Sfânta Fecioară Maria, Maica Bisericii (luni după Rusalii)

Sfintei Fecioare Maria îi este atribuit titlul de „Maică a Bisericii”, deoarece ea l-a nãscut pe Cristos, Capul Bisericii, și a fost făcută Maica celor răscumpărați înainte ca Fiul ei să-ți dea sufletul pe cruce. Fericitul Paul al VI-lea, papă, a confirmat în mod solemn acest titlu în discursul pe care l-a þinut părinților Conciliului al II-lea din Vatican, la 21 noiembrie 1964, și a stabilit ca „prin acest titlu atât de suav Maica Domnului să fie de acum înainte și mai mult onorată și invocată de întregul popor creștin”.

Din discursul fericitului Paul al VI-lea, papă, la încheierea sesiunii a treia a Conciliului al II-lea din Vatican

Considerând raporturile strânse prin care sunt unite Maria și Biserica, spre slava Fericitei Fecioare și spre mângâierea noastră, declarăm că Preasfânta Maria este Maica Bisericii, adică a întregului popor creștin, atât a credincioșilor, cât și a păstorilor, care o numesc Maică preaiubită; și stabilim ca prin acest titlu atât de suav Maica Domnului să fie de acum înainte și mai mult onorată și invocată de întregul popor creștin.

Este vorba despre un titlu, venerabili frați, care nu e nou pentru pietatea creștinilor; dimpotrivă, credincioșii și întreaga Biserică preferă să o invoce pe Maria mai ales cu acest nume de Mamă. El aparține într-adevăr esenței autentice a devoțiunii către Maria, întemeindu-se cu putere pe însăși demnitatea sa de Maică a Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu.

Precum maternitatea divină este fundamentul relației unice dintre Maria și Cristos, dar și a prezenței sale în economia mântuirii realizate de către Isus Cristos, tot astfel, mai ales din maternitatea divină provin raporturile dintre Maria și Biserică. Într-adevăr, ea este Maica aceluia care, deja din primul moment al întrupării în sânul său feciorelnic, s-a unit în calitatea sa de cap cu trupul său mistic, care este Biserica.

Acesta este motivul pentru care noi, deși nevrednici și slabi, ne ridicăm ochii către Maria cu sufletul plin de încredere și iubire filială. Ea, care odinioară ni l-a dăruit pe Isus, izvorul harului ceresc, nu poate să nu-și îndrepte ajutorul său matern către Biserică, mai ales în acest moment în care Mireasa lui Cristos se angajează cu un zel și mai entuziast în misiunea sa mântuitoare.

Încrederea noastră este și mai mult alimentată și întărită atunci când considerăm legăturile foarte strânse dintre Maica noastră cerească și umanitate. Chiar dacă a fost înzestrată de Dumnezeu cu generoase și prețioase daruri pentru a fi vrednica Maică a Cuvântului întrupat, Maria nu încetează să fie aproape de noi. Fiică a lui Adam ca și noi, ea este sora noastră prin comuna natură umană; datorită meritelor viitoare ale lui Cristos, ea a fost scutită de păcatul originar, însă a adăugat la darurile primite în mod divin exemplul credinței sale perfecte, astfel că a meritat elogiul evanghelic: „Fericită ești tu, pentru că ai crezut”.

În timpul vieții sale pământești, Maria a realizat figura perfectă a discipolului lui Cristos, a fost oglinda tuturor virtuților și a întruchipat fericirile evanghelice proclamate de Isus Cristos. Iată de ce întreaga Biserică, cu varietatea incomparabilă a vieții și lucrărilor sale, a găsit în Maica Fecioară exemplul cel mai autentic al imitării perfecte a lui Cristos.

(Paul al VI-lea, Maria, Maica Bisericii 21 noiembrie 1964: AAS 56 [1964], 1015-1016).