† Duminica a 30-a de peste an [A]: Iubirea este un dar, nu o datorie [25 octombrie 2020]

 Isus și fariseii despre iubire.

Iubirea este un dar, nu o datorie 

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (25 octombrie 2020)         

Lecturi: Exod 22,20-26; 1Tesaloniceni 1,5c-10; Evanghelia Matei 22,34-40; lecturi 

Omilie

Astăzi liturgia vorbește despre primatul iubirii, căci iubirea este un dar al lui Dumnezeu, nu o datorie. Răspunzând unui învățat al Legii, care voia să-l pună la încercare, Isus celebrează iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Sunt două iubiri diferite? Este o unică iubire cu o față dublă. Nu numai că sunt inseparabile, dar sunt doar una. Același elan face să-l iubim pe Dumnezeu și pe aproapele. Prima lectură precizează datoriile de dreptate și de caritate pe care avem de împlinit față de cei slabi și lipsiți: să nu faci rău străinului, orfanilor, văduvelor, săracilor. Este „codul alianței”. A doua lectură indică manifestarea relațiilor corecte cu Dumnezeu: renunțarea la idolatrie și slujirea Domnului. Primele două lecturi reprezintă doar un comentariu la învățătura de astăzi centrată pe Evanghelie. Celebrarea liturgică la care participăm ne ajută să-l întâlnim pe Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne întărește legăturile fraterne!

Mesajul papei Francisc pentru Ziua Mondială a Misiunilor (18 octombrie 2020)

„Iată-mă, trimite-mă pe mine” (Is 6,8) 

Iubiți frați și surori,

Doresc să exprim recunoștința mea lui Dumnezeu pentru angajarea cu care a fost trăită în toată Biserica, în octombrie 2019, Luna Misionară Extraordinară. Sunt convins că ea a contribuit la stimularea convertirii misionare în atâtea comunități, pe calea indicată de tema „Botezați și trimiși: Biserica lui Cristos în misiune în lume”.

În acest an, marcat de suferințele și de provocările cauzate de pandemia de Covid-19, acest drum misionar al întregii Biserici continuă în lumina cuvântului pe care-l găsim în vocația profetului Isaia: „Iată-mă, trimite-mă pe mine” (Is 6,8). Este răspunsul mereu nou la întrebarea Domnului: „Pe cine voi trimite?” (ibid.). Această chemare provine din inima lui Dumnezeu, din milostivirea sa care interpelează fie Biserica fie omenirea în criza mondială actuală. „Ca discipolii din Evanghelie am fost cuprinși pe nepregătite de o furtună neașteptată și furioasă. Ne-am dat seama că suntem în aceeași barcă, toți fragili și dezorientați, dar în același timp importanți și necesari, chemați cu toții să vâslim împreună, având nevoie toți să ne încurajăm reciproc. În această barcă… suntem toți. Ca acei discipoli, care vorbesc într-un singur glas și în angoasă spun: «Pierim!» (v. 38), tot așa și noi ne-am dat seama că nu putem merge înainte fiecare pe cont propriu, ci numai împreună” (Meditație în Piața „Sfântul Petru”, 27 martie 2020). Cu adevărat suntem înspăimântați, dezorientați și înfricoșați. Durerea și moartea ne fac să experimentăm fragilitatea noastră umană; însă în același timp ne recunoaștem cu toții părtași de o puternică dorință de viață și de eliberare de rău. În acest context, chemarea la misiune, invitația de a ieși din noi înșine din iubire față de Dumnezeu și față de aproapele se prezintă ca oportunitate de împărtășire, de slujire, de mijlocire. Misiunea pe care Dumnezeu o încredințează fiecăruia face să treacă de la eu-l înfricoșat și închis la eu-l regăsit și reînnoit de dăruirea de sine.