† Duminica a 23-a de peste an (C): «Jumatate, nu este suficient» [4 septembrie 2016]



„Dacă cineva vine la mine...”

Evanghelia Luca 14,25-33: În acel timp, multă lume mergea după Isus, iar el, întorcându-se, le-a spus: „Dacă cineva vine la mine şi nu-şi urăşte tatăl, mama, femeia, copiii, fraţii şi surorile, ba chiar propria sa viaţă, nu poate fi discipolul meu. Cine nu-şi poartă crucea şi nu vine după mine nu poate fi discipolul meu. Într-adevăr, cine dintre voi, voind să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze cheltuiala, dacă are cu ce să-l termine? Pentru ca nu cumva, punând temelia şi neputând să-l termine, toţi cei care-l văd să înceapă a-l lua în râs, spunând: «Acest om a început să construiască, dar nu poate să termine». Sau care rege, pornind la război împotriva altui rege, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă poate cu zece mii să-l înfrunte pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Iar de nu, pe când celălalt este încă departe, trimite solie ca să ceară pacea. Tot astfel, niciunul dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu”.

Omilie

 

„Care om poate să descopere intențiile lui Dumnezeu? Cine poate înțelege voința Domnului?” Acestea sunt întrebări pe care le-am auzit în lectură întâia luată din Carte de Înţelepciunii. Este adevărat, că noi credem că ştim multe despre Dumnezeu, dar ne înșelăm. Dumnezeu ne întrece infinit de mult. Dar el intervine în viața oamenilor pentru a le da „Înţelepciunea” sa. Această Înţelepciune este Duhul său Sfânt. El ni-l dă pentru a ne conduce „la tot adevărul”. El este acela care ne face să aderăm la Cristos când ne-am adunat duminica pentru a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu şi de a celebra Euharistia.

 

Este Duhul lui Dumnezeu cel care descoperă lui Filimon că Onesim nu mai este doar un sclav ci un copil al lui Dumnezeu. Acesta este mesajul sfântului Paul din lectura a doua. El ne arată toată delicateţea de iubire pe care Dumnezeu o pune în inima discipolilor săi. Onesim era un sclav fugar. Paul l-a primit şi i-a vorbit despre iubirea lui Isus. Astfel Onesim s-a convertit şi a fost botezat. Prin această scrisoare, descoperim toată delicatețea pe care Dumnezeu o pune în inimile noastre. Ne face frați.

 

Această Înţelepciune a lui Dumnezeu ne este revelată în Evanghelia din această duminică. Cuvintele pe care le-am auzit sunt derutante. Isus ne invită într-o acțiune îndrăzneață. El ne cere un real salt în necunoscut. Dacă vrem să fim discipolii săi, trebuie să acceptăm condiţiile puse de el: „Dacă cineva vine la mine şi nu mă preferă în locul tatălui, a mamei, a femeii, a copiilor, a fraților şi a surorilor, ba chiar propriei sale vieţi, nu poate fi discipolul meu”. În primul rând este al lăsa pe Cristos să ne umple viața noastră cu iubirea care este în el. Afecțiuni noastre naturale sunt limitate şi imperfecte. Ele sunt adesea impregnate de egoism. Domnul ne cere să reluăm primirea iubirii sale dezinteresate și generoase.

 

Pentru a merge spre Isus, noi trebuie să „urâm” ceea ce nu este al lui. Porunca iubirii față de aproapele este încă acolo. Dar Cristos ne cere astăzi de ne reorganizăm viața noastră afectivă. Dumnezeu trebuie să devină mai presus de toate. Lui îi datorăm totul. El este prioritatea noastră absolută. Iubirea sa va face să se nască în inima noastră o nouă iubire pentru membrele familiilor noastre.

 

Dăruind primul loc lui Dumnezeu, iată o chemare care ne este adresată în această perioadă a anului. Ori prea adesea se întâmplă contrariu. Aceasta se întâmplă atunci când te mulțumești cu un program minim. Timp de întâlniri, de împărtășire, și de celebrări propuse copiilor, tinerilor şi adulţilor. Aceste apeluri ale Domnului aşteaptă un răspuns din partea noastră. Trebuie să treacă înaintea activităţilor sportive, culturale sau altele. Dacă noi voim să vină la Isus, toată viaţa noastră ar trebui să fie organizată în funcţie de el. Noi trebuie să preferăm restul. 

 

A fi ucenic a lui Cristos nu deci de sine însuși. Este dificil și exigent. Cine vrea să-l urmeze pe Isus trebuie să reflecteze. Trebuie să se întrebe dacă el este gata să se pună pe treabă în mod serios. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, va fi ca cel care vrea să construiască un turn, dar care nu are destui bani ca să-l termine. Va fi asemenea cu cel care vrea să meargă la război dar trebuie să înceapă să se așeze și să reflecteze. Încă o dată mai adevărat: dacă vrem să fim discipolii lui Cristos, noi trebuie să fim lucizi asupra mijloacele noastre şi asupra slăbiciunile noastre.

 

Este important că viaţa noastră să fie hrănită prin rugăciune, prin citirea Bibliei sau a Evangheliei. Lipsit de resurse pe termen lung, nu vom putea merge suficient de departe în angajamentele noastre umane şi creştine; vom fi ca acela care începe să construiască un turn dar nu are cu ce-l termina.

 

Azi, Cristos ne avertizează împotriva pericolului de a fi „creştin pe jumătate”. Acest comportament nu poate să convingă pe nimeni. Din contra, va face să provoace numai scandal şi respingere. Sapă adesea o groapă între ceea ce spunem ca și creştini şi maniera în care trăim. Şi atunci, își bat joc de noi la fel ca în parabola Evangheliei. Dacă vrem să ne creadă, atunci va trebui să facem ordine în viața noastră. Dacă vom da lui Dumnezeu primul loc fără a pune condiții, atunci viaţa noastră va găsi cursul potrivit. Să faci pe jumătate, acesta nu merge.

 

Aceste trei lecturi ne descoperă Înţelepciunea lui Dumnezeu care nu are nimic cu aceea a lumii. Ele spun despre dragoste pasionala a Domnului care vrea mântuirea tuturor oamenilor. Ca răspuns, noi nu putem să ne mulțumim cu câteva rugăciuni mici. Important este să mergem pe urmele lui Cristos şi de a ne lăsa transformați de el. Cu el vom intra în viaţa reală.

 

Doamne Isuse, dă-ne să nu uităm niciodată de prezenţa ta. Atunci vom fi bucuroşi să fim iubiți aşa cum suntem. Isus, Fiul lui Dumnezeu, tu eşti bucuria inimilor noastre. Amin.

(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/6278-homelie-du-23eme-dimanche-du-temps-ordinaire-4/).

Apariția mântuitorului

„Our Advocate” - Jay Bryant Ward

„Apariția mântuitorului echivalează cu revelarea adevărului transcendent în istorie. Creștinismul este religia tuturor religiilor, «prin perfecțiunea lui». Suntem îndrumați teologic, a ne rezolva orice neliniște religioasă în spațiul sacru al templului. Pentru a ne afla liniștea mergem la Biserică, ne închinăm, ne rugăm, aprindem lumânări pentru vii și pentru morți, gândim la cele ale Domnului. «Sacru, pentru Petre Țuțea, se confundă cu adevărul». Mitul trebuie citit mistic, este «expresie a acțiunii divine», explicația lui ține de supranatural. Afirmația lui Platon: cu cât mergem mai înapoi, cu atât suntem mai aproape de zei – este o justă formulare a miturilor. În afirmarea naturii transcendente a adevărului aflăm izvorul permanenței platonismului.

 

Prometeu, ca un adevărat dascăl, va arăta lui Zeus, prin reconcilierea cu el, calea mântuirii.

 

(Țuțea Petre, Omul. Tratat de antropologie creștină, Iași, Editura Timpul 2005, p. 42).

Căsătoria, drum de sfinţenie

Căsătoria este un autentic drum de sfinţenie, motiv pentru care Institutul Pontifical „Ioan Paul al II-lea” pentru Studii despre Căsătorie şi Familie a organizat începând din ianuarie 2011 un ciclu de conferinţe despre „Profiluri de sfinţenie conjugală”.

 

În acest ciclu de conferinţe vor fi tratate teme cum ar fi forţa care vine din iubire, fidelitatea faţă de iubire sau demonstraţii de iubire, însoţite de mărturii de perechi aflate în drum spre sfinţenie.

 

Ciclul de conferinţe a fost inaugurat la 13 ianuarie 2011 despre tema „un drum de iubire şi de credinţă în cuplu”, luând ca exemplu pe Raisa şi Jacques Maritain, doi tineri intelectuali convertiţi care s-au cunoscut în anul 1900 şi din acel moment au început o viaţă împreună, descoperind calea credinţei şi cu singurul obiectiv de a sfinţi căsătoria lor.

 

Convertirea perechii Maritain nu a fost uşoară, aşa cum a recunoscut coordonatoarea ciclului al II-lea, Ludmila Grygiel: „În general mi se pare o regulă că este mai dificilă convertirea unui intelectual decât a unui meşteşugar sau a unui agricultor, pentru că bagajul cultural al lumii ştiinţifice pentru a explica şi a cunoaşte realitatea face mai complicată unirea cu mesajul evanghelic simplu şi acceptarea misterelor lui Dumnezeu; pe de altă parte, misiunea unui intelectual onest este să caute adevărul”.

 

Este ceea ce au făcut Raissa şi Jacques la începutul studiilor lor, dar atunci când căutau sensul vieţii şi adevărul în filozofie au fost în pericol să cadă în disperare, gândindu-se chiar să se sinucidă.

 

De fiecare dată când începeau să studieze gândirea unui filozof creştea înţelepciunea lor culturală, uneori îi absorbea entuziasmul discursului, care puţin după aceea devenea un fel de opiu metafizic, aşa cum amintea Raissa.

 

Soţii Maritain au decis să se boteze numai după ce au renunţat la ideea de a găsi adevărul şi fericirea intelectuală în filozofia propusă epocii. Graţie lecturii misticilor, au înţeles că ceea ce se ştie despre Dumnezeu este nimic faţă de ceea ce nu se cunoaşte despre el.

 

Setea de adevăr a soţilor Maritain a fost săturată nu de studiu, ci de iubirea faţă de adevărul care dăruieşte înţelepciunea, faţă de iubirea perfectă care dăruieşte libertatea perfectă.

 

Grygiel a subliniat că pentru soţii Maritain momentul Botezului, începutul vieţii ca şi creştini, a însemnat „începerea realizării vocaţiei lor la sfinţenie”.

 

Raissa a scris în jurnalul ei cu privire la convertire: „Fiecare convertit experimentează căderea lui Paul pe drumul Damascului. Convertitul se desparte de lume cu o lovitură dură care îi smulge legătura cu el însuşi şi cu alţii. Într-o clipă, în momentul de har, toate valorile se înclină spre el”.

 

Profesoarea Giulia Paola Di Nicola şi soţul ei, profesorul Attilio Danese, au prezentat istoria drumului parcurs de Raissa şi Jacques Maritain spre Dumnezeu.

 

La rândul său, cardinalul Georges Cottier, OP, teolog al lui Ioan Paul al II-lea şi al începutului pontificatului lui Benedict al XVI-lea, a prezidat conferinţa aducând experienţa sa cu privire la temă, el cunoscându-l personal pe Jacques Maritain la Roma în anii 1946-1952.

 

Cardinalul a tratat tema despre perechea în criza familiei care se trăieşte actualmente. „Suntem în faţa unei mari crize a căsătoriei”, a recunoscut el. „Recent, ideea că o căsătorie durează toată viaţa pare un lucru aproape imposibil. Iubirea lui Jacques şi Raissa este un alt lucru. Până în ultimul moment continuă să fie aceeaşi iubire de când aveau 18 ani, şi acest lucru pare o monstruozitate. O persoană se întreabă: «Cum pot fi sigur că peste zece ani voi avea aceleaşi sentimente de acum?»”.

 

„Trăim în lumea momentului, a clipei, a provizoriului, şi acest lucru ar fi pozitiv pentru a reflecta împreună asupra sacramentului ca atare. Unde este coloana care susţine totul dacă nu există Dumnezeu?”, s-a întrebat Cardinalul.

 

„Nu trebuie uitat timpul, care trece şi prin trupul care îmbătrâneşte. Ne schimbăm şi din acest punct de vedere. Tânăra pe care am cunoscut-o la douăzeci de ani nu este aceeaşi la optzeci de ani. Există şi bolile... însă lumea actuală nu vrea ca să vedem asta. Toţi sunt tineri, oameni frumoşi, fără boli. Este contrar experienţei umane zilnice. În momentul adevărului trebuie numai traversat drumul pentru a vedea că realitatea este alta. Asta se întâmplă pentru că există un materialism de fond care desfigurează timpul”.

 

„Dacă nu există interioritatea şi relaţia cu Dumnezeu, se întâmplă asta. Tinereţea şi obsesia faţă de trup vor să fie la acelaşi nivel al aspectului spiritual. Dacă trupul marchează regulile trăirii, totul se schimbă. La asta se adaugă enormele dificultăţi economice pe care le îndură familiile, problema locului de muncă, şomajul sau şi faptul că perechile ajung acasă foarte obosite după serviciu. La sfârşitul zilei, fiecare a trăit o experienţă diferită şi nu este posibil să fie pusă în comun deoarece societatea nu permite asta. Toate acestea le plăteşte familia. Ar trebui reflectat asupra condiţionărilor sociale ale vieţii în familie pentru că oamenii sunt victime ale aceste situaţii”, a încheiat cardinalul elveţian.

 

Di Nicola şi Danese, ca punct final, au adăugat că „iertarea este o problemă fundamentală în relaţia de cuplu. Dacă se iubeşte se fecundează, pentru că iubirea este rodnică. Doi care se iubesc vor face în aşa fel încât iubirea lor să treacă la toţi cei care îi înconjoară”.

 

Cu privire la faptul că Raissa Maritain a recunoscut că la moartea soţului nu cunoştea totul despre el, profesoara Di Nicola a afirmat că „în ziua de astăzi se apără faptul de a-şi spune totul în cuplu. Vedem tineri logodiţi care se sună la telefon de milioane de ori pentru a-şi povesti totul, pentru a-şi explica totul”. „A-şi dărui totul este una, a-şi spune totul este altceva”.

 

 „Este un domeniu delicat pentru că uneori a sta numai cu Dumnezeu poate să fie o fugă de propriile responsabilităţi şi de celălalt. În acelaşi timp, a sta mereu împreună devine o dependenţă, un a nu creşte. Tăcerea, la rândul ei, nu înseamnă a lua ceva de la celălalt, ci a-l venera. A venera misterul pe care îl conţine celălalt şi a-l contempla în frumuseţea sa. Pur şi simplu a admira misterul conţinut în sufletul său. Şi nu este nepotrivit a propune valabilitatea pudorii, atât de dispersată în societatea actuală, formată numai din exhibiţionism. În fond, vălul pudorii lipseşte în societatea noastră şi ne-ar ajuta să descoperim cu discreţie misterul celuilalt”.

 

A doua conferinţă din ciclul de conferinţe va avea loc la 3 martie 2011, la ora 17.00, despre „Gianna Beretta Molla şi Pietro Milla. Forţa care vine din iubire”.

(Maria de la Torre, „Căsătoria, drum de sfinţenie”, după Zenit, 27 ianuarie 2011; traducere de pr. Mihai Pătraşcu; sursă: http://www.ercis.ro/).

Ai ostenit

Ai ostenit de truda
urcuşului curat.
Sau de-al ispitei umblet
ţi-e trupul ruinat?

De gânduri înţelepte
ai păru-ncărunţit.
Sau urma stricăciunii
pe chip ţi s-a lăţit?

Cu cei buni spre răsplată
îţi cheltui anii tăi?
Sau pierzi a ta viaţă
de-a valma cu cei răi?

De la o zi la alta
mai de Cristos te ţii.
Sau dintr-un ceas în altul
mai cu Satan devii?

Încearcă-te, încearcă-ţi
trăirea vieţii azi.
Mai tare creşti în Domnul,
sau tot mai tare scazi?

de Costache Ioanid

 

Sant' Agostino [film]

Sant' Agostino, part 1 (2009) [în italiană] 

 

Sant'Agostino, part 2 (2009) [în italiană]

 

Rugăciune [The prayer] by Josh Groban & Chrlotte Church



Josh Groban & Chrlotte Church