† Preasfânta Treime (B): Iubirea lui Dumnezeu a Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt față de omenire [duminică, 27 mai 2018]

Iubirea lui Dumnezeu a Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt față de omenire

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] (27 mai 2018)

Lecturi: Deuteronomului 4,32-34.39-40; Romani 8,14-17; Evanghelia Matei 28,16-20; lecturi

Omilie

Liturgia bisericii din această primă duminică după Rusalii celebrează sărbătoarea Sfintei Treimi. Primii paşi în ziua de Rusalii este misterul Sfintei Treimi. Discipolii, după ce l-au primit pe Duhul Sfânt, ies dintre zidurile strâmte şi închise ale casei în care se aflau de frica iudeilor şi încep să vestească evanghelia şi să boteze primii convertiţi la credinţă. Pentru majoritatea creștinilor, Sfânta Treime se prezintă ca o realitate greu de priceput, un mister ce suspendă orice raționament, nu se poate pătrunde și nici înțelege. Misterul nu este împotriva rațiunii umane. Dă posibilitatea creșterii și înțelegerii: în fața misterului rămânem mereu într-o situație de deschidere; nu-l vom poseda niciodată pe Dumnezeu închizându-l în rațiunea noastră umană, exprimându-l într-un concept al nostru. El rămâne mereu dincolo de orizontul experienței noastre.

Sfânta Marie, Ajutorul creștinilor

O, Maria, Fecioara puternică:
Tu vestită și renumită apărătoare a Bisericii,
Tu ajutorul minunat al creștinilor,
Tu, puternică ca o oaste pregătită pentru lupta,
Tu care singură ai distrus toate ereziile lumii,
Tu în greutăți, lupte și necesități,
apără-ne de dușmani,
iar în ceasul morții primește-ne lângă tine în Paradis. Amin.

Sfânta Marie, Ajutorul creștinilor,

roagă-te pentru noi.

Pentru a fi fericiți...

Om al stepei...

„Pentru a fi cu adevărat fericiți există

doar câteva lucruri:

să ai o casă,

ceva de mâncare,

haine

și pe cineva de iubit

şi cineva care ne iubește.

Acest om al stepei şi cu copii săi

ştiu acest lucru:

zâmbesc, cântă şi merg fericiți”.

(sursă: https://twitter.com/enzobianchi7; trad. I.C.)

Adevărata istorie a sfintei Rita da Cascia

În limba italiană.

Sfânta Fecioară Maria, Maica Bisericii (luni după Rusalii)

Sfintei Fecioare Maria îi este atribuit titlul de „Maică a Bisericii”, deoarece ea l-a nãscut pe Cristos, Capul Bisericii, și a fost făcută Maica celor răscumpărați înainte ca Fiul ei să-ți dea sufletul pe cruce. Fericitul Paul al VI-lea, papă, a confirmat în mod solemn acest titlu în discursul pe care l-a þinut părinților Conciliului al II-lea din Vatican, la 21 noiembrie 1964, și a stabilit ca „prin acest titlu atât de suav Maica Domnului să fie de acum înainte și mai mult onorată și invocată de întregul popor creștin”.

Din discursul fericitului Paul al VI-lea, papă, la încheierea sesiunii a treia a Conciliului al II-lea din Vatican

Considerând raporturile strânse prin care sunt unite Maria și Biserica, spre slava Fericitei Fecioare și spre mângâierea noastră, declarăm că Preasfânta Maria este Maica Bisericii, adică a întregului popor creștin, atât a credincioșilor, cât și a păstorilor, care o numesc Maică preaiubită; și stabilim ca prin acest titlu atât de suav Maica Domnului să fie de acum înainte și mai mult onorată și invocată de întregul popor creștin.

Este vorba despre un titlu, venerabili frați, care nu e nou pentru pietatea creștinilor; dimpotrivă, credincioșii și întreaga Biserică preferă să o invoce pe Maria mai ales cu acest nume de Mamă. El aparține într-adevăr esenței autentice a devoțiunii către Maria, întemeindu-se cu putere pe însăși demnitatea sa de Maică a Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu.

Precum maternitatea divină este fundamentul relației unice dintre Maria și Cristos, dar și a prezenței sale în economia mântuirii realizate de către Isus Cristos, tot astfel, mai ales din maternitatea divină provin raporturile dintre Maria și Biserică. Într-adevăr, ea este Maica aceluia care, deja din primul moment al întrupării în sânul său feciorelnic, s-a unit în calitatea sa de cap cu trupul său mistic, care este Biserica.

Acesta este motivul pentru care noi, deși nevrednici și slabi, ne ridicăm ochii către Maria cu sufletul plin de încredere și iubire filială. Ea, care odinioară ni l-a dăruit pe Isus, izvorul harului ceresc, nu poate să nu-și îndrepte ajutorul său matern către Biserică, mai ales în acest moment în care Mireasa lui Cristos se angajează cu un zel și mai entuziast în misiunea sa mântuitoare.

Încrederea noastră este și mai mult alimentată și întărită atunci când considerăm legăturile foarte strânse dintre Maica noastră cerească și umanitate. Chiar dacă a fost înzestrată de Dumnezeu cu generoase și prețioase daruri pentru a fi vrednica Maică a Cuvântului întrupat, Maria nu încetează să fie aproape de noi. Fiică a lui Adam ca și noi, ea este sora noastră prin comuna natură umană; datorită meritelor viitoare ale lui Cristos, ea a fost scutită de păcatul originar, însă a adăugat la darurile primite în mod divin exemplul credinței sale perfecte, astfel că a meritat elogiul evanghelic: „Fericită ești tu, pentru că ai crezut”.

În timpul vieții sale pământești, Maria a realizat figura perfectă a discipolului lui Cristos, a fost oglinda tuturor virtuților și a întruchipat fericirile evanghelice proclamate de Isus Cristos. Iată de ce întreaga Biserică, cu varietatea incomparabilă a vieții și lucrărilor sale, a găsit în Maica Fecioară exemplul cel mai autentic al imitării perfecte a lui Cristos.

(Paul al VI-lea, Maria, Maica Bisericii 21 noiembrie 1964: AAS 56 [1964], 1015-1016).