† Duminica a 24-a de peste an [C]: Milostivirea lui Dumnezeu [15 septembrie 2019]

„Fiul risipitor” – de Sieger Köder (1925-2015).

Milostivirea lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (15 septembrie 2019)   

Lecturi: Exod 32,7-11.13-14; 1Timotei 1,12-17; Evanghelia Luca 15,1-32; lecturi

Omilie

În duminica de astăzi liturgia cuvântului este concentrată asupra parabolelor milostivirii lui Dumnezeu: „evanghelia evangheliilor”, cum spunea un exeget.

În timp de Domnul încredințează tablele Legii lui Moise, evreii și-au fabricat un zeu în formă de bou, apoi s-au prosternat în fața lui ca să-l adore. „Domnul i-a zis lui Moise: «Coboară, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a pervertit! S-au abătut repede de la calea pe care le-o poruncisem; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat înaintea lui, i-au adus jertfe»! […] Acum, lasă-mă; mânia mea se va aprinde împotriva lor şi-i va mistui!” (v. 7-8.10). Prima lectură luată din cartea Exodului (Ex 32,7-11.13-14) pare că vrea să descrie mânia lui Dumnezeu împotriva lui Israel după ce acesta încălcase alianţă prin adorarea viţelului de aur. Dar Moise se roagă amintind Domnului promisiunile făcute patriarhilor și fidelitatea iubirii sale pentru poporul său. Descoperă iubirea milostivă a lui Dumnezeu care este mai mare decât infidelitățile poporului său „cu ceafă dură” [dura cervice], incapabil să-și plece capul pentru a asculta. „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu braţ puternic?” (v. 11). Dumnezeu rămâne mereu credincios promisiunile sale. Toată Biblia ne pune în faţa infidelitățile poporului, dar mai ales milostivirea și iertarea lui Dumnezeu. „Domnul a iertat răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului său” (v. 14). Într-un limbaj prea uman Sfânta Scriptura vorbește despre Dumnezeu că i-a iertat păcatul,  și vrea să pună în lumină puterea rugăciunii de mijlocire a lui Moise care schimbă inima lui Dumnezeu în milostivire. Mai târziu, evreii au înțeles că nu este Dumnezeu care ne pedepsește; au cunoscut pe un Dumnezeu eliberator. Aceasta este istoria alianţei între Dumnezeu și poporul său: o istorie a milostivirii… 

Sfântul Ioan Gură de Aur [Crisostomul] (347-407), episcop, doctor al Bisericii [13 septembrie]

„Multe valuri şi furtuni ameninţătoare vin peste noi, dar nu ne este teamă că ne vom scufunda, deoarece suntem zidiţi pe stâncă […] De ce să ne temem? De confiscarea banilor? «Nu am adus nimic pe acest pământ şi nici nu putem lua nimic cu noi». Dispreţuiesc puterile acestei lumi şi bunurile ei mă fac să zâmbesc. Nu mă tem de sărăcie, nu doresc bogăţiile, nu mă tem de moarte, nici nu doresc să trăiesc, decât pentru binele vostru”  [1]. 

Acestea sunt cuvinte pronunţate de păstorul Bisericii din Constantinopol în timp ce mergea în exil. Curtea imperială nu reuşise să-l corupă pentru a-l face să tacă. Crisostomul trăia şi anunţa evanghelia fără să-şi facă calcule nici pentru sine, nici pentru alţii. Aceasta a fost şansa sa înaintea lui Dumnezeu şi a istoriei şi, de asemenea, a fost dizgraţia sa înaintea puternicilor lumii. 

Rădăcinile sale 

S-a născut la Antiohia, între anii 340 şi 350. Tatăl său se numea Secundus şi era general al armatei romane staţionate la Antiohia, în Asia Mică. Când acesta a cunoscut-o pe Antusa, o tânără de origine greacă, în care frumuseţea fizică se unea cu o inteligenţă ieşită din comun, nu s-a gândit prea mult să o ceară de soţie. Erau amândoi creştini şi înţelegerea lor a fost perfectă, spre marea bucurie a familiilor lor.