† Duminica a 5-a din Post [A]: Eu sunt învierea și viața [26 martie 2023]

Eu sunt învierea și viața

pr. Isidor Chinez (26 martie 2023) 

Lecturi biblice:  Ezechiel 37,12-14; Romani 8,8-11; Evanghelia Ioan 11,1-45; lecturi biblice

Omilie

În duminica a cincea din Postul Mare este prezentată tema învierii și puterii Domnului asupra morții, ca o ultimă imagine imprimată în mintea noastră înainte de a intra în timpul liturgic al comemorării pătimirilor lui Isus Cristos. Textele biblice de astăzi tratează învierea plecând de la viziunea profetului Ezechiel ce deschide Liturgia Cuvântului cu anunțul explicit al ieșirii morților din morminte: „iată, eu voi deschide mormintele voastre, vă voi face să ieşiţi din mormintele voastre, poporul meu” (Ez 37,12). Înainte de a-și anunța învierea, Isus învie pe fiul văduvei din Nain (Lc 7,11-17), pe fiica lui Iair (Lc 8,40-48) și pe prietenul său Lazăr (In 11,1-45). Sunt doar preludii la marele eveniment, învierea lui Isus, deoarece viața pe care o recuperează nu este cea definitivă. Existența lor pământească a fost doar prelungită: o victorie asupra morții, dar temporară. Învierea creștinului trebuie să vină o dată cu botezul care a intrat în lumea imortalitățiii sau nemuririi, ne amintește sfântul Paul: „dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi […] va învia şi trupurile voastre muritoare” (Rom 8,11).

În prima lectură (Ez 37,12-14), profetul Ezechel indică promisiunea lui Dumnezeu „voi deschide mormintele voastre” (v. 12). E lucrarea Duhului lui Dumnezeu. Profetul vorbește evreilor exilați în Babilon și tentați să-și piardă orice speranță. După distrugerea Ierusalimului, ei se considerau o masă de oase uscate simțindu-se ca un popor distrus. Profetul anunță lucrarea incredibilă și neașteptată a Domnului: învierea poporului și întoarcerea lor la Ierusalim. Lor li se adresează cuvântul de speranță: Dumnezeu va deschide mormintele, adică va readuce la viață și va conduce înapoi în țara promisă părinților. Suflarea Duhului lui Dumnezeu îi va învia: „voi pune duhul meu în voi şi veţi trăi!” (v. 14). Adevărata renaștere a omului are loc pentru că Dumnezeu ne comunică Duhul său. Exilații trăiau, dar ca într-un „mormânt”. Casele lor puteau fi numite „morminte”, dar în timp ce se pregăteau să-și închidă ochii pentru a se odihni fără să se trezească, sunt invitați să iasă afară, să se alinieze și să plece în țara lui Israel: „iată, eu voi deschide mormintele voastre, vă voi face să ieşiţi din mormintele voastre, poporul meu, şi vă voi face să veniţi în pământul lui Israel” (v. 12). Această întoarcere nu este un simplu efect al circumstanțelor istorice, ci o manifestare extraordinară a iubirii Domnului pentru poporul său: „vă voi face să vă odihniţi în pământul vostru şi veţi cunoaşte că eu, Domnul, am vorbit şi am făcut” (v. 14). Încă o dată apare formula de recunoaștere a suveranității puternice a lui Dumnezeu, care nu se limitează la a vorbi, ci pentru a realiza ceea ce promite: „veți ști că eu sunt Domnul: am spus și o voi face!” Este speranța în biruința morții care își face drum spre întoarcerea omului la integritatea ființei sale. Profetul, ca un purtător al neputinței omenești, devine un mesager al atotputerniciei divine, care face dintr-un popor devastat, pradă morții, o comunitate plină de speranță. Sunt ceruri noi și un pământul nou (cf. Is 65,17) pe care poate Ezechiel le purta în minte și în inima…

În a doua lectură (Rom 8,8-11), sfântul Paul afirmă că Isus ne face să înviem dându-ne pe Duhul Sfânt: el este izvorul vieții. Acest Duh este cel care dă posibilitatea de a fi fii ai lui Dumnezeu și de a ne adresa lui ca unui tată. În această duminică, vedem descrisă tocmai viața nouă în Cristos, dată de Duhul Sfânt: „dacă Cristos este în voi, deşi trupul este muritor din cauza păcatului, Duhul este viaţă datorită dreptăţii. Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi […] va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui, care locuieşte în voi” (v. 10-11). Vorbim despre învierea din morți: cuvinte lui Paul ne ajută să înțelegem cum va avea loc învierea în noi. Duhul, care l-a înviat pe Isus, este garanția învierii creștinilor care au devenit fii ai lui Dumnezeu prin Duh, după asemănarea lui Cristos. Rețineți că Paul nu vrea să genereze o posibilă confuzie. Isus a înviat din morți prin Duhul lui Dumnezeu, creștinul umblă „în duh”: e o „făptură nouă în Cristos”,… dar încă nu a înviat. Domnul a pus la dispoziția noastră Duhul său capabil să învingă moartea, deși trupul nostru este muritor. Prin botez, noi aparținem Domnului [Kyrios, în limba greacă] care dă viața veșnică. Datorită lui, noi nu vom fi prizonerii morții, ci ai învierii.

În Evanghelia după Ioan (forma prescurtată In 11,3-7.17.20-27.33b-45) întoarcerea la viață de mai înainte a lui Lazăr este al șaselea și ultimul „semn” făcut de Isus, dinaintea semnului suprem al darului vieții pe cruce și al învierii sale. Lazăr se afla deja în mormânt de patru zile. Ceea ce este izbitor e faptul că Isus nu se grăbește imediat. Îl lasă să moară și apoi pleacă și îi dă viață din nou. Nu exclude moartea, ci ajută la depășirea ei. Îi spune surorii sale Marta: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci” (v. 25-26). Este revelația identității Domnului! Este întrebarea lui Isus către Marta: „crezi tu aceasta?” (v. 26). Cei care cred în el nu vor trebui să aștepte moartea pentru a obține o viață nouă, ci o primesc chiar acum. Prin urmare, este important să ne întrebăm în ce constă credința în Isus și cum este comunicată ea în viața noastră. Potrivit evanghelistului Ioan, Isus vrea să spună încă ceva: a crede în el înseamnă a-l recunoaște ca învățător al vieții. Credința în el nu ne eliberează de moarte, ci de sclavia morții, adică de o moarte care ne împiedică să trăim deoarece ne cufundă în frică și chin. A crede înseamnă a spera într-un viitor mai bun, convins fiind că putem face ceva pentru noi înșine și pentru ceilalți, în ciuda tuturor problemelor care ne așteaptă la orizont. Această credință, chiar dacă implică renunțări și greutăți de tot felul, este un izvor de pace, bucurie și bunăstare. Cine obține această viață nu se mai teme de moarte pentru că vede în ea nu o tragedie, ci o ușă care duce la plinătatea vieții. 

Sunt trei porunci date de Isus:  „Ridicaţi piatra!” (v. 39); „Lazăr, vino afară!” (v. 43);  „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!” (v. 44). Sunt verbe ce exprimă dinamismul, mișcarea, activitatea. „Ridicaţi piatra!” – este înlăturarea îndoielilor, a incertitudinilor, a rezistențelor pe care le punem asupra posibilităților lui Dumnezeu. „Lazăr, vino afară!” – este ieșirea din inerție, pasivitate, indiferență, dezordine, egoism; este o cale de ieșire din disperarea non sensului. „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!” – slăbiți-i legăturile, adică dezlegați-l de acele experiențe ale întunericului care îl împiedică să trăiască viața celui înviat.

„Eu sunt învierea şi viaţa!”...

Acesta este întrebarea adresată fiecărui creștin: „crezi tu aceasta?” Așteaptă un răspuns!... 

---

Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/;      Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro;  Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.

---

† Buna-Vestire: Ascultarea Fiului și ascultarea mamei [25 martie 2023]

 

Buna-Vestire [The Annunciation] (1742) - de Agostino Masucci. 

Ascultarea Fiului și ascultarea mamei

pr. Isidor Chinez (25 martie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 7,10-14; 8,10c; Evrei 10,4-10; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi biblice

Omilie

Misterul întrupării Fiului lui Dumnezeu ne atrage toată atenția astăzi și recunoaștem începuturile Bisericii. De acolo vine totul: de la Cristos, Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu. Este Emanuel, Dumnezeul-cu-noi, prin care se împlinește voința mântuitoare a lui Dumnezeu Tatăl. Este izvorul divin care curge printr-o albie privilegiată: e Fecioara Maria. Celebrând misterul întrupării Fiului nu putem să nu o cinstim pe mama Domnului. Anunțul îngerului i-a fost adresat ei: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” (Lc 1,28) ). Ea l-a primit și a răspuns:  „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38). Și din acel moment Fiul lui Dumnezeu a început să existe în timp ca om. În prima lectură Isaia confirmă promisiunia făcută regelui Ahaz în termenii aceștia: „iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu” (Is 7,14). Acest fiu se va numi Emanuel, care tradus din ebraică înseamnă: „Dumnezeu-cu-noi”, adică prezența personală a lui Dumnezeu între oameni. În a doua lectura, Scrisoarea către Evrei prezintă un fragment ce se citește în lumina misterului întrupării: „iată, ca să fac voinţa ta, Dumnezeule!” (Evr 10,7).  Este un trup pregătit ca instrument pentru a realiza voia lui Dumnezeu.

† Sfântul Iosif, soțul sfintei Fecioare Maria [A B C]: A sperat împotriva oricărei speranțe [20 martie 2023]

Visul sfântului Iosif - de Daniele Crespi (Kunsthistorisches Museum).

 A sperat împotriva oricărei speranțe

pr. Isidor Chinez (20 martie 2023) 

Lecturi biblice: 2Samuel 7,4b-5a.12-14a.16; Romani 4,13.16-18.22; Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a; lecturi bibilice

Omilie

În Liturgia Cuvântului de astăzi, lecturile biblice ne oferă spre meditație figura sfântului Iosif din mai multe unghiuri. Prima lectură pune figura lui Iosif ca o continuare a descendenței și a promisiunilor făcute de profetul Natan familiei lui David. De fapt, lui David i se spune: „când se vor împlini zilele tale şi te vei odihni cu părinţii tăi, voi ridica un descendent al tău după tine, care a ieşit din tine, şi-i voi întări domnia” (2Sam 7,12). În Scrisoarea către Romani apostolul Paul descrie paternitatea lui Abraham care, în virtutea credinţei, este constituit ca tatăl multor popoare: „este părintele nostru, al tuturor – după cum este scris: «Te-am pus părinte al multor neamuri»” (Rom 4,17). Paul continuă apoi: „Sperând împotriva oricărei speranţe, el a crezut că va deveni părintele multor neamuri, după cum i se spusese: «Aşa va fi descendenţa ta»” (Rom 4,18). Așa cum se întâmplă cu patriarhul Abraham, și cu Iosif din Nazaret se experimentează o paternitate nu fizică, care nu este mai puțin autentică, fiind trăită pe planul spiritului. Ea reflectă și personifică paternitatea divină. Ochii lui Isus prunc poate privi astfel figura lui Iosif, contemplând chipul lui Dumnezeu Tatăl în semn uman la chipului lui Iosif, căci a sperat împotriva oricărei speranțe! În Evanghelia după Matei „Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului” (Mt 1,24).