† Duminica a 3-a de peste an (C): Cuvântul lui Dumnezeu este o veste bună [27 ianuarie 2016]

Isus în sinagoga din Nazaret.

Cuvântul lui Dumnezeu este o veste bună

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (27 ianuarie 2019)

Lecturi: Nehemia 8,2-4a.5-6.8-10; 1Corinteni 12,12-14.27; Evanghelia Luca 1,1-4; 4,14-21; lecturi

Omilie

Lecturile biblice din această duminică insistă asupra importanţei cuvântului lui Dumnezeu în viaţa credincioşilor pe care îi hrănește. În Isus Cristos s-a întrupat Cuvântul. Cu Vechiul și Noul Testament noi suntem poporul cuvântului. Este veste bună!

Prima lectură luată din Cartea lui Nehemia (Neh 8,2-4a.5-6.8-10) prezintă marea liturgie a cuvântului. Poporului evreu s-a reîntors în țară după exilul din Babilon în anul 538 î.C. după edicul lui Cirus. Se organizează viața ca națiune liberă: 20 ani mai târziu templu este reconstruit  [515 î.C.] (Esd 5-6) și zidurile Ierusalimului sunt zidite (Neh 3-6). Mai dificil este să-ți găsești identitatea pierdută. Lectura descrie descoperirea unei cărții vechi, a Legii [Toràh]: este Deuteronomul. O zi întreagă poporul vine reunit „înaintea Porții Apelor” de preotul Esdra pentru a-i asculta citirea. Națiunea este guvernată de Dumnezeu cu cele două puteri: cea laică, reprezentată de Nehemia, și cea sacră, reprezentată de preotul Esdra, care lucrează în concordanță în lumina cuvântului Domnului. Este reunirea lui Israel ca popor a lui Dumnezeu sărbătorind liturgia cuvântului. O ceremonie impunătoare! Tot poporul este chemat. Esdra, urcându-se pe o platformă de lemn făcută cu ocazia aceasta, citea cuvântului Domnului de la răsăritul soarelui până la prânz. Astfel s-a născut liturgie fără sacrificiu cu rugăciuni, lectură, explicarea cuvântului, binecuvântări, adorații, gesturi [cum ar fi: stând în picioare, ridicarea mâinilor spre cer, prosternându-se] cu cântări pentru a-i striga Domnului credința lui Israel. Și cum nu toți evreii cunoșteau ebraică în care era scrisă Toràh cereau explicații ale textului. Dumnezeu construiește poporul în jurul cuvântului. Mulțimea se alătură la ceea ce spune cărturarul: „Esdra l-a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul cel mare, iar tot poporul a răspuns ridicând mâinile: «Amin! Amin!» Apoi s-au plecat cu faţa la pământ şi s-au prosternat înaintea Domnului” (v. 6). Poporul plânge în timp ce ascultă cuvintele Legii; ascultă ca pe vremuri, ca în zilele lui Moise. Lectura Legii [Toràh] devine memorial [zikkāôn] al revelației de pe muntele Sinai. Comunitatea se pune în prezența lui Dumnezeu și primește poruncile Alianței, confruntând propria viață ca și cum ar fi față în față cu Domnul. Cuvântul lui Dumnezeu este pentru toți: bărbați, femei, copii, fără diferențe.  Este un bun exemplul – descris pe viu – despre liturgia cuvântului conform practicii sinagogale. Pentru mulțime este începutul unei noi vieți. Ar trebui să nu ne mai gândim la trecut. Prezența lui Dumnezeu în mijlocul nostru este o sursă de bucurie: „Nu fiţi trişti, pentru că bucuria Domnului este forţa voastră!” (v. 10). Bucuria de a înțelege cuvântul lui Dumnezeu. Este timpul să sărbătorim. Nehemia subliniază că este necesar să facă această sărbătoare căci cuvântului Domnului este „bucurie” care dă putere poporul.

Evlavia trebuie practicată în diferite moduri

Sfântul Francisc de Sales (1567-1622) , episcop - patronul jurnaliștilor.

La facerea lumii, Dumnezeu poruncea plantelor să facă roadele lor, fiecare după felul ei: tot astfel porun­ceşte el creştinilor, care sunt plantele vii ale Bisericii sale, să producă roadele evlaviei, fiecare după starea şi chemarea lui. 

Evlavia trebuie să fie practicată în diferite moduri: într-un fel de nobil, în alt fel de meseriaş, într-un fel de servitor, în alt fel de rege, într-un fel de văduvă şi de tânăra necăsătorită, în alt fel de femeia măritată. Şi nu numai atât, dar trebuie potrivită practicarea evlaviei cu puterile, treburile şi obligaţiile fiecăruia în particular. 

Spune-mi, te rog, Filotee, ar fi potrivit oare ca epis­copul să voiască a fi izolat ca certosinul? Şi dacă oamenii căsătoriţi n-ar voi să strângă mai mult decât capucinii, dacă lucrătorul ar fi toată ziua la biserică, cum e călugărul, iar călugărul ar fi mereu expus la tot felul de întâlniri pentru serviciul aproapelui ca epis­copul, această evlavie n-ar fi oare ridicolă, fără regulă şi de nesuferit? 

Această greşeală şi absurditate totuşi se întâmplă foarte des. Nu, Filotee, evlavia nu strică nici un lucru când este adevărată, ci le desăvârşeşte pe toate, iar când se împo­triveşte legitimei ocupaţii a cuiva, ea este, fără îndoială, greşită. 

Albina scoate mierea ei din flori, fără a le stânjeni, lăsându-le întregi şi proaspete precum le-a găsit; dar adevărata evlavie face şi mai bine, căci nu numai că nu strică nici un fel de îndeletnicire sau ocupaţie, ci, dimpotrivă, le împodobeşte şi le înfrumu­seţează. 

Căci, aşa cum orice fel de pietre scumpe puse în miere devin mai strălucitoare, fiecare după culoarea ei, tot aşa, oricine devine mai plăcut în ocupaţia lui, când o uneşte cu evlavia: grija casei devine liniştită, iubirea soţului şi a soţiei mai sinceră, serviciul principelui mai credin­cios şi tot felul de ocupaţii mai dulci şi mai prietenoase. 

Este o greşeală, ba chiar o erezie, de-a voi să scoţi viaţa evlavioasă din cazarma soldaţilor, din prăvălia negustorilor, de la curtea capetelor încoronate, din căsni­cia persoanelor căsătorite. Este adevărat, Filotee, că evlavia pur contemplativă, călugărească şi religioasă nu poate fi exercitată în aceste profesii; dar, de aseme­nea, în afară de aceste trei feluri de evlavie, mai există multe altele, menite să-i desăvârşească pe aceia care trăiesc în lume. 

Oriunde am fi, putem şi trebuie să tindem la viaţa desăvârşită.

(Din Îndrumare la viaţa evlavioasă, de sfântul Francisc de Sales, episcop [partea 1, cap. 3]).

 

Nu m-ai căuta dacă nu m-ai fi găsit deja

Christ in Perspective (1950) by Salvador Dali.
(astăzi când a murit Salvador Dali [23 ianuarie 1989], Spania). 

 „Nu m-ai căuta / dacă nu m-ai fi găsit deja!”

 (Pascal, Le Mysière de Jésus).

„Isus va fi în agonie până la sfârșitul lumii: el nu poate să doarmă până în momentul acela!”

(Pascal, Le Mysière de Jésus).

Iubirea acoperă o mulţime de păcate

„Pieta” (1499) de Michelangelo Buonarroti.

Cine ar putea să explice legătura iubirii lui Dumnezeu? Cine ar fi în stare să exprime măreţia frumuseţii sale? Înălţimea la care ne duce iubirea nu poate fi exprimată prin cuvinte. Iubirea ne uneşte cu Dumnezeu, iubirea acoperă o mulţime de păcate (1Pt 4,8), iubirea pe toate le suportă, pe toate le îndură cu răbdare; în iubire nu este meschinărie, nu este mândrie; iubirea nu cunoaşte diviziunea, nu duce la revoltă; iubirea le face pe toate în armonie; prin iubire, toţi aleşii lui Dumnezeu au ajuns la desăvârşire; fără iubire, nimic nu-i este plăcut lui Dumnezeu. Prin iubire, Dumnezeu ne-a atras la sine: datorită iubirii pe care a avut-o faţă de noi, Domnul nostru Isus Cristos, din voinţa divină, şi-a vărsat sângele pentru noi, şi-a dat trupul pentru trupul nostru, viaţa sa pentru viaţa noastră. Iată, preaiubiţilor, ce lucru mare şi minunat este iubirea! Perfecţiunea ei nu poate fi exprimată! Cine ar fi vrednic să se afle în ea, în afară de cei pe care Dumnezeu a voit să-i facă vrednici? De aceea, să-l rugăm şi să cerem de la milostivirea lui să fim găsiţi în iubire liberi de orice înclinaţie omenească şi nevinovaţi.

(Din Scrisoarea către corinteni a sfântului Clement I, papă; nr. 49-50: Funk 1, 123-125).