Bazilica Sfântul Ioan Botezătorul din Lateran |
Inscripția de pe bazilică în latinește: „Mama și capul tuturor bisericilor din orașul Roma şi de pe tot pământul”. |
Evanghelia – Ioan 2,13-22:
Paștele
iudeilor era aproape, iar Isus a urcat la Ierusalim. Și a găsit în templu vânzătorii de boi,
de oi și de porumbei și pe schimbătorii de bani șezând acolo. Făcând un bici
din funii, i-a alungat pe toți din templu, la fel ca și oile și boii; a
împrăștiat monedele schimbătorilor de bani și a răsturnat mesele, iar celor
care vindeau porumbei le-a zis: „Luați acestea de aici! Nu faceți casa Tatălui
meu casă de negustorie”. Discipolii lui și-au adus aminte că fusese scris: «Zelul
pentru casa ta mă mistuie». Așadar, l-au întrebat iudeii și i-au zis: „Ce semn
ne arăți că ai dreptul să faci acestea?” Isus le-a răspuns: „Dărâmați acest
templu și în trei zile îl voi ridica!” Așadar, i-au zis iudeii: „Acest templu a fost construit în
patruzeci și șase de ani și tu în trei zile îl vei ridica?” Însă el
vorbea despre templul trupului său. Deci, când a înviat din morți, discipolii
lui și-au amintit că a spus aceasta și au crezut în Scriptură și în cuvântul pe
care îl spusese Isus.
Isus alungă vânzătorii din templu (1610-1615) - de Cecco del Caravaggio |
Omilie
Astăzi este
sărbătoarea sfinţirii bazilicii Sfântul Ioan Botezătorul din Lateran, biserica cea
mai veche din Occident, sediul episcopului Romei. Fragmentul evanghelic ales
pentru această celebrare povesteşte un gest săvârşit de Isus la Ierusalim cu ocazia
sărbătorii iudaice a Paştelui (In
2,13-22). Întrând în templu, el vede în „atriul neamurilor” – spaţiu rezervat
non-evreilor – că a fost transformat în loc de vânzare a animalelor pentru
jertfe: un loc pe care Dumnezeu l-a voit ca şi „casă de rugăciune pentru toate
naţiunile” şi ajuns o piaţă. Atunci zelul, iubirea arzătoare a lui Isus faţă de
Dumnezeu, Tatăl său şi pentru casa sa se dezlănţuie cu forţă: „făcând un bici
din funii, i-a izgonit pe toţi afară din templu, împreună cu oile şi boii, a
aruncat pe jos banii schimbătorilor şi le-a răsturnat tarabele”.
Este vorba
despre un gest profetic, scandalos, care dă peste cap obiceiurile fixate de tradiţie
şi actualizează profeţia lui Ieremia împotriva templului. Isus acţionează
astfel ca să amintească faptul că templul este locuinţa lui Dumnezeu; pentru a
vesti cu urgenţă că a sosit ceasul profeţit de Zaharia, în care popoarele
păgâne aveau să urce la
Ierusalim la sfârşitul timpurilor, ceasul în care „în casa
Domnului nu va mai fi nici un vânzător” (Zah
14,21); şi pentru a arăta că el poate cere respectarea voinţei lui Dumnezeu
cu privire la locul, definit cu autoritate, „casa Tatălui meu”.
Acest gest
trezeşte imediat o întrebare din partea iudeilor prezenţi: „Prin ce semn ne
arăţi că ai dreptul să faci astfel de lucruri?”. Isus, drept răspuns, ridică
vălul de pe propria identitate: „Distrugeţi acest templu [literar „acest
sanctuar”, locul cel mai intern al templului, spaţiul prezenţei lui Dumnezeu,
pentru credincioşii evrei] şi în trei zile îl voi ridica din nou”. Iată
revelaţia decisivă: de acum locuinţa lui Dumnezeu nu se mai găseşte în templul
de la Ierusalim ,
dar trupul lui Isus este adevărata locuinţă a lui Dumnezeu: „el vorbea despre
templul trupului său”.
Dumnezeu
este prezent oriunde, dar există un loc în care el locuieşte în mod unic şi
special: dacă în vechea economie acest loc era templul din Ierusalim, acum este
Isus Cristos, locul Dumnezeului invizibil, omul care ne-a vorbit definitv
despre Dumnezeu.
Gestul şi
cuvintele lui Isus manifestă celui care are o inimă inteligentă şi capabilă de
a asculta existenţa unui templu nou, nefăcut din pietre, dar constituit de
trupul lui Isus: trupul lui Isus din Nazaret, Fiul preaiubit al lui Dumnezeu,
Cuvântul său făcut trup; trupul lui Cristos mort şi înviat care este locul de
întâlnire, alianţa şi comuniunea dintre Dumnezeu şi oameni.
În ziua în
care celebrăm sărbătoarea sfinţirii unui loc de cult, această pagină
evanghelică ne îngăduie să descoperim adevărul profund al liturgiei creştine,
sintetizată de Isus puţin după aceea, în dialogul cu samariteana: „Femeie, însă
vine ceasul – și acum este – când adevărații adoratori îl vor adora pe Tatăl în
duh și adevăr” (In 4,23), adică în
Duhul Sfânt şi în Isus Cristos, care este Adevărul. Sau, cum spune apostolul
Paul, locul de cult al creştinului în profunditate nu mai este un templu din
piatră, dar persoana noastră, trupul lui Cristos şi templul Duhului Sfânt.
În trupul
nostru suntem chemaţi să-i oferim lui Dumnezeu adevărata jertfă, aceea a vieţii
noastre de fiecare zi; să trăim acea iubire arzătoare pentru Dumnezeu şi pentru
oameni care a fost motivul ultim al vieţii, morţii şi învierii lui Isus.
(pr. Enzo
Bianchi [2008]; trad. pr. Isidor Chinez).