† Duminica a 25-a de peste an [A]: Dumnezeu nu „știe” să facă matematică [20 septembrie 2026]

 

Parabola lucrătorilor în vie.

Dumnezeu nu „știe” să facă matematică

Lecturi biblice: Isaia 55,6-9; Filipeni 1,20c-24.27a; Evanghelia Matei 20,1-16a; lecturi biblice

Omilie

Oamenii și instituțiile au căutat adesea să-l definească pe Dumnezeu, modelându-I după „chipul” lor. De-a lungul istoriei, Israel a făcut experența unui Dumnezeu existent și liber. Credința Vechiului și Noului Testament nutrește aceeași convingere. Mărturia pe care Isus o oferă despre Dumnezeu în evanghelii este aceea a unui Dumnezeu care ne eliberează din cercul închis al condiției istorice a momentului, pentru a ne deschide spre orizonturi ce sunt dincolo de percepțiile și limitările umane. Astăzi în Liturgia Cuvântului, gândurile lui Dumnezeu și judecățile sale sunt prezentate ca fiind inatingibile inteligenței umană și insuficiente pentru a le cuprinde. Prima lectură compară măreața gândurilor lui Dumnezeu cu înălțimile cerurilor: „gândurile mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile mele […]; cât de înălţate sunt cerurile faţă de pământ, la fel de înălţate sunt căile mele faţă de căile voastre şi gândurile mele faţă de gândurile voastre” (Is 55,8-9). Evanghelia după Matei conține o parabolă în care „stăpânul”, aplicând o logică diferită de cea a bunului simț, îi derutează pe „angajații” din „via” sa în ziua răsplății: „Prietene, nu te nedreptăţesc. Oare nu ne-am înţeles cu un dinar? Ia ceea ce este al tău şi du-te! Eu vreau să dau acestuia din urmă ca şi ţie” (Mt 20,13-14). A doua lectură arată cum gândurile omului sunt „mișcate” de Duhul Sfânt și se distanțează semnificativ de orice logică comună: „să fie preamărit Cristos în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte, căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câştig” (Fil 1,20-21). Dumnezeu nu „știe” să facă matematică! Este o metaforă legată de limitele cunoașterii umane și divine.

Înălțarea Sfintei Cruci: Glorie și milostivire a Domnului [14 septembrie 2026]

Glorie și milostivire a Domnului

Lecturi biblice: Numerii 21,4b-9; Filipeni 2,6-11; Evanghelia Ioan 3,13-17; lecturi biblice

Omilie

În celebrarea de astăzi – Înăltarea Sfintei Cruci –, Biserica face memoria nașterii proprii, care s-a consunat din coasta celui răstignit, în somnul Noului Adam adormit pe cruce. Biserica se naște din coasta sa, în simbolul apei și sângelui, curgând ca două fluvii de mântuire. Textele biblice descriu misterul lui Cristos ca o mișcare de „coborâre” și de „urcare” în gloria Tatălui: Fiul lui Dumnezeu este glorificat după ce a atins culmea umilinței sale. Prima lectură vede în ridicarea șarpelui o figură profetică a înălțării lui Isus răstignit și umilit în moarte, dar ridicat deasupra lumii: „Fă-ţi un şarpe şi pune-l pe un stâlp; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi” (Num 21,8). Este răspunsul lui Dumnezeu printr-un semn. A doua lectură prezintă mișcarea de coborâre și urcare a lui Isus în imnul cristologic: „Cristos Isus, fiind din fire Dumnezeu […] s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor […]; s-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce; pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat” (Fil 2,6-9). Domnul i-a dăruit un „Nume”, propriul său nume – Yahweh,  care nu se pronunță de către evrei niciodată –, care în greacă se traduce prin Kyrios [Domnul, în română] și implică demnitatea supremă. În Evanghelia după Ioan este descrisă mișcarea de coborâre și de urcare în lumina înălțării: „Nimeni nu a urcat la cer, decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului” (In 3,13), și leagă figura șarpelui ridicat de Moise în deșert cu răstignirea lui Isus, Mesia (cf. In 3,14), care devine glorie și milostivire pentru noi care credem în el.

† Duminica a 24-a de peste an [A]: Să mergem în logica iubirii și să iertăm [13 septembrie 2026]

Parabola iertării. 

Să mergem în logica iubirii și să iertăm

Lecturi biblice: Ben Sirah 27,30-28,7; Romani 14,7-9; Evanghelia Matei 18,21-35; lecturi biblice 

Omilie

În liturgia de astăzi este tema iertării care atinge cele mai profunde coarde ale inimii și ale credinței. Este ușor pentru cei care se știu iubiți și îi iubesc pe ceilalți, dar este imposibil pentru cei lipsiți de capacitatea de a se bucura, a-i  iubi și a-i înțeleage pe ceilalți în slăbiciunea lor. Cuvântul lui Dumnezeu ne poartă pe calea milostivirii, mai întâi cea pe care o primim de la Tatăl, apoi pe cea pe care o putem oferi oamenilor. Comunitate umană nu poate exista fără iertare reciprocă. Prima lectură leagă iertarea lui Dumnezeu de iertarea fraternă, făcând-o dependentă de prima: „aminteşte-ţi de porunci şi nu-l urî pe aproapele, de alianţa Celui Preaînalt şi treci peste greșeli” (Sir 27,7). Evanghelia prezintă învățătura lui Isus despre iertare sub forma unei parabole și în concluzie: „Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimă” (Mt 18,35). În a doua lectură, apostolul Paul prezintă romanilor viața creștină ca fiind determinată de moartea și învierea Domnului: „nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. […] Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Cristos, ca să fie Domn şi peste morţi şi peste vii” (Rom 14,7.9)… Domnul ne iertă greșelile, căci „activitatea specifică a lui Dumnezeu este să ne ierte”, cum spunea marele scriitor Péguy.

† Duminica a 23-a de peste an [A]: Biserica se roagă pentru cel care greșește [6 septembrie 2026]

 

Biserica în rugăciune.

Biserica se roagă pentru cel care greșește

Lecturi biblice: Ezechiel 33,7-9; Romani 13,8-10; Evanghelia Matei 18,15-20; lecturi biblice

Omilie

Astăzi liturgia își urmează cursul: e despre corectarea fraternă ce trebuie pusă cu prudența cuvenită, căci Biserica este aceea care se roagă pentru cei care greșesc. Prima lectură constă într-un oracol din profetul Ezechiel despre necesitatea de a-i avertiza pe cei răi cu privire la greșelile lor: „Fiul omului, te pun străjer pentru casa lui Israel. Ascultă din gura mea cuvântul şi avertizează-i din partea mea!” (Ez 33,7). Domnul le va da har dacă vor asculta pe cei care îi corectează. Evanghelia relatează învățătura lui Isus despre modul de a pune în aplicare corectarea fraternă: „Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, mergi şi mustră-l numai între patru ochi! Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi […]. Dacă refuză să-i asculte şi pe ei, spune-l bisericii! Iar dacă refuză să asculte şi de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi un vameş!” (Mt 18,15-17). Adică excomunică-l, tratează-l ca pe un străin de turmă. Biserica se naște din raportul pe care omul reușește să-l stabilească cu Isus: „unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor” (Mt 18,20). A doua lectură revine la iubirea fraternă: este fundamental oricărei acțiuni creștine, căci „plinătatea Legii este iubirea” (Rom 13,10), le spune romanilor apostolul Paul.

† Duminica a 22-a de peste an [A]: Adevărul necesită renunțări și sacrificii [30 august 2026]

 Quo vadis? [Unde te duci?]

Adevărul necesită renunțări și sacrificii

Lecturi biblice: Ieremia 20,7-9; Romani 12,1-2; Evanghelia Matei 16,21-27; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului este definirea statutul omului lui Dumnezeu, al profetului și, mai ales, al creștinului. Profetul Ieremia și Isus semnalează două momente ale istoriei umane de umilință, dezamăgiri și insuccese, dar animate de aceeași credință de nezdruncinat. Mărturisirea lui Ieremia: „m-ai sedus, Doamne, şi eu m-am lăsat sedus; m-ai prins cu putere şi ai fost mai puternic” (Ier 20,7), care a fost comparată cu prima veste a patimilor, pe care Domnul o adresează discipolilor, imediat după mărturisirea lui Petru: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze!” (Mt 16,24). Rezistența profetului și a lui Petru sunt scandaloase în fața unei misiuni încredințate de Dumnezeu invitaților săi: „Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată!” (Mt 16,22). Scandalul îi copleșește pe cei care se găsesc confruntați cu o imagine a lui Dumnezeu complet diferită și contemplată în mod obișnuit. Convertirea la adevăratul Dumnezeu este calea creștinului spre întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu „dacă noi credem”, ci „în care Dumnezeu credem”. Viața, așa cum subliniază apostolul Paul, se consumă într-o „jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu”, care nu cere nimic pentru sine, ci așteaptă împlinirea proiectului Domnului, căci credința nu face viața și durerea mai acceptabile, ci deschide omul spre perspectiva în care poate găsi justificare sau mântuirea. Calea adevărului necesită renunțări și sacrificii!

† Duminica a 21-a de peste an [A]: Temelia Bisericii [23 august 2026]

 

Încredințarea cheilor.

Temelia Bisericii

Lecturi biblice: Isaia 22,19-23; Romani 11,33-36; Evanghelia Matei 16,13-20; lecturi biblice

Omilie

Punctul central al liturgiei de astăzi este „primatul” sfântului Petru și temelia Bisericii, văzute în slujirea unității. În prima lectură descrie transferul autorității unui funcționar regal nedemn ce e înlocuit cu unul mai bun decât el: „Te voi îndepărta din funcţia ta […] În ziua aceea îl voi chema pe slujitorul meu, Eliachim […] îl voi îmbrăca cu tunica ta, îl voi încinge cu brâul tău şi voi da puterea ta în mâna lui” (Is 22,19.20-21). Primește autoritate asupra întregii case a lui David. În Evanghelia după Matei, Isus recurge la o metaforă care îi conferă lui Simon puterea asupra Bisericii:  „Eu îţi spun: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18). Este o învestire religioasă. A doua lectură revindecă pentru Dumnezeu o libertate absolută de alegere și de decizie, deoarece nu există nimeni capabil să-l sfătuiască sau să-i cunoască gândurile: „O, profunzime a bogăţiei, a înţelepciunii şi a ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile lui şi cât de neînţelese sunt căile sale!” (Rom 11,33). Paul își încheie cu un imn de laudă adus Domnului.

† Duminica a 20-a de peste an [A]: Deschiderea spre „împărăția lui Dumnezeu” [16 august 2026]

Isus și femeia cananeance

 Deschiderea spre „împărăția lui Dumnezeu”

Lecturi biblice: Isaia 56,1.6-7; Romani 11,13-15.29-32; Evanghelia Matei 15,21-28; lecturi biblice

Omilie

În centrul învățăturii de astăzi se află credința ce nu poate fi redusă la un singur popor, nici limitată la granițele naționale. Reflecția asupra acestui aspect fundamental omului nu este o exigentă care derivă dintr-o situația actuală, ci din însăși viața și credința noastră. „Dumnezeul este a tuturor” – e tema lecturilor. A fi „străin” este o caracteristică etnică și socială, dar mai presus de toate este o experiență antropologică, religioasă și face parte din ființa noastră umană credincioasă. Nimeni nu va fi exclus, anunță Isaia, nici măcar străinii: „pe fiii străinilor care se alipesc de Domnul ca să-i slujească […] îi voi face să se bucure în casa mea de rugăciune (Is 56,6.7). Străinii, care au aderat la „Alianță”, sunt acceptați de Dumnezeu la fel ca israeliții. Toate popoarele pământului sunt invitate să-l laude pe Domnul, repetă psalmistul. Evanghelia după Matei relatează minunea eliberării de diavol a fiicei femeii canaaneeance: „«Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuită cumplit de diavol!» […] «O, femeie, mare este credinţa ta! Să fie cum vrei tu!»” (Mt 15,22.28). Ea crede în Isus! Când Paul scrie romanilor, „neamurile” sau păgânii intrase în Biserică să facă parte dintre credincioși, așa că apostolul încearcă să ofere sugestii practice noilor convertiți: „Vouă, neamurilor – vă spun –, întrucât eu sunt apostolul neamurilor, îmi laud slujirea […] Dumnezeu i-a închis pe toţi în neascultare, ca să se îndure de toţi” (Rom 11,13.32). Toate popoarele străine – și romanii – au fost chemate să ia parte la beneficiile „Noii Alianțe”: „căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile […]; iar acum, […] aţi aflat îndurare” (Rom 11,29.30). Dumnezeu este pentru toți oamenii, așa ne spune Isaia, Paul și evanghelistul Matei. Este deschiderea spre „împărăția Domnului!”

† Adormirea Maicii Domnului: Un dar atât de minunat [15 august 2026]

Un dar atât de minunat

Lecturi biblice: Apocalips 11,19a; 12,1-6a.10ab; 1Corinteni 15,20-27a; Evanghelia Luca 1,39-56; lecturile biblice

Omilie

Este Adormirea Maicii Domnului. În tradiția religioasă, atât cea ortodoxă cât și cea catolică, Maria, mama lui Isus, nu a murit; ea a intrat în gloria lui Dumnezeu: tradus în mod obișnuit ca „înălțare la cer”. Niciun text din Biblie nu vorbește despre această învățătura considerată ca un adevăr care un poate fi pus le îndoială. Creștinii nu și-au putut imagina că Isus ar fi lăsat ca trupul mamei sale să se descompună în pământ. În anul 1950 pe 1 noiembrie, papa a proclamat dogma Adormirii Maicii Domnului, ratificând astfel o tradiție foarte veche. Maria a intrat cu trupul și sufletul în gloria lui Dumnezeu. Celebrând această sărbătoare, împărtășim bucuria Mariei și rugăciunea ei de laudă pentru un dar atât de minunat.

† Duminica a 19-a de peste an [A]: Proclamația identității divine a lui Isus – „Eu sunt!” [9 august 2026]

 

Isus umblă pe apă

Proclamația identității divine a lui Isus – „Eu sunt!”

Lecturi biblice: 1Regi 19,9a.11-13a; Romani 9,1-5; Evanghelia Matei 14,22-33; lecturi biblice

Omilie

Mesajul central al Vechiului și Noului Testament este prezența lui Dumnezeu în viața oamenilor și a popoarelor: e tema descoperirii Domnului, cu modalitățile pe care Dumnezeu le alege pentru a se revela și dispoziția omului destinate acestui mister. Prima lectură relatează experiența lui Ilie pe muntele Horeb, unde profetul cunoaște un nou aspect al revelației divine – e blânda adiere de dimineață, își aduce aminte Ilie: „a fost un sunet de linişte adâncă” (1Rg 19,12). Evanghelia după Matei se referă la semnul mesianic și revelator realizat de Isus care umblă pe mare [e lacul Genezaret] „Curaj! Eu sunt, nu vă temeţi!” (Mt 14,27). Domnul înaintează cu comunitatea sa pe drumul credinței. Este proclamația identității divine a lui Isus: „Eu sunt”, căci „Dumnezeu i-a zis lui Moise: «Eu sunt cel care sunt!»” (Ex 3,14). A doua lectură se oprește la misterului respingerii lui Mesia de către Israel care nu a știut să accepte noua și provocatoarea revelație a lui Dumnezeului în persoana umană și divină a Fiului său întrupat: „sunt israeliţi, ale lor sunt înfierea şi gloria, alianţele şi Legea, cultul şi promisiunile; ai lor sunt patriarhii şi din ei vine, după trup, Cristos, care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!” (Rom 9,4-5). Paul rostește un elogiul: „Dumnezeu binecuvântat în veci”. Se adresează bunătății și înțelepciunii Domnului.

† Schimbarea la Fața a Domnului [A]: Lumina gloriei [6 august 2026]

 

Lumina gloriei

Lecturi biblice: Daniel 7,9-10.13-14; 2Petru 1,16-19; Evanghelia Matei 17,1b-9; lecturi biblice

Omilie

Celebrăm astăzi sărbătoarea Schimbării la Față ce ne amintește că Isus – Dumnezeu adevărat și om adevărat – este speranța noastră a tuturor. Omul nu este legat de suferință,  de moarte, căci suntem invitați de Cristos să „privim în sus” deoarece lumina lui Dumnezeu strălucește în viețile noastre. Este textul liturgic al Schimbării la Față a Domnului, pe care ni-l propune alternativ, conform celor trei versiuni ale lui Matei, Marcu și Luca, în succesiunea anilor liturgici A, B și C. La acest fragment evanghelic se adaugă alte două lecturi. Cuvintele profetului Daniel prezintă imaginea unui „Bătrân” în actul predării puterii și gloriei „Fiului Omului”: „Iată, cineva ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului! S-a apropiat de Bătrân şi a fost adus înaintea lui. Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc” (Dan 7,13-14). Termenul „fiu” revine în a doua lectură, unde apostolul Petru face „memoria” momentului Schimbării la Față a lui Isus: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea” (2Pt 1,17). Este martor ocular, împreună cu Iacob și Ioan, căci „a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi mărire” (2Pt 1,17). Textul evanghelic, revine la aceeași temă, unde Fiul este stabilit ca punct de referință universal, ca învățător și călăuzitor al întregii omeniri: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!” (Mt 17,5). Domnul își revelează identitatea sa discipolilor printr-un glas care este al Tatălui, ce își justifică în fața lumii ca el este Mesia, acreditat și demn de ascultat și urmat.

† Duminica a 18-a de peste an [A]: Dumnezeu satură foamea omului [2 august 2026]

Înmulțirea pâinilor și a peștelui

Dumnezeu satură foamea omului

Lecturi biblice: Isaia 55,1-3; Romani 8,35.37-39; Matei 14,13-21; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului se concentrează asupra necesității umane de hrană și vine transferată din planul fizic în cel spiritual. Prima lectură prezintă o invitație din partea lui Dumnezeu de a se hrăni cu mâncarea oferită de el: „Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la apă, chiar şi cel care nu are argint! Veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi! Veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, dar fără argint şi fără plată!” (Is 55,1). Evanghelia după Matei relatează înmulțirea pâinilor – e hrana oferită de Isus: „a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat privirea spre cer, a mulţumit, a frânt pâinile şi le-a dat discipolilor, iar discipolii, mulţimilor” (Mt 14,19). A doua lectură afirmă unirea noastră vitală cu Cristos: „sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom 8,38-39). Este imnul iubirii de Dumnezeu cântat la umbra crucii lui Isus, într-o suferință reală și tangibilă: este speranța și bucuria de a aparține Domnului. Dumnezeu satură foamea omului de viața veșnică!

† Duminica a 17-a de peste an [A]: Experiența discernământului [26 iulie 2026]

 

Parabola comorii găsite (1630) 

[su disegno di Rembrandt; Museo di Belle Arti di Budapest].

Experiența discernământului

Lecturi biblice: 1Regi 3,5-12; Romani 8,28-30; Evanghelia Matei 13,44-52; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi are ca temă discernământul, cu atât mai necesar cu cât bogățiile spirituale sunt mai ascunse sau nu au o aparență vizibilă. Prima lectură surprinde momentul în care regele Solomon cere lui Dumnezeu lumina discernământului pentru a putea guverna poporul cu dreptate: „Dă-i slujitorului tău o inimă ascultătoare ca să-l judece pe poporul tău, să discearnă între bine şi rău!” (1Rg 3,9). Evanghelia după Matei descrie caracterul ascuns și înfățișarea umilă sub care „împărăția lui Dumnezeu” întâlnește omenirea: „Împărăţia cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde şi, plin de bucurie, merge şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela” (Mt 13,44). A doua lectură ne conduce la inima bogățiilor ascunse, dar crezute în credință: „ştim că toate conlucrează spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică celor care sunt chemaţi după planul lui” (Rom 8,28). Este înălțarea omenirii spre gloria lui Cristos, întâiul născut al noii creații.

† Duminica a 16-a de peste an [A]: Răbdarea este prelungirea iubirii și a milostivirii lui Dumnezeu [19 iulie 2026]

Grâu și neghină. 

Răbdarea este prelungirea iubirii și a milostivirii lui Dumnezeu

Lecturi biblice: Înţelepciune 12,13.16-19; Romani 8,26-27; Evanghelia Matei 13,24-43 sau forma prescurtată Evanghelia Matei 13,24-30; lecturi biblice

Omilie

Astăzi Cuvântul Domnului este milostivirea lui Dumnezeu, care nu-i pedepsește imediat pe cei vinovați, ci le oferă întotdeauna ocazie de reflecție și penitență. Prima lectură demonstrează dispoziția iertătoare cu care Dumnezeu guvernează întreaga creație: „Îţi arăţi puterea faţă de cel care nu crede […] şi-i dojeneşti pe cei care cunosc îndrăzneala. Tu eşti stăpânitorul puterii, ne judeci cu blândeţe şi ne guvernezi cu multă îngăduinţă” (Înț 12,17-18). Evanghelia după Matei relatează parabola neghinei și a grâului, unde separarea celor două plante are loc doar la seceriș, simbolizând judecata lui Dumnezeu, care este pronunțată nu în timpul istoriei, ci la sfârșitul ei: „Lăsaţi să crească împreună până la seceriş! În timpul secerişului voi spune secerătorilor: smulgeţi mai întâi neghina, legaţi-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunaţi-l în grânarul meu!»” (Mt 13,30). A doua lectură prezintă lucrarea Duhului care vine în ajutorul slăbiciunii umane, întărindu-i pe credincioși în rugăciune: „Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, pentru că nu ştim ce să cerem în rugăciune aşa cum se cuvine, dar Duhul însuşi intervine pentru noi cu suspine negrăite” (Rom 8,26). Răbdarea este prelungirea iubirii și a milostivirii lui Dumnezeu!

† Duminică a 15-a de peste an [A]: Hrănindu-te din „Cuvânt”, alimentezi mulți oameni [12 iulie 2026]

Semănat pe drum, pe petriș, în spini și pe pământ bun...

Hrănindu-te din „Cuvânt”, alimentezi mulți oameni

Lecturi biblice: Isaia 55,10-11; Romani 8,18-23; Evanghelia Matei 13,1-23; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi se desfășoară în jurul temei Cuvântului lui Dumnezeu și a eficacității sale în funcție de condițiile în care este proclamat și ascultat. Prima lectură folosește de imaginea apei care cade pentru a fertiliza pământul: „așa cum ploaia şi zăpada coboară din ceruri […] ca să ude pământul şi să-l facă să rodească” (Is 55,10). Astfel este descrisă misterul cuvântului: „va fi cuvântul meu care a ieşit din gura mea: nu se va întoarce la mine în mod zadarnic” (Is 55,11). Evanghelia după Matei completează învățătura despre Cuvântul Domnului cu parabola semănătorului care aruncă sămânța pe diferite soluri – „de-a lungul drumului”, „pe un loc pietros”, „între spini” sau „în pământ bun” (cf. Mt 13,4-8). A doua lectură descrie întreaga creație așteptând realizarea rodului semănăturii cuvântului: „creaţia aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,19), deoarece „creaţia, va fi eliberată de sclavia stricăciunii spre libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,21). Este răsplata finală de la Domnul!

† Duminica a 14-a de peste an [A]: Blândețea Domnului [5 iulie 2026]

„Veniți la mine!” (Mt 11,28) de Cerrato.

Blândețea Domnului

Lecturi biblice: Zaharia 9,9-10; Romani 8,9.11-13; Evanghelia Matei 11,25-30; lecturi biblice

Omilie

În centrul liturgiei de astăzi este blândețea lui Isus. Prima lectură descrie intrarea lui Mesia în Ierusalim smerit și netriumfalist: „Iată, regele tău vine la tine: el este drept şi mântuit, umil şi călare pe un măgar, pe un mânz, puiul unei măgăriţe!” (Zah 9,9). Evanghelia relatează un moment în care Domnul pronunță o rugăciune de laudă care culminează cu învățătura blândeții: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” (Mt 11,28-29). A doua lectură exprimă, cu imaginea a unei vieți trăite după Duhul Sfânt: „Voi nu sunteţi în trup, ci în Duh, din moment ce Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. […] Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui care locuieşte în voi” (Rom 8,10.11). Isus descoperă că Dumnezeu se ascunde în cei „mici” și în ei revelează iubirea Tatălui care îi mângâie în dificultățile pe care le întâmpină în viață: este blândețea Domnului!

† Sfinții Petru și Paul, apostoli: Sunt „coloanele” Bisericii [29 iunie 2026]

Sfinții Petru și Paul de El Greco.

Sunt „coloanele” Bisericii

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 12,1-11; 2Timotei 4,6-8.17-18; Evanghelia Matei 16,13-19; lecturi biblice

Omilie

Solemnitatea sfinților apostoli Petru și Paul este o comemorare importantă pentru creștinii din toate timpurile: ei sunt „coloanele” de susținere ale Bisericii (cf. Gal 2,9), așa cum s-a realizat istoric până în zilele noastre. În tradiția creștină, figurile lui Petru și Paul sunt întotdeauna asociate: primul este înfățișat cu „cheile” cerului, simbol al autorității, pe care evanghelistul Matei le consemnează: „Eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor” (Mt 16,18-19), iar Paul cu „sabia”, care este simbolul martiriului său, conform tradiției, dar și al „luptei celei bune” – „am luptat lupta cea bună” (2Tim 4,7), din lectura de astăzi, pe care a dus-o de-a lungul vieții sale. „Calendarul roman” din anul 354 – cel mai vechi pe care îl deținem – pe 29 iunie se celebrează memoria sfântului Petru pe „Colinele Vaticanului”, iar, în aceeași zi, este consemnată memoria sfântului Paul pe „via Ostiense”, unde apostolul a fost decapitat. Sfântul Augustin (354-430) în Discursurile sale mărturisește că dubla celebrare s-a răspândit rapid în Africa; același lucru s-a întâmplat în tot Occidentul.

† Duminica a 13-a de peste an [A]: Prezența Domnului în trimișii săi [28 iunie 2026]

„Du-te și învață!”

Prezența Domnului în trimișii săi

Lecturi biblice: 2Regi 4,8-11.14-16a; Romani 6,3-4.8-11; Evanghelia Matei 10,37-42; lecturi biblice

Omilie

Învățătura Cuvântului de astăzi se învârte în jurul necesității de a recunoaște prezența Domnului în trimișii săi. Prima lectură relatează o întâmplare dintre Eliseu și femeia șunamită recunoscându-l ca om al lui Dumnezeu: „Elizeu trecea prin Şunem. Acolo era o femeie de vază. Ea a insistat ca el să mănânce” (2Rg 4,8). Ospitalitatea indicând faptul că a primi pe cineva este a pune în joc destinul ființei umane: „Elizeu i-a zis: «La anul, pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu!»” (2Rg 4,16). În evanghelie este un discurs al lui Isus adresat discipolilor trimiși printre oameni în numele său: „Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine” (Mt 10,37). Cuvântul grecesc axios este „demn” și înseamnă a te dedica binelui. A doua lectură descrie viața creștină ca o identificare deplină cu viața lui Isus: „am fost înmormântaţi împreună cu el prin botez în moartea lui pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom 6,4). Creștinii trebuie să se considere „morţi pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus!” (Rom 6,11). Este prezența Domnului în viața creștinului!

† Nașterea lui Ioan Botezătorul: Nume evidențiază milostivirea Domnului [24 iunie 2025]

Nume evidențiază milostivirea Domnului

Lecturi biblice: Isaia 49,1-6; Faptele Apostolilor 13,22b-26; Evanghelia Luca 1,57-66.80; lecturi biblice

Omilie

Pe 24 iunie, cu șase luni înainte de nașterea lui Isus, Biserica celebrează nașterea lui Ioan Botezătorul. Isus, Maria și Ioan Botezătorul sărbătoresc nașterea ca un moment important în istoria mântuirii. În liturgia de astăzi se citește Evanghelia după Luca unde se relatează momentul nașterii, când Elisabeta alege cum să-i pună numele copilului: „se va numi Ioan” (Lc 1,60), așa cum îl numise îngerul. Prima lectură este luată din Isaia unde Domnul l-a chemat pe profet din sănul mamei sale și i-a încredințat o misiune: „Domnul m-a chemat din sânul matern […] «Te-am pus lumină pentru popoare, ca să fie mântuirea mea până la marginile pământului»” (Is 49,1.6). A doua lectură este luată din Faptele Apostolilor și menționează angajamentul profetic al lui Ioan Botezătorul, care a pregătit calea pentru Isus și a anunțat împlinirea mântuirii: „Înainte de venirea lui, Ioan a predicat un botez al convertirii pentru tot poporul lui Israel. Dar când Ioan era spre sfârşitul călătoriei sale, spunea: «Eu nu sunt ceea ce credeţi voi că sunt. […] După mine unul căruia nu sunt vrednic să-i dezleg încălţămintea picioarelor»” (Fap 13,24-25). Să ascultăm cuvântul sacru cu atenție deoarece ne salvează. Numele evidențiază milostivirea Domnului față de oameni!

† Duminică a 12-a de peste an [A]: Domnul ne eliberează de orice teama [21 iunie 2026]

Isus învață! 

Domnul ne eliberează de orice teama

Lecturi biblice: Ieremia 20,10-13; Romani 5,12-15; Evanghelia Matei 10,26-33; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi pune accentul pe eliberarea de teama umană: e starea de neliniște așteptând, e anxietate, agitație causată de incertitudine. Prima lectură descrie slujirea profetului Ieremia chinuită și certituninea sa de a se putea baza pe ajutorul lui Dumnezeu: „Am auzit calomniile multora, groază de jur împrejur: «Învinuiţi-l şi-l vom învinui!» […] Domnul este cu mine ca un luptător puternic, de aceea, cei care mă urmăresc se vor poticni şi nu vor reuşi să mă biruie” (Ier 20,10.11). Evanghelia consemnează un îndemn al lui Isus către discipolii săi pe tema eliberării de frică: „Nu vă temeţi de oameni […] Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul, şi sufletul în Gheenă! […] Aşadar, nu vă temeţi!”  (Mt 10,26.28.31). A doua lectură prezintă rădăcina ultimă a oricărei eliberări căci harul care a fost revărsat asupra omenirii într-un mod supraabundent prin lucrarea lui Isus: „darul nu este la fel cu greşeala: căci dacă prin greşeala unuia singur au murit cei mulţi, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu şi darul harului unui singur om, Isus Cristos, a fost revărsat cu prisosinţă asupra celor mulţi” (Rom 5,15). Domnul ne eliberează de orice frică umană!

† Duminica a 11-a de peste an [A]: Privirea lui Isus plină de iubire față de oameni [14 iunie 2026]

„Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini!” (Matei 9,37). 

Privirea lui Isus plină de iubire față de oameni

Lecturi biblice: Exod 19,2-6a; Romani 5,6-11; Evanghelia Matei 9,36-10,8; lecturi biblice

Omilie

Lecturile propuse în liturgia acestei duminici sunt printre cele mai semnificative pentru înțelegerea identității și misiunii poporului lui Dumnezeu: se concentrează asupra chemării universale la sfințenie. Prima lectură înfățișează o scenă care a avut loc în deșertul Sinai. Moise proclamă identitatea Israelului ca un popor „consacrat” lui Dumnezeu: „Acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi alianţa mea, veţi fi partea mea dintre toate popoarele […] Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un popor sfânt»” (Ex 19,5.6). În Evanghelia după Matei prezintă privirea lui Isus plină de iubire față de oameni și constituirea colegiului apostolilor. Isus îi trimite: „Mergând, predicaţi, spunând: «S-a apropiat împărăţia cerurilor». Vindecaţi-i pe cei bolnavi, înviaţi-i pe cei morţi, curăţaţi-i pe cei leproşi, alungaţi-i pe diavoli! În dar aţi primit, în dar să daţi!” (Mt 9,7-8). A doua lectură constă într-o reflecție a apostolului Paul asupra reconcilierii omului cu Dumnezeu: „Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom 5,8). Omul este salvat! Este un mesaj ce trebuie transmis din generație în generație. Domnul va încredința această misiune apostolilor atunci când încearcă să se apropie de oameni, căci privirea lui Isus este plină de iubire față de toți!

† Inima lui Isus [A]: Omul vede inima lui Dumnezeu în inima lui Isus [12 iunie 2026]

 Sfânta Margarita María Alacoque (1647-1690) și Inima lui Isus.

Omul vede inima lui Dumnezeu în inima lui Isus

Lecturi biblice: Deuteronom 7,6-11; 1Ioan 4,7-16; Evanghelia Matei 11,25-30; lecturi biblice

Omilie

În solemnitatea de astăzi, privirea credinciosului este îndreptată spre contemplarea Inimii lui Isus, focar al revelației și al atitudinii fundamentale a lui Dumnezeu față de oameni. „Când au venit la Isus şi au văzut că deja murise, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul dintre soldaţi i-a străpuns coasta cu o suliţă şi îndată a ieşit sânge şi apă” (In 19,33-34). Rana adâncă provocată de lovitura de suliță, relatată în Evanghelia după Ioan, stă la baza sărbătorii și reprezintă punctul de sosire al alianței pe care Dumnezeu a stabilit să o realizeze treptat, începând cu Noe, ce ajunge la momentul de pe Golgota în care ochiul uman poate vedea chiar inima lui Dumnezeu în inima lui Isus.

† Duminică a 10-a de peste an [A]: Milostivirea față de păcătoși [7 iunie 2026]

 

Chemarea sfântului Matei de Caravaggio (1609).

Milostivirea față de păcătoși

Lecturi biblice: Osea 6,3-6; Romani 4,18-25; Evanghelia Matei 9,9-13; lecturi biblice

Omilie

Astăzi Liturgia Cuvântului stabilește primatul lui „a fi” asupra lui „a face” și „cunoașterea lui Dumnezeu” asupra „faptelor bune”: este milostivirea lui Dumnezeu. Această învățătură este afirmată în ​​prima lectură, unde profetul Osea anunță valoarea inestimabilă a căutării lui Dumnezeu: „căci îndurarea îmi place, nu jertfa şi cunoaşterea lui Dumnezeu, mai mult decât arderile de tot” (Os 6,6). În Evanghelia după Matei, Isus își justifică solidaritatea cu cei marginalizați în lumina principiului enunțat de Osea: „Aşadar, mergeţi şi învăţaţi ce înseamnă: «Îndurare vreau, şi nu jertfă»” (Mt 9,13). Apostolul Paul, în a doua lectură, face referire la credința lui Abraham, pentru a afirma primatul „căutării” lui Dumnezeu asupra faptelor: Abraham nu este declarat „drept” pe baza faptelor, ci în virtutea dispoziției corecte înaintea lui Dumnezeu: „sperând împotriva oricărei speranţe, Abraham a crezut că va deveni părintele multor neamuri” (Rom 4,18). Este „cunoașterea” și „milostivirea” lui Dumnezeu față de oameni!

† Trupul și Sângele Domnului [A]: Pâinea și vinul „dat” pentru viața lumii (Joia Verde) [4 iunie 2026]

Pâinea și vinul „dat” pentru viața lumii

Lecturi biblice: Deuteronom 8,2-3.14b-16a; 1Corinteni 10,16-17; Evanghelia Ioan 6,51-58; lecturi biblice 

Omilie

Solemnitatea de astăzi ne propune misterul „pâinii și al vinului”, în diferite moduri. Prima lectură începe cu călătoria în deșert și amintește de darul „manei”: „te-a hrănit în pustiu cu mana pe care nu o cunoşteau părinţii tăi” (Dt 8,16). Evanghelia după Ioan relatează o parte din lungul discurs ținut de Isus în sinagoga din Cafarnaum despre darul „pâinii vieții” – e noua „mană”: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii” (In 6,51). A doua lectură se referă la tradiția creștină a „împărtășirii” cu Trupul și Sângele Domnului: „Potirul binecuvântării pe care îl binecuvântăm nu este oare împărtăşire cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtăşire cu trupul lui Cristos?” (1Cor 10,16). Euharistia este semnul unitații reciproce dintre Domnul și creștinii din toată lumea: e „pâinea” și „vinul” „dat” pentru viața lumii!

† Sfânta Treime [A]: Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt milostivi cu noi [31 mai 2026]

 Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt milostivi cu noi

Lecturi biblice: Exodul 34,4b-6.8-9; 2Corinteni 13,11-13; Evanghelia Ioan 3,16-18; lecturi biblice

Omilie

În prima duminică după timpul pascal, liturgia ne face să celebrăm solemnitatea Sfintei Treimi, ca și cum ne-ar cere să sintetizăm zilele precedente și să revenim din nou la Paște, căci Paștele conduce omul la o viață divină. A vorbi despre Treime înseamnă să vorbești despre „fața” sau „chipul” unui Dumnezeu care este extraordinar și fascinant [tremendum et fascinans, în latină], ce e de nepătruns, total „altul”, apropiat, separat și într-o relație intimă cu noi; este un „mister”. S-a spus că omul modern nu iubește misterul, căci este atras de manipulare, de calcul... Însă misterul Sfintei Treimi nu-l zdrobește pe om și nu-l umilește, dimpotrivă, îl înalță, pentru că ne permite să înțelegem intimitatea dintre Dumnezeu și omenire. În solemnitatea de astăzi, accentul este pus pe atributul divin al milostivirii. Prima lectură relatează noua „stabilire” a Alianței, după păcatul vițelului de aur: «Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: Domnul, Domnul este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi de adevăr»” (Ex 34,6). Dumnezeu se revelează lui Moise ca un Dumnezeu milostiv. Evanghelia identifică cel mai mare dar al milostivirii divine – e Fiul său făcut om: „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16). A doua lectură constă în fragmentul final al Scrisorii către Corinteni [a doua], unde Dumnezeu este definit ca un Dumnezeu al păcii și al iubirii și este prezentat ca Treime: „Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!” (2Cor 13,13). Tema milostivirii lui Dumnezeu pătrunde întreaga liturgia de astăzi.

† Coborârea Duhului Sfânt [A] [Rusaliile]: Bucuria inimii de a trăi evanghelia mântuirii [24 mai 2026]

 

Limbi de foc.

Bucuria inimii de a trăi evanghelia mântuirii

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,1-11; 1Corinteni 12,3b-7.12-13; Evanghelia Ioan 20,19-23; lecturi biblice

Omilie

Misterul Rusaliilor este rezumat în textele Scripturii de azi. Relatarea din Faptele Apostolilor, din fragmentul lui Paul și Evanghelia după Ioan vorbesc despre proiectul divin pentru omenire și despre chemarea Bisericii ca model și martor a ceea ce este chemată lumea să fie. Faptele Apostolilor deschide liturgia de astăzi: „Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc. Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc […]. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi” (Fap 2,1-4). A doua lectură este reflecția apostolului Paul care prezintă acțiunea Duhului în Biserică ca comuniune, adică unitate în diversitate: „Există diferite daruri, dar este acelaşi Duh. Sunt diferite slujiri, dar este acelaşi Domn. […] Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele comun” (1Cor 12,4-5.7). În Evanghelia după Ioan ni se relatează unul dintre momentele în care apostolii l-au primit pe Duhul Sfânt, iar acest lucru se întâmplă tocmai într-una dintre aparițiile Domnului înviat în Cenacol, când ușile erau închise: „În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă!» […]. A suflat asupra lor şi le-a zis: «Primiţi-l pe Duhul Sfânt!»” (In 20,19.22), și i-a comunicat puterea de a ierta păcatele. E puterea preoțească, căci primim pe Duhul Sfânt spre iertarea păcatelor: este semnul mântuirii!

† Duminica a 7-a a Paştelui [A]: Rugăciunea lui Isus și rugăciunea Bisericii [17 mai 2026]

 Rugăciunea lui Isus și rugăciunea Bisericii

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 1,12-14; 1Petru 4,13-16; Evanghelia Ioan 17,1-11a; lecturi biblice 

Omilie

Lecturile de astăzi au ca temă rugăciunea. După ce l-au văzut pe Isus înălțându-se la cer, apostolii s-au întors de pe muntele Măslinilor la Ierusalim și s-au urcat „în încăperea de sus”; erau cei Unsprezece și se rugau insistent: „toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui” (Fap 1,14). Scrisoarea lui Petru este adresată creștinilor persecutați, disprețuiți și acuzați de tot felul de rele de către necredincioși: „întrucât participaţi la suferinţele lui Cristos, bucuraţi-vă, ca să puteţi tresălta de bucurie şi la revelarea gloriei lui!” (1Pt 4,13). Aceste comunități sunt răspândite în ținuturile nordice și estice ale Asiei Mici (adică, Turcia de astăzi). Petru îi îndeamnă să se sprijine reciproc și să rămână curajoși pentru „arătarea” gloriei. În Evanghelia după Ioan, Isus este în ajunul arestării și procesului său. Înainte de moartea sa, Domnul se roagă pentru discipolii săi, inclusiv pentru toți cei care au crezut de-a lungul secolelor: „Eu mă rog pentru ei. […] Pentru cei pe care mi i-ai dat, pentru că sunt ai tăi” (In 17,9). Isus se roagă – e rugăciunea sacerdotală sau preoțească. Se roagă pentru cei care l-au urmat și l-au însoțit și care sunt zguduiți, nedumeriți. Manifestarea gloriei lui Dumnezeu atinge punctul culminant în persoana Domnului, mai ales în momentul final al vieții și morții sale pe cruce. În acel moment, Isus, își dezvăluie iubirea infinită, arătând gloria sa, în cel care l-a trimis – Tatăl – pentru mântuirea lumii. Astfel comunicând gloria lui Dumnezeu discipolilor cu misiunea de a mărturisi în întreaga lume. Ei pot îndeplini această misiune întrucât se adună în comunitate, rugându-se, adoptând același relație pe care Isus a avut-o cu ei.