† Adormirea Maicii Domnului: Un dar atât de minunat [15 august 2026]

Un dar atât de minunat

Lecturi biblice: Apocalips 11,19a; 12,1-6a.10ab; 1Corinteni 15,20-27a; Evanghelia Luca 1,39-56; lecturile biblice

Omilie

Este Adormirea Maicii Domnului. În tradiția religioasă, atât cea ortodoxă cât și cea catolică, Maria, mama lui Isus, nu a murit; ea a intrat în gloria lui Dumnezeu: tradus în mod obișnuit ca „înălțare la cer”. Niciun text din Biblie nu vorbește despre această învățătura considerată ca un adevăr care un poate fi pus le îndoială. Creștinii nu și-au putut imagina că Isus ar fi lăsat ca trupul mamei sale să se descompună în pământ. În anul 1950 pe 1 noiembrie, papa a proclamat dogma Adormirii Maicii Domnului, ratificând astfel o tradiție foarte veche. Maria a intrat cu trupul și sufletul în gloria lui Dumnezeu. Celebrând această sărbătoare, împărtășim bucuria Mariei și rugăciunea ei de laudă pentru un dar atât de minunat.

† Sfinții Petru și Paul, apostoli: Sunt „coloanele” Bisericii [29 iunie 2026]

Sfinții Petru și Paul de El Greco.

Sunt „coloanele” Bisericii

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 12,1-11; 2Timotei 4,6-8.17-18; Evanghelia Matei 16,13-19; lecturi biblice

Omilie

Solemnitatea sfinților apostoli Petru și Paul este o comemorare importantă pentru creștinii din toate timpurile: ei sunt „coloanele” de susținere ale Bisericii (cf. Gal 2,9), așa cum s-a realizat istoric până în zilele noastre. În tradiția creștină, figurile lui Petru și Paul sunt întotdeauna asociate: primul este înfățișat cu „cheile” cerului, simbol al autorității, pe care evanghelistul Matei le consemnează: „Eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor” (Mt 16,18-19), iar Paul cu „sabia”, care este simbolul martiriului său, conform tradiției, dar și al „luptei celei bune” – „am luptat lupta cea bună” (2Tim 4,7), din lectura de astăzi, pe care a dus-o de-a lungul vieții sale. „Calendarul roman” din anul 354 – cel mai vechi pe care îl deținem – pe 29 iunie se celebrează memoria sfântului Petru pe „Colinele Vaticanului”, iar, în aceeași zi, este consemnată memoria sfântului Paul pe „via Ostiense”, unde apostolul a fost decapitat. Sfântul Augustin (354-430) în Discursurile sale mărturisește că dubla celebrare s-a răspândit rapid în Africa; același lucru s-a întâmplat în tot Occidentul.

† Nașterea lui Ioan Botezătorul: Nume evidențiază milostivirea Domnului [24 iunie 2025]

Nume evidențiază milostivirea Domnului

Lecturi biblice: Isaia 49,1-6; Faptele Apostolilor 13,22b-26; Evanghelia Luca 1,57-66.80; lecturi biblice

Omilie

Pe 24 iunie, cu șase luni înainte de nașterea lui Isus, Biserica celebrează nașterea lui Ioan Botezătorul. Isus, Maria și Ioan Botezătorul sărbătoresc nașterea ca un moment important în istoria mântuirii. În liturgia de astăzi se citește Evanghelia după Luca unde se relatează momentul nașterii, când Elisabeta alege cum să-i pună numele copilului: „se va numi Ioan” (Lc 1,60), așa cum îl numise îngerul. Prima lectură este luată din Isaia unde Domnul l-a chemat pe profet din sănul mamei sale și i-a încredințat o misiune: „Domnul m-a chemat din sânul matern […] «Te-am pus lumină pentru popoare, ca să fie mântuirea mea până la marginile pământului»” (Is 49,1.6). A doua lectură este luată din Faptele Apostolilor și menționează angajamentul profetic al lui Ioan Botezătorul, care a pregătit calea pentru Isus și a anunțat împlinirea mântuirii: „Înainte de venirea lui, Ioan a predicat un botez al convertirii pentru tot poporul lui Israel. Dar când Ioan era spre sfârşitul călătoriei sale, spunea: «Eu nu sunt ceea ce credeţi voi că sunt. […] După mine unul căruia nu sunt vrednic să-i dezleg încălţămintea picioarelor»” (Fap 13,24-25). Să ascultăm cuvântul sacru cu atenție deoarece ne salvează. Numele evidențiază milostivirea Domnului față de oameni!

† Buna-Vestire: Să-l imităm pe Domnul [25 martie 2026]

 

The Annunciation (1894) by Frederic James Shields; Collection Manchester Art Gallery, Manchester, United Kingdom - tumblr.jpg

Să-l imităm pe Domnul

Lecturi biblice: Isaia 7,10-14; 8,10c; Evrei 10,4-10; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi biblice

Omilie

Astăzi sărbătorim cu solemnitatea Buna-Vestire a Domnului.  S-ar putea numi „da”-ului Mariei: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38). „Și Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi!” (In 1,14). E o „celebrare unită cu al lui Cristos și a sfintei Fecioarei: Cuvântului care devine Fiul Mariei și Fecioara devine mama lui Dumnezeu” (Marialis Cultus 6).

† Sfântul Iosif, soțul sfintei Fecioare Maria: Credință și speranță în Domnul [19 martie 2026]

 

The dream of saint Joseph (1642-1643) by Philippe de Champaigne; 

Collection The National Gallery, London - tumblr.com.

Credință și speranță în Domnul

Lecturi biblice: 2Samuel 7,4b-5a.12-14a.16; Romani 4,13.16-18.22; Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a; lecturi biblice

Omilie

În solemnitatea de astăzi – sfântul Iosif – lecturile biblice oferă spre meditație figura lui Iosif din diverse unghiuri. Prima lectură pune pe Iosif ca continuitate pe linia genealogică cu promisiunile către familia lui David ce le-au primit de la Dumnezeu, prin profetul Natan. Lui David i s-a spus: „când se vor împlini zilele tale şi te vei odihni cu părinţii tăi, voi ridica un descendent al tău după tine, care a ieşit din tine, şi-i voi întări domnia” (2Sam 7,12). Punând împreună Cartea lui Samuel cu cea a nașterii lui Cristos după Matei, vedem legătura dintre discendența lui David și Isus care primește titlul davidic, în virtutea genealogiei lui Iosif din casa regală a lui Iuda: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta” (Mt 1,20). În Scrisoarea către Romani, apostolul descrie paternitatea lui Abraham, care, în virtutea credinței sale, a fost numit tatăl multor neamuri: „părintele nostru, al tuturor – după cum este scris: «Te-am pus părinte al multor neamuri»” (Rom 4,16-17). Paul continuă apoi: „sperând împotriva oricărei speranţe, el a crezut că va deveni părintele multor neamuri” (Rom 4,18). Asemenea lui Abraham, și Iosif din Nazaret experimentează o paternitate nu fizică, care nu este mai puțin autentică pentru că a fost trăită pe plan spiritual. Este credința și speranța în Domnul. Ea reflectă și personifică paternitatea divină.

† Sfânta Maria, mama lui Dumnezeu [Anul Nou]: Misterul maternității divine a Mariei [1 ianuarie 2026]

 Misterul maternității divine a Mariei

Lecturi biblice: Numeri 6,22-27; Galateni 4,4-7; Evanghelia Luca 2,16-21.

Omilie

Creștinii au legat sărbătorile la început de an cu o motivație a credinței. Înainte de Conciliu Vatican al II-lea se celebra „circumcizia lui Isus” opt zile după nașterea sa (cf. Lc 2,21). Apoi, această zi este dedicată „Mariei, mama lui Dumnezeu”, și începând cu 1 ianuarie 1968, prin voința papei Paul al VI-lea, a devenit „Ziua Mondială de rugăciune pentru Pace”. Lecturile biblice reflectă diverse teme: binecuvântarea pentru începutul noului an cu pace [prima lectură]; Maria, modelul oricărei mame și a discipolului [în evanghelia de astăzi]; reflectăm asupra timpului și a plinătății de care vorbește apostolul Paul – „când a venit împlinirea timpului” (Gal 4,4) – și cu filiațiunea divină [a doua lectură]; uimirea păstorilor în fața iubirii lui Dumnezeu și cu numele cu care Domnul vrea să fie identificat și invocat – Isus, căci „Dumnezeu salvează” [evanghelia]. Zilele omului și timpul lui Dumnezeu sunt împletite făcând să te naști și să mori într-un timp favorabil, un loc potrivit și binecuvântat. Să ne ajute sfânta Maria, tot timpul anului, cu har și cu pace de la Dumnezeu, prin Fiul său.

† Sfântul Ioan, apostol, evanghelist: E contemplație la mormântul Domnului [27 decembrie 2025]

 

Sfântul Ioan, apostol, evanghelist.

E contemplație la mormântul Domnului

Lecturi biblice: 1Ioan 1,1-4; Evanghelia Ioan 20,1a.2-8; lecturi biblice

Omilie

Să meditam asupra figurii sfântului Ioan, apostol și evanghelist, pentru a descoperi mărturia sa de viață și un mesaj pentru noi. În sărbătoarea sfântului Ioan, Biserica ne oferă două texte din scrierile sale, care ne conduc la tema „uceniciei”: e calea pe care a urmat-o cu sârguință acest sfânt. Dacă am vrea să identificăm esența „uceniciei” după Ioan, am putea spune că aceasta constă în definiția pe care el o folosește pentru sine în evanghelia de astăzi: discipolul „pe care îl iubea Isus” (In 20,2). Aceasta înseamnă că nu numai că l-a iubit pe Cristos, dar s-a lăsat iubit. Pe scurt, e aceeași „ucenicie” ca la Maria: la propunerea îngerului Gabriel acceptă să se lase iubită, adică să se lase liberă de a acționa asupra sa – „iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38). Să trecem la lecturile de astăzi. „Ucenicia” creștină este prezentată de apostolul Ioan pe două direcții, și anume: două niveluri de cunoaștere atât în ​​prima lectură, cât și în evanghelie. Să observăm detaliile, căci este contemplație la mormântul Domnului!

† Sfântul Ștefan, primul martir: Este noutatea creștinismului [26 decembrie 2025]

 

Martyrdom of St. Stephen - Copy after Charles Lebrun.

Este noutatea creștinismului

Lecturi biblice: Fapte 6,8-10; 7,54-60; Evanghelia Matei 10,5.17-22; lecturi biblice

Omilie

În fiecare an suntem surprinşi de frumuseţea zilei de Nașterea Domnului şi că a doua zi urmează culoarea roşie, a sângelui: e primului martir, sfântul Ştefan. Este prima naştere a omului pentru cer. Liturgia Bisericii este realistă. Bucuria şi durerea exprimate în viaţa lui Isus continuă în istoria Bisericii și a martorilor săi. Încă nu am terminat de sărbătorit bucuria nașterii pruncului când liturgia ne cufundă în misterul morții. Astăzi rămânem uluiți în fața unei gloate înfuriate, înarmată cu pietre, care ucide un martor al credinței în Isus Cristos. Liturgia ne propune un convertit care provine din lumea grecilor: „crescând numărul discipolilora, eleniştii murmurau împotriva evreilor pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în slujirea de fiecare zi. […]  I-au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip” (Fap 6,1.5) și pe alții, până la șapte diaconi. Ștefan l-a recunoscut pe Isus ca Mesia. Acum discută cu „fiii lui Abraham” pentru a-i convinge că omul pe care l-au ucis este Mesia, mult așteptat de ei; cei care îl așteptau cu neliniște și ardoare pe Mesia au ajuns să-l răstignească. „S-au ridicat […] ca să discute cu Ștefan, dar nu puteau să se opună înțelepciunii și duhului cu care vorbea” (Fap 6,9.10). Este rodul Duhului Sfânt, focul Rusalilor; este noutatea creștinismului!

† Buna-Vestire: Încredere deplină în iubirea lui Dumnezeu [25 martie 2025]

Buna-Vestire [The Annunciation] de Nicolas Poussin.

Încredere deplină în iubirea lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (25 martie 2025)

Lecturi biblice: Isaia 7,10-14; 8,10c; Evrei 10,4-10; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi biblice

Omilie

Astăzi celebrăm sărbătoarea Bunei-Vestiri, adică evenimentul Întrupării divine a Domnului nostru Isus Cristos. În profeția lui Isaia, relatată în prima lectură, regelui Ahaz îi vine profetizat un semn de confirmare a promisiunii dinastice în acești termeni: „iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu, căruia îi va pune numele «Emanuel», […] căci cu noi este Dumnezeu!” (Is 7,14; 8,10). Scrisoarea către Evrei – din lectura a doua – prezintă un text care poate fi citit în lumina misterului Întrupării, în raport cu trupul pregătit ca instrument la realizarea voinței lui Dumnezeu: „Cristos spune: «Tu n-ai voit nici jertfă, nici ofrandă, ci mi-ai alcătuit un trup. Nu ţi-au plăcut nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat. Atunci am zis: ‚Iată, vin [...] ca să fac voinţa ta, Dumnezeule!’»” (Evr 10,5-7). În sărbătoarea Bunei-Vestiri avem încredere deplină cu Maria în iubirea lui Dumnezeu pentru oameni: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38).

† Sfântul Iosif: Paternitatea lui Iosif [19 martie 2025]

Visul lui Iosif. 

Paternitatea lui Iosif

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (19 martie 2025)

Lecturi biblice: 2Samuel 7,4b-5a.12-14a.16; Romani 4,13.16-18.22; Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a; lecturi biblice

Omilie

19 martie: astăzi celebrăm cu solemnitate pe sfânt Iosif, „patronul Bisericii universale”, „slujitorul credincios şi înţelept pe care Domnul l-a aşezat în fruntea familiei sale”, cum citim la antifonul de la intrare sfintei Liturghii. În sărbătoarea de azi, lecturile biblice ne oferite spre meditație pe sfântul Iosif. Prima lectură pune în față figura lui Iosif în linie de continuitate cu descendența și promisiunile lui David pe care le primește de la Dumnezeu prin profetul Natan. În lectura a doua, apostolul Paul vorbește despre Abraham: prin credință devine „părintele multor neamuri”. În Evanghelia după Matei apare Iosif ca fiind un om „drept” care prin credinţa sa rămâne deschis slujirii lui Dumnezeu și omenirii. Este paternitatea sfântului Iosif.

Sfântul Ștefan, primul martir: Ca învățătorul său [26 decembrie 2024]

 

Ca învățătorul său

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (26 decembrie 2024)

Lecturi biblice: Fap 6,8-10; 7,54-59;  Evanghelia Matei 10,17-22; lecturi biblice

Omilie

Sfântul Ștefan vine să ne trezească și ne obligă să privim viața și istoria mântuirii din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Albul Crăciunului capătă astăzi culoarea roșie a sângelui. Viața discipolului este mărturie până la moarte. De la moarte la viață. Pruncul ce se naște nu vine în vacanță pe pământ, nici să facă o plimbare pentru ca apoi să se întoarcă la binecuvântată divinitate, abandonând oamenii în tragica lor viață. De Crăciun, Fiul lui Dumnezeu devine Fiu al Omului pentru a rămâne om printre noi și pentru a merge „decis spre Ierusalim”: „când s-au împlinit zilele înălţării sale, s-a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim” (Lc 9,51). Expresia literară: „şi-a întărit faţa” și scoate în evidenţă faptul că Isus, pe deplin conştient de destinul său şi cu toată hotărârea, porneşte spre Ierusalim, voind să înfrunte toate evenimentele care vor urma. Este cetatea crucii și a mormântului; este orașul judecății; este cetatea voinței lui Dumnezeu. Darului de sine și al vieții sale este iubirea tuturor. Pruncul care se naște devine om: este crucifixul care ne mântuiește pentru a ne întoarce la Dumnezeu.

† Neprihănita Zămislire [A B C]: Sensul imaculatei [fără pată] este bunăvoința divină [9 decembrie 2024]

Buna-Vestire de Aurelio Brun.

 

Sensul imaculatei [fără pată] este bunăvoința divină

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (9 decembrie 2024)

Lecturi biblice: Geneză 3,9-15.20; Efeseni 1,3-6.11-12; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi biblice

Omilie

Solemnitatea de astăzi este Neprihănita Zamislire. Ce înseamnă „neprihănita zamislire”? Omul este chemat să se realizeze pe sine în dialogul de iubirie a lui  Dumnezeu. Dar istoria omenirii arată că există ceva întunecat și rebel care îl ia pe om și îl împinge să refuze conversația cu Dumnezeu, făcându-l să se iubească exclusivă pe sine. Este ceea ce Biserica numește păcatul strămoșesc sau originar [de la început, de la origine]. Acestă sărbătoare se celebra în Orient încă din secolul al VIII-lea, apoi s-a răspândit în Occident, iar în anul 1854 la 8 decembrie papa Pius al IX-lea a definit Neprihănita Zamislire a Mariei ca „dogmă” a credinței. A fost formulată cu un limbaj legat de categoriile filosofice și teologice ale timpului, un limbaj greu de înțeles pentru omul secolului al XXI-lea. De veacuri, tradiția bisericiască, trăgând consecințele din evanghelii, afirmă despre Maria că ea este „plină de har” și cinstește sfințenia ei. Astfel, încă din cele mai vechi timpuri, prinsese contur tradiția că Dumnezeu a păstrat-o fără păcat, ca un privilegiu unic. De fapt, ceea ce s-a întâmplat în ea este anticiparea victoriei lui Isus înviat asupra morții și a păcatului.

Textele pe care liturgiștii le oferă astăzi meditației noastre sunt printre cele mai dense din toată Scriptura. Prima lectură ne duce înapoi la un eveniment original: Dumnezeu anunță o femeie: „duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei” (Gen 3,15). Epistola ne prezintă planul mântuirii, în care toți suntem predestinați să fim imaculați în iubire: „ne-a ales în el [nota mea: Isus Cristos] mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui!” (Ef 1,4). Evanghelia ne relatează textul bunei vestirii, unde îngerul Gabriel folosește o expresie semnificativă, care exprimă sensul teologic al neprihănitei: „Bucură-te, o, plină de har” (Lc 1,28). Figura Mariei se prezentată astăzi ca o întoarcere la speranța originară, la promisiunea lui Dumnezeu și la încredere în el. Aceasta este ceea ce lecturile de astăzi ne explică. Ne vom concentra asupra lor în încercare de a surprinde sensul imaculatei [fără pată].

† Toți Sfinții: Trăind iubirea lui Dumnezeu [1 noiembrie 2024]

 Trăind iubirea lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (1 noiembrie 2024)

Lecturi biblice: Apocalips 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a; lecturi biblice 

Omilie

Rugăciunea zilei – colecta, compusă de liturgiști – explică motivația sărbătorii de astăzi prin aceste cuvinte: „Dumnezeule atotputernic și veșnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinților, te rugăm, ca, având în fața ta o asemenea mulțime de mijlocitori, să primim belșugul mult dorit al îndurării tale”. Este îndurarea și iubirea lui Dumnezeu! O unică sărbătoare ce le conține pe toate celelalte! Cele trei lecturi prezintă o imagine diferită a sfințeniei. În Biblie, sfințenia nu este asociată cu miracole sau cu un comportament eroic excepțional. În Scriptură, „sfântul” este în primul rând Dumnezeu: numai Domnul este „Cel Sfânt”, nu pentru că este atotputernic, ci pentru că iubește oamenii cu o iubire fidelă, care nu dă greș nici măcar în faţa infidelităţii. Toți sunt chemați la sfințenie. Nu este o chemare la ordinea eroică, dar la un respect față de căile lui Dumnezeu și ale oamenilor. Drumul sfințeniei este felurit și numeros. Toate decurg din relația profundă pe care Dumnezeu o stabilește cu oamenii, transformându-i în făpturi noi, capabile să trăiască calea iubirii.

† Sfinții Petru și Paul, apostoli: Credință și iubire față de Domnul în sfinții Petru și Paul [29 iunie 2024]

Sfinții Petru și Paul de El Greco.

Credință și iubire față de Domnul în sfinții Petru și Paul

 pr. Isidor Chinez (29 iunie 2024) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 12,1-11; 2Timotei 4,6-8.17-18;  Evanghelia Matei 16,13-19; lecturi biblice

Omilie

Astăzi îi unește într-o singură sărbătoare pe Petru – primul discipol numit de Isus „stânca” Bisericii – și pe Paul, „apostolul neamurilor”, care este misionarul prin excelență. Sunt cele două coloane ale Bisericii, pe care liturgia și iconografia nu i-au despărțit niciodată din cele mai vechi timpuri. În solemnitatea de azi, liturgia ne face să reluăm câteva etape ale slujirii lui Petru și Paul: experiența închisorii, din care Petru este eliberat în mod miraculos (cf. Fap 12,1-11), recitirea suferințelor slujirii lui Paul (cf. 2Tim 4,6-8,17-18) și investirea lui Petru ca „piatră” pentru Biserica lui Isus (cf. Mt 16,13-19). Domnul a ales un trădător și un persecutor pentru a-i face apostoli: sunt figurile importante ale Bisericii. Ne face să înțelegem că cel mai important este harul său. Este credință și iubire față de Domnul în sfinții apostoli Petru și Paul.

† Sfântul Iosif, soţul sfintei Fecioare Maria: „Darul” de noi înșine – practicându-l cu credință [19 martie 2024]

Visul lui Iosif.

„Darul” de noi înșine – practicându-l cu credință

pr. Isidor Chinez (19 martie 2024) 

Lecturi biblice: 2Samuel 7,4b-5a.12-14a.16; Romani 4,13.16-18.22;  Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a; lecturi biblice 

Omilie

Astăzi celebrăm solemnitatea sfântului Iosif. „Rugăciunea zilei” sau „colecta” este o implorare de la Dumnezeu, ca Biserica să păstreze şi să facă rodnice „misterele mântuirii” în această lume: „Dumnezeule atotputernic, care ai binevoit să încredinţezi ocrotirii fidele a sfântului Iosif începutul misterelor mântuirii, dă-i Bisericii tale harul, ca, prin mijlocirea lui, să le păstreze cu credinţă şi să lucreze cu râvnă pentru împlinirea lor”. Care sunt aceste misterele mântuirii? Ne spune „prefaţa” liturgiei: sfântul Iosif a fost ales „să fie soţ al sfintei Fecioare Maria” și chemat să devină „slujitor credincios și înțelept” al sfintei Familii­­­­­­­­­­­­­­­­ „ca să-l ocrotească cu iubire și grijă părintească pe Fiul ­­­­­­­­unul-născut, zămislit prin adumbrirea Duhului Sfânt”, aşa cum spune evanghelia. Să luăm lecturile și să le analizăm. Este „darul” de noi înșine, pe care practicându-l cu credință, vom deveni asemenea lui!

† Întâmpinarea Domnului [A B C]: Lumina ne luminează [2 februarie 2024]

 

Simeon și Ana cu copilul Isus (1796) - de Benjamin West [tumblr.com].

Lumina ne luminează

pr. Isidor Chinez (2 februarie 2024) 

Lecturi biblice: Malahia 3,1-4; Evrei 2,14-18; Evanghelia Luca 2,22-40; lecturi biblice 

[când această sărbătoare nu cade în zi de duminică, înainte de Evanghelie se alege una din următoarele lecturi].

Omilie

Astăzi în liturgie celebrăm ziua în care Maria și Iosif îl prezintă la templu pe Isus.  După ce o femeie ebraică a născut un băiat, trebuie să treacă 40 de zile înainte de a se prezenta la templu pentru a împlini o ceremonie de purificare. Ritul cuprindea două jertfe. Familia, ne având resurse suficiente, putea prezenta o pereche de turturele sau doi pui porumbei. Evanghelia prezintă familia de la Nazaret împlinind ritualitatea ebraică a circumciziei, impunerea numelui (cf. Lc 2,21), purificarea și prezentarea primului născut la templu (cf. Lc 2,22-39). Împlinirea Legii este prima întâlnire a lui Isus cu poporul său, în persoana bătrânului Simeon, cel care spune:  „lumina spre luminarea neamurilor” păgâne. Iată întâlnirea adevărată a Domnului!  Este lumina care luminează toate popoarele. E steaua lui Iacob [„o stea răsare din Iacob!” (Num 24,17)]. Bisericile Bizantine sau Ortodoxe numesc această sărbătoarea „Întâlnire Domnului” (hypapanté, în greacă) cu bătrânul Simeon și Ana, profetesa. Este o întâlnire și o manifestare, întrucât Maria intră în templu „pentru a arăta lumii pe cel care a dat Legea și o împlinește”, și pentru a-l însoți pe Fiul lui Dumnezeu în prima sa ofertă către Tatăl.

În a doua jumătate a secolului al IV-lea Egeria, din vestul Europei, în pelerinajul său la Ierusalim aminteștie pe 2 februarie se celebrează solemn cu luminări aprinse „cu mare bucurie de parcă ar fi fost Paşte” (Egeria, Diario di viaggio,  cap. XXVI). Deși nu dă nume acestei sărbători, afirmă că „a patruzecea zi se sărbătorește aici cu mare solemnitate... o procesiune până la bazilica Anastasia [înviere, în greacă] (Sfântul Mormânt)”. Mărturisește că episcopul cu această ocazie citește și comentează fragmentul din Evanghelia după Luca (Lc 2,21-39) cu prezentarea lui Isus la templu.

În prima lectură (Mal 3,1-4) profetul Malahia exprimă tema purificării: „Va şedea precum cel care topeşte şi îi va curăţa pe fiii lui Levi şi-i va rafina ca pe aur şi pe argint” (v. 3). Textul subliniază necesitatea de purificare, care vine ca „focul” sau ca  „leşia” care spală. E necesar pentru a fi „rafinat ca pe aur şi pe argint” (v. 3), pentru a putea fi în stare „să aducă Domnului ofrandă după dreptate” (v. 3). Este glasul ultimului dintre profeți care anunță apropierea Domnului, numit „îngerul alianței”, precedat de „mesagerul” care „va îndrepta calea înaintea mea” (v. 1). Evanghelistul Matei a recunoscut că este Ioan Botezătorul (cf. Mt 11,13-14), „precursorul” lui Isus. E invitația profetului la responsabilitate deoarece Cuvântul ne este încredințat pentru a duce în lume „mesagerii” şi nu „proprietarii”. Se anunță că Domnul intră în templul său cu scopul de a purifica toți preoții: „îi va curăţa pe fiii lui Levi” (v. 3). Vina lor, semnalată de Malahia constă în a face un cult exterior. Sunt reproşuri adresate preoţilor: li se reproşează tocmai faptul că oferă victime nepotrivite (cf. Mal 1,6-14)]. Sunt ascunse diverse interese și îi îndepărtează pe credincioși de Domnul. Ofranda este a celui care oferă sacrificiul: e vorba de inimă pe care omul, chiar dacă este păcătos, prin căinţă şi propunere, o poate obţine de la Dumnezeu (cf. Ps 51,7).

† Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu (Anul Nou) [A B C]: Binecuvântarea lumii cu pace, prin Maria [1 ianuarie 2024]

Binecuvântarea... 

Binecuvântarea lumii cu pace, prin Maria

pr. Isidor Chinez (1 ianuarie 2024) 

Lecturi biblice: Numerii 6,22-27; Galateni 4,4-7; Evanghelia Luca 2,16-21; lecturi biblice

Omilie

Începem un nou an pe care providența divină ni-l oferă în contextul mântuirii inaugurate de Domnul Isus. Odată cu introducerea calendarului gregorian [15 octombrie 1582], octava Nașterii Domnului coincide cu prima zi a anului calendaristic civil. Există multe teme importante în liturgia de astăzi: binecuvântarea, circumcizia în ziua a opta, maternitatea Mariei, Născătoarea lui Dumnezeu – semnul maternității prin care oferă lumii pe Fiul lui Dumnezeu al cărui nume este „principele păcii” (Is 9,5). 1 ianuarie este Ziua Mondială de Rugăciune pentru Pace în întreaga lume. Ne limităm la a face o sinteză a acestor teme în jurul conceptului „binecuvântare”, foarte important din punct de vedere biblic. Este binecuvântarea lumii cu pace, prin Maria!

Liturgia de astăzi contemplă diferitele fapte și realități mesianice, dar atenția este concentrată asupra Mariei, Mama lui Dumnezeu și Om. La opt zile de la nașterea lui Isus, ne amintim de sfântă Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu [Theotókos, în greacă] care „l-a născut pe Regele care stăpâneşte cerul şi pământul în veac de veac” (Sedulius, antifonul de la intrare). Reflecția este la Cuvântul făcut om și născut din Maria; apoi este  „tăieria împrejur” a lui Isus, ca ritual al alipirii la comunitatera ebraică; amintește de numele dat lui Mesia și îl ascultă pronunțat cu gingășie de mama sa. Biserica invocă pacea pentru lume, pacea [shalóm, în ebraică] lui Isus  [Yoshuà], și o face prin Maria, mijlocitoarea și colaboratoarea Domnului: „Zămislindu-l pe Cristos, născându-l, hrănindu-l, înfăţișându-l Tatălui în templu, suferind împreună cu Fiul său răstignit pe cruce, ea a cooperat într-un mod cu totul deosebit la opera Mântuitorului, prin ascultare, credinţă, speranţă și iubire aprinsă, pentru a reda sufletelor viaţa supranaturală. De aceea, ea ne este Mamă în ordinea harului” (Lumen gentium, 61).

† Sfântul Ioan, apostol și evanghelist: A văzut și a crezut [27 decembrie 2023]

 

A văzut și a crezut

pr. Isidor Chinez (27 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: 1Ioan 1,1-4;  Evanghelia Ioan 20,1a.2-8; lecturi biblice

Omilie

Astăzi Biserica îl sărbătorește pe sfântului apostol Ioan, evanghelistul. Se citesc două fragmente din scrierile sale, care conduc la tema „uceniciei”: o cale pe care a urmat-o până la capăt. Ioan spune că discipolul este „pe care îl iubea Isus” (In 20,2). Aceasta înseamnă că nu s-a limitat să-l iubească pe Domnul, dar s-a lăsat iubit de către el. Pe scurt, este aceeași „ucenicie” ca a Mariei: înainte de propunerea îngerului Gabriel că Dumnezeu promite să facă lucruri pentru ea, ea acceptă să se lase iubită, adică lasă libertatea să acționeze asupra sa: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38).

Să trecem asupra textelor de astăzi. În prima sa scrisoare (1In 1,1-4), apostolul folosește două verbe care se referă la două feluri de cunoaștere: una sensibilă, vizibilă și una derivată din credință. Prima se vede în expresiile sale: „ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştrii, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit” (v. 1) sau atins. Aceste verbe indică cunoaștere sensibilă: un element care stă în fața noastră și noi putem să-l percepe cu simțurile noastre, cu văzul, auzul, atingerea. Dar mai există un alt verb care se referă la o altă cunoaștere: este cunoașterea prin credința, care însă are nevoie de semnul sensibil percepută de simțurile umane: „cu privire la Cuvântul vieţii – căci viaţa s-a arătat: noi am văzut şi dăm mărturie” (v. 1-2). „Viața” a căpătat un aspect vizibil și noi – adică „noi” cei din comunitatea creștină – am auzit-o, am văzut-o, am atins-o, dar și am contemplat-o, adică vrea să spună: în timp ce ochii noștri au văzut aspectul exterior, perceptibil cu simțurile, contemplarea derivă din credință. Ne-a purtat dincolo de aparențe, pentru a înțelege prezența Cuvântului de viața [logos, în greacă], ceea ce a fost cu Tatăl înainte de veacuri: „ceea ce era de la început” (v. 1) şi „vă vestim viaţa cea veşnică ce era la Tatăl şi care ni s-a arătat” (v. 2). Ne confruntăm cu două feluri de cunoaștere: una sensibilă și cunoaștere care derivă din credință. A vedea este propriu ochilor, în timp ce contemplarea este proprie credinței. Este atitudine de meditație sau de observare a fenomenelor, opusă atitudinii active. „Ucenicia” are această caracteristică de a vedea lucrurile la un dublu nivel: este a depăși ceea ce se vede, pentru a înțelege semnul rămânerii la prezenţa invizibilă a lui Dumnezeu. Discipolul vede cu ochii săi şi cu credința sa contemplă.

În Evanghelia după Ioan (In 20,1a.2-8) de astăzi se relatează vizita la mormânt lui Isus. Scena este descrisă după cum urmează: este anunțul Mariei Magdalena – „l-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus” (v. 2) –, Ioan aleargă la mormânt; ajuns acolo, se opreşte şi îl așteaptă pe Simon Petru care sosește cu greu: „Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt” (v. 4). La acest punct, autorul se concentrează doar pe reacția discipolului „pe care îl iubea Isus”: „dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. Aplecându-se, a văzut giulgiurile aşezate, dar nu a intrat” (v. 5). Odată sosit Petru, intră și el în mormânt. Despre Petru spune că: „a venit şi Simon Petru, care îl urma, şi a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile aşezate, dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc” (v. 6-7). Apoi a intrat discipolului „pe care îl iubea Isus”: „Atunci a intrat şi celălalt discipol, care sosise primul la mormânt. A văzut şi a crezut” (v. 8). Petru doar a observat, dar ucenicul „pe care îl iubea Isus”, după ce „a văzut și a crezut”.

Astfel ne găsim din nou în fața a două feluri de cunoaștere: cunoașterea sensibilă și cunoașterea care derivate din credință. A vedea este proprie ochilor, în timp ce contemplarea este propriu credinţei. „Ucenicia”, după sfântul Ioan, are deci această caracteristică: a vedea lucrurile la nivel dublu, trecând dincolo de ceea ce apare, pentru a surprinde semnul rămânerii la prezența invizibilă a lui Dumnezeu. În cele din urmă, toate cele ce văd pentru Petru și Ioan rămân cuprinse în mormântul gol, giulgiurile și ştergarul. Discipolul – cel „pe care îl iubea Isus” – are însă o privire pătrunzătoare, capabilă să treacă dincolo de lumea vizibilă. Dincolo de aparențe este vederea prezenței Celui Înviat: „a văzut și a crezut”. Discipolul vede cu ochii săi și cu credință contemplă. În această privire de credinţă vede semnele liturgice care dobândesc o semnificație nouă. Vede Euharistia, care este semnul unei „prezențe”: trupul și sângele lui Isus. Vede „Cuvântul” scris pe paginile sacre, care dobândește o capacitate cu totul specială: de a ne vorbi nouă. Vede „adunarea” [qahal, în ebraică sau biserică] care se roagă și laudă pe Dumnezeu, ce devine o imaginea vie a Sfintei Treimii. Deci: este „locul” de contemplare a misterului lui Dumnezeu. Este intuirea vie!

---

Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989;  Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco,  https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G.,  http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio;  Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.

---

† Sfinții Petru și Paul, apostoli: Sunt pe deplin uniți cu Domnul [29 iunie 2023]

 

Sunt pe deplin uniți cu Domnul

pr. Isidor Chinez (29 iunie 2023) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 12,1-11; 2Timotei 4,6-8.17-18; Evanghelia Matei 16,13-19; lecturi biblice

Omilie 

În solemnitatea de astăzi, Liturgia Cuvântului ne face să trecem peste câteva etape ale slujirii lui Petru și Paul: experiența închisorii, de care Petru este eliberat în mod miraculos (cf. Fap 12,1-11), recitirea suferințelor lui Paul (cf. 2Tim 4,6-8.17-18), și predarea puterii „cheilor” lui Petru (cf. Mt 16,13-19).

† Nașterea lui Ioan Botezătorul: Numele Ioan este: „Domnul s-a milostivit” [24 iunie 2023]

 Nașterea sfântului Ioan Botezătorul - de Giuliano Bugiardini.

Numele Ioan este: „Domnul s-a milostivit”

pr. Isidor Chinez (24 iunie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 49,1-6; Faptele Apostolilor 13,22b-26; Evanghelia Luca 1,57-66.80; lecturi biblice

Omilie

Solemnitatea de astăzi se deschide cu un fragment profetic din Isaia, pe care tradiția creștină l-a aplicat nu lui Ioan Botezătorul, ci lui Mesia (Is 49,1-6). Liturgia relatează al treilea cântec al Slujitorului lui Dumnezeu în care exegeții disting două tradiții: prima exprimă nașterea Slujitorului – „Domnul m-a chemat din sânul matern, din pântecele mamei mele şi-a adus aminte de numele meu” (v. 1) –, în timp ce a doua este o relatare de învestitură profetică – „A făcut gura mea ca o sabie tăioasă, la umbra mâinii sale m-a adăpostit; m-a făcut ca o săgeată ascuţită şi m-a pus în tolba sa. El mi-a zis: «Tu eşti slujitorul meu, Israel; în tine mă voi glorifica»” (v. 2-3). Este figura Slujitorului lui Dumnezeu ce s-a născut într-un moment de criză, când speranțele puse în regele Cyrus persanul s-au spulberat. S-a reconstruit templul din Ierusalim. Isaia exprimă bine această vocație: „Este puţin să fii slujitorul meu, ca să ridici triburile lui Iacob şi să-i aduci înapoi pe cei rămaşi ai lui Israel. Te-am pus lumină pentru popoare, ca să fie mântuirea mea până la marginile pământului” (v. 6). Profetul priveste înainte și anunta un nou mesager pe care tradiția creștina îl va identifica pe Mesia, Isus Cristos. Liturgia prin aplicarea figurii misterioase al Slujitorului lui Dumnezeu lui Ioan evidențiază universalitatea mesajului, caracterul profetic și misiunea de slujire. Este un model pentru toate timpurile. Ioan nu este chemat să restaureze, să pună din nou pe picioare o veche structură religioasă, cum am spune astăzi, să recupereze Biserică tradițională, disciplinată, compactă, ci să anunțe lucrurile pe care Dumnezeu vrea să le facă în timpuri noi.