† Duminica a 30-a de peste an (B): Să vedem lumina [28 octombrie 2018]

Cristos vindecă un orb - de Carl Heinrich Bloch.

 Să vedem lumina

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (28 octombrie 2018)

Lecturi: Ieremia 31,7-9; Evrei 5,1-6; Evanghelia Marcu 10,46-52; lecturi

Omilie

În această duminică suntem invitați să medităm asupra luminii lui Cristos ce ne dă speranţă pe drumul vieţii. Isus, marele preot, celebrează Euharistia. Să alergăm la dânsul ca niște deportați din Babilon și să ne dea credință așa cum a avut-o orbul. Atunci, luminați de Cristos, îl vom urma pe cale.

Prima lectură luată din cartea profetului Ieremia (Ier 31,7-9) este scrisă după ce Ierusalimul a fost distrus de către babilonieni în anul 586 înainte de Cristos și poporul exilat. Un moment tragic, de disperare, un timp de viață grea, dar și de căutare sinceră a Domnului, care vine în întâmpinarea poporului. După ce anunțase prăbușirea lui Israel și soarta „rămășiței” lui Iacob (cf. Ier 30,1-22), profetul dă semne de speranță: contemplează călătoria de reîntoarcere în țară. Este „cartea mângâierii” (cf. Ier 30-31 şi cap. 32-33), în care este descrisă grija părintească pe care o are Dumnezeu față de poporul său exilat în Babilon. Domnul nu abandonează poporul. Trimite profeți pentru a-l consola. „Strigaţi de bucurie pentru Iacob, chiuiţi de veselie pentru conducătorul neamurilor! Faceţi să se audă «Aleluia!» şi spuneţi: «Doamne, mântuieşte-l pe poporul tău şi pe restul lui Israel!»” (v. 7). Este vestea de speranță a lui Ieremia celor căzuți în sclavie [Samaria încă din anul 721 î.C.] și a celor din Iuda distrus și exilat în Babilon [în anul 586 î.C.]. Întoarcerea din exil este văzută ca pe un nou exod și ca o nouă trecere prin pustiu. Cum să nu fie fericit poporul căruia i-a fost adresate astfel de cuvinte! „Îi aduc înapoi […] din colţurile pământului; printre ei sunt orbi, şchiopi, femei însărcinate şi care nasc: o mare adunare se întoarce aici” (v. 8). Dar profetul privește dincolo de dezastrul care îl apasă. Înțelege că, dacă poporul stă ferm în credință, Dumnezeu îl va elibera. Va fi un timp de bucurie: orbii vor vedea, șchiopii vor umbla. Domnul nu poate să abandoneze poporul căci „eu voi fi un tată pentru Israel” (v. 9). Este un suveran milostiv în care toate creaturile pot să se încreadă, mereu gata să intervină în favoarea celui care recunoaște infinita sa iubire de tată.

„Eros” și „agape” – diferență și unitate

Benedict al XVI-lea cu fratele său Gheorghe și o delegație din Traunstein (Germania) [octombrie 2018].

(sursa: https://twitter.com/vignadelsignore).

3. Iubirii dintre bărbat și femeie, ce nu se naște din gândire și din voință, ci care, ca să spunem așa, se impune ființei umane, Grecia antică i-a dat numele de eros. Să anticipăm deja că Vechiul Testament grecesc folosește doar de două ori cuvântul eros, iar Noul Testament nu-l folosește niciodată: dintre cele trei cuvinte referitoare la iubire – eros, philia (iubirea de prietenie) și agape – scrierile neotestamentare îl preferă pe ultimul, care în limba greacă era mai curând marginal. Cât privește iubirea de prietenie (philia), aceasta este reluată și aprofundată în Evanghelia după Ioan pentru a exprima raportul dintre Isus și ucenicii săi. Marginalizarea cuvântului eros, precum și noua viziune despre iubire ce se exprimă prin intermediul cuvântului agape denotă fără nici o îndoială ceva esențial în noutatea creștinismului cu referire precisă la înțelegerea iubirii. În critica la adresa creștinismului, care s-a dezvoltat cu o radicalitate crescândă începând cu iluminismul, această noutate a fost considerată într-un mod absolut negativ. Potrivit lui Friedrich Nietzsche, creștinismul i-ar fi dat eros-ului să bea venin, iar eros-ul nu a murit, ci a ajuns să degenereze în viciu (cf. Jenseits von Gut und Böse, IV,168). Filozoful german exprima în felul acesta o percepție foarte răspândită: Biserica, prin poruncile și interdicțiile sale, nu ne amărăște cel mai frumos lucru al vieții? Nu ridică ea oare panouri de interdicții chiar acolo unde bucuria prevăzută pentru noi de către Creator ne oferă o fericire ce ne face să gustăm mai dinainte ceva ce ține de divin?

Sărbătoarea destinderii

„Dacă îl lăudăm pe 

Dumnezeu 

chiar în mijlocul întâmplărilor vieţii noastre, 

a conflictelor nerezolvate, 

scăpăm de sub puterea lor 

şi aflăm calmul şi destinderea. 

Sărbătoarea este expresia acestei destinderi în mijlocul unei lumi în care atâtea probleme sunt în aşteptarea soluţiilor”. 

(Grün Anselm, Invitaţie la seninătatea inimii [2002]).

Sfântul Ioan Paul al II-lea (22 octombrie)

St. John Paul II by Raul Berzosa for Santuario Urda (Toledo, Spain)

 Bucuria sfântului de Ovidiu Vanghele (2014).

Pustnicii din Egipt fac rugăciuni frecvente, dar toate foarte scurte

În rugăciune...

Știm că pustnicii din Egipt fac rugăciuni frecvente, dar toate foarte scurte. Ele sunt ca niște mesaje rapide care pleacă spre destinație, spre Dumnezeu. Astfel, atenția spiritului, atât de necesară celui care se roagă, rămâne mereu trează și entuziastă și nu ațipește din cauza duratei prea îndelungate a rugăciunii. Prin aceas­ta, ei ne arată suficient de clar că nu trebuie să vrem să insistăm într-un efort prelungit de concentrare, atunci când se vede că nu poate să dureze peste un anumit timp, și, pe de altă parte, nu trebuie să întrerupem cu ușurință sau în mod brusc rugăciunea, atunci când se vede că pre­zența atentă a minții poate să continue.

(sursă: http://www.ercis.ro/liturgie/breviar.asp; din Scrisoarea către Proba a sfântului Augustin, episcop, Scris. 130, 9, 18 – 10, 20: CSEL 44, 60-63).

Mesajul papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor (2018)

Împreună cu tinerii, ducem tuturor Evanghelia

Dragi tineri, împreună cu voi doresc să reflectez asupra misiunii pe care Isus ne-a încredințat-o. Adresându-mă vouă intenționez să includ toți creștinii, care trăiesc în Biserică aventura existenței lor ca fii ai lui Dumnezeu. Ceea ce mă determină să vorbesc tuturor, dialogând cu voi, este certitudinea că credința creștină rămâne mereu tânără când se deschide la misiunea pe care Cristos ne-o încredințează. „Misiunea revigorează credința” (Scrisoarea enciclică Redemptoris missio, 2), scria sfântul Ioan Paul al II-lea, un papă care-i iubea atât de mult pe tineri și li s-a dedicat mult lor.

Ocazia Sinodului pe care-l vom celebra la Roma în luna octombrie, lună misionară, ne oferă oportunitatea de a înțelege mai bine, în lumina credinței, ceea ce Domnul Isus vrea să vă spună vouă tinerilor și, prin voi, comunităților creștine.

Viața este o misiune

Fiecare bărbat și femeie este o misiune și acesta este motivul pentru care ajunge să trăiască pe pământ. A fi atrași și a fi trimiși sunt cele două mișcări pe care inima noastră, mai ales când este tânără ca vârstă, simte cum forțe interioare ale iubirii care promit viitor și împing înainte existența noastră. Nimeni ca tinerii nu simte cât de mult viața erupe și atrage. A trăi cu bucurie propria responsabilitate pentru lume este o mare provocare. Cunosc bine luminile și umbrele faptului de a fi tineri și dacă mă gândesc la tinerețea mea și la familia mea, îmi amintesc de intensitatea speranței pentru un viitor mai bun. Faptul de a ne afla în această lume nu prin decizia noastră ne face să intuim că există o inițiativă care ne precede și ne face să existăm. Fiecare dintre noi este chemat să reflecteze asupra acestei realități: „Eu sunt o misiune pe acest pământ și pentru aceasta mă aflu în această lume” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 273).

Vi-l vestim pe Isus Cristos