Dumnezeul viilor și nu al morților
pr. Isidor Chinez (6 noiembrie 2022)
Lecturi biblice: 2Macabei 7,1-2.9-14; 2Tesaloniceni 2,16-3,5; Evanghelia Luca 20,27-38; lecturi biblice
Omilie
Anul liturgic se apropie de sfârșit. Lecturile biblice accentuează mesajul eshatologic, adică despre ultimele realități: moartea, învierea, victoria lui Cristos cel înviat asupra morții și al răului. Este Domnul [Kyrios în limba greacă] al istoriei și al întregului univers. Textele ne vorbesc despre înviere. În Israel, credința în înviere este formulată explicit destul de târziu. Ea nu pleacă de la filosofia nemuririi sufletului, ci de la experiența puterii lui Dumnezeu. Iubirea sa durează pentru totdeauna și nu poate eșua nici măcar în fața morții: o învinge. Credinţa creştină îşi are începutul în învierea lui Isus Cristos. Prima lectură prezintă credința evreilor despre învierea trupului. O astfel de credință vine exprimată nu în formule sau enunţuri teoretice, dar printr-o relatare „a șapte frați și a mamei lor” martirizați. A doua lectură, unde tema învierii nu este menționată în mod explicit, dar este inclusă în discursului apostolului despre speranţa creştină, în care Dumnezeu ne dă harul să perseverăm: „să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun!” Evanghelia preia tema învierii. Întrebarea pe care i-o pun saduceii lui Isus este în mod deliberat paradoxală cu o femeie care rămâne văduvă la șapte bărbați: „la înviere, căruia dintre ei îi va fi soţie femeia?” Răspunsul lui Isus corectează perspectiva: învierea există pentru că Dumnezeu iubește viață și nu este un Dumnezeu al morților. Este învățătura care ocupă partea centrală a liturgiei de astăzi despre înviere.