față de păcătoși [7 iunie 2026]

 

Chemarea sfântului Matei de Caravaggio (1609).

Milostivirea față de păcătoși

Lecturi biblice: Osea 6,3-6; Romani 4,18-25; Evanghelia Matei 9,9-13; lecturi biblice

Omilie

Astăzi Liturgia Cuvântului stabilește primatul lui „a fi” asupra lui „a face” și „cunoașterea lui Dumnezeu” asupra „faptelor bune”: este milostivirea lui Dumnezeu. Această învățătură este afirmată în ​​prima lectură, unde profetul Osea anunță valoarea inestimabilă a căutării lui Dumnezeu: „căci îndurarea îmi place, nu jertfa şi cunoaşterea lui Dumnezeu, mai mult decât arderile de tot” (Os 6,6). În Evanghelia după Matei, Isus își justifică solidaritatea cu cei marginalizați în lumina principiului enunțat de Osea: „Aşadar, mergeţi şi învăţaţi ce înseamnă: «Îndurare vreau, şi nu jertfă»” (Mt 9,13). Apostolul Paul, în a doua lectură, face referire la credința lui Abraham, pentru a afirma primatul „căutării” lui Dumnezeu asupra faptelor: Abraham nu este declarat „drept” pe baza faptelor, ci în virtutea dispoziției corecte înaintea lui Dumnezeu: „sperând împotriva oricărei speranţe, Abraham a crezut că va deveni părintele multor neamuri” (Rom 4,18). Este „cunoașterea” și „milostivirea” lui Dumnezeu față de oameni!

† Trupul și Sângele Domnului [A]: Pâinea și vinul „dat” pentru viața lumii (Joia Verde) [4 iunie 2026]

Pâinea și vinul „dat” pentru viața lumii

Lecturi biblice: Deuteronom 8,2-3.14b-16a; 1Corinteni 10,16-17; Evanghelia Ioan 6,51-58; lecturi biblice 

Omilie

Solemnitatea de astăzi ne propune misterul „pâinii și al vinului”, în diferite moduri. Prima lectură începe cu călătoria în deșert și amintește de darul „manei”: „te-a hrănit în pustiu cu mana pe care nu o cunoşteau părinţii tăi” (Dt 8,16). Evanghelia după Ioan relatează o parte din lungul discurs ținut de Isus în sinagoga din Cafarnaum despre darul „pâinii vieții” – e noua „mană”: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii” (In 6,51). A doua lectură se referă la tradiția creștină a „împărtășirii” cu Trupul și Sângele Domnului: „Potirul binecuvântării pe care îl binecuvântăm nu este oare împărtăşire cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtăşire cu trupul lui Cristos?” (1Cor 10,16). Euharistia este semnul unitații reciproce dintre Domnul și creștinii din toată lumea: e „pâinea” și „vinul” „dat” pentru viața lumii!

† Sfânta Treime [A]: Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt milostivi cu noi [31 mai 2026]

 Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt milostivi cu noi

Lecturi biblice: Exodul 34,4b-6.8-9; 2Corinteni 13,11-13; Evanghelia Ioan 3,16-18; lecturi biblice

Omilie

În prima duminică după timpul pascal, liturgia ne face să celebrăm solemnitatea Sfintei Treimi, ca și cum ne-ar cere să sintetizăm zilele precedente și să revenim din nou la Paște, căci Paștele conduce omul la o viață divină. A vorbi despre Treime înseamnă să vorbești despre „fața” sau „chipul” unui Dumnezeu care este extraordinar și fascinant [tremendum et fascinans, în latină], ce e de nepătruns, total „altul”, apropiat, separat și într-o relație intimă cu noi; este un „mister”. S-a spus că omul modern nu iubește misterul, căci este atras de manipulare, de calcul... Însă misterul Sfintei Treimi nu-l zdrobește pe om și nu-l umilește, dimpotrivă, îl înalță, pentru că ne permite să înțelegem intimitatea dintre Dumnezeu și omenire. În solemnitatea de astăzi, accentul este pus pe atributul divin al milostivirii. Prima lectură relatează noua „stabilire” a Alianței, după păcatul vițelului de aur: «Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: Domnul, Domnul este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi de adevăr»” (Ex 34,6). Dumnezeu se revelează lui Moise ca un Dumnezeu milostiv. Evanghelia identifică cel mai mare dar al milostivirii divine – e Fiul său făcut om: „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16). A doua lectură constă în fragmentul final al Scrisorii către Corinteni [a doua], unde Dumnezeu este definit ca un Dumnezeu al păcii și al iubirii și este prezentat ca Treime: „Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!” (2Cor 13,13). Tema milostivirii lui Dumnezeu pătrunde întreaga liturgia de astăzi.

† Coborârea Duhului Sfânt [A] [Rusaliile]: Bucuria inimii de a trăi evanghelia mântuirii [24 mai 2026]

 

Limbi de foc.

Bucuria inimii de a trăi evanghelia mântuirii

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,1-11; 1Corinteni 12,3b-7.12-13; Evanghelia Ioan 20,19-23; lecturi biblice

Omilie

Misterul Rusaliilor este rezumat în textele Scripturii de azi. Relatarea din Faptele Apostolilor, din fragmentul lui Paul și Evanghelia după Ioan vorbesc despre proiectul divin pentru omenire și despre chemarea Bisericii ca model și martor a ceea ce este chemată lumea să fie. Faptele Apostolilor deschide liturgia de astăzi: „Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc. Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc […]. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi” (Fap 2,1-4). A doua lectură este reflecția apostolului Paul care prezintă acțiunea Duhului în Biserică ca comuniune, adică unitate în diversitate: „Există diferite daruri, dar este acelaşi Duh. Sunt diferite slujiri, dar este acelaşi Domn. […] Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele comun” (1Cor 12,4-5.7). În Evanghelia după Ioan ni se relatează unul dintre momentele în care apostolii l-au primit pe Duhul Sfânt, iar acest lucru se întâmplă tocmai într-una dintre aparițiile Domnului înviat în Cenacol, când ușile erau închise: „În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă!» […]. A suflat asupra lor şi le-a zis: «Primiţi-l pe Duhul Sfânt!»” (In 20,19.22), și i-a comunicat puterea de a ierta păcatele. E puterea preoțească, căci primim pe Duhul Sfânt spre iertarea păcatelor: este semnul mântuirii!

† Duminica a 7-a a Paştelui [A]: Rugăciunea lui Isus și rugăciunea Bisericii [17 mai 2026]

 Rugăciunea lui Isus și rugăciunea Bisericii

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 1,12-14; 1Petru 4,13-16; Evanghelia Ioan 17,1-11a; lecturi biblice 

Omilie

Lecturile de astăzi au ca temă rugăciunea. După ce l-au văzut pe Isus înălțându-se la cer, apostolii s-au întors de pe muntele Măslinilor la Ierusalim și s-au urcat „în încăperea de sus”; erau cei Unsprezece și se rugau insistent: „toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui” (Fap 1,14). Scrisoarea lui Petru este adresată creștinilor persecutați, disprețuiți și acuzați de tot felul de rele de către necredincioși: „întrucât participaţi la suferinţele lui Cristos, bucuraţi-vă, ca să puteţi tresălta de bucurie şi la revelarea gloriei lui!” (1Pt 4,13). Aceste comunități sunt răspândite în ținuturile nordice și estice ale Asiei Mici (adică, Turcia de astăzi). Petru îi îndeamnă să se sprijine reciproc și să rămână curajoși pentru „arătarea” gloriei. În Evanghelia după Ioan, Isus este în ajunul arestării și procesului său. Înainte de moartea sa, Domnul se roagă pentru discipolii săi, inclusiv pentru toți cei care au crezut de-a lungul secolelor: „Eu mă rog pentru ei. […] Pentru cei pe care mi i-ai dat, pentru că sunt ai tăi” (In 17,9). Isus se roagă – e rugăciunea sacerdotală sau preoțească. Se roagă pentru cei care l-au urmat și l-au însoțit și care sunt zguduiți, nedumeriți. Manifestarea gloriei lui Dumnezeu atinge punctul culminant în persoana Domnului, mai ales în momentul final al vieții și morții sale pe cruce. În acel moment, Isus, își dezvăluie iubirea infinită, arătând gloria sa, în cel care l-a trimis – Tatăl – pentru mântuirea lumii. Astfel comunicând gloria lui Dumnezeu discipolilor cu misiunea de a mărturisi în întreaga lume. Ei pot îndeplini această misiune întrucât se adună în comunitate, rugându-se, adoptând același relație pe care Isus a avut-o cu ei.

† Înălțarea Domnului [A]: Puterea universală a Domnului [14 mai 2026]

L’Ascensione (1782) de Benjamin West; Tate Gallery, Londra. 

Puterea universală a Domnului

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 1,1-11; Efeseni 1,17-23; Evanghelia Matei 28,16-20; lecturi biblice

Omilie

Tema „înălțării” Domnului este cea a puterii universale a lui Isus: „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ” (Mt 28,18). E aspectul fundamental al misterului pascal: Cristos a învins păcatul și l-a supus puterii sale. Odată cu înălțarea la cer a lui Isus, se împlinește ceea ce este scris în psalm: „Aşa vorbeşte Domnul către Domnul meu: «Şezi la dreapta mea, până voi pune pe duşmanii tăi aşternut picioarelor tale»” (Ps 110,1). E o formulă de întronare şi exprimă o poziţie de prestigiu: participă la aceeaşi demnitate ca a persoanei la dreapta căreia se aşază. Înălțare este trecerea lui Isus de pe pământ la cer și a avut loc în dimineața zilei de Paști, fără spectatori sau martori: e intrarea „definitivă” în „locuința cerească”. Înălțarea este raza de lumină ce strălucește în mister ce are o semnificație exact ca cel al învierii: întoarcerea lui Isus în cer; din sărac și umil, umanitatea sa devine glorioasă, puternică, divină. Sfântul Ioan vorbește frecvent despre „înălțare” [„iar eu, când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage pe toţi la mine” (In 12,32; cf. In 3,14], „exaltare” sau „glorificare” [„a venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat” (In 12,23)]. În prima lectură, Luca, în Faptele Apostolilor, ne spune că Isus se înalță la cer de pe muntele Măslinilor [„atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele numit al Măslinilor” (Fap 1,12)]: „sub privirile lor, el a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii lor” (Fap 1,9). În a doua lectură, Paul, în Scrisoarea către Efeseni, își revarsă a lui cântare într-un imn de binecuvântare și de mulțumire adus lui Dumnezeu, care „ne-a binecuvântat” „pe care a înfăptuit-o în Cristos, înviindu-l din morţi şi aşezându-l la dreapta sa în ceruri” (Ef 1,20). În Evanghelia după Matei, Domnul, înainte de a se înălța la cer, le încredințează discipolilor săi și întregii Biserici, misiunea de a duce mesajul mântuirii la toate popoarele: „Apropiindu-se, Isus le-a vorbit: «Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, învăţându-i […]; eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!»” (Mt 28,18-20). Această misiune i-a lăsat pe apostoli puțin consternați, căci se simțeau nepregătiți. Le dă lor, ca și nouă creștinilor din toate timpurile, o siguranță și o tărie pe care nici o putere umană din lume nu le poate da. Să ne concentra asupra evenimentului „înălțării” Domnului.

† Duminica a 6-a a Paştelui [A]: Duhul ne ajută și ne călăuzește conducându-ne la Dumnezeu [10 mai 2026]

 

Duhul ne ajută și ne călăuzește conducându-ne la Dumnezeu

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 8,5-8.14-17; 1Petru 3,15-18; Evanghelia Ioan 14,15-21; lecturi biblice

Omilie

În Liturgia Cuvântului de astăzi domină tema Duhului tratată în cele trei lecturi, fiecare din perspective diferite. Cristos cel înviat are puterea de a răspândi iubirea sa mântuitoare la toți oamenii, prin acțiunea Duhului Sfânt. Darul său se reînnoiește în celebrarea euharistică. Creștinii trag putere de a mărturisi iubirea lui Dumnezeu și de a îndura persecuții, așa cum Isus a îndurat patima. Prima lectură îl prezintă pe Duhul Sfânt în revărsarea sacramentală prin opera apostolilor: „Apostolii care erau în Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, care au coborât acolo şi s-au rugat pentru ei ca să-l primească pe Duhul Sfânt” (Fap 8,14-15). A doua lectură, Petru îi invită pe creștini la răbdare: „sfinţiţi-l pe Domnul Cristos în inimile voastre, gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră, dar cu blândeţe şi bună cuviinţă” (1Pt 3,15-16). Creștinii sunt chemați la speranță și răbdare. Evanghelia îl prezintă pe Duhul Sfânt ca o promisiune a lui Isus și ca darul Tatălui: „îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului” (In 14,16-17). Evanghelia ne dă o veste bună: Dumnezeu va trimite „un alt mângâietor”, un apărător, sfătuitor, unul care are grijă de noi: este Duhul Sfânt care ne ajută și ne călăuzește să trăim o viață orientată spre Domnul, să trăim fiecare zi simțind prezența lui Isus alături de noi! 

† Duminica a 5-a a Paştelui [A]: Domnul ne invită să mergem și să locuim cu el [3 mai 2026]

Ultima cină. 

Domnul ne invită să mergem și să locuim cu el

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 6,1-7; 1Petru 2,4-9; Evanghelia Ioan 14,1-12; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi se concentrează asupra edificării „noului templu”, care îmbracă aspecte diferite în cele trei lecturi. În prima lectură este „noul templu” identificat cu Biserica în dinamismul său bazat pe darurile Duhului: „cuvântul lui Dumnezeu se răspândea, iar numărul discipolilor […] se înmulţea foarte mult” (Fap 6,7). A doua lectură revine la aceeași temă a Bisericii ca „noul templu”, vorbind despre construirea unui „edificiu spiritual”, ai cărei „pietre vii” sunt credincioșii: „apropiaţi-vă de Domnul, piatra cea vie aruncată de oameni, dar aleasă şi preţuită de Dumnezeu! Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi într-o casă spirituală” (1Pt 2,4-5). Evanghelia după Ioan vorbește despre „templul ceresc”, adică „casa Tatălui” în care Cristos a pregătit un loc pentru fiecare dintre noi: „în casa Tatălui meu sunt multe locuinţe” (In 14,2). Pe scurt: „noul templu” este Biserica, zidită și armonizată de Duh, prin distribuirea carismelor și a slujirilor. În centrul învățăturii de astăzi se află Biserica ca „noul templu”, considerată în dublul aspect, cel pământesc și cel ceresc.

† Duminica a 4-a a Paştelui [A]: Domnul este „păstorul cel bun” [26 aprilie 2026]

Poarta staulului.  

Domnul este „păstorul cel bun”

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,14a.36-41; Faptele Apostolilor 2,14a.36-41; Evanghelia Ioan 10,1-10; lecturi biblice

Omilie

Această a patra duminică a Paștelui devine ziua de rugăciune pentru vocații la preoție și chemări la viața consacrată. Vocația nu este doar o „afacere” a câtorva aleși. Chemarea Domnului este pentru toți: toți suntem martori și mesageri ai iubirii lui Dumnezeu în lume. Să înțelegem bine: nu ne trimite singuri, ci împreună și cu el, Cristos. Vocația este să devenim ucenici ai lui Isus, să participăm la misiunea sa de a vesti evanghelia la oamenii de astăzi. Liturgia prezintă în fiecare an tema păstorului. În timpul exodului din Egipt și al călătoriei prin deșert, Dumnezeu s-a arătat lui Israel ca păstor, conducându-și poporul către „țara promisă”. Cineva urmează păstorul atunci când ascultă de glasul său, i se supune și se lasă purtat pe căile sale. În acest timp pascal, cuvântul se îmbogățește cu noi simboluri simple, dar rodnice. Liturgia este dominată de imaginea păstorului. Predica pascală continuă să se concentreze asupra persoanei lui Isus, „bunul păstor”, care trăiește pentru turmă. Nu sperie pe nimeni, ci doar pe „hoți” și „tâlhari”. „Păstorul” și „poarta” stânei aparțin unei culturi arhaice pline de semnificații profunde. În Evanghelia după Ioan sunt o bogăție de metafore folosite pentru a ne transmite adevărul despre Isus, păstorul oilor: „cel care intră pe poartă este păstorul oilor; acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume” (In 10,2-3). Sfântul Petru ne invită să aprofundăm mesajul pascal și să intrăm în comunitatea creștină. Evreii fac parte din ea, dar trebuie să-și schimbe comportamentul, să se convertească, primindu-l ca „Domn” [Kyrios, în greacă] pe cel pe care l-au condamnat ca fiind un nelegiuit: „să ştie cu siguranţă toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit” (Fap 2,36). Regretul și dorința de repararea marchează orientarea vieții, iar botezul simbolizează o imagine a învierii și a vieții celei noi. În a doua lectură, Petru ne cheamă să perseverăm: „suportaţi suferinţa […] la aceasta aţi fost chemaţi, căci Cristos a suferit pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeţi pe urmele lui” (1Pt 2,20.21). Este o altă chemare la convertire, la o schimbare radicală a inimii, la o întoarcere la Isus înviat. Domnul nu a ripostat când a fost calomniat. Nu a răspuns cu răzbunare. În schimb, s-a încredințat lui Dumnezeu, judecătorul final al nedreptăți. Să ne apropiem de Domnul, păstorul și păzitorul vieți!

† Duminica a 3-a a Paştelui [A]: Biserica este prima martoră a învierii Domnului [19 aprilie 2026]

Isus împreună cu cei doi ucenici din Emaus. 

Biserica este prima martoră a învierii Domnului 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,14.22-33; 1Petru 1,17-21; Evanghelia Luca 24,13-35; lecturi biblice

Omilie

Paștele este evenimentul central al evangheliei: liturgia, mai ales în această perioadă, repetă continuu acest lucru. Nu a fost ușor pentru comunitatea apostolică să formuleze un mesaj convingător pe această temă, să susțină cu dovezi potrivite, dar, în cele din urmă, a reușit, având în vedere mesajul pascal care îl ocupă în Noul Testament. Predica din Faptele Apostolilor înfruntă tema învierii căutând dovezile scripturistice: „Pe Isus Nazarineanul […] pe care voi l-aţi răstignit şi ucis prin mâinile celor fărădelege, pe acesta, Dumnezeu l-a înviat, eliberându-l de durerile morţii. Căci David spune cu privire la el: «Îl vedeam mereu în faţa mea pe Domnul, căci el este la dreapta mea ca să nu mă clatin»” (Fap 2,22-25). Pentru sfântul Petru, „învierea lui Isus Cristos din morți” este un „fapt” care nu are nevoie de validare: „prin el voi credeţi în Dumnezeu, care l-a înviat din morţi şi i-a dat gloria, aşa încât credinţa şi speranţa voastră să fie în Dumnezeu” (1Pt 1,21). În Evanghelia după Luca simțim o invitație de a depăși necredința și de a crede în învierea lui Isus: „«O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?» Şi, începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el” (Lc 24,25-27). Învierea Domnului din morți este elementul central al creștinismului: e un adevăr fundamental ce trebuie afirmat cu tărie! Biserica este prima martoră a învierii lui Isus!

† Duminica a 2-a a Paştelui [A]: Duminica milostivirii divine [12 aprilie 2026]

 Toma și Domnul.

Duminica milostivirii divine

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,42-47; 1Petru 1,3-9; Evanghelia Ioan 20,19-31 [A B C]; lecturi biblice

Omilie

Astăzi este „Duminica milostivirii divine!” Textele biblice din a doua duminică a Paștelui ne invită să ne îndreptăm privirea spre misterul „milostivirii” ce se concentrează asupra comunității pascale, născută din experiența Celui înviat. Timpul pascal ne permite să reflectăm asupra învierii. În prima lectură, viața și activitatea comunității creștine mărturisesc „împărăția lui Dumnezeu” pe care Isus a inaugurat-o pe pământ: „fraţii erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune” (Fap 2,42). În a doua lectură sfântul Petru vorbește explicit despre aceasta „milostivire”: „binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care, în marea sa îndurare, ne-a renăscut la o speranţă vie prin învierea lui Isus Cristos din morţi!” (1Pt 1,3-4). Această milostivire divină strălucește și în Evanghelia după Ioan când Cel înviat i-a spus lui Toma: „«Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele!» […] Toma a răspuns şi i-a zis: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!»” (In 20,27.28). Și l-a adorat. Întreaga liturgie răspândește vestea cea bună a învierii prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu!

† Marți din Octava Paştelui: Încredințarea în cuvintele Domnului [7 aprilie 2026]

Maria Magdalena și Isus la mormânt de Walter Rane.

Încrederea în cuvintele Domnului

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,36-41; Evanghelia Ioan 20,11-18; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi, așa cum o va face și în zilele următoare, ne prezintă Biserica ca prelungirea a lucrării lui Cristos în lume. Cu învierea sa, Domnul își încheie slujirea pământească și intră în „sanctuarul” ceresc ca mijlocitor pentru omenire (cf. Evr 9,11-14): „Mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru!” (In 20,18). Pe pământ, lucrarea sa nu este încheiată; dimpotrivă, ea continuă și va continua până la sfârșitul lumii, prin „Trupul” său, care este Biserica. Este încredințarea în cuvintele Domnului!