† Duminica a 2-a de peste an (A): „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu” [15.01.2017]

Ioan Botezătorul îl indică pe Cristos - de Domenico Zamperi,

supranumit „il Domenichino”;

pictură păstrată în bazilica Sant' Andrea della Valle, din Roma.

Evanghelia Ioan 1,29-34: În acel timp, Ioan l-a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată-l pe mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! Acesta este cel despre care am spus: «După mine vine un bărbat care a fost înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine. Eu nu-l cunoşteam, dar am venit să botez cu apă, ca, prin aceasta, el să fie făcut cunoscut lui Israel»”. Ioan a dat mărturie, spunând: „Am văzut Duhul coborând ca un porumbel din cer şi a rămas deasupra lui. Eu nu-l cunoşteam, însă cel care m-a trimis să botez cu apă, el mi-a zis: «Acela deasupra căruia vei vedea Duhul coborând şi rămânând peste el, el este cel care botează în Duhul Sfânt». Eu am văzut şi am dat mărturie: acesta este Fiul lui Dumnezeu”.

Omilie

Întrăm astăzi în timpul de peste an. Acest Isus căruia i-am sărbători naşterea are o veste bună pentru întreaga omenirea. Este veste bună care a fost anunţată păstorilor și apoi magilor. Evangheliile ne fac să descoperim minunile pe care Domnul le-a făcut pentru mântuirea lumii.

Această eliberare a fost deja anunţată de câteva secole de profetul Isaia. Am auzit mesajul său adresat unui popor care a fost deportat într-o ţară străină. El a fost victimă a tot felul de ostilități. Dar Dumnezeu vede suferinţa a lor săi şi trimite pe profetul său să-i anunţe eliberarea. Toți, chiar cei mai umili şi cei mai dispreţuiți oameni, sunt duși să descoperi că ei sunt de mare preț în ochii lui Dumnezeu.

Avem un mesaj de speranţă pentru toţi prizonierii şi exclușii din ziua de azi. Ne gândim la toți cei care s-au afundat din cauza reputației rele a trecutului şi a acţiunilor lor. Dar Domnul nu i-a abandonat. Le-a trimis profeți, preoţi, martori pentru a le spune că ei sunt de mare preț în ochii lui Dumnezeu. Nu vrea să se piardă nici unul; şi el contează pe noi ca să fim purtători de speranţă şi de lumină pentru întreaga omenire.

Este mesajul de speranţă pe care îl găsim în scrisoarea sfântului Paul către Corintieni. Se adresează noilor convertiţi. Printre ei, se găsesc sunt oameni de rând, persoane nepotrivite. Lumea îi dispreţuiește; dar sunt duși să descopere că Cristos a venit pentru toţi. Și unii și alții sunt invitați să devină discipoli şi misionari. Isus i-a chemat la sfințenie, inclusiv pe cei care au căzut foarte mult. Ei au toți un loc de preţ în ochii lui Dumnezeu.

Evanghelia din această duminică ne arată pe Isus venind către Ioan Botezătorul. Nu uităm că numele lui Isus înseamnă: „Domnul salvează”. Or, iată, în această zi, noi vedem întâlnind omenirea rănită de păcatul său. Isus i-a iniţiativa. Omenirea are nevoie să fie salvată. Noi constatăm în fiecare zi. Riscăm poate să ne descurajăm căci mântuirea ne pare foarte departe. Dar sfântul Ioan ne aminteşte că Dumnezeu nu abandonează pe nimeni. El „ne-a iubit mai întâi”. Am sărbătorit Crăciun: este năvălirea lui Dumnezeu printre oameni pentru a le aduce mântuirea.

Acest lucru îl descoperă în Isus și Ioan Botezătorul într-o lumină nouă. L-am auzit de două ori: „Eu nu-l cunoşteam”. Şi totuşi, ei erau verișori; s-au întâlnit în copilărie. Au avut asemenea experienţe. În relaţiile noastre, pot exista și persoane pe care știm bine că le cunoaștem. Dar după un anumit timp, vom descoperi într-o lumină nouă. Nu ne-am imaginat niciodată că le regăsim astfel.

Când Ioan Botezătorul ne spune că el nu-l cunoștea pe Isus, voia să ne spună despre misterul său. El descoperă în el pe „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. În el, este promisiunea lui Isaia care se realizează dincolo de toate așteptările noastre. Cristos ia asupra sa toate păcatele lumii ca să ne elibereze. Într-o zi, va spune că „Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut”. Vestea cea bună este că Cristos nu este numai un personaj din trecut. El continuă să ne întâlnească în centrul vieţii noastre, în bucuriile şi în încercările noastre.

Dar pentru a-l găsi pe Cristos, trebuie să-l căutăm sau mai degrabă să lăsăm să fim căutați de el. Întodeauna este acolo. El vrea să ni se alăture. Dar de multe ori suntem în altă parte. Astăzi suntem invitaţi să primim această prezenţa a lui Cristos pentru a fi martori spre cei care nu îi cunoaștem. Cel mai bun loc pentru el este să-l întâlnim în Euharistie. Este un cadou pe care ni-l oferă gratuit pentru a perpetua prezenţa sa între noi. Cu cât ne apropiem de Euharistie, cu atât noi ne acomodăm să fim ca și el și cu atât vom crește prezenţa şi iubirea noastră.

În această zi, te rugăm, Doamne: „Ajută-ne să reluăm intimitatea cea mai mare cu tine, mai puțin neobișnuit, mai puțin prin surprindere. Dă-ne foame după tine. Dă-ne sete după Cuvântul tău. Fă-ne să trăim cu tine, familiar, cu bucurie, în intimitatea cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt”. Amin.

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/6614-homelie-du-2eme-dimanche-du-temps-ordinaire-2/).

Dumnezeu a făcut liberă creația sa...

„Scandalul universului nu este suferinţa,

este libertatea.

Dumnezeu a făcut liberă creaţia sa,

iată scandalul scandalurilor,

căci toate celelalte scandaluri pornesc de aici”.

(Bernanos G., La liberte, EEC II, 1379).

Nunta din Cana

de Costache Ioanid
 

Şi-a fost nuntă-n satul Cana din ţinutul Galileea.
N-a mai fost de când e lumea altă nuntă ca aceea!
Nu în temple strălucite, nu în falnice palate!
Ci în sat, într-o grădină, sub smochini şi sub prelate.
Bărcile lăsând pe ţărmuri cu otgoane şi cu plase,
rând pe rând s-au strâns pescarii, aplecând priviri sfioase.
Între flori stătea mireasa lângă fericitul mire.
Ea în alba ei cămaşă dintr-un văl de in subţire.
El, cu mantie prelungă şi cu lată cingătoare,
surâzând, cu o privire blândă şi ocrotitoare.
Când deodată, printre ramuri de smochini cu muguri proaspeţi,
toţi mesenii-ntorc privirea către noul grup de oaspeţi.
„Cine-i? Cine-i?” zboară şoapte. „Cum, nu ştiţi?” se-aude-ncet.
„E Isus... cu ucenicii... E Isus din Nazaret..."
„E-un învăţător mai tânăr. Dar vorbeşte cu putere."
Toţi au aţintit privirea, dornici dup-o mângâiere.
Ce era Isus anume, nu aflase nimeni încă.
Dar s-au ridicat nuntaşii într-o linişte adâncă
Şi, lăsând spre ceruri gândul către Cel Prea-nalt să fugă,
cu-acel glas ce n-are seamăn, începu Isus o rugă.
Plâng bătrânii, aplecându-şi tainic fruntea lor căruntă.
Ce frumos! Ce măreţie! Cu Isus să fii la nuntă!...
Laolaltă cu pescarii se aşază-nvăţătorul.
(Un fior trecea prin inimi şi era din cer fiorul...)
Lângă el veni sfioasa maica lui cu ochii-n rouă.
Şi în urmă ucenicii cei chemaţi de-o zi sau două.
Ca un susur de pădure se porni un psalm pe buze.
Cântecul vibra sub ramuri ca o doină din cobuze.
Iar în urmă, în tăcere, cei mai vârstnici încercară
lui Isus învăţătorul vreun cuvânt adânc să-I ceară.
Unu-I spuse o durere. Altul Îi ceru un sfat.
Se făcea lumină-n inimi, ca pe-un cer spre revărsat.
Mult se minunau bătrânii de acest învăţător!
Nunta se părea o ploaie de lumină pe-un ogor.
Clipele în zbor trecură cu-ntrebări, cu psalmi, cu rugi.
Şi deodată... mama sfântă, dintre gazde, dintre slugi,
se apropie în taină de Isus cu un suspin,
eu o şoaptă la ureche: „Nu mai au în vase vin”.
„Ştii ce-mi ceri?... răspunse Fiul, cu tristeţe oarecum.
„Vremea de minuni şi semne va veni... dar nu-i acum...
Vă voi da şi vin şi pâine, nu ca-n zilele străbune...”
Mama către slugi se-ntoarse: „Faceţi tot ce vă va spune!”
„Umpleţi vasele cu apă!” porunci Isus. Şi iată,
şase vase mari de piatră s-au umplut cu apă-ndată.
„Scoateţi dar şi daţi să guste nunul mai întâi din ea!”
Şi-a gustat o cupă nunul, neştiind de unde bea.
A gustat şi-n piept deodată a simţit venind un har...
S-a uitat uimit la cupă... şi-a sorbit din cupă iar...
Şi privindu-şi cupa goală, a rămas într-o uimire...
A cerut din nou o cupă... şi-a chemat la el pe mire.
„Spune-mi” i-a şoptit în taină, „orice om când dă o masă,
toarnă mai întâi în cupe vin de-o viţă mai aleasă.
După două trei pahare, când e veselia-n toi,
scoate altă băutură care-i mai puţin de soi.
Tu, fără să-mi spui o vorbă, mie, care vă sunt nun,
ai lăsat să dai la urmă tocmai vinul cel mai bun”.
„Vin mai bun? Ce vorbă-i asta?... Vin nu mai avem de loc!”
Mirele gustă din cupă... Pieptu-i se umplu de-un foc...
Şi trecu din mână-n mână, vinul tainic, în pahare.
„Dar ce fel de vin e-acesta?” se-ntrebară cu mirare.
Nu e vinul ce-ameţeşte şi cu basme te încântă.
E-un izvor de mângâiere şi de bucurie sfântă.
Din ce struguri picurară stropii lui în cupa lor?
Cine-o fi adus din ceruri vinul sfântului fior?
Ce n-ar da bogaţii lumii, ce n-ar da pentr-un pahar!
N-au ei aur să plătească ce-au primit pescarii-n dar...
Ce n-ar da profeţii Legii, ce-au gustat din vechiul vin!
Ei... doar l-au dorit prin Duhul! Dar aici paharu-i plin!
O, ce cântece răsună! Sus pescari! Paharul sus!
Doamne, bine e la nuntă, când acolo e Isus!...
Şi pe când mesenii cânta şi petrec în voia lor,
ucenicii cu mirare îl privesc pe-nvăţător...
Ei în el văd o lumină ce-şi ridică-ncet văpaia
şi se-arată-n întuneric, cum a scris demult Isaia...
„În pământul de ocară... în ţinutul Zabulon...
în hotarul Iui Neftali... unde zboară-al jalei zvon...
lângă mare... pe câmpie... mai departe de Iordan...
în ţinutul Galileea... peste-al beznelor noian...
răsări-va o lumină, umbra morţii risipind...”
Şi-n sărmanele lor inimi, licăriri de zori se-aprind...
El, Isus, e răsăritul unui soare plin de foc!
Ieri le-a fost învăţătorul. Azi e un mare proroc.
În curând, ca prinţ al păcii, va surpa străvechiul zid.
Va fi însuşi împăratul din sămânţa lui David!
El va fi apoi Mesia care frânge lanţul greu!
Şi câţi Toma îi vor spune: „Domnul... Dumnezeul meu!

*

Şi-au trecut paharul slavei dintr-o mână-n altă mână;
dintr-un secol în alt secol, peste negura păgână!
Şi-au venit mereu la nuntă, ca şi astăzi, tot mai mulţi:
nu atât cei tari şi falnici, cât cei slabi şi cei desculţi.

Dacă-n cele şase vase o mai fi belşug de vin,
nu ştiu. Dar ce ştiu, ştiu bine: că paharul nostru-i plin!
O, veniţi, veniţi la nuntă cât e vinul cel de soi!
cât e poarta larg deschisă! Cât Isus e-aici cu noi!
O, ferice de aceia care-n patria de sus
vor sorbi paharul slavei lângă mirele Isus!
Şi ferice de aceia ce, prin viaţa lor frumoasă,
lui Isus, la marea nuntă, îi vor fi, în cer, mireasă!

Să iubești...

„A nu fi iubit este un simplu nenoroc;

dar adevărata nenorocire este să nu iubești”.

(Albert Camus [1913-1960]).

(sursă:

https://it.zenit.org).

Un scandal al Evangheliei

Răstignitul [Crocifisso] (1914) - de Max Ernst.

„Este adevărat că există un scandal al Evangheliei.

Adevărul Evangheliei este scandalos.

El l-a pus pe însuşi Cristos pe cruce.

Noi nu putem să sperăm în mod rezonabil

că nouă ni se cuvine crucea Legiunii de onoare”.

(Bernanos G., La liberte, EEC II, 1317).

Omilie - Botezul Domnului și al nostru [8 ianuarie 2017]

Botezul Domnului - de Greg Olsen

Botezul Domnului și al nostru
[Crăciunul - anul A]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 8:00 (8 ianuarie 2017)

Lecturi: Isaia 42,1-4.6-7; Faptele Apostolilor 10,34-38; Evanghelia Matei 3,13-17.

Astăzi se termină timpul Crăciunului; mâine vom începe timpul de peste an. Azi celebrăm misterul Botezului Domnului: este un mare şi profund mister.

În prima lectură din cartea lui Isaia (Is 42,1-4.6-7), intră în scenă un personaj misterios pe care autorul îl numeşte „Slujitorul lui Yahve [Dumnezeu]”. Este vorba despre servitorul Domnului, chemat de el să împlinească cu fidelitate misiunea încredințată. În textul de astăzi – din primul cântec – este Domnul cel care îl prezintă pe alesul său peste care se odihnește Duhul său. Este un profet care vorbește în numele lui Dumnezeu și se prezentă blând și umil dar și cu o misiune salvifică universală de a face „alianţă pentru popor şi lumină pentru neamuri”: „să-i scoţi din închisoare pe cei captivi şi din temniţă, pe cei care locuiesc în întuneric”. El este destinat să facă dreptate între popoare, să triumfe „dreptatea lui Dumnezeu” în lume. Se va comporta în mod neaşteptat: nu se va impune cu forţa, cu ameninţări la adresa celor care nu se supun dispoziţiilor sale. Nu va striga, nici nu va ridica glasul cum fac regii atunci când proclamă programele lor. Și nici nu va condamna pe nimeni. Va recupera pe cel care a greşit, în loc să-i distrugă, va reconstrui cu răbdare pe cel care merge spre ruină. Pentru el nu vor mai fi cazuri pierdute sau situaţii irecuperabile. Acesta e „servitorul meu, alesul meu în care sufletul meu îşi găseşte plăcerea!”

Fragmentul de astăzi a fost compus de un autor anonim şi, apoi, plasat în cartea profetului Isaia cu circa 500 ani î.Cr. Nu ştim concret la cine se referă profetul. Ceea ce ne interesează este că primii creştini au recunoscut imediat imaginea lui Isus, Slujitorul suferind a lui Dumnezeu. Aproape toate versetele lecturii sunt reluate de Evanghelii şi aplicate profetului Isus care în umilința sa se scufundă în Iordan înaintea lui Ioan.