† Sfânta Familie: Isus, Maria şi Iosif [B]: Isus – misterul minunat al familiei din Nazaret [31 decembrie 2023]

Domnul la templu.

 Isus – misterul minunat al familiei din Nazaret

pr. Isidor Chinez (31 decembrie 2023) 

Lecturi biblice:  Geneză 15,1-6; 21,1-3; Evrei 11,8.11-12.17-19; Evanghelia Luca 2,22-40 [sau forma scurtă Luca 2,22.39-40]; lecturi biblice

Omilie

În solemnitatea de astăzi a Sfintei Familii, textele biblice ne propun figura lui Abraham. Se remarcă în prima și a doua lectură reprezentând modelui omului ce trăiește din credință având o promisiune umană imposibilă ca să devină tată la o vârstă înaintată și mai cu seamă cu o soție sterilă. Scrisoarea către Evrei spune că fidelitatea înseamnă ținerea promisiunii lui Dumnezeu ce le făgăduise Sarei și lui Abraham nenumărați descendenți, o țară și un pământ. „Nu te teme”, spune Dumnezeu, sub lumina nenumăratelor stele. Abraham crede în Domnul! Evanghelia este prezentarea lui Isus în templu după prescripţia Legii mozaice. În fragmentul evanghelic, Simeon și Ana sunt martorii mântuirii care vine prin Domnul. Linia de legătură a lecturilor este de căutat în primatul paternităţii lui Dumnezeu asupra paternităţii umane. Din fragmentele biblice apare o invitație puternică la relativizarea drepturilor părintești în lumina faptului că părinţii nu sunt „creatorii” copiilor lor, ci sunt doar slujitorii şi servitorii vieţii, întrucât primesc de la Dumnezeu „îngrijirea” și protecția copiilor, dar au posibilitatea de a planifica existența. În această duminică, liturgia ne invită să medităm asupra familiei lui Isus: aceasta este o ocazie prețioasă de a reflecta despre familie.

† Sfântul Ioan, apostol și evanghelist: A văzut și a crezut [27 decembrie 2023]

 

A văzut și a crezut

pr. Isidor Chinez (27 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: 1Ioan 1,1-4;  Evanghelia Ioan 20,1a.2-8; lecturi biblice

Omilie

Astăzi Biserica îl sărbătorește pe sfântului apostol Ioan, evanghelistul. Se citesc două fragmente din scrierile sale, care conduc la tema „uceniciei”: o cale pe care a urmat-o până la capăt. Ioan spune că discipolul este „pe care îl iubea Isus” (In 20,2). Aceasta înseamnă că nu s-a limitat să-l iubească pe Domnul, dar s-a lăsat iubit de către el. Pe scurt, este aceeași „ucenicie” ca a Mariei: înainte de propunerea îngerului Gabriel că Dumnezeu promite să facă lucruri pentru ea, ea acceptă să se lase iubită, adică lasă libertatea să acționeze asupra sa: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38).

Să trecem asupra textelor de astăzi. În prima sa scrisoare (1In 1,1-4), apostolul folosește două verbe care se referă la două feluri de cunoaștere: una sensibilă, vizibilă și una derivată din credință. Prima se vede în expresiile sale: „ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştrii, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit” (v. 1) sau atins. Aceste verbe indică cunoaștere sensibilă: un element care stă în fața noastră și noi putem să-l percepe cu simțurile noastre, cu văzul, auzul, atingerea. Dar mai există un alt verb care se referă la o altă cunoaștere: este cunoașterea prin credința, care însă are nevoie de semnul sensibil percepută de simțurile umane: „cu privire la Cuvântul vieţii – căci viaţa s-a arătat: noi am văzut şi dăm mărturie” (v. 1-2). „Viața” a căpătat un aspect vizibil și noi – adică „noi” cei din comunitatea creștină – am auzit-o, am văzut-o, am atins-o, dar și am contemplat-o, adică vrea să spună: în timp ce ochii noștri au văzut aspectul exterior, perceptibil cu simțurile, contemplarea derivă din credință. Ne-a purtat dincolo de aparențe, pentru a înțelege prezența Cuvântului de viața [logos, în greacă], ceea ce a fost cu Tatăl înainte de veacuri: „ceea ce era de la început” (v. 1) şi „vă vestim viaţa cea veşnică ce era la Tatăl şi care ni s-a arătat” (v. 2). Ne confruntăm cu două feluri de cunoaștere: una sensibilă și cunoaștere care derivă din credință. A vedea este propriu ochilor, în timp ce contemplarea este proprie credinței. Este atitudine de meditație sau de observare a fenomenelor, opusă atitudinii active. „Ucenicia” are această caracteristică de a vedea lucrurile la un dublu nivel: este a depăși ceea ce se vede, pentru a înțelege semnul rămânerii la prezenţa invizibilă a lui Dumnezeu. Discipolul vede cu ochii săi şi cu credința sa contemplă.

În Evanghelia după Ioan (In 20,1a.2-8) de astăzi se relatează vizita la mormânt lui Isus. Scena este descrisă după cum urmează: este anunțul Mariei Magdalena – „l-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus” (v. 2) –, Ioan aleargă la mormânt; ajuns acolo, se opreşte şi îl așteaptă pe Simon Petru care sosește cu greu: „Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt” (v. 4). La acest punct, autorul se concentrează doar pe reacția discipolului „pe care îl iubea Isus”: „dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. Aplecându-se, a văzut giulgiurile aşezate, dar nu a intrat” (v. 5). Odată sosit Petru, intră și el în mormânt. Despre Petru spune că: „a venit şi Simon Petru, care îl urma, şi a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile aşezate, dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc” (v. 6-7). Apoi a intrat discipolului „pe care îl iubea Isus”: „Atunci a intrat şi celălalt discipol, care sosise primul la mormânt. A văzut şi a crezut” (v. 8). Petru doar a observat, dar ucenicul „pe care îl iubea Isus”, după ce „a văzut și a crezut”.

Astfel ne găsim din nou în fața a două feluri de cunoaștere: cunoașterea sensibilă și cunoașterea care derivate din credință. A vedea este proprie ochilor, în timp ce contemplarea este propriu credinţei. „Ucenicia”, după sfântul Ioan, are deci această caracteristică: a vedea lucrurile la nivel dublu, trecând dincolo de ceea ce apare, pentru a surprinde semnul rămânerii la prezența invizibilă a lui Dumnezeu. În cele din urmă, toate cele ce văd pentru Petru și Ioan rămân cuprinse în mormântul gol, giulgiurile și ştergarul. Discipolul – cel „pe care îl iubea Isus” – are însă o privire pătrunzătoare, capabilă să treacă dincolo de lumea vizibilă. Dincolo de aparențe este vederea prezenței Celui Înviat: „a văzut și a crezut”. Discipolul vede cu ochii săi și cu credință contemplă. În această privire de credinţă vede semnele liturgice care dobândesc o semnificație nouă. Vede Euharistia, care este semnul unei „prezențe”: trupul și sângele lui Isus. Vede „Cuvântul” scris pe paginile sacre, care dobândește o capacitate cu totul specială: de a ne vorbi nouă. Vede „adunarea” [qahal, în ebraică sau biserică] care se roagă și laudă pe Dumnezeu, ce devine o imaginea vie a Sfintei Treimii. Deci: este „locul” de contemplare a misterului lui Dumnezeu. Este intuirea vie!

---

Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989;  Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco,  https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G.,  http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio;  Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.

---

† Sfântul Ștefan, primul martir: Perseverând în credință [26 decembrie 2023]

 

Perseverând în credință

pr. Isidor Chinez (26 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 6,8-10; 7,54-59; Evanghelia Matei 10,17-22; lecturi biblice

Omilie

Sărbătoarea Nașterii Domnului este urmată imediat de aceea a sfântului Ștefan, primul martir, dintr-un grup lung de bărbați și femei care și-au dat viața pentru Domnul. Sunt cei mai apropiați și primii care au mărturisit credința cu martiriul lor. A fost fixată întotdeauna, în mod semnificativ, la 26 decembrie, căci este „însoțitorul lui Cristos” [comites Christi, în latină ]. Se relungește solemnitatea Nașterii Domnului timp de opt zile. E timpul bucurie pentru tot poporul lui Dumnezeu! În atmosfera veselă de Crăciun, această comemorare ar putea părea deplasată. Nașterea Domnului este sărbătoarea vieții și ne oferă seninătate și  pace. De ce să ne tulbure încântarea cu amintirea unei violențe atât de sângeroase? În realitate, din perspectiva credinței, sărbătoarea sfântului Ștefan e în deplină sintonie cu sensul profund al Nașterii Domnului. În martiriu violența este învinsă de iubire, moartea de viață. Biserica vede în jertfa martirilor „nașterea lor pentru cer”. Celebrăm astăzi „ziua de naștere” a lui Ștefan pentru cer, care izvorăște din Nașterea Domnului. Isus transformă moartea celor care îl iubesc în zorile adevăratei vieți noi! Sfântul Ștefan este unul dintre cei șapte diaconi (cf. Fap 6,1-6). Cuvântul pe care Biserica ne face să-l citim astăzi este centrat pe tema persecuției. Este izvor de rodnicie apostolică și de reînnoire a Bisericii. Textele biblice încadrează martiriul lui Ştefan în ambientul ostilităţii faţă de Domnul: „Iată! Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu!” (Fap 7,56). Isus prezintă deschis discipolilor săi, fără să ascundă nimic, din ceea ce presupune a fi „creștin”: „Fiţi atenţi la oameni […] Veţi fi duşi, din cauza mea, înaintea guvernanţilor şi a regilor ca mărturie înaintea lor şi a păgânilor (Mt 10,17-18). Ştefan are o credinţă vie, concretă, trăită, care se vedea în faptele şi în viaţa sa.