 |
| Isus cu ucenicii săi și cu poporul |
Luca 10,1-12.17-20 - În acel timp, 1 Domnul a ales încă
şaptezeci şi doi de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea sa, în fiecare
cetate sau loc pe unde avea să treacă el. 2 Şi le-a zis: "De secerat
este mult, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe stăpânul secerişului să
trimită lucrători la secerişul său. 3 Mergeţi! Iată, eu vă trimit ca
pe nişte miei în mijlocul lupilor. 4 Nu luaţi cu voi nici bani, nici
desagă, nici sandale şi nu salutaţi pe nimeni pe drum. 5 În orice
casă veţi intra, spuneţi mai întâi: «Pace acestei case!» 6 Şi de se
află acolo un fiu al păcii, pacea pe care i-o doriţi va coborî asupra lui;
altfel se va întoarce la voi. 7 Rămâneţi în acea casă, mâncaţi şi
beţi ceea ce vi se dă, căci cine munceşte are dreptul la plată. Nu vă mutaţi din
casă în casă. 8 Când veţi intra într-o localitate şi veţi fi primiţi,
mâncaţi ce vi se va pune înainte, 9 vindecaţi bolnavii care se află
acolo şi spuneţi oamenilor: «Împărăţia lui Dumnezeu este aproape de voi!»
10 Când însă veţi intra într-o cetate şi nu veţi fi primiţi, ieşiţi
în pieţe şi spuneţi: 11 «Chiar şi praful din cetatea voastră care s-a
prins de picioarele noastre îl scuturăm ca semn împotriva voastră. Dar aceasta
să o ştiţi: Împărăţia lui Dumnezeu este aproape». 12 Eu vă spun: În
ziua judecăţii soarta Sodomei va fi mai uşoară decât a acelei cetăţi".
17 Cei şaptezeci şi doi de ucenici s-au întors cu inima plină de
bucurie şi i-au spus: "Doamne, până şi duhurile rele ni se supun în numele tău!"
18 Isus le-a zis: "L-am văzut pe Satana căzând din cer ca un fulger.
19 Vouă v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpioni şi
peste toată forţa duşmanului, şi nimic nu vă va putea dăuna. 20 Cu
toate acestea nu vă bucuraţi că duhurile vi se supun, ci bucuraţi-vă că numele
voastre sunt scrise în ceruri.
Omilie
După ce a povestit trimiterea în misiune a celor doisprezece
apostoli, Luca vorbeşte şi despre trimiterea în misiune a celor şaptezeci şi
doi de ucenici (Lc 1-12). Intenţia sa este probabil de a ne spune că misiunea
nu este încredinţată doar unui grup restrâns de apostoli, ci intră în vocaţia
creştină. Evanghelistul precizează că „i-a trimis doi câte doi înaintea sa, în
fiecare cetate, unde avea să meargă el” (v. 1). Misiunea presupune o trimitere,
şi de aceasta misionarul trebuie să fie foarte conştient. A primit o
însărcinare şi trebuie să o ducă la împlinire cu fidelitate, în termenii
stabiliţi. Nu trebuie să se prezinte pe sine însuşi, nici propriile idei, dar
Evanghelia lui Isus. În conceptul de trimitere este şi ideea de călătorie şi de
plecare: mergeţi (v. 3). Nu popoarele trebuie să meargă spre ucenici, ci
ucenicii trebuie să meargă la popoare. Creştinul nu trebuie să se mulţumească
să vorbească despre evanghelie numai dacă este căutat şi întrebat: trebuie să
ia iniţiativa şi să vorbească primul. Să se preocupe să trezească problema, nu
să se mulţumească să dea răspuns.
Apoi misionarul trebuie să fie conştient de anumite lucruri.
Mai întâii de urgenţa şi de vastitatea misiunii: „Secerişul este mult dar
lucrătorii sunt puţini”. De aici necesitatea rugăciunii. Urgenţa şi vastitatea
datoriei sunt subliniate şi de un alt avertisment: „Pe cale să nu salutaţi pe
nimeni”. Nu este timp de conversaţii lungi şi inutile. Ucenicul nu are timp de
pierdut.
O altă atitudine: „Nu luaţi cu voi nici bani, nici desagă,
nici sandale”. Ucenicul este invitat să nu se lase îngreunat de prea multe
bagaje şi de prea multe exigenţe. Un ucenic îngreunat de prea multe bagaje
devine sedentar, conservator, abil în a găsi mii de motive de comoditate pentru
a considera că nu poate renunţa la casa în care s-a aşezat. Sărăcia este şi un
semn de credibilitate: arată că misionarul se încrede în Dumnezeu şi nu în sine
însuşi. Arată că misiunea sa este cu totul gratuită.
O a treia atitudine este conştiinţa unei situaţii de
disproporţie: „Vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor”. Ciocnirea cu
lumea nu este cu arme egale. Ucenicul trebuie să aibă credinţă în Cuvântul pe
care-l vesteşte, chiar dacă acesta pare inadecvat. Şi trebuie să se sustragă
tentaţiei de a se folosi de puterea lumii pentru a face mai eficace Cuvântul pe
care-l vesteşte. A merge în căutarea mijloacelor care aparţin logicii lumii
trădează o profundă lipsă de credinţă. Şi tocmai această lipsă de credinţă
împiedică, de prea multe ori, cuvântul să-şi arate puterea pe care o ascunde
într-însul. (don Bruno Maggioni [08.07.2007], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).
