Înălțarea Sfintei Cruci: Glorie și milostivire a Domnului [14 septembrie 2026]

Glorie și milostivire a Domnului

Lecturi biblice: Numerii 21,4b-9; Filipeni 2,6-11; Evanghelia Ioan 3,13-17; lecturi biblice

Omilie

În celebrarea de astăzi – Înăltarea Sfintei Cruci –, Biserica face memoria nașterii proprii, care s-a consunat din coasta celui răstignit, în somnul Noului Adam adormit pe cruce. Biserica se naște din coasta sa, în simbolul apei și sângelui, curgând ca două fluvii de mântuire. Textele biblice descriu misterul lui Cristos ca o mișcare de „coborâre” și de „urcare” în gloria Tatălui: Fiul lui Dumnezeu este glorificat după ce a atins culmea umilinței sale. Prima lectură vede în ridicarea șarpelui o figură profetică a înălțării lui Isus răstignit și umilit în moarte, dar ridicat deasupra lumii: „Fă-ţi un şarpe şi pune-l pe un stâlp; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi” (Num 21,8). Este răspunsul lui Dumnezeu printr-un semn. A doua lectură prezintă mișcarea de coborâre și urcare a lui Isus în imnul cristologic: „Cristos Isus, fiind din fire Dumnezeu […] s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor […]; s-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce; pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat” (Fil 2,6-9). Domnul i-a dăruit un „Nume”, propriul său nume – Yahweh,  care nu se pronunță de către evrei niciodată –, care în greacă se traduce prin Kyrios [Domnul, în română] și implică demnitatea supremă. În Evanghelia după Ioan este descrisă mișcarea de coborâre și de urcare în lumina înălțării: „Nimeni nu a urcat la cer, decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului” (In 3,13), și leagă figura șarpelui ridicat de Moise în deșert cu răstignirea lui Isus, Mesia (cf. In 3,14), care devine glorie și milostivire pentru noi care credem în el.

† Duminica a 23-a de peste an [A]: Biserica se roagă pentru cel care greșește [6 septembrie 2026]

 

Biserica în rugăciune.

Biserica se roagă pentru cel care greșește

Lecturi biblice: Ezechiel 33,7-9; Romani 13,8-10; Evanghelia Matei 18,15-20; lecturi biblice

Omilie

Astăzi liturgia își urmează cursul: e despre corectarea fraternă ce trebuie pusă cu prudența cuvenită, căci Biserica este aceea care se roagă pentru cei care greșesc. Prima lectură constă într-un oracol din profetul Ezechiel despre necesitatea de a-i avertiza pe cei răi cu privire la greșelile lor: „Fiul omului, te pun străjer pentru casa lui Israel. Ascultă din gura mea cuvântul şi avertizează-i din partea mea!” (Ez 33,7). Domnul le va da har dacă vor asculta pe cei care îi corectează. Evanghelia relatează învățătura lui Isus despre modul de a pune în aplicare corectarea fraternă: „Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, mergi şi mustră-l numai între patru ochi! Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi […]. Dacă refuză să-i asculte şi pe ei, spune-l bisericii! Iar dacă refuză să asculte şi de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi un vameş!” (Mt 18,15-17). Adică excomunică-l, tratează-l ca pe un străin de turmă. Biserica se naște din raportul pe care omul reușește să-l stabilească cu Isus: „unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor” (Mt 18,20). A doua lectură revine la iubirea fraternă: este fundamental oricărei acțiuni creștine, căci „plinătatea Legii este iubirea” (Rom 13,10), le spune romanilor apostolul Paul.

† Duminica a 16-a de peste an [A]: Răbdarea este prelungirea iubirii și a milostivirii lui Dumnezeu [19 iulie 2026]

Grâu și neghină. 

Răbdarea este prelungirea iubirii și a milostivirii lui Dumnezeu

Lecturi biblice: Înţelepciune 12,13.16-19; Romani 8,26-27; Evanghelia Matei 13,24-43 sau forma prescurtată Evanghelia Matei 13,24-30; lecturi biblice

Omilie

Astăzi Cuvântul Domnului este milostivirea lui Dumnezeu, care nu-i pedepsește imediat pe cei vinovați, ci le oferă întotdeauna ocazie de reflecție și penitență. Prima lectură demonstrează dispoziția iertătoare cu care Dumnezeu guvernează întreaga creație: „Îţi arăţi puterea faţă de cel care nu crede […] şi-i dojeneşti pe cei care cunosc îndrăzneala. Tu eşti stăpânitorul puterii, ne judeci cu blândeţe şi ne guvernezi cu multă îngăduinţă” (Înț 12,17-18). Evanghelia după Matei relatează parabola neghinei și a grâului, unde separarea celor două plante are loc doar la seceriș, simbolizând judecata lui Dumnezeu, care este pronunțată nu în timpul istoriei, ci la sfârșitul ei: „Lăsaţi să crească împreună până la seceriş! În timpul secerişului voi spune secerătorilor: smulgeţi mai întâi neghina, legaţi-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunaţi-l în grânarul meu!»” (Mt 13,30). A doua lectură prezintă lucrarea Duhului care vine în ajutorul slăbiciunii umane, întărindu-i pe credincioși în rugăciune: „Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, pentru că nu ştim ce să cerem în rugăciune aşa cum se cuvine, dar Duhul însuşi intervine pentru noi cu suspine negrăite” (Rom 8,26). Răbdarea este prelungirea iubirii și a milostivirii lui Dumnezeu!

† Duminica a 11-a de peste an [A]: Privirea lui Isus plină de iubire față de oameni [14 iunie 2026]

„Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini!” (Matei 9,37). 

Privirea lui Isus plină de iubire față de oameni

Lecturi biblice: Exod 19,2-6a; Romani 5,6-11; Evanghelia Matei 9,36-10,8; lecturi biblice

Omilie

Lecturile propuse în liturgia acestei duminici sunt printre cele mai semnificative pentru înțelegerea identității și misiunii poporului lui Dumnezeu: se concentrează asupra chemării universale la sfințenie. Prima lectură înfățișează o scenă care a avut loc în deșertul Sinai. Moise proclamă identitatea Israelului ca un popor „consacrat” lui Dumnezeu: „Acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi alianţa mea, veţi fi partea mea dintre toate popoarele […] Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un popor sfânt»” (Ex 19,5.6). În Evanghelia după Matei prezintă privirea lui Isus plină de iubire față de oameni și constituirea colegiului apostolilor. Isus îi trimite: „Mergând, predicaţi, spunând: «S-a apropiat împărăţia cerurilor». Vindecaţi-i pe cei bolnavi, înviaţi-i pe cei morţi, curăţaţi-i pe cei leproşi, alungaţi-i pe diavoli! În dar aţi primit, în dar să daţi!” (Mt 9,7-8). A doua lectură constă într-o reflecție a apostolului Paul asupra reconcilierii omului cu Dumnezeu: „Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom 5,8). Omul este salvat! Este un mesaj ce trebuie transmis din generație în generație. Domnul va încredința această misiune apostolilor atunci când încearcă să se apropie de oameni, căci privirea lui Isus este plină de iubire față de toți!

† Miercurea Cenușii [post și abstinență]: Milostivirea primită de la Domnul [18 februarie 2026]

 

Impunerea cenușii.

Milostivirea primită de la Domnul

Lecturi biblice: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi biblice 

Omilie

Cu Miercurea Cenușii, intrăm în timpul liturgic al Postului Mare. Se deschide astfel „memoria” lui Cristos care a acceptat moartea pe cruce pentru a ne obține iertarea păcatelor de la Dumnezeu: e timp de har, favorabil pentru a ne întoarce la Dumnezeu. E binecuvântarea și milostivirea primită de la Domnul! Acum putem scoate cu ambele mâini din izvorul mântuirii și al vindecării, izvor inepuizabil care a ieșit din coasta Cristos cel răstignit: „iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii!” (2Cor 6,2). Suntem în prezentul etern al liturgiei, contemporani generației de discipoli  care au celebrat Paștele cu Isus. Suntem contemporani ai acelor care pe Golgota au văzut apa și sângele curgând din coasta sa pentru a ne renaște din nou, a ne vindeca, a fi eliberați, hrăniți și potoliți de setea cuvântului divin. Profetul Ioel ne îndeamnă de două ori la întoarcerea la Dumnezeu: „întoarceţi-vă la mine din toată inima voastră, cu post, cu plâns şi cu jale!” (Ioel 2,12). Această atitudine este necesară pentru ca gestul penitențial să fie o adevărată renunțare și întoarcere radicală a întregii persoane spre Domnul. În Evanghelia după Matei e prezintă întâlnirea omului cu Dumnezeu. Pătrunde sub privirea unde omul se află înaintea Domnului în plinătatea adevărului său, indicând o condiție fundamentală pentru ca faptele umane de post, pomană și rugăciune să nu fie în zadar: „aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei” (Mt 6,1), căci Dumnezeu este cel care vă vede. E un avertisment adresat discipolului, pentru a-l face conștient de riscul de a face inutil drumul Postului Mare în atracțiile față de propria persoană. Înconjurat de lumina harului, contemplă însăși frumusetea lui Dumnezeu.

 

Un film de Robert Bresson 

după romanul de Georges Bernanos.

Preoţii în romanele lui Georges Bernanos

de François de Saint-Cheron, Georges Bernanos

Preoţii sunt numeroşi în romanele lui Bernanos. În Sous le soleil de Satan [Sub soarele lui Satan], abatele Donissan este primul dintre acei câţiva preoţi îndureraţi şi sfinţi, şi adesea pătrunşi de o pace pe care nu o au de la ei înşişi; abatele Chevance în l’Imposture; parohul de Ambricourt în Journal d’un curé de campagne [Jurnalul unui preot de țară].

După asceticul abate Donissan a cărui viaţă evocă în mai multe aspecte pe aceea a parohului de Ars, abatele Chevance – „confesorul femeilor de serviciu” – frapează de la început prin strălucirea „sufletului său de copil”, prin „simplitate sa divina”. Dar mai ales prin agonia sa, când este vegheat de fiica sa spirituală, dă romanului l’Imposture o măreţie greu de priceput.

Despre această agonie îi scrie Antonin Artaud lui Bernanos, spunându-i că i-a dat una dintre emoţiile „cele mai triste şi mai disperate” ale vieţii sale: „Rar am văzut impasul unui destin plin de amărăciune şi de lacrimi, strivit de dureri inutile şi negre ca în aceste pagini ale căror putere halucinantă nu înseamnă nimic pe lângă această prelingere de disperare pe care le degajă”. Şi mai este parohul de Ambricourt, fără îndoială cea mai pură şi mai mişcătoare figură de preot din literatura franceză. Bernanos spunea de altfel că în această carte era un har special: „Cred că supranaturalul se revarsă aici din plin”, mărturisea el pe când scria acest roman. „Nu este vorba totuşi decât de jurnalul unui paroh de ţară, foarte tânăr şi deloc răutăcios. Dar am vorbit destul despre răul parohilor, asta şi asta!… Văd ridicându-se încet-încet în faţa mea un chip de neuitat pe care eu mă omor să încerc să-l pictez cu toată credinţa şi iubirea mea” (Bernanos G., „Lettre de janvier 1935” în Combat pour la liberté, p. 50-51).

Abatele Donissan, abatele Chevance, parohul de Ambricourt, aceşti preoţi au ceva în comun – ca şi parohul de Ars – darul de a citi în suflete. Primul vede mizerabila trăsătură de laşitate, de avariţie, de desfrânare şi de minciună care vine de la Mouchette; abatele Chevance în faţa lui Cénabre vede „sufletul său turbat”; parohul din Ambricourt, în sfârşit, citeşte în sufletul lui Chantal: „Mi se părea că citeam pe buzele ei, în timp ce vorbea, alte cuvinte pe care nu le pronunţa, care mi se întipăreau unul câte unul în creier, cu toată scânteierea lor” (Bernanos G., Oeuvres romanesques, p. 1136). Dar una dintre trăsăturile cele din cele mai specifică bernanosiene ale parohului de Ambricourt este poate contrastul, de exemplu în scena cu contesa, dintre umilinţa preotului, stângăcia sa şi suverana autoritate care emană din el.

Confruntarea sa cu contesa, „această mare bătălie pentru viaţa veşnică din care ea a ieşit epuizată” este o scenă incandescentă, despre care Malraux va scrie că „urmăreşte personajele aşa cum vrăjitoarea din Biblie urmăreşte umbrele morţilor” (Bernanos G., Prefaţă la o reeditare a  romanului Journal d’un curé de campagne, Plon, 1974, p. 21. „Vrăjitoarea din Biblie”: Malraux face aluzie la vrăjitoarea din En-Dor, care a făcut să apară Samuel mort [cf. 1Sam 28, 8-15]).

La fel, foarte bernanosian este acest dar de a face să se renască în inima celuilalt ceea ce moare în a noastră. Astfel, după moartea contesei, parohul îşi aminteşte că i-a dat pacea, şi notează în jurnalul său: „Ce minune! Să poţi să faci prezent ceea ce nu ai tu însuţi! O, dulce minune a mâinilor noastre goale!” (Benanos G., Oevres romanesques, p. 1170). Léon Daudet i-a reproşat lui Bernanos că nu scrie decât „istorii de preoţi”; Malraux va ghici şi el că Bernanos a scris nu atât romanul preotului cât mai degrabă a încercat „poemul preoţiei, deci despre supranatural” (Bernanos G., Prefaţă la o reeditare a  romanului Journal d’un curé de campagne, Plon, 1974, p. 15). Iar această distincţie este foarte importantă: parohul de Ambricourt de fapt nu este nici parohul din Tours al lui Balzac, nici chiar parohul său de ţară, abatele Bonnet. Ar fi mai aproape de acel personaj din Dostoievski, prinţul Muichkin sau Alioşa Karamzov (apropierea de Dostoievski a fost făcută de Marcel Arland în N.R.F. [(n.t.) La Nouvelle Revue française: revistă literară și de critică, trimestrială] încă de la apariţia Jurnalului). Bernanos nu se dedă unui studiu al moravurilor, cu atât mai puţin unei încercări de antropologie religioasă: la el, plenitudinea stilului este în slujba supranaturalului.

(Sursa: François de Saint-Cheron, Georges Bernanos, în http://www.adpf.asso.fr/adpf-publi/folio/textes/bermamps.rtf; trad. pr. Isidor Chinez).

 

Bibliografie:

literatura | O antropologie teologica

Georges Bernanos (1888-1948) – opera și bibliografia [pdf] | O antropologie teologica

JOURNAL D'UN CURÉ DE CAMPAGNE

SOUS LE SOLEIL DE SATAN
NOUVELLE HISTOIRE DE MOUCHETTE

LA JOIE

MONSIEUR OUINE

UN CRIME

LE MAUVAIS RÊVE

Dialogue d'ombres et autres nouvelles

Dialogues lib bil.indd

isidor-chinez-omul-intre-pacat-si-har-in-scrierile-lui-georges-bernanos.pdf

Z-Library Project - Electronic library. Download books free ...

† Duminica a 2-a după Crăciun: Și-a pus „cortul” printre noi! [4 ianuarie 2026]

Și-a pus „cortul” printre noi!

Lecturi biblice: Ben Sirah 24,1-2.8-12 (Neo-Vulgata 24,1-4.12-16); Efeseni 1,3-6.15-18; Evanghelia Ioan 1,1-18; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi este construită în întregime între cei doi poli ale preexistenței lui Isus și a coborârii din ceruri pe pământ. Prima lectură descrie drumul înțelepciunii care coboară de pe tronul său ceresc și merge să locuiască în Ierusalim: „Atunci, Creatorul a toate mi-a poruncit, şi cel care m-a creat mi-a stabilit cortul şi mi-a zis: «În Iacob să locuieşti şi în Israel să ai moştenire! Înfige-ţi rădăcinile tale între aleşii mei!»” (Sir 24,8). Evanghelia relatează coborârea „Cuvântului lui Dumnezeu”, care a fost în veșnicie cu Dumnezeu coborând să locuiască între oameni – și-a pus „cortul” printre noi: „Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi!” (In 1,14). A doua lectură preia tema preexistenței lui Cristos, legând-o de cea a predestinației creștinilor: „în iubire, el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos, după placul voinţei sale, spre lauda gloriei harului său, cu care ne-a copleşit în Fiul său preaiubit” (Ef 1,5-6). Cele trei texte scripturistice din această duminică corespund între ele datorită genului literar: sunt trei imnuri. Corespund mișcării tematice constând din ideile: preexistență, predestinație și coborâre.

† Duminica întâia din Advent [A]: Domnul vine: „Vegheați!” [30 noiembrie 2025]

 Domnul vine: „Vegheați!”

Lecturi biblice: Isaia 2,1-5; Isaia 2,1-5; Evanghelia Matei 24,37-44; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi deschide un an nou [anul A]. Este timpul Adventului. „Advent” vine din latină [adventus] și înseamnă „venire” sau „sosire”. Îl putem întrezări în greacă, parusía [παρουσία], adică „a fi prezent”, „a se apropia”. E sosirea celui care trebuie să vină. Credincioșii sunt invitați să retrăiască așteptarea eliberatorului promis, Mesia, și  să găsească bucurie în fața lui Isus care urmează să vină. Domnul a venit, s-a revelat, dar oamenii încă nu l-au înțeles; nu și-au deschis pe deplin mintea și inima mesajului său de iubire. A aștepta înseamnă a medita, a reflecta, a asculta. Misterul lui Cristos întrece „orice cunoaștere”; nimeni nu-i poate măsura nici „lărgimea şi lungimea, înălţimea şi profunzimea” (Ef 3,18). În timpul Adventului, prima lectură este luată din cartea profetului Isaia și anunță venirea lui Mesia. Evanghelia va fi a lui Matei, din care vor fi extrase textele referitoare la întoarcerea lui Isus în glorie și la nașterea sa umană. Lectura a doua este scrisoarea apostolului Paul sau Iacob. Cele trei lecturi de astăzi sunt orientate spre viitorul ultim: Isaia vede omenirea mergând spre Ierusalim, unde Domnul va face judecata popoarelor. Evanghelia descrie venirea finală a Fiului Omului cu caracteristicile unei judecăți care separă omenirea. A doua lectură, se referă la judecată, înțeleasă nu din perspectiva activității divine, ci din cea a deciziei individuale: alegerile noastre personale ce ne fac să luăm partea cuiva, producând diviziune în cadrul omenirii. În cele trei lecturi poate fi observat contrastul dintre lumină și întuneric. Este vorba de două faze ale umanității: prima, este caracterizată de întunericul nopții și absența speranței; a doua, este iluminată de ziuă ce se apropie, de înțelepciune, de așteptarea pentru prezent și viitor. Limita dintre ele este venirea lui Mesia.

† Sfințirea Bazilicii „Sfântul Ioan” din Lateran: „Temple” vii ale lui Dumnezeu [9 noiembrie 2025]

 

Bazilica „Sfântul Ioan” din Lateran.

 „Temple” vii ale lui Dumnezeu

Lecturi biblice: Ezechiel 47,1-2.8-9.12; 1Corinteni 3,9c-11.16-17; Ioan 2,13-22; lecturi biblice

Omilie

În acesta duminică celebrăm sfințirea Bazilicii „Sfântul Ioan” din Lateran. Este construită de împăratul Constantin cel Mare (306-337) pe colina Lateran. Astăzi ne reunește prima bazilică construită la Roma din Lateran cu baptisteriul dedicat sfântului Ioan Botezătorul, cu fațada pe care putem citi: „Mama tuturor Bisericilor lumii”. Astfel, catedrala din Roma nu este Bazilica „Sfântul Petru”, așa cum o cred mulți, ci Bazilica „Sfântul Ioan din Lateran”[1]. Era sărbătorită pe 9 noiembrie încă din secolul al XII-lea. Inițial, era doar pentru Catedrală din Roma. Mai târziu, a fost extinsă la toate Bisericile din Roma și din lume, ca semn de comuniune și unitate față de Catedra lui Petru, care, potrivit sfântului Ignațiu din Antiohia „prezidează toată adunarea carității” și sfântului Clement din Alexandria „conduce adevărul”. Cele trei lecturi de astăzi ne ajută să căutăm relația de iubire adevărată și profundă cu Dumnezeu, care se găsește în toate bisericile dedicate întâlnirii cu Cristos. Templul este imaginea profetică după cuvântul promisiunii: „în timpul unei viziuni, trimisul Domnului m-a făcut să mă întorc la intrarea templului şi, iată, o apă ieşea de sub pragul casei, dinspre răsărit […]. Apa cobora de sub partea dreaptă a templului” (Ez 47,1). Templul este imaginea comunității creștine: „voi sunteţi zidirea lui Dumnezeu; după harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, ca un arhitect înţelept, eu am pus temelia, iar un altul construieşte deasupra; dar fiecare să aibă grijă cum construieşte!” (1Cor 3,9c). Templul este trupul lui Isus: „însă el vorbea despre templul trupului său” (In 2,21), din evanghelia de azi. Sărbătoare ne invită să recunoaștem și să celebrăm prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului său: este un izvor de reînnoire. Să observăm detaliile din lecturile de astăzi.

† Toți Sfinții [A B C]: Omenirea împlinită în ceruri – sunt sfinții [1 noiembrie 2025]

Sfinți ai timpurilor noastre. 

Omenirea împlinită în ceruri – sunt sfinții

Lecturi biblice: Apocalips 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a; lecturi biblice

Omilie

„Rugăciunea zilei” – Colecta –, compusă de liturgiști, explică motivul celebrării de astăzi prin aceste cuvinte: „Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinţilor, te rugăm, ca, având o asemenea mulţime de mijlocitori, să primim de la tine belşugul mult dorit al milostivirii tale”. Într-o singură celebrare îi cuprinde pe toți sfinții: e umanitatea „înflorită” în ceruri – sunt sfinții. În cele trei lecturi discursul este despre sfințenie. Biserica pământească celebrează sfințenia realizată în Biserica cerească și intenționează să înțeleagă mai profund propriul mister: e misterul prezenței personale a lui Cristos în ea și a sfințeniei baptismale ce este comunicată de sacramente. Aici, pe pământ, sfințenia este încă o realitate care se află la început: trebuie să trecem dincolo de acest orizont teren pentru a contempla rodul ei deplin și matur. Lecturile de astăzi ne prezintă o imagine a sfințeniei. În Sfânta Scriptură, sfințenia nu este asociată cu miracole, nici măcar cu un comportament eroic și excepțional. Sfințenia definește ființa lui Dumnezeu: „Cel Sfânt” este numai Dumnezeu. El iubește cu o iubire fidelă care nu cedează nici măcar în fața infidelității și păcatului. Omul este sfânt datorită „alianței de iubire” pe care Domnul a voit s-o stabilească cu el. Căile spre sfințenie sunt numeroase, dar toate izvorăsc din relația profundă pe care Dumnezeu o stabilește cu oamenii, transformându-i în „creaturi noi”, capabile să trăiască în existență față de criteriile lumești și în iubirea gratuită a Domnului.

† Duminica a 27-a de peste an [C]: Participare la crucea Domnului în credință [5 octombrie 2025]

 

Un sicomor.

Participare la crucea Domnului în credință

Lecturi biblice: Habacuc 1,2-3; 2,2-4; 2Timotei 1,6-8.13-14; Evanghelia Luca 17,5-10; lecturi biblice

Omilie

În liturgia de astăzi aspectul fundamental este cel a vieții creștine – credința: capacitatea de a rămâne neclintiți în așteptare de a recunoaște puterea în milostivirea lui Dumnezeu și de a ne considera, în cele din urmă, slujitori inutili. Numai abandonându-ne măreției Tatălui, urmând exemplul lui Isus, putem trăi evanghelia și spera la dreptatea „împărăției lui Dumnezeu”. Tema de azi a captivat credincioși și necredincioși, sfinți și oameni obișnuiți: este tăcerea lui Dumnezeu cu provocarea credinței. E tăcerea trăită de Isus pe cruce: „Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” Siguranța prezenței lui Dumnezeu, chiar și atunci când el tace, aparține credinței autentice. Asupra acestei teme provocatoare sunt lecturile biblice de astăzi. Prima lectură relatează răspunsul lui Dumnezeu dat profetului Habacuc cu privire la viitorul celor răi care triumfă și cei drepți care sunt asupriți, iar Domnul pare să nu observe: însă „cel drept va trăi prin credinţa lui” (Hab 2,4). Credinţa îl va salva. Dumnezeu nu doarme; va interveni, va face dreptate. Evanghelia după Luca ne dă o lecţie serioasă de credinţă cu afirmația lui Isus: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta!” (Lc 17,6). Este eficacitatea credinței dincolo de posibilitățile umane! În a doua lectură, apostolul Paul îi amintește tânărului Timotei de „impunerea mâinilor” care-i transmite puterea Duhului și nu slăbiciune, căci era timid: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci Duhul tăriei, al iubirii” (2Tim 1,7). Este participare la crucea lui Cristos în credință!

† Duminica a 17-a de peste an [C]: Rugăciunea este credința în puterea lui Dumnezeu [27 iulie 2025]

În rugăciune... 

Rugăciunea este credința în puterea lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (27 iulie 2025)

Lecturi biblice:  Geneză 18,20-32; Coloseni 2,12-14; Evanghelia Luca 11,1-13; lecturi biblice

Omilie

Cuvântul Domnului de astăzi se dezvoltă în jurul temei rugăciunii. Prima lectură relatează dialogul dintre Abraham și cele trei persoane care îl vizitează la stejarii din Mamre. Abraham mijlocește insistent pentru cetățile Sodoma și Gomora: „Oare îl vei nimici pe cel drept împreună cu cel nelegiuit? Poate că se află cincizeci de drepţi în cetate. […] Poate se vor găsi acolo zece!” A răspuns: «Nu o voi nimici de dragul celor zece!»” (Gen 18,23-24.32). Evanghelia după Luca descrie învățătura lui Isus despre rugăciune. Prezentat de Luca în rugăciune, Isus îi învață pe ucenici să se îndrepte către „Tatăl” cu insistență, căci rugăciunea schimbă ființele și istoria lor: „Tată, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta!” (Lc 11,2). A doua lectură urcă din nou la botez care este izvorul rugăciunii – „încredințarea” lui Isus pe cruce în mâinile lui Dumnezeu: „înmormântaţi fiind împreună cu el prin botez, aţi şi fost înviaţi, prin credinţă, împreună cu el, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, cel care l-a înviat pe el din morţi” (Col 2,12). E „credinţa în puterea lui Dumnezeu”. Domnul este milostiv: ne iartă păcatele!

† Miercurea Cenușii: Formarea „inimii” este convertirea noastră [5 martie 2025]

 

Formarea „inimii” este convertirea noastră

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (5 martie 2025)

Lecturi biblice: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi biblice

Omilie

Astăzi începem Postul Mare. Intrăm într-un timp special pentru a permite Duhului Sfânt, pe care l-am primit la botez, să ne convertească pașii vieții noastre spre evanghelie. Este chemarea lui Dumnezeu din adâncul propriei conștiințe, locul privilegiat al întâlnirii omului cu Dumnezeu: este necesar să se schimbe direcția, să se reia calea „împărăției lui Dumnezeu”, părăsind drumul deșertăciunii, al orgoliului și al  trufiei. Postul nu este un timp de renunțare la mâncare. „Liturgia de azi ne spune că trebuie să fie însoțită de gesturi importante de dreptate, solidaritate și caritate față de ceilalți” (Nota dell'Episcopato italiano, Il senso cristiano del digiuno e dell'astinenza, Roma 1994, 1). Miercurea Cenușii marchează începutul acestui timp de patruzeci de zile, un „timp potrivit” sau „favorabil” pentru a ne întoarce la Dumnezeu, după cum ne spune apostolul Paul (2Cor 6,2). Lecturile ne ajută să ne angajăm în timpul Postului Mare la o autentică „luptă împotriva duhului rău” și la o „adevărată convertire” (Colecta sau Rugăciunea zilei), pentru ca inima noastră să aibă „compasiunea” sau „milă” (cf. Il 2,18) pe care „Tatăl” (Mt 6,1) o are pentru fiecare om. Este convertirea noastră: este ceea ce Dumnezeu dorește și ne propune să o trăim.

† Duminica a 8-a de peste an [C]: De căutat valorile cuvântului [2 martie 2025]

 După roade îi veți cunoaște.

De căutat valorile cuvântului

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (2 martie 2025)

Lecturi biblice: Ben Sirah 27,4-7;  1Corinteni 15,54-58; Evanghelia Luca 6,39-45; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi intenționează să ofere creștinului criteriul de învățare cum să-l distingă pe om de om, pentru a nu cădea în aparențe. Sunt „termeni-cheie” care indică sinonime legate de limbaj în relațiile umane care constituie motivul dominant al lecturilor. Prima citire prezintă importanța cuvântului în viața comunității. Sunt raportate o colecție de zicale care evidențiază modul în care cuvântul este capabil să dea viață unor relații solide comunitare. „Înainte de discurs, nu-l lăuda pe om” (Sir 27,7), este vorbă celebră. Evanghelia este răspunsul lui Isus după Luca: „Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbeşte din prisosul inimii” (Lc 6,45). Singura sursă de inspirație este conduita lui Dumnezeu. Explicația evanghelistului stă în atitudinea milostivirii care este regula de aur a vieții creștine. A doua lectură se referă la cuvântul Scripturii care trebuie împlinit prin transferarea discursului dintr-un limbaj pe planulul uman spre cel al revelaţiei divine despre înviere: „când fiinţa aceasta supusă putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi fiinţa aceasta muritoare se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul scris: «Moartea a fost înghiţită de victorie. Unde este, moarte, biruința ta?»” (1Cor 15,54-55). Linia de legătură dintre cele trei lecturi trebuie căutată în valorile cuvântului fie cel uman, fie cel divin.

A 2-a duminică după Crăciun: Isus s-a stabilit între noi și a umplut realitatea cu prezența sa [5 ianuarie 2025]

 

Cuvântul [Logos-ul] dat de Dumnezeu.

Isus s-a stabilit între noi și a umplut realitatea cu prezența sa

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (5 ianuarie 2025)

Lecturi biblice: Ben Sirah 24,1-2.8-12 (Neo Vulgata: Sir 24,1-4.12-16); Efeseni 1,3-6.15-18; [forma prescurtată] Evanghelia Ioan 1,1-5.9-14; lecturi biblice 

Omilie

Lecturile de astăzi ne determină să ne fixăm din nou privirea asupra lui Isus cufundaţi în marele proiect al lui Dumnezeu. Cele trei texte biblice ne încurajează să privim în sus la Înţelepciunea ce toate le precede, la planul care nu lasă nimic la voia întâmplării, la Cuvântului care comunică misterul Domnului. În această duminică, liturgia prezintă tema demnității transcendente a lui Isus în lumina reflecției înțelepciunii: el este Cuvântul sau Lògos-ul din greacă, care s-a făcut trup, cel care a umplut universul s-a stabilit printre noi. Lectura întâia vorbește despre Înțelepciunea, înaltă și străveche, cu mult dincolo de simpla viață. Autorul sacru o contemplă cu uimire: e un efluviu care participă la intimitatea lui Dumnezeu, unde a început totul. Cel Etern i-a îndredințat pământul pentru a avea grijă de el: „Creatorul a toate mi-a poruncit, şi cel care m-a creat mi-a stabilit cortul şi mi-a zis: «În Iacob să locuieşti şi în Israel să ai moştenire! Înfige-ţi rădăcinile tale între aleşii mei!»” (Sir 24,8). Prologul din Evanghelia după Ioan dă o profunzime mai mare cuvintelor lui Ben Sirah. Misterul lui Cristos, pe care îl contemplăm în întruparea sa, precede timpurile și provoacă istoria. Înțelepciunea divină, Cuvântul [Lògos-ul] ascuns în sânul Tatălui, „se face trup” în Isus, locuiește printre oameni și umblă pe străzile lor, îi întâlnește, îi atrage spre sine și îi vindecă: „Cuvântul era lumina adevărată, care, venind în lume, luminează pe orice om” (In 1,9). Sfântului Paul, în lectură a II-a, ne cufundă în acest „plan al iubirii”, îmbibat de har și de speranță încă de la început: „binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Cristos, întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți” (Ef 1,3-4). Tatăl care de la începutul timpurilor se gândise la noi, să ne facă sfinţi și fii săi. Este o relație de iubire puternică și necondiționată cu Cristos Domnul care a umplut realitatea cu prezența sa.

† Nașterea Domnului [Ziua Crăciunului] (A B C): Să ne lăsăm iluminați de Domnul făcut trup [25 decembrie 2024]

Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi!

Birth of Jesus scene from 'Jesus of Nazareth' (1977).
 Să ne lăsăm iluminați de Domnul făcut trup

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (25 decembrie 2024)

Lecturi biblice: Isaia 52,7-10; Evrei 1,1-6; forma prescurtată: Evanghelia Ioan 1,1-5.9-14; lecturi biblice

Omilie

În ziua Nașterii Domnului, Liturghia Cuvântului ne propune trei celebrări euharistice – noaptea, zorii zilei și ziua – câte trei lecturi. Noaptea este relatată nașterea lui Isus din Maria la Betleem: un eveniment arătat de un înger păstorilor, care reprezintă „săracii Domnului” sau „restul lui Israel”. În zorii zilei este vizita păstorilor la iesle și contemplarea salvatorului lumii. Evanghelistul Luca amintește că „Maria păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei” (Lc 2,19). La Liturghia Zilei ascultăm prologul sfântului Ioan, evanghelist: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu […] Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi!” (In 1,1.14). Text ne descoperă că acel Prunc venit în lume este într-adevăr „Cuvântul lui Dumnezeu”. El este Fiul care trăiește în Dumnezeu din veșnicie, așa cum mărturisim în Crez: „Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”. Evanghelistul ne spune cine este Cuvântul [Logos-ul, în greacă] care s-a făcut trup sau carne și a locuit între noi. O, ce mare mister! Da, Dumnezeu s-a făcut om, și a locuit între noi, pământenii! Nu e departe de noi; este aproape, e „Emanuelul”, „Dumnezeu-cu-noi”. Nu e străin: are o față, aceea a lui Isus. Să ne lăsăm iluminați de „Cuvântul făcut trup!”

† Duminica 1 din Advent [C]: Așteptând o lume nouă [1 decembrie 2024]

Așteptând o lume nouă

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (1 decembrie 2024)

Lecturi biblice: Ieremia 33,14-16; 1Tesaloniceni 3,12-4,2; Evanghelia Luca 21,25-28.34-36; lecturi biblice 

Omilie

Astăzi începem un noul an liturgic – anul C. Este Adventul care culminează cu Nașterea lui Isus [Crăciunul]. Un timp dedicat reflecției nu numai venirii istorice a lui Mesia printre noi, ci și altor două venirii a Domnului printre oameni. Înainte de toate, aceea a parusiei [în greacă însemnând sosirea, venirea sau prezența, adică venirea a doua a lui Isus Cristos[1]], asupra căruia se concentrează liturgia din această duminică și tot Adventului până pe 16 decembrie, dar și acel numit de mulți autori Advent „continuu” sau „intermediar”, necunoscut sau greu de înțeles misterul venit în sufletul fiecărui om, bărbat și femeie, care se deschide la acțiunea Domnului și primește harul său. Biserica există pentru a anunța prima venire istorică a lui Isus și cea ultimă de la sfârșitul timpului, dar și pentru a ajuta omul să primească harul Domnului care ne iubește și ne eliberează de păcat. Adventul este un timp de așteptare. Cele trei lecturi sunt legate de tema „venirii”: venirea lui Mesia – „în zilele acelea [...] voi face să răsară pentru David o odraslă dreaptă: el va face judecată şi dreptate în ţară” (Ier 33,15) –, și a lui Cristos – „atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere şi cu mare glorie” (Lc 21,27) – și „venirea Domnului nostru Isus împreună cu toţi sfinţii săi” (1Tes 3,13). Pentru comunitatea creștină a venit salvatorul promis, dar noi încă așteptăm noua sa „vizită” pe drumul pe care i l-a trasat Dumnezeu Tatăl. Speranțele lui Israel și ale Bisericii se întâlnesc în aceeași așteptare: apare o lume nouă!

† Duminica a 33-a de peste an [B]: Speranța fericită [17 noiembrie 2024]

† Duminica a 27-a de peste an [B]: Căsătoria văzută conform intenției lui Dumnezeu [6 octombrie 2024]

Căsătoria văzută conform intenției lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (6 octombrie 2024)

Lecturi biblice: Geneză 2,18-24;Evrei 2,9-11;  Evanghelia Marcu 10,2-16; lecturi biblice 

Omilie

Tema liturgiei de astăzi se concentrează pe căsătorie și familie, văzute în oglinda de origine, conform intenției lui Dumnezeu, dincolo de tradițiile umane legislative. Prima lectură relatează nașterea familiei umane: este expunerea „iahvistă” oferind o imagine a importanței relațiilor atunci când Dumnezeu declară că „nu este bine ca omul să fie singur”, „dar omului nu i s-a găsit un ajutor pe potriva lui” (Gen 2,20). Domnul a creat bărbatul și femeia spre gloria sa. În Evanghelia după Marcu este o dispută între Isus și farisei asupra divorțului. Domnul desființează privilegiile sau excepțiile făcute de Moise la legea căsătoriei și o readuce la puritatea ei inițială care răspunde cel mai bine intențiilor creatorului: „De la începutul creaţiei, Dumnezeu «i-a făcut bărbat şi femeie; de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup», astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” (Mc 10,6-9). A doua lectură îl prezintă pe Domnul ca pe fiul umilit și înălțat pentru salvarea frațiilor săi: „vedem că cel care a fost «cu puţin mai mic decât îngerii», Isus, pentru că a suferit moartea, este «încununat cu măreţie şi cinste», întrucât, prin harul lui Dumnezeu, el a suferit moartea pentru fiecare om” (Evr 2,9). Scrisoarea se adresează evreilor care l-au recunoscut pe Isus ca Mesia. Conținutul este o discuție despre relația dintre Cristos [Mesia] și puterea angelică, preoția levitică și sacrificiile din templu. Cel ce scrie epistola, fiind evreu, îi numește pe toți „frați”. Iudeii nu și-au putut imagina că Dumnezeu, în Isus Cristos, experimentează suferința până la moarte. Domnul este încununat de glorie după patimire și capabil, în virtutea preamăririi obținute pe cruce și înviere, de a conduce umanitatea spre sfinţire. Prima lectură și evanghelia sunt unite pe iubire și realitatea familiei: poate fi sau nu redusă la condițiile stabilite prin lege? Să vedem.

† Duminica a 20-a de peste an [B]: Comuniunea cu Domnul [18 august 2024]

Euharistia - Trupul și Sângele lui Isus Cristos.

 Comuniunea cu Domnul

pr. Isidor Chinez (18 august 2024) 

Lecturi biblice: Proverbe 9,1-6; Efeseni 5,15-20; Evanghelia Ioan 6,51-58; lecturi biblice

Omilie

O altă duminică dedicată misterului Euharistiei văzut prin figurile din Vechiul Testament. În prima lectură intră înțelepciunea care pregătește masă: „veniţi şi hrăniţi-vă cu pâinea mea şi beţi vinul meu!” (Prov 9,5). Este masa așezată și invitația de a participa la unul dintre cele mai frecvente motive din literatură biblică și orientală: mâncare împătășită înseamnă comuniune, sărbătoare, adunare a celor îndepărtați și a celor împrăștiați. Nu este de mirare că simbolul ospățului a devenit una dintre cele mai evocatoare imagini ale timpul mesianic. Iar Domnul își motivează invitația adresată vameșilor și păcătoșilor făcând apel la timpul mesianic, timpul sărbătorii și al milostivirii divine. Evanghelia continuă discursul lui Isus în sinagoga din Cafarnaum despre trupul și sângele său ca hrană adevărată: „Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură” (In 6,54-55). A doua lectură preia simbolul vinului în sens material: „nu vă îmbătaţi cu vin […], ci fiţi plini de Duh!” (Ef 5,18). Paul pune în contrast beția produsă de vin cu cea care vine de la Duhul Sfânt: bucuria prezenței lui Dumnezeu ce se exprimă în mulțumire și satisfacție.