Sfântul Ioan Scărarul, abate [30 martie], – supranumele de Climac – se trage din celebrul tratat de ascetică, Scara Paradisului, scris de Ioan la
invitaţia abatelui mănăstirii de la Raithu (din grecescul climax, „scară”). Anahoretul
în vârstă de şaizeci de ani a primit, din ascultare, invitaţia de a transcrie
meditaţii sale privind practicarea virtuţilor creştine. A apărut astfel unul
dintre cele mai citite tratate de teologie ascetică. Încă de la prima
publicare, a avut o răspândire foarte mare.
Scara sa este făcută din treizeci de trepte, adică
treizeci de capitole, corespunzând anilor vieţii lui Isus şi dezvoltă, în trei
părţi, drumul sau progresul sufletului spre perfecţiune, pornind de la
renunţarea la lume pentru a ajunge prin lupta contra viciilor şi dobândirea
virtuţilor la culmea perfecţiunii interioare, constituită de unirea cu Dumnezeu
prin caritate.
„Cartea de faţă arată drumul cel bun celor ce aleargă să-şi scrie numele în
cartea vieţii celei din ceruri. Cei ce o vor citi şi îi vor urma ei vor fi
povăţuiţi de dânsa fără de rătăcire şi în mod desăvârşit îi va ridica de la
cele pământeşti spre cele sfinte, arătând pe Dumnezeu celui pe care l-a ridicat
până sus. Care scară, cred eu, a văzut-o şi Iacob cel ce a îndepărtat patimile,
când se odihnea pe patul lui cel pustnicesc” (Sf. Ioan Scărarul, Scara
Raiului, Editura Amarcord, Timişoara 19983, p. 139).
„Vă îndemn, dar, să urcăm şi noi cu sârguinţă şi cu credinţă această
gândită şi ducătoare la cer scară, ale cărei trepte ne învaţă cu multă
înţelepciune:
1. Despre lepădarea şi despărţirea de viaţa deşartă;
2. Despre neîmpătimire sau neînstrăinare;
3. Despre înstrăinare şi despre cele din visurile
tinerilor;
4. Despre mucenicia bărbăteştii ascultări;
5. Despre îngrijita şi sincera pocăinţă şi despre
închisoarea cea bine plăcută lui Dumnezeu şi a celor pedepsiţi;
6. Despre aducerea-aminte de moarte;
7. Despre plânsul care curăţă;
8. Despre liniştitoarea nemâniere;
9. Despre ţinerea de minte a răului;
10. Despre grăirea de rău;
11. Despre tăcere;
12. Despre minciună;
13. Despre trândăvie;
14. Despre lăcomie;
15. Despre desfrânare şi despre curăţenie;
16. Despre iubirea de arginţi;
17. Despre sărăcie;
18. Despre indolenţă;
19. Despre cântarea de psalmi în adunări;
20. Despre diferitele privegheri;
21. Despre temere;
22. Despre slava deşartă;
23. Despre mândrie şi despre necuratele gânduri;
24. Despre simplitate, bunătate, inocenţă şi viciu;
25. Despre umilinţă;
26. Despre discernământ;
27. Despre linişte şi singurătate, despre paza
minţii;
28. Despre rugăciunea pură şi despre răbdare;
29. Despre apathie;
30. Despre iubire, speranţă, credinţă şi luminare,
şi în ce fel este posibilă theologia” (Sf. Ioan Scărarul, Scara Raiului, p. 139-140).
Observăm că sfântul Ioan, ca şi ceilalţi Sfinţi Părinţi, se referă la o scară
nevăzută şi multe din treptele propuse de sfânt coincid cu cele ale „Fericirilor”.
Se pare că sfântul Grigorie de Nyssa, prin comentariul la „Fericiri”, este
printre primii dintre sfinţii care afirmă că vederea lui Dumnezeu şi unirea cu
el nu se fac într-un mod „uman”, exterior, ci interior, contrar concepţiilor
platoniciene. Scara, care are drept capăt pe Cristos şi unirea cu el, este
lăuntrică...
O „scară” spre învierea Domnului
şi o speranţă în învierea noastră…